Stereotip şi formal, de când mă ştiu, sărbătoarea  naţională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza şi moş Ion Roată şi voi îmbătrâni tot cu hora Unirii şi rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric  care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor şi care poate fi numit naţional. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.

Statul în care noi trăim acum şi pe care nu mai dăm doi bani, exasperaţi de impozite, taxe şi guverne nesimţite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toţi românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente şi din interior şi din afară, prin încercări empirice de aşa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinereţea de la 1918 şi maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puţin. Fiara avea nişte trăsături de care toţi politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense şi minte puţină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii.  De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.

In cadrul acestui Stat românii au realizat nişte progrese uimitoare şi care nu pot fi comparate cu evoluţia lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul naţional a fost pentru români, la fel ca şi pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic şi social favorabil.

De aceea, nu înţeleg de ce uităm mereu  că acest Stat, care în definitiv este o creaţie, trebuie permanent menţinut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe  ceva etern şi funcţional. Or, nu este aşa! Statul este în permanentă concurenţă cu sistemele economice din lume. Statul este ţinta strategiilor politice internaţionale. În ultimii 20 de ani, instituţiile Statului precum şi instituţiile subvenţionate de Stat,  în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesionişti au fost confiscate de toţi trepăduşii politici şi slugile lor. Statul este compromis din interior prin administraţii lungi şi proaste şi din exterior de o politică de federalizare care,  în definitiv,  poate duce la dezmembrarea lui. Şi noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei şi nici cu funcţionarul Y,  ci cu toţi românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creaţie a lor. Statul nu e Ţara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic  care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.