UN MANDAT FATAL

Se pare că Florin Vlad, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa va primi în dar de la CJI un al patrulea mandat de director,  încă 5 ani, pentru a ajunge la cifra rotundă de 20 de ani. Tot fără concurs, tot fără dureri de cap! De fapt singurul concurs din viaţa lui  a avut loc în 2006. Atunci am participat şi eu şi m-am trezit că  doi specialişti din comisie erau prieteni şi susţinători ai domnului Vlad. I-am semnalat ex-preşedintelui Ciupercă această nedreptate, dar mi-am dat seama că participase la regizarea ei. In fine, pentru că am participat la concurs, directorul s-a răzbunat urât. A refuzat publicarea cărţii mele ,,Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu,, aflată deja sub tipar, fiind astfel nevoită să o public singură pe banii mei de muzeograf nepromovat cu anii. Pentru că aşa conduce Vlad muzeul, cu parul şi minciuna. Minciuna pentru toţi, parul pentru cine spune adevărul! In urma memoriului din 2013 m-am ales cu două procese. Le-am câştigat pe amândouă, dovadă că erau abuzurile directorului Vlad. CJI însă nu a luat nici o măsură, deşi au fost informaţi. Adică, după ce CJI a muşamalizat memoriul, a lăsat bestia să se răzbune. Ciudată situaţie, nu-i aşa!?

După  povestea singurului concurs real la care a participat directorul Vlad în toată viaţa lui, restul mandatelor i-au picat pară mălăiaţă printr-o manipulare grosolană a legislaţiei în vigoare, aşa cum voi arăta mai jos. De fapt, mandatul lui expira în august 2016,  dar sforarilor le-a fost teamă ca nu cumva situaţia să intre pe mâini străine aşa că i-au făcut evaluarea finală încă din 29 martie. La evaluarea anuală i-au dat 9,35 şi împotriva acestei nedreptăţi am scris aici şi la evaluarea finală, 9,97 (despre care am scris aici!). Aceste note aveau doar un singur scop. Ca Florin Vlad să primească un nou mandat, fără concurs.

Blestematul articol 44

In legislaţia românească există trei acte normative privitoare la manageriatul instituţiilor de cultură, dar toate trei sunt compromise de celebrul articol 44 din OUG 189/2008. Acesta prevedea că în cazul în care manajerul unei instituţii de cultură obţine la evaluarea finală peste nota 9 atunci acesta are dreptul că îşi prezinte un nou proiect. Postul nu mai era scos la concurs. Or, acesta era un abuz deoarece contractul de management era pe perioadă determinată şi prin urmare la expirarea contractului, postul devine automat vacant. Ca să nu mai spun de latura profesională şi anume  aceea că, dacă managerul obţinea peste 9, înseamnă că era destul de bun încât să facă faţă oricărui concurs. La aceasta adăugăm că evaluarea finală se referea la nişte rezultate şi  nu avea perspectiva viitorului. Era o evaluare și nu un proiect.

Cert este că pe baza acestui articol factorul politic şi-a impus directori în instituţiile de cultură. Cu o comisie aranjată  oricine poate obţine peste 9. Cu atât mai uşor cu cât aceste comisii erau constituite pentru fiecare caz în parte. Factorul politic avea doar de câştigat. Toată răspunderea revenea comisiei. Şi comisia era întrunită la mica înţelegere. O crimă aproape perfectă!

Dezastrul naţional  produs de  articolul împielițat  nu a mai putut fi cosmetizat şi prin OUG 68/2013 articolul 44 este abrogat. Noua ordonanţă prevedea ca după evaluarea finală a managerului, postul să fie scos la concurs în termen de 30 zile. Fiara politică a intrat în sevraj. Nu mai putea controla directoraşii de instituţii de cultură. Directoraşii au intrat în panică, trebuiau să participe la concurs. Aşa se face că în anul următor s-a emis o nouă lege care aproba OUG 68/2013 dar o modifica. Legea 185/2014 reintroducea articolul 44 sub forma unui bis la art. 43. In consecinţă, directoraşii mediocri au răsuflat uşuraţi şi maşinăria de făcut directori din cadrul consiliilor  judeţene s-a repus în funcţie. Nu aveau decât să convoace comisiile-cheie pentru fiecare caz în parte. Ceea ce  au şi făcut în perioada nebuloasă dinanintea alegerilor. Oricum Vlad s-a lăudat că dacă e PSD la putere, nimeni nu îl mișcă din scaun. Și, se confirmă!

