A FI SAU A NU FI STAT NAȚIONAL. GLONTELE DIN 1940

 

Există în propaganda anti-unionistă din Basarabia o scorneală trâmbițată de la vlădică până la opincă și emanată chiar de ,,istorici,, cu acte în regulă, că în 1940 armata română s-a retras din Basarabia fără să tragă un glonte. Măcar un glonte! Adică, pur și simplu, au fost abandonați!

”Ne place nouă să ne ascundem, să spunem că sunt vinovați nemții sau rușii sau oare politicienii români nu au fost capabili să-și asume răspunderea, responsabilitatea măcar pentru un singur glonț în 28 iunie 1940 pentru Basarabia. Ca istoric nu pot să fac istorie contrafactuală, dar ca simplu cetățean pot să-mi permit să sesizez că dacă un singur cartuș era tras în 28 iunie sigur ponderea unioniștilor azi în Basarabia era mult mai mare sau deja era făcută Unirea. Atunci s-a greșit, haideți să încercăm să nu greșim și astăzi”, a precizat prof. dr. Marius Diaconescu. (În cadrul conferinței intitulate „Basarabia 1918-2018 Provocări la adresa României privind Unirea”).

Pentru că teoria abandonului e susținută și de unii pretinși intelectuali, trebuie să le amintim unele fapte concrete:

  1. Că în 1940, România nu era în război. A trage un glonte, însemna declarație unilaterală de război Rusiei.
  2. Că România avea tratate politice și militare care trebuiau respectate.
  3. Că un război nu este o răfuială între două clanuri țigănești, unde se trage cu pistolul când unul intră pe terenul altuia.
  4. In război se intră alături de aliați pe baza unui plan și a unei strategii comune.
  5. In război se intră după ce aliații îți garantează că interesele țării tale vor fi respectate.
  6. In 1941 s-a intrat în război pentru Basarabia și s-a tras nu un glonte, ci milioane de gloanțe. A fost eliberat tot teritoriul până la Nistru. Și s-a trecut și dincolo. S-au purtat lupte crâncene la Sevastopol, la Cotul Donului, în stepa calmucă. 130 000 soldați morți, răniți, dispăruți. Le-au urmat încă 40 000 de români morți în luptele din Caucaz.
  7. Zeci de mii de soldați au căzut prizonieri și au îndurat ani de chinuri în lagărele rusești. Pentru Basarabia, adică inclusiv pentru bunicii celor care acum pretind că România nu a făcut nimic. Umiliți și înfometați erau înhămați în loc de animale la săniile pline cu lemne, ei care erau ținuți în frig. In lagărul de la Oranki, morții nu puteau fi îngropați din pricina pământului înghețat. Erau așezați în stive și printre trupurile descărnate, șuiera vântul.
  8. Intorși în țară, supraviețuitorii lagărelor au fost băgați în închisori sub acuzația de a fi luptat împotriva URSS. Unii au fost eliberați d-abia în 1964.
  9. România a sprijinit refugiații basarabeni veniți în România sub toate formele posibile.

Acest efort imens susținut de un stat care avea doar 20 de ani, în momentul declanșării războiului, a fost făcut pentru menținerea statului național unitar. Acesta a fost scopul principal al intrării României în război, stat care cuprindea la acel moment și Basarabia. Tratatele internaționale încheiate după primul război mondial erau încă valabile.

Prin urmare cum pot pretinde unii basarabeni că românii nu au luptat pentru ei? Au uitat?

Cine uită nu merită!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>