Micile păcate ale Greciei

Zilele acestea AFR strânge  semnături pentru revizuirea articolului 48 din constitutie cu privire la păstrarea familiei tradiționale. Poate vi se pare o exagerare, dar dacă privim la vecini, lucrurile sunt complicate.

De sărbătoarea  Sf. Naşteri a Mântuitorului, invazivul şi obraznicul moş Coca-Cola a adus grecilor legalizarea parteneriatelor homosexuale, un pas înainte pe calea destrămării familiei tradiţionale. Evenimentul a trecut fie necomentat, fie atribuit situaţiei economice dificile în care se află Grecia, ca un compromis impus de aliaţii europeni. Să fie adevărat? Nu ştiu.  Eu l-aş vedea mai degrabă ca o victorie a neopăgânismului grecesc clocit, crescut şi înflorit chiar pe meleagurile elene. Cert este că de-a lungul istoriei, fără să-i  oblige nimeni, grecii au făcut multe compromisuri faţă de credinţa şi cultura creştin-ortodoxă, în ciuda faptului că după crearea statelor naţionale, muntele Athos se află în hotarele lor. Paginile scrise de marele predicator care a fost mitropolitul Augustin de Florina, de-a lungul unui secol de viaţă, stau mărturie despre micile, dar  multele păcate greceşti extinse ca un cancer de la viaţa personală la aceea socială şi politică. Nu mă aplec asupra lor. Cele 20 de volume de predici traduse în româneşte, ne stau mărturie. Părintele Augustin îi avertizează pe greci de neopăgânismul ultimelor decenii, dar fără a insista asupra rădăcinilor lui care, aşa cum voi arăta mai jos, au un ambalaj artistic şi cultural atrăgător.

Turismul- o nouă preocupare

Printre multe creaţii tehnice, cultura contemporană se poate lăuda şi cu una specific culturală, umblarea în scop de divertisment, adică turismul. De-a lungul istoriei, lumea pleca la drum pentru o treabă. Mai rar într-o călătorie iniţiatică. Dar, de dragul plimbării, nu a plecat niciodată. Afacerea e nouă, cam după cel de-al doilea război mondial. Grecia era pioneră în domeniu. Acum are  un turism înfloritor, în cadrul căruia turismul cultural joacă un rol primordial. Dacă oamenii te vizitează, trebuie să le arăţi ceva. Şi aşa, muzeele și cîteva situri arheologice importante (de regulă temple) sunt tot timpul arhipline de vizitatori. Nu însă şi vestigiile cartierelor antice, care sunt mai puţin vizitate. Din punct de vedere muzeografic sunt foarte bine organizate. Cele mai importante sunt colecțiile de artefacte datând din epocile bronzului, arhaică, greacă veche, elenistică și romană. Acestora se adaugă o bogată colecție de piese egiptene la Muzeul Național de antichități. Până aici, totul frumos. Problema ţine de interpretare şi procesare.  Ce văd oamenii şi ce cred ei că văd. Să le luăm pe rând.

Ce văd turiştii?

In primul rând, vedem o colecție impresionantă de statui din bronz, piatră și marmură și o colecție de monumente funerare, fie din lut (tip leychitos), fie din piatră. Toate sunt realizări artistice impresionante și sunt creația unor sculptori și artiști desăvârșiți. Dar, frumosul care ne uimește nu reprezintă o cultură sau o civilizație, ci doar o religie. Adică, doar un segment la culturii. Păgânismul antic s-a mutat din temple în muzee. Idoli impresionanți de trei metri înălțime, chipuri de zeițe, satiri, eroi, personaje mitologice recreează pagini întregi ale idolatriei, cultului naturii, riturilor și ritualurilor religioase.  Multă nuditate, erotism şi sexualitate, pentru că Dionisos, zeul sexualităţii e prezent în toate  ipostazele. Și…cam  atât! Lor se adaugă elegante colecții de ceramică, piese care au aparținut oamenilor bogați.

