CÂND PROSTIA ȘI HOȚIA SE ÎNTÂLNESC..

Când prostia și hoția se întâlnesc dispare tezaurul dacic și odată cu piesele furate dispar și pagini din istoria României. Că istoria în zilele noastre se scrie ca la tribunal, adică ai dovada materială a existenței unui fapt sau eveniment istoric, ai istorie. Nu ai dovada, nu ai istorie! Nici o firmă de asigurări nu ne va restitui vreodată ce am pierdut prin acest furt.

Și până la găsirea hoților, dacă vor fi aflați vreodată, trebuie stopat precedentul. Adică organizatorii de ambele părți ar trebui să își facă băgăjelul și să se mute în arestul poliției, unde în liniște și pace să spună tot ce știu. Cine i-a pus să ducă tezaurul dacic al României în Olanda, pe coclauri, într-o provincie periferică, într-un orășel cât Slobozia de mare? In Vestul Sălbatic al Europei unde există cea mai mare piață neagră de obiecte de artă? O expoziție de genul acesteia trebuia itinerată în marile capitale europene: Paris, Londra, Berlin …până la New York. Sau în acele țări unde au trăit popoare înrudite cu tracii. Ce relevanță avea această expoziție la capătul Olandei în provincie? Pentru cine a fost făcută acolo? De ce un muzeu de provincie din Olanda și-a asumat primirea acestei expoziții atât de valoroase când știau bine că la ei în țară se fură ca în codru?

Apoi o vină cât casa de mare o are Parlamentul care a aprobat legi conform cărora orice neavenit poate să dețină un detector de metale sau și mai grav ca piese din categoria Tezaur să poată circula liber în cadrul unor expoziții internaționale. Cui folosesc legile astea? Celor care se ocupă de piața neagră de artefacte. Pentru că artefactele istorice la fel ca și cele de artă sunt o formă de tezaurizare. Adică dacă ai o grămadă de bani cu care nu ai ce face  sau nu o poți justifica, poți cumpăra diverse artefacte care își păstrează valoarea nealterată în timp. Firește că le poți cumpăra și de la Galeriile de Artă, dar și acelea se aprovizionează cum pot. Promovarea istoriei naționale nu înseamnă punerea în pericol a patrimoniului arheologic național.

Apoi, la fel de  gravă este intervenția politicului în concursurile de numire a managerilor de instituții muzeale. De ce  Ministerul Culturii ține cu managerul MNIR care stă în funcție de peste 20 de ani și a cărui capacitate managerială a fost contestată de nenumărate ori? Faptul că e un bun profesionist nu e o explicație. Există profesioniști foarte buni care ca manageri sunt varză. De ce l-au ținut atît, ca să ajungem la situația asta? Ar trebui întrebați toți managerii de muzee care au dat tot ce au avut mai bun în depozite, dacă și-au dat acordul ca expoziția să ajungă în fundul Europei, în Olanda.

Doar Dumnezeu mai poate scoate piesele furate din mâna traficanților, dar până și Dumnezeu intervine atunci când ești nedreptățit, nu atunci când ești prost. Prostia și domnia se plătesc!

ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE MAI ACTUALĂ CA ORICÂND

Unirea celor două principate românești în 1856 este nu doar o lecție de patriotism și spirit românesc ci și o lecție de politică internațională. Cu toată abnegația muntenilor, că moldovenii erau mai rezervați în privința unirii celor două țărișoare, fără un context politic internațional propice, nimic nu s-ar fi putut realiza.

Și contextul de atunci a fost unul cât se poate de actual. In 1853, Rusia ocupase Moldova după ce în 1812 răpise Basarabia. Imperiul Otoman care trebuia să ne apere,  conform Capitulațiilor încheiate cu Inalta Poartă, era slăbit în urma celor cinci războaie ruso-austro-turce. Și atunci, aliații tradiționali ai Turciei, Anglia și Franța au declarat război Rusiei. Au urmat trei ani de război purtat pe mare și pe uscat, un război relatat pe larg în presa vremii, deoarece a beneficiat de primii corespondenți de război, cu multe pierderi umane și materiale. Un război care a îndepărtat pericolul rusesc până dincolo de Crimeea, de aceea s-a și numit războiul Crimeii. Concluzia Marilor Puteri ale vremii a fost că la Gurile Dunării trebuie să se afle un stat puternic și mare care să oprească ofensiva rusească spre Europa. Românii erau pe atunci poporul cel mai numeros din regiune.  Muntenii au priceput cel mai bine că este momentul formării unui stat național și au acționat în consecință reușind să contracareze ,,patriotismul de clopotniță,, al moldovenilor.

