NU AM OM!

NU AM OM!

Jelania paraliticului din Biblie a ajuns de câţiva ani emblematică şi în politica românească. Cu scuza  că nu au oameni (pesediştii ,,capabili,, erau fie în puşcării, fie cu dosare) Dragnea a schimbat trei guverne. Unul mai scandalos ca altul, riscând căderea ţării în haos.Iar imaginea pe care au oferit-o lumii este inedită. Un clan ţigănesc care a înconjurat sediul poliţiei sau tribunalului pentru a-şi scoate şmecherii de la pârnaie.

Cuvintele paraliticului care zăcea de 38 de ani  sunt nelipsite şi de pe buzele preşedintelui CJ Ialomiţa. Doi ani a jelit aşa până şi-a înhămat la carul greu al administraţiei ialomiţene toate drăguţele de la Primăria Amara, în timp ce jumătate din personalul instituţiei şi-a luat lumea în cap. Chiar şi în presa locală, Moraru mulţumea lui Dumnezeu că a reuşit să aducă pe funcţia de manager al Spitalului Judeţean o doamnă a cărei experienţă se limita la administrator în firma de salubritate a fratelui său. Şi doamna trebuia motivată! Salariu de 20000 de lei, chiar dacă era ilegal. Şi toţi oamenii lui cu studii…nu aşa! Ce contează că unii au şcoala făcută pe ici pe colo, pe unde s-a putut. Comuniştii n-au folosit şi ei o mulţime de analfabeţi!? Şi rezultatele s-au văzut şi când era primar de Amara şi se văd şi acum. Cap de afiş stau câteva străzi asfaltate şi un parc, care exista doar că nu era întreţinut. Toate în doar 16 ani. Ce mai vrei? A scos din noroaie 7000 de locuitori. Care însă îi vor plăti toată viaţa, neam de neamul lor. Că dracul, de ciuda, nu a mai suportat văzând atâta performanţă şi a scuipat în apa potabilă a localităţii care culmea venea din izvoarele de pe pământul lui Moraru. Apa s-a amărât, s-a îngălbenit şi s-a făcut sălcie. Nu e de băut! Trebuie să ne cumpărăm apă zilnic. Insă la mâncare tot mai punem apa lui Moraru. Şi tot cu ea ne spălăm deşi analizele ei nu sunt OK. Insă o plătim ca apă potabilă cu vârf şi îndesat, iar o parte din aceşti bani ajung la proprietarul Moraru.

Cei care şi-au făcut fântâni mai adânci au apă bună, aşa cum au avut şi locuitorii localităţii, până să ajungă primar Moraru. De ce apa din izvoarele lui Moraru este proastă nimeni nu ştie. Dar toţi o plătesc!

Nici aerul nu mai e ce a fost. Seara vin pale de aer împuţit şi nimeni nu ştie dacă vin de la platforma menajeră a oraşului sau de la groapa de gunoi unde se aduc deşeuri periculoase din ţările din jur, aflată doar la 5 km de Amara cam pe aceeaşi linie cu izvoarele de apă.

Aerul şi apa ar trebui să fie bunuri naţionale pentru că viitorul unui oraş depinde de ele. Dar, mă rog, Victor Moraru, fostul primar de Amara, actualul președinte CJI Ialomița are alt plan. Să ne lecuiască de stres. Folosește metoda bătrânească ,,cui pe cui se scoate,,. Așa că a dăruit transportul în comun Slobozia-Amara unei firme anti-stres.  Amara nu prea are locuri de muncă. Se merge la Slobozia, la doar 8 km, așa că transportul e esențial. Biletul ne costă doar trei lei și asta de mulți ani. O pomană egală cu transportul cu mașina particulară. Doar că diferă condițiile. In mașina particulară stai singur ca un fraier. Dar, în transportul public e cu totul altceva. Stai ca în conservă cu trapa și ușa deschisă ca să nu leșini.  Așa am ajuns eu posesor de permis de categoria A. Intreceam cu mult hodoroaga Nick Tour și aveam și aer. Am rămas cu un braț strâmb în urma unui accident, dar am înțeles riscul. Pe șoseaua cu o singură bandă pe sens circulă la grămadă biciclete care nu au pistă, căruțe care nu au bandă deși câmpul alăturat le-ar permite, mașini bară la bară, mașini agricole în campanie, tiruri, mașini de transport mărfuri. După ce străbați cărarea ai nervii praf, nu te mai impresionează nimic,  decât alte și alte ,,realizări,, marca Moraru descrise de presa cumpărată. Pe bani publici evident! Și individul ăsta vrea să ajungă europarlamentar! Doamne ferește!

Dar realizările trecutului sunt nimic pe lângă isprăvile prezentului. Muzeul Județean nu mai face săpături arheologice pentru prima dată după 50 de ani. Nu sunt bani! Toți s-au dus pe festivaluri. Dar, despre cultura președintelui Moraru, data viitoare!

Să rămânem la subiect. Că nu a avut oameni!

One thought on “NU AM OM!

  1. Cand institutiile nu functioneaza corect si normal oamenii si mai ales intelectualii in loc sa isi vada de partea lor profesionala si de dezvoltare proprie care ia foarte mult timp si energie, trebuie sa suplineasca munca altor institutii ca sa atraga atentia asupra primelor. Si asta e crunt. Asta e boala Romaniei si azi in 2018. Aceasta a fost si aceasta a ramas. Imi pare rau ca nu ti-ai respectat programul de sapaturi anul acesta din cauza suspendarii fondurilor. Este foarte trist cand nu poti sa iti faci profesia pentru care te-ai pregatit in mod cinstit si responsabil din cauza celor care nu au aceleasi valori si nu urmaresc in nici un caz propasirea natiei. Imbecilizarea aceasta a natiunii prin alesii ei e crunta…Sper sa vina cumva vremi mai bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>