Ce cred turiştii că văd?

Toţi sunt convinși  că acolo văd izvoarele culturii și civilizației europene. Eu nu aș fi chiar așa de convinsă.

Cultura antică a avut mult mai multe aspecte, nu doar religioase şi artistice. Muzeele organizate doar pe colecţii de artefacte, nu au expoziţii de istorie socială. Ar fi dureros pentru un turist să afle  despre milioanele de sclavi din antichitate, despre războaiele nimicitoare, despre condiția umană deplorabilă a majorității populației, nevoită să muncească din greu într-o țară nu prea bogată în resurse. Fastul și opulența religiei nu reflectau starea reală a societății, ci doar pretenția unei clase sacerdotale, interpusă între o mulțime de zeități instabile și capricioase și o societate puternic polarizată în care omul era o marfă și nu o valoare.

Ce văd turiştii cu adevărat?

Nişte bombe spirituale ambalate artistic. Şi, nu exagerez! Arta nu este divertisment, ci cale de comunicare

Privind colecțiile de idoli am găsit și cheia prin care idolatria s-a impus atît de profund în societatea antică. Prin imagine, adică prin artă. Cultura imaginii care se impune tot mai mult în zilele noastre are o istorie veche.  Doar societatea contemporană nu este conștientă de puterea subversivă a artei, o altă formă de comunicare sinonimă limbajului, dar mult mai directă și puternică decît acesta. Acesta a fost motivul pentru care creștinismul primar a pornit o luptă directă împotriva idolilor și a hotărît în cele din urmă, distrugerea lor. Cuvântul creștin pătrundea greu într-o lume dominată de imagini și himere. Această decizie a fost contestată de generațiile contemporane ca o barbarie împotriva artei. Insă, dacă evaluăm consecințele dezgropării idolilor constatăm că aceste creații artistice nu sunt chiar așa de nevinovate și inofensive. Nu sunt chiar nişte pietre sculptate frumos. Idolii sunt chipurile oficiale ale  zeilor antici despre care ştim că erau demoni. Fac aici o paranteză despre chipul lui Dionis, unul dintre cei mai frumoşi zei. Legenda spune că era un zeu străin, care nu era de pe pământ. Atunci când s-a înfăţişat prima oară lumii, purta o blană de capră neagră. Nişte femei au râs de el. De ciudă, capriciosul zeu le-a blestemat şi au devenit menade. Ca să nu mai fie de râsul lumii, şi-a schimbat look-ul şi a devenit acel tânăr frumos pe care îl ştim cu toţii. Cert este că zeii, veniţi din neant,  voiau să stăpânească omenirea şi o făceau brutal şi violent.

Răzbunarea zeilor

Revenind  la chipurile oficiale ale zeilor, trebuie să spun că primii idoli au fost dezgropați în Italia. Extinderea Romei în evul mediu a dus la  descoperirea gropilor în care păgânii antichității își salvaseră zeii. Prima care a fost cucerită de frumuseţea  statuilor a fost chiar papalitatea. Mai multă minte aveau ţăranii greci din secolul XIX, care atunci când găseau idolii antici îi lăsau tot îngropaţi ca să nu se strice la minte fetele văzând statui de bărbaţi goi. Papalitatea nu şi-a pus problema. Şi admirația chiar nevinovată și strict artistică a idolilor a dat roade. O primă consecință a fost Renașterea artistică din sec. XV. Sculptorii încep să copieze modelele antice, în tablouri apar femei lascive, dezbrăcate, amorași etc. Interesul cade pe om și frumusețea lui. Un nou model cultural apare și o altă consecință, de astă dată gravă, Reforma religioasă, care a dat o gravă lovitură bisericii Romei. Urmarea este că în Europa contemporană, catolicii au ajuns o minoritate față de protestanți. Că între Renaşterea artistică şi Reformă există o legătură genetică e un fapt recunoscut de istorici. Fireşte, că Reforma a avut şi alte cauze, dar ideile umaniste care au lucrat în mintea primilor reformaţi au fost inspirate de Renaşterea artistică care avea la bază reînvierea tradiţiilor artistice antice.

