VREMURI GRELE?

Unii zic că trăim vremuri grele. Cu siguranță trăim vremuri istorice. Cât de grele sunt vom vedea când vor veni notele de plată, unele în bani, altele în libertate. Până atunci  vă dau un exemplu de vremuri grele. Vă propun să privim un pic  documentele din primul război mondial. Undeva între anii 1917/1818. O bună parte din țară era ocupată! Tezaurul țării confiscat de comuniștii sovietici. Țara fără buget. Epidemie de tifos exantematic. O parte din populație refugiată în Moldova, acolo unde armata română făcea eforturi dramatice să apere frontul. Aveau opinci în picioare și puști cu baionete, adică un fel de sabie atașată la vîrf. Când rămâneau fără gloanțe, atașau săbiile și luptau corp la corp. Dar pentru aceasta trebuiau să fie față în față cu dușmanul. Una din bătăliile de răsunet de la Oituz a fost câștigată prin lupta la baionetă. Ce se întâmpla cu populația civilă (în majoritate femei, copii, bătrîni) rămasă în teritoriul ocupat? Dacă răsfoiești dosarele cu pagubele și rechizițiile de război  ți se strânge inima. Armatele germană, bulgară și rusă s-au perindat pe rând și fiecare a avut propriul plan de rechiziții forțate. Dacă nemții au plătit la început o parte din produse procedând la subevaluarea acestora, celelalte două au jefuit pur și simplu totul. S-au hrănit jefuind locuitorii. In listele de rechiziții se află notate de la animale la câțiva saci de cereale (adică hrana unei familii pe toată iarna) și borcănele cu untură până la izmene, cămăși, ștergare, preșuri, scoarțe, vase de metal etc. lăsându-i pe bieții țărani despuiați în plină iarnă. Cel mai trist mi s-a părut cazul unui primar  dintr-un sat ialomițean  care a fost torturat și băgat la închisoare pentru că nu a predat cota de 2000 de ouă  pe săptămână către armata de ocupație. Omul a explicat că din satul lui nu se pot strânge atîtea ouă, dat fiind că le-au fost rechiziționate păsările. Mai mult chiar, în lipsă de alte alimente, ouăle erau hrana de bază pentru copiii din sat. Să nu uităm că în urmă cu doar 100 de ani, țăranii își produceau hrana pentru întreaga familie precum și îmbrăcămintea în propria gospodărie. Rechiziția de alimente îi lăsa muritori de foame. Bisericile, primăriile, judecătoriile de ocol, cârciumile, fuseseră transformate în grajduri și depozite iar la retragerea lor, armatele de ocupație au procedat la distrugerea totală sau parțială a acestora. Au băgat pe foc chiar și gardurile cimitirelor.

Și mai vulnerabili erau bieții refugiați transilvăneni și basarabeni care veniți în sudul României, căutau ajutor de la Stat. Ajutorul nu mai venea, iar ei nu aveau nici un fel de mijloace de trai. Unii dintre ei încercau să se întoarcă de unde veniseră dar nu aveau mijloace de transport.

Bunicii noștri au trăit toate aceste orori. Le-au depășit și au reconstruit totul de la capăt. Oare, noi vom reuși? Nu știu. Uneori mă îndoiesc. Bunicii noștri erau oameni dintr-o bucată. Generația lor erau cu toții o singură inimă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>