Nu pot spune despre arheologul Constantin Chera că a murit! O parte din el trăiește în opera pe care a lăsat-o, în pasiunea cu care a cercetat, în demnitatea și respectul pe care le-a revărsat în jurul lui.
Istoria Tomisului îi datorează mult, la fel ca și noi toți care am avut șansa de a-l întâlni în viață!
Drum lin spre ceruri, stimate coleg! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților! Si de acolo de sus, poate vei vedea aievea Tomisul antic pe care te străduiai să îl cauți, cu atîta tenacitate, în apele Mării Negre.