2017 A FOST UN AN FRUMOS

 

2017 a fost un an frumos, un an al împăcării cu trecutul recent, primul an în care au fost cinstiţi martirii temniţelor comuniste. Am ascultat interviuri cu istorici, familiile foştilor deţinuţi politici sau chiar supravieţuitori ai acelor ani crânceni. Din această perspectivă anul 2017 ne-a îmbogăţit. In primul rând spiritual. Am înţeles că vremurile prin care au trecut bunicii şi părinţii noştri nu au fost de aur, ci au fost de sânge chiar dacă oficial era timp de pace. A fost un război lăuntric cu ideologia comunistă. Un război care s-a dovedit la fel de sângeros ca şi vechile războaie dintre state. Un război neaşteptat pentru care nimeni nu a fost pregătit. Războiul s-a purtat pe terenul culturii şi al Bisericii. Miza culturală a fost un om nou. Miza spirituală a fost ateismul. Cultura a căzut prima. Cultura tradiţională românească specifică lumii satului a capitulat nejustificat. Nu dezbatem cauzele aici, deşi sunt interesante. Ţăranul român a devenit studiu de muzeu. Biserica însă a rezistat tocmai prin aceşti martiri şi mărturisitori din temniţele comuniste, care iată d-abia după 27 de ani de la căderea comunismului încep să fie recunoscuţi şi cinstiţi. Până la canonizarea lor mai este cale. Dar s-a pus un început.
In al doilea rând, anul 2017 ne-a îmbogăţit duhovniceşte prin împăcarea cu Dumnezeu. Cinstirea noilor mucenici este o împăcare cu Hristos. O recunoaştere a păcatelor poporului, o spovedanie colectivă.
Din perspectiva lumească, ştim cu toţii că 2017 nu a fost un an uşor. Sfinţii temniţelor comuniste sunt sfinţii adevărului din lume şi din societate. Sfinţii care descoperă minciuna şi ipocrizia din oameni, politică şi chiar Biserică. Pentru fiecare dintre noi sunt convinsă că 2017 a avut o relevanţă specială. Dar special a fost şi pentru politica românească. Primul an în care oamenii au ieşit în stradă pentru principii, justiţie, pentru dreptate şi adevăr. Anul în care discursul politic nu a mai convins pe nimeni. In care hidra politică s-a văzut în toată mostruozitatea ei. Nici pentru Biserică nu a fost un an simplu. De la credincioşii de rând până la înalţii ierarhi, creştinii au fost zguduiţi de propriile neputinţe şi păcate, ieşite la iveală într-un mod grotesc şi neaşteptat. Sinodul din Creta a fost piatra de poticnire pentru o turmă de creştini nehotărâţi şi în bună parte neinformaţi dar şi pentru o ierarhie împiedicată în formalism, care confundă în mod voit duhovnicia cu managementul. Scandalul homosexualilor infiltraţi în Biserică a dovedit o ierarhie cu probleme de atitudine dacă nu chiar mai grave. Dar a arătat şi adevărata faţă a homosexualităţii, viclenia şi ura faţă de Dumnezeu. Chiar şi aceste încercări au avut rostul şi lecţia lor.
Insă, cu siguranţă, pentru mine cel mai frumos eveniment al anului a fost instalarea de către Fundaţia George Manu şi sfinţirea unei troiţe aşezată ca cruce de mormânt pentru cei care au murit în anii 50 la Canalul Dunăre-Marea Neagră în colonia de la Poarta Albă. Şi tot atunci, pe 29 octombrie, pe un vânt năpraznic cum doar în Dobrogea poate să bată, am văzut brânduşe pe locul unde se aflau mormintele. Florile morţilor cum sunt numite în popor înfloriseră în pâlcuri chiar în ziua sfinţirii, deoarece cu o zi înainte nu se vedeau. A fost o supriză minunată pentru toţi cei de faţă. Şi nu vreau să exagerez dar locul pe care se aflau răspândite coincidea cu amplasamentul atribuit necropolei deţinuţilor politic care au lucrat la Canal.

Foto> Brândușe de la Poarta-Albă, 29 oct.2017

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>