Istoria nu lucrează cu scenarii de genul ,, ce s-ar fi întămplat dacă,, ci cu faptele concrete. Și real este faptul că unul dintre factorii care au contribuit la formarea statului național a fost pericolul rusesc, pericol care a fost real tot timpul. Și nu pentru că ar fi rușii niște războinici, ca oameni, educație, profesionalism sunt chiar apeciabili. Problema este că Rusia se dorește o mare putere în condițiile în care are  65% din teritoriu permafrost, adică sol înghețat. Poate încălzirea globală să rezolve această problemă, dar asta ar însemna deșertificarea României. Deci, iar nu e bine! Incercările de negociere de-a lungul timpului cu Rusia nu au produs efecte dorite. A se vedea politica lui Titulescu. Negociază cu succes țările care au interese pe termen lung  în Rusia. Dacă nu cumperi nimic din Rusia, nu ai ce negocia! Pacea se cumpără! Asta dovedește toată istoria omenirii. Cei mai mari ,,vânzători de pace,, au fost romanii. Doar Hristos dăruiește pace, adică gratis.

Echilibrul de forțe s-a distrus la nivel european atunci când România, după cel de al doilea Război Mondial, a fost abandonată în blocul sovietic. Cu tot efortul comuniștilor români naționaliști de a păstra o distanță față de URSS, totuși existența unor comuniști internaționaliști în structurile de putere a compromis Revoluția din 1989 cu efecte pe care le vedem și azi.

In fine, trebuie să remarcăm faptul că Unirea Principatelor Române a avut și o serie de consecințe deosebit de valoroase pe termen lung în organizarea internă a țării și că a format o clasă de politicieni adevărați. A fost un eveniment din care avem ce învăța.

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Astăzi este ziua creatorilor acestei culturi, a țărănimii care a creat cultura populară românească, a Bisericii care a creat cultura creștină românească, a intelectualilor care începând cu Dimitrie Cantemir și poate până la Lucian Blaga au contribuit cu viziunea lor la îmbogățirea acestei imense creații colective.

Pe baza acestei culturi și a unei jertfe imense pe fronturile de luptă a fost creat statul național român.

In timpul comunismului, culturii naționale i s-a adăugat o componentă ideologică de care nu mai scăpăm nici azi. Partidul Comunist și-a creat o aură de stăpân a toate, țară, destine, popor. Tot o creație culturală e și asta! Dar nu națională! Același comportament tiranic (adică fără lege) au și partidele de azi, semn că ideile nu mor, chiar dacă sunt antinaționale.

In ultimii 30 de ani, s-a lucrat intens la o cultură ,,europeană,, care are din păcate, la fel ca pe vremea comunismului, o agendă ideologică în care specificul național este trecut cel mult, la tradiții. Cultura națională era ea însăși ,,agenda politică,, a poporului român prin care acesta se prezenta lumii. Intre politică și ideologie sunt diferențe uriașe.

In ultimii 80 de ani s-a dezvoltat ceea ce se poate numi Domeniul Cultură care are foarte multe specializări, categorii, tehnici și tehnologii în care lucrează o mulțime de oameni. Unii sunt profesioniști, alții politruci. Ultimii trag sfori, ocupă funcții, de multe ori încurcă lucruri. Incă mai există președinți de consiliu județean care își angajează rude în muzee, oameni fără nici o vocație culturală, care cred că în aceste instituții se stă cu ochii pe pereți. La fel cum mai există o categorie de oameni, creeată în comunism,  care au pasiunea de a-și expune trăirile personale sau ideile în versuri sau proză și care pretind că sunt oameni de cultură. Greșit! Operele adevăraților oameni de cultură pot schimba vieți, mentalități, societăți. Produsele pretinșilor poeți, scriitori sunt un fel de psihoterapie personală într- o societate cu oameni tot mai izolați. Pentru ei, poate, tehnologia a creat diverse unelte de socializare. Dar sunt, clar, semnul unei culturi rămase fără țel, fără reper. Cultura fără țintă este rătăcire!

Cultura națională începe să devină un segment mic din ceea ce se cheamă azi Cultură. Rămâne însă valoros prin sursele de inspirație pe care le oferă, prin temele de cercetare pe care le creează, prin personalitățile care au marcat-o. Este ca o ladă de zestre plină de idei nemuritoare, de creeații originale, de oameni frumoși. O poți trăi în orice moment când zâmbești salutând oamenii de pe stradă, când gătești o masă tradițională, când mergi la biserică, când vizitezi un muzeu, când respecți poporul care a creeat-o. Sunt multe căi prin care trăim sau găsim cultura națională!

https://youtube.com/watch?v=MslOL24nX3w%3Fsi%3DNrPVgifYiiG4w1d3
https://youtube.com/watch?v=MslOL24nX3w%3Fsi%3DNrPVgifYiiG4w1d3