UN GÂND DESPRE UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE-24 IANUARIE 1859

 Dacă aş fi fost istoric de istorie modernă, cu siguranţă mi-aş fi ales să studiez Unirea Principatelor. Este o temă foarte profundă. Nu se poate rezuma nici la lecţia de înţelepciune dată de bunii ţărani, nici la eforturile tinerilor revoluţionari născuţi în sânurile unei boierimi scăpătate, nici la veşnicele jocuri politice internaţionale, de strategie şi nu doar şi nici la Războiul Crimeii care, prin amploare şi consecinţă, a scos cele două Principate din anonimat.

Intrebarea care mă roade este aceea: cum a fost posibil ca două state medievale care în secolul XV îi bătea pe turci şi care avea o armată a ţării, să ajungă peste 300 de ani în situaţia umilă a două Principate aflate sub suzeranitate otomană şi pentru care statele europene trebuie să hotarască? Cu atât mai mult cu cât, după cucerirea Constantinopolului, puterea turcească a început să scadă. Ce s-a întâmplat în cei 300 de ani din care  100 au fost domnii fanariote? Primul răspuns ar fi acela că statul a slăbit, fie din cauze externe, fie interne. Dacă extern, cauza ar fi turcii, intern nu rămâne decât un singur vinovat. Boierimea şi mai ales gustul lor pentru politică! Adică partidele boiereşti care după ce au împovărat statul cu o grămadă de funcţii inutile pentru ei şi pruncii lor, au subminat şi talpa ţării prin constituirea marelui domeniu feudal. Nu este un discurs comunist! Este o realitate pe care istoricii au avut-o mereu în vedere. Situaţia grea a ţărănimii era o realitate care trebuia rezolvată, dovadă  la sfârşitul secolului XIX- începutul sec.XX, se fac cinci reforme agrare. Boierimea, atât cea autohntonă cât şi cea parvenită din Bizanţ, a reuşit  în mai puţin de 100  de ani să şteargă de pe hartă sute de sate de ţărani moşneni sau răzeşi. Averea acumulată le oferea puterea de a schimba domnitori. Ei reprezentau ,,ţara,,. Statul era prizonierul lor. Ei făceau legea şi prin urmare nu  plăteau impozite, în timp ce ţăranul de rând (să zicem din Ialomiţa, unde am documente concrete) plătea 14 dări în bani şi natură. Absolut totul era impozitat. Unde se ducea averea ţării? Nu ştiu! Intre cele două pături sociale: ţărani şi boieri diferenţele erau uriaşe. Şi nu doar economice, ci mai ales culturale. Gândeau diferit, vorbeau diferit, mâncau diferit, se îmbrăcau foarte, foarte diferit. De pildă, era la modă cu puţin înainte de Unirea Principatelor ca boierii să aibă cât mai multe blănuri pe ei. La 1830, în plină vară puteai vedea boieri umblând în Bucureşti cu câte şase blănuri pe ei, aşa cum pe la 1821, vedeai ţărani care în plină iarnă mergeau în picioarele goale. Dar aş dori ca acele vremuri să nu se mai întoarcă. Aproape toţi călătorii străini care au vizitat Principatele în secolul XIX au remarcat diferenţele uriaşe dintre cele două categorii. Iar un medic american care a participat la Războiul Crimeii şi era foarte bine documentat cu privire la Principate, spune că ţăranii sărăciţi pe vremuri avuseseră pământurile lor. Legendele despre boierii răi şi ţăranii buni au avut la un moment dat o bază reală. Intre Unirea Principatelor şi instaurarea comunismului au fost doar 180 de ani, adică vreo trei generaţii. Credeţi că au fost şterse racilele medievale din mintea şi memoria colectivă. Eu nu cred!

Unirea Principatelor, cu reformele lui Cuza şi apoi cu modernizarea Statului în timpul monarhiei a încercat să rupă aceste bariere sociale şi culturale, atât de nefaste în evoluţia unei ţări. Hora Unirii de la 1864 înseamnă mai mult decât unirea a două principate române.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>