Ce mă aşteaptă?!

Mă aştept ca directorul muzeului să procedeze  cu mine la fel ca în cei 15 ani trecuţi, adică:

1)                          Să mă izoleze de colegi aşa încât să nu ştiu niciodată ce se întâmplă în muzeu, ce activităţi se desfăşoară sau ce invitații sunt la sesiunile din țară. Cu atât mai grav cu cât directorul ţine cel mult o şedinţă  de activitate pe an. Cei care vor vorbi cu mine vor fi chestionaţi şi eventual pedepsiţi.

2)                          Să îmi respingă toate propunerile şi o bună parte din activităţi, pe motiv că ,, nu sunt bani,,. Ce dacă activitatea muzeelor este prevăzută de lege, la Slobozia toată lumea face ce vrea directorul.

3)                          Să mă chinui să ţin un şantier arheologic timp de o lună cu un fond  de 8000 de lei, în timp ce doar pe o zi de festival la oraşul de Floci se vor risipi 30000 de lei. Asta în condiţiile în care în Ialomiţa se desfăşoară aproape lunar un festival. Oare Muzeul care era singura instituţie abilitată să facă cercetare arheologică din judeţ, trebuia să îşi cheltuie fondurile cu aşa ceva?

4)                          Să lucrez toate proiectele singură pentru că muzeul nu are specialişti. Adevărul este că directorul urăşte specialiştii. Nu vrea să angajeze. Peste zece tineri ialomiţeni, absolvenţi de facultăţi de profil, au bătut la poarta muzeului în ultimii 15 ani şi directorul le-a spus ba că nu are posturi, ba că sunt blocate.  Dar, în ultimii trei ani a avut şi posturi, a avut şi voie să angajeze. Şi ce credeţi că a angajat? Trei îngrijitori şi un referent. Gata, a terminat cu posturile! Proştii de specialişti să lucreze până le sar ochi! Dacă se revoltă, ştiţi cum face directorul? Stă răsturnat pe fotoliu şi fluieră la ei ca la stână, să iasă afară. Experiența de la o fermă de porci, i-a intrat în sânge, ne tratează ca pe vite! Doar că, așa cum pentru industrie sunt necesare mașini și utilaje, așa și un muzeu are nevoie de specialiști. Fără ei nu poate funcționa normal.

5)                          Să aştept să mi se răspundă la cereri până mi se lungesc urechile. Aşa că poate uit că tot materialul arheologic metalic nu este restaurat şi directorul nu vrea să dispună nici o măsură.

6)                          Să fiu exclusă de la toate săpăturile de salvare, supravegheri sau simple periegheze.

7)                          Să nu fiu niciodată promovată, deoarece va refuza să scoată post de cercetător II, din simplul motiv că nu poate fi ocupat de el.

8)                          Să nu fiu propusă niciodată în nici un consiliu de administrație sau științific din muzeu sau din alte muzee.

Și, lista poate continua. Imaginația individului în materie de măgării este bogată. Dar cel mai rău este că muzeul va înregistra iar proiecte mici și cheltuieli mari.

La început de mandat nu îi doresc decît să facă Dumnezeu lumină. Corupția a creeat  un gen de şefi mutanţi care se proptesc pe copitele dindărăt şi stau la funcţie ca la troc până când îi ridică DNA cu mascaţii. Dar, nu cred că e cazul lui, că e curat ca lacrima lui Ciupercă. Unii zic că riscul lui e dragostea. Că o să-i crape ceva când se coțăie cu iubita la  Orașul de Floci. Dar, așa ceva nu există! Ii arăta în dormitor colecția lui de timbre. Deci, nici o grijă! Omul e greoi ca un tanc sovietic din războiul rece. Cade muzeul pe el și degeaba. Interesul nu era muzeul, ci funcția.

Dar, mă rog, sperăm ca PSD să aibă o clipă de luciditate și să îi respingă proiectul celui de- al patrulea mandat.