,,GROPILE COMUNE DE LA CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Pentru că unora varianta tehnică li s-a părut prea seacă, am elaborat o variantă mai romanțată.

PROIECTUL GROPILE COMUNE DE PE TRASEUL CANALULUI ,,DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Dr. Emilia Corbu

Gropile comune au fost în toate timpurile istorice mărturia cea mai  clară a unei stări de război sau invazii barbare. In timp de pace erau dovada materială a unor epidemii, tot un fel de invazie, dar de data aceasta a unor bacterii.

Gropile comune nu coincid cu starea de pace socială. Gropile săracilor, tot un fel de gropi comune apărute în marile oraşe europene din epoca modernă, sunt dovada unei stări de decadenţă, de dezechilibru social, tot un fel de război social, economic dar subtil, care urcă din străfunduri spre a izbucni mai târziu în revoluţii.

Oricum ar fi gropile comune sunt un semn rău pentru orice societate care se respectă, sunt semne de războaie civile, de lupte interne.

Memorialistica descrie  o parte din  atrocităţile din timpul comunismului săvârşite în lagărele de muncă forţată sau în închisori şi menţionează existenţa unor gropi comune în care erau aruncaţi cei care mureau în timpul detenţiei. Sunt dealtminteri singurele menţiuni.  Arhivistica nu le consemnează. Martori nu există. Cărăuşii trupurilor aruncate în gropile comune au murit demult. Mărturii nu au lăsat. Asemenea poveşti nu sunt de spus. Dar gropile comune au existat, nu doar pentru cei care mureau în detenţie, ci mai ales pentru cei care erau executaţi într-un fel sau altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă în lotul deţinuţilor puşi să taie stuf în apă pe o zi geroasă de 31 ianuarie nu ar fi fost mai mulţi preoţi şi sfântul Ilie Lăcătuşu ?  El i-a îndemnat pe deţinuţi să facă ascultare şi să intre în apă, lăsând totul în grija Maicii Domnului. Dacă ar fi refuzat munca, ar fi fost împuşcaţi. Caralii aşteptau cu armele pregătite. Au existat însă şi execuţii pur şi simplu. Un bătrân din Poarta-Albă a povestit preotului paroh R. B.  o scenă la care a fost involuntar martor în tinereţea lui. Intr-o zi de iarnă, mai mulţi deţinuţi au fost scoşi dezbrăcaţi pe o platformă de ciment şi udaţi cu furtunurile cu apă. Au fost abandonaţi acolo toată noaptea. Vaietul deţinuţilor abandonaţi l-a urmărit toată viaţa. Şi ca să redau exact decrierea lui,, ţipau aşa cum zbiară mieii primăvara când sunt despărţiţi de oi,,. Ar fi retoric să ne mai întrebăm dacă cei decedaţi au avut parte de morminte individuale. Destinaţia lor a fost cu siguranţă gropile comune. Dar, uşor de afirmat, greu de demonstrat!

PROIECTUL

Fundația Culturală ,, Profesor George Manu,, în colaborare cu Asociația Culturală ,,Pr. Iustin Pârvu,, a iniţiat proiectul ,, Gropile Comune de la Canalul Dunăre-Marea Neagră,, cu scopul de a identifica  gropile comune aferente lagărelor de muncă forțată destinate exterminării deținuților politici între 1949-1955, de a le consemna cu statutul de morminte colective și de a le marca în memoria comunităților locale prin ridicarea unei Troițe.