De la arta antică la neopăgânism

De la arta antică la neopăgânism e doar un pas. Era ambalajul ideilor păgâne. O cutie a Pandorei din care, odată deschisă, ieşeau în minţile oamenilor şerpii şi fantasmele păgâne. Pentru că păgânismul nu a fost niciodată un sistem coerent, ci o plasă de idei printre care şi homosexualitatea şi  prostituţia, pentru care se ţeseau cele mai halucinante explicaţii. Şi, nu doar în Grecia, ci în toată lumea păgână.Vase fine de ceramică erau pictate  cu scene, pe care azi le-am numi pornografice. Totul era permis pentru oamenii liberi din Grecia antică, în timp ce lăngă ei trăiau alţi oameni, sclavii, care  nu aveau nici măcar libertate, cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a lăsat oamenilor.

Evident că arta poate sluji şi unor scopuri nobile, poate transmite stări şi idei curate şi înălţătoare. Arta, în definitiv, e un instrument. Dar, trebuie să ţinem cont de lecţia artei păgâne şi de conflictul dintre aceasta şi creştinism. Altfel, riscăm să o repetăm. Or, arta antică păgână din Grecia a alimentat neopăgânismul contemporan, care iată, vine la pachet cu legalizarea  parteneriatelor homosexuale.

 

6 thoughts on “Micile păcate ale Greciei

  1. Asa e, foarte bine punctat. Numai ca micile pacate ale Greciei au avut efectul bulgarelui de zapada. Pana la urma dracu te incurca in detalii, doar e marele magician, maestrul deceptiei.

  2. 1. Există pericolul unei noi schisme în Biserică? Mitropolitul Pireului, kir Serafim

    https://graiulortodox.wordpress.com/2016/01/30/exista-pericolul-unei-noi-schisme-in-biserica-mitropolitul-pireului-kir-serafim/

    2. Marele dogmatist și profesor contemporan, Dimitrios Tselenghidis, critică aspru textele adoptate de Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Autocefale Ortodoxe (Geneva, 21-28 ianuarie 2016)
    La solicitarea Mișcării Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova, domnul Dimitrios Tselenghidis, Profesor de Dogmatică la Facultatea de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, și ucenic al Sfântului Paisie Aghioritul, critică aspru două dintre textele adoptate de a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală, care a avut loc anul acesta la Chambesy, Geneva, în intervalul 21-28 ianuarie.

    https://graiulortodox.wordpress.com/2016/02/03/11332/

    • Multumesc pentru trimiteri. Mitropolitul Serafim al Pireului este o conştiinţă trează a ortodoxiei, din păcate puţin cunoscut la noi. S-au publicat şi la noi două cărţi cu interviuri şi predici. Menţionez doar una care îmi este la îndemână: Drept invăţând cuvântul adevărului, Bucureşti, 2011, Frăţia ortodoxă Misionară ,,Sf. Marcu al Efesului,,.
      Nu înţeleg de ce conferinţa panortodoxă presionodală trebuia să se ţină la Geneva, şi nu undeva pe pământ ortodox?

  3. Bine scris, bine sintetizat. Aşa e, smintirea nu caracterizează doar modernitatea, rădăcinile ei sunt adânci. Şi mai vechi decât creştinismul.
    Mă gândeam, citind acest mic studiu, cât de indignată a fost presa că Occidentul cel luminat a putut masca, în muzee, unele capodopere spre a le feri de ochii preşedintelui iranian. Cred că ar trebui să re-învăţăm de la musulmani atitudinea faţă de luxurie.

    • Mulţumesc. Domnul a dat! Am citit undeva un studiu conform căruia, arianismul exilat din creştinism, ar fi la rădăcinile islamului. Dar, nu mai stiu unde şi la cine. Poate îl voi regăsi. Interesantă şi groaznică metamorfoză a unei erezii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>