A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI „CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI

„CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

m-culturii

Ministerul Culturii a deschis în data de 8 aprilie conturile subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. În urma deciziei Guvernului României și a Ministerului Culturii, achiziția operei „Cumințenia Pământului” se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor, respectiv suma de 5 milioane de euro va fi alocată de Guvern și 6 milioane de euro vor fi colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice.

Achiziția operei „Cumințeniei Pământului” prin subcripție publică este unul dintre cele mai importante proiecte naționale care poate întări solidaritatea dintre stat și societate. Acțiunea comună propusă de Guvern și Ministerul Culturii constituie un efort important pentru protecția și salvarea patrimoniului național, la care sunt invitați să participe toți cei interesați de valorizarea operei lui Constantin Brâncuși. Astfel, sculptura lui Constantin Brâncuși, reprezentativă pentru debutul curentului modernist în artă în secolul XX și pentru întreaga sa operă, va fi accesibilă publicului larg și iubitorilor de artă.

La invitația de a sprijini subscripția publică pentru achiziția „Cumințenia Pământului” au răspuns pozitiv mai multe bănci, care au oferit o serie de facilități necesare strângerii contribuțiilor în cadrul subscripției naționale.

Donațiile cetățenilor și ale persoanelor juridice vor beneficia de facilități fiscale, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 10, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a inaugurat simbolic subscripția națională „Cumințenia Pământului”, oferind prima donație în cadrul celei mai semnificative acțiuni de valorizare a unei opere de tezaur național organizată de Statul român.

Conturile deschise pentru achiziția „Cumințeniei Pământului” sunt următoarele:

Beneficiar: Ministerul Culturii, CIF 4192812:

TREZORERIA STATULUI

RO46TREZ700500702X010908 deschis la D.T.C.P.M.B

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

ROL – RO57RNCB0082005629820013
EUR – RO30RNCB0082005629820014
USD – RO03RNCB0082005629820015

Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB

BRD – SMCC

RON – RO75BRDE450SV95804494500
EUR – RO59BRDE450SV95804814500
USD – RO06BRDE450SV95804904500

Cod SWIFT: BRDEROBU

UNICREDIT BANK

RON – RO53BACX0000003018913000
EUR – RO26BACX0000003018913001
USD – RO96BACX0000003018913002

Cod SWIFT – BACXROBU

BANCA TRANSILVANIA

RON – RO48BTRLRONCRT0345325001
EUR – RO95BTRLEURCRT0345325001
USD – RO02BTRLUSDCRT0345325001

Cod SWIFT: BTRLRO22XXX

CEC BANK S.A. – SUCURSALA TIMPURI NOI

RON – RO21CECEB31644RON4211471
EUR – RO89CECEB316T6EUR4211474
USD – RO22CECEB316T5USD4211516

CONT SWIFT: CECEROBUXXX

RAIFFEISEN BANK

RON – RO68RZBR0000060018536354
EUR  – RO14RZBR0000060018536356
USD –  RO30RZBR0000060018536359

Cod SWIFT: RZBRROBU

Leave a Reply

Your email address will not be published.