In perioada 11-15 iulie o echipă de voluntari s-a deplasat la Poarta-Albă pentru investigații în teren. Din relatările localnicilor, transmise din tată în fiu sau relatate preotului de către bătrânii satului, gropi comune s-ar fi aflat în trei puncte:

  1. In Cimitirul Vechi din Poarta-Albă, mai precis în partea din față. De reținut că cimitirul vechi nu se putea extinde în spate datorită unei regiuni inundabile. De aceea extinderea acestuia s-a făcut spre stradă. Unele locuri de veci din zilele noastre au intersectat schelete umane fără inventar, uneori cu câte o pereche de bocanci rupți în picioare. Dar datorită locului strâmt nu s-au mai  putut face cercetări pentru a vedea configurația și inventarul gropii din care proveneau scheletele. In prezent, inhumările se fac într-un cimitir nou, deoarece în Cimitirul Vechi nu mai există locuri de veci disponibile.
  2. La piciorul Podului, unde ar fi fost descoperite mai multe schelete umane cu ocazia lucrărilor de construcție a podului. După  spusele localnicilor acestea ar fi fost aruncate pe drum și utilajele grele le-ar fi zdrobit, făcându-le una cu pământul.
  3. In stânga cimitirului nou din cartierul ,,Orașul-Nou,, din comuna Poarta-Albă. In acest punct aflat în domeniul public și care nu este suprapus de nimic în prezent a avut loc și o scurtă investigație de teren cu  scopul de a verifica informația. Un raport tehnic asupra rezultatelor a fost publicat în revista Permanenţe[1].

LOCUL FAPTEI

Pământul este un minunat organism unitar, o împletitură de materii organice şi anorganice. Orice intervenţie în scoarţa terestră rămâne vizibilă la fel cum rămâne  o cicatrice pe trupul uman. Niciodată pământul nu va mai reveni la structura iniţială. O groapă făcută acum o mie de ani este vizibilă şi astăzi şi umplutura ei mărturişeşte istoria prin care a trecut. Pe această trăsătură esenţială a pământului se bazează în mare parte cercetările din teren ale arheologilor.

La Poarta-Albă, locul menţionat era plin de bălării înalte. Dar, chiar şi aşa ne dădeam seama că pământul se lasă pe o suprafaţă foarte mare. Am defrişat două alei în cruce şi ne-am dat seama că suprafaţa este foarte mare, de aproape 1000 m2. La nord era mărginită de un val aplatizat. Era mult prea mult atât pentru fondurile avute la dispoziţie, cît şi pentru mâna de lucru de care dispuneam. Mai mult chiar, era mult prea mare chiar şi pentru configuraţia unor gropi comune. Am hotărât să lucrăm mecanic, cu ajutorul unui excavator, urmând ca o secţiune mai mică să o lucrăm manual pentru a avea şi imaginea în plan. Secţiunile mecanice ne ofereau doar profile. In practica arheologică se urmăreşte intersectarea complexului  pentru a-i studia profilele. Pe acestea complexul se descrie ca pe o hartă cu  lărgimile şi adâncimile. Din plan aflăm alte date. Aşa că am procedat la săparea  a trei secţiuni orientate pe punctele cardinale (N-S, E-V). Cu siguranţă că Dumnezeu a lucrat, pentru că am picat exact pe gropi. Gropile acopereau o suprafaţă de doar 150 m2 din aria de 1000 m luată în discuţie. Din aceşti 150 m2, sondajul nostru afecta cam o treime, adică 50 mp, de ajuns cât să delimităm întregul complex în plan. Prin urmare, gropile au fost găsite, doar că surpriza d-abia acum începea.

GROPILE CU PĂMÂNT NEGRU

Un profil geologic din Dobrogea ne arată că sub un strat de pământ negru de circa 30-40 cm, urmează pământ galben-nisipos străbătut  de galerii de rozătoare şi apoi pământ galben curat, argilă. Orice groapă săpată într-un astfel de sol va conţine o cantitate mare de pământ galben care în urma preumblării lui pe la suprafaţa solului va antrena pelicule de pământ negru, pietriş, obiecte etc. Deci, aşa trebuia să arate şi umplutura unei gropi de mormânt, cu mult pământ galben-murdar, afânat. Am rămas surprinsă când din cupa excavatorului cădea pământ negru curat, grăunţos, cu alte cuvinte cernoziom, care se găsea până la 2,50 m de la nivelul actual al solului şi doi metri de la nivelul de săpare a ariei alveolate. Cercetând profilele am văzut că gropile din care scoteam pământul negru fuseseră lucrate cu un utilaj. Că împânziseră practic suprafaţa fiind practic una lângă alta, uneori la distanţă de 10 cm. Că unele aveau marginile drepte şi regulate, altele colmatate, adică prăbuşite la un moment dat. Gropile aveau lăţimea cuprinsă între 2-4 m atunci când se ţeseau una de alta. In umplutura lor se aflau două niveluri. Unul mai vechi, iniţial cu pământ negru, uneori cu pelicule de cenuşă şi pământ galben. Provenea cu siguranţă din arealul înconjurător. Adică humusul de pe  suprafaţa de 1000 m2 fusese împins pentru a umple gropile. Aşa a rezultat suprafaţa alveolată. Pe unul din profile vedem cum pământul galben steril se află practic la o palmă sub o depunere fragilă de strat arabil. Dar, cernoziomul negru din jur, având o densitate mai mică decât a pământului galben s-a tasat şi probabil gropile au început să se vadă. Aşa că a fost nevoie de o nouă umplere a lor. S-a adus pământ dintr-o zonă menajeră. In gunoaie am găsit nişte capace din aluminiu. Aveau ştanţate siglele RPR şi MIA în jurul stelei cu cinci colţuri. Dacă conchidem că cele două prescurtări vin de la Republica Populară Română  (1949-1965) şi de la Ministerul Industriei Alimentare (care a funcţionat între 1961-1971), rezultă că piesele noastre se datează între 1961-1965. Deci, atunci se nivelase cu un al doilea strat de pământ negru. Nivelarea fusese necesară pentru că pământul se lăsase, proces care trebuie să fi durat câţiva ani. Dacă scădem măcar cinci ani, ajungem la o datare între anii 1957-1962. Aceasta coincide cu perioada imediat următoare încheierii lucrărilor de la Canal şi este perioada când au fost săpate şi aceste gropi.

Gropile cu pământ negru ne-au dat dureri de cap. Orice groapă are o funcţie clară. Dintr-o groapă fie se scoate ceva, fie  ascunde ceva. De ascuns, nu putea fi vorba. Pământul negru nu avea nici un inventar, era curat. Cele câteva sârme, bucăţi de tablă,  etc. din stratul de nivelare nu spuneau nimic, cu excepţia capacelor care ne-au oferit o datare. Deci au fost săpate cu scopul  de a se scoate ceva din ele. Dar, ce se afla în ele? Dacă voiau să scoată pământ galben nu era locul potrivit. Săparea canalului a furnizat milioane de tone de pământ galben. Altă sursă au fost terasele de pământ galben din jurul localităţii, terase exploatate şi de Fabrica de cărămidă care a continuat să lucreze cu deţinuţi, chiar şi după închiderea lucrărilor de la Canal. Nu era cazul să facă o groapă de împrumut lângă un cimitir vechi. Ca să nu mai spun că o suprafaţă de doar 150 mp era prea mică pentru o groapă de împrumut. Deci, exploatarea de pământ galben nu se justifică. Revenim la întrebarea care ne frământă şi în prezent şi anume: Ce au scos din pământul acela? Putem oferi un răspuns ipotetic bazat pe verificarea atentă a sedimentelor. Totul a fost desenat pe hârtie milimetrică şi a fost fotografiat din unghiuri diferite, la lumină diferită, în toate momentele cercetării.In toate cele trei secţiuni s-a constatat că gropile cu pământ negru au intersectat şi distrus nişte gropi mai vechi. In acele gropi mai vechi din care mai erau vizibile nişte margini şi nişte depuneri pe fund se evindenţia clar un pământ galben-murdar.

 

GROPILE CU PĂMÂNT GALBEN-MURDAR  

 

Le-am numit aşa deoarece sedimentul găsit în aceste gropi este un pământ galben, poros, cu pelicule brune, pietriş de calcar, rugină.

Conturul şi adâncimea lor se observă pe SA, c. 2-5, profil vestic, pe ambele profile ale SC, c.4 și pe planul SB,c.3, -1,10 m. Din gropile cu pământ galben-murdar se mai păstrează fie o peliculă pe fund, fie un perete lateral cum vedem pe SC. Pe SC profilul sudic, carourile 3-5 se observă o groapă lată de 4,5 m și adâncă de 2 m de la nivelul actual al solului ce are la bază un strat de pământ galben murdar, purtat cu rare pelicule de rugină cu o grosime cuprinsă între 0,25-0,50 m. Această groapă se observă şi mai clar pe profilul nordic, unde o margine se mai păstrează pe aproape 1 m lăţime. Pe fundul unei astfel de gropi surprinsă în SB, c. 3 s-a găsit o plăcuţă de metal la -1,85m.

Dacă pentru gropile cu pământ negru am găsit o explicaţie, aceea de a excava conţinutul gropilor cu pământ galben-murdar, pentru acestea din urmă nu avem nici o explicaţie. Ştim însă ce nu au fost. Nu au fost gropi destinate unor adăposturi subterane, dovadă că nu avem resturi de  materiale de construcţie. Nu au fost beciuri de alimente, dovadă că nu au pereţii trataţi corespunzător. Nu au fost gropi de olar, pentru că acestea nu erau astupate simultan cu cernoziom din zonă şi nici nu au umplutura specifică. Şi, ca şi în cazul gropilor de împrumut, sursa de pământ galben era din abundenţă în terasă. Excluzând toate aceste alternative, ne rămâne doar utilitatea lor ca gropi de mormânt. Sedimentul în sine este specific unei gropi de mormânt, adică pământ galben cu resturi antrenate din straturile superioare. Doar că nu avem proba clară, adică osemintele umane. Astfel că totul este o ipoteză, aceea că gropile comune au fost evacuate după încheierea lucrărilor Canalului şi conţinutul lor îndepărtat din zonă. Ştim că lagărele de muncă forţată erau distruse din temelii imediat după dezafectarea lor. De pildă, lagărul de muncă forţată de la Vlădeni (jud. Ialomiţa) în care au fost până la 14000 de deţinuţi, a fost ras în doar trei săptămâni de la închidere. Era o măsură de ştergere a urmelor. Chiar şi comuniştii erau conştienţi până la un punct de gravitatea faptelor lor. Dar nu avem mărturii  că şi gropile comune ar fi fost evacuate. Faptul că acestea erau distruse dacă erau găsite întâmplător ne dovedeşte situaţia de la punctul Piciorul podului.

IIN LOC DE CONCLUZII

Deşi nu am găsit exact ce căutam, am găsit ceva ce nu ne aşteptam. Un mare potenţial uman. Sunt convinsă că dacă am ajuns până aici, Dumnezeu nu ne va lăsa fără răspuns şi cercetările viitoare ne vor lămuri. Până atunci pot spune că am descoperit oameni minunaţi care ne-au ajutat şi au finanţat proiectul şi mă refer la Fundaţia ,,Profesor George Manu,,.  Primăria Poarta-Albă ne-a aprobat investigaţia în zonă. Arhiepiscopia Tomisului ne-a binecuvântat lucrarea. Preotul paroh Rareş Bardu ne-a sprijinit din toate puterile. La fel de minunaţi au fost şi voluntarii care au lucrat în soare şi praf, deşi nu erau pregătiţi pentru astfel de muncă. Pentru rugăciunile sfinţilor de la Aiud şi de pretutindeni unde s-a suferit pentru Hristos, Dumnezeu să le răsplătească bunătatea!



[1] Publicat în PERMANENŢE, XIX,8,AUGUST 2016

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>