Ridică-te PREOT ROMÂN!

Asociaţia NEAMUL ROMÂNESC

Petru Vodă, judeţul Neamţ

Telefon 0766.266764

e.mail: neamul_romanesc@yahoo.com

facebook

                            

                                  Ridică-te PREOT ROMÂN!

 

Adresez acest îndemn oricărui preot de mir care se regăseşte sau are cunoştinţă despre vreuna din ipostazele prezentate. Rog ierarhul sau preotul care nu se regăseşte în ipostazele de mai jos să înţeleagă că nu va putea rosti niciodată aceste adevăruri.

 

Îţi adresez aceste cuvinte ţie, preot de mir ortodox român.

Ai îndurat atâtea mizerii pe care la început de drum nici nu bănuiai că pot exista.

Ai plecat pe drumul preoţiei încrezător că Dumnezeu te va ajuta, crezând că toate le vei face în numele lui Dumnezeu.

Ai muncit în seminar şi la facultate şi ai gândit că anumite atitudini necreştine întâlnite acolo, pe care le descopereai deja, sunt întâmplătoare şi trecătoare.

Ai fost învăţat că Iisus Hristos a venit şi a aşezat în Biserică: ierarhi, preoţi şi diaconi pentru îndrumarea şi slujirea credincioşilor creştini.

Ai aflat în timpul studiilor teologice cum pedepseau Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei preoţii şi episcopii care dădeau şi primeau daruri pentru hirotonirea ca preot şi pentru parohie.

Ai început să te frămânţi la gândul că va veni ziua când şi tu vei fi nevoit să faci ceva pentru a ajunge preot şi mai ales pentru a obţine o parohie.

Conştiinţa îţi spunea că tu nu vei face simonie – cumpărare de har. Dar unii ţi-au explicat că este foarte bine dacă tu, candidat, vei “ajuta” Biserica printr-o donaţie consistentă. Te-au convins că vei primi o parohie din care vei câştiga banii care să-ţi acopere “ajutorul iniţial” de câteva mii sau zeci de mii de euro. Pe deasupra vei primi gratuit o casă parohială în care vei locui cu familia.

Dacă nu ai avut posibilitatea să donezi “ajutorul” necesar bisericii, cu siguranţă ai primit cu mari eforturi o parohie mai săracă, eventual fără casă parohială.

Dacă ai dat “ajutorul”, ai fost nevoit să ceri taxe mai mari de la credincioşi. Banii de donaţie, împrumutaţi de la familie, trebuiau recuperaţi.

Din păcate, odată ajuns în parohie, ai aflat că banii de salariu, alocaţi de la bugetul Statului, nu vor ajunge în buzunarul tău.

Semnezi pentru bani, dar trebuie să faci rost de salariu din banii credincioşilor.

Toţi românii ştiu că Statul îţi dă salariu, dar la protopopiat ţi se iau impozite echivalente cu salariul tău, sau mai mari decât salariul. Atunci mai duci ceva bani de acasă.

Credincioşii din parohie te judecă pe nedrept: „Uite, popa nu se mai satură de bani!”

Tu, preot român, nu poţi spune nimic. Dacă află ierarhul că te plângi, te dă afară.

În parohie ai aflat că nu numai salariul tău trebuie să ţi-l câştigi.

De sus ţi-a venit cota de lumânări pe care trebuie să o consume credincioşii. Dacă nu poţi face cota de lumânări, nu eşti vrednic ca preot în faţa ierarhului tău.

Apoi ţi-a venit cota de publicaţii: ziare, cărţi, calendare şi altele, pe care trebuie să le plăteşti indiferent dacă le cumpără credincioşii sau nu le cumpără. Iar ai scos bani din buzunar, ca să plăteşti la protopopiat acele publicaţii impuse de ierarhi.

Mai nou, a mai apărut o cotă. Cota de bani pentru Catedrala de la Bucureşti. Alţi bani. Alte chitanţe tăiate pentru a mulţumi ierarhul.

Toţi banii aceştia de unde vin? De la bietul credincios, din taxe pentru serviciile religioase.

Eşti nevoit ca la fiecare Sf. Liturghie să faci apeluri pentru bani de la credincioşi.

Credincioşii, neştiind adevărul, iar te judecă pe nedrept: “Uite, popa nu se mai satură de bani!”

Iar tu, preot român, nu poţi spune nimic. Dacă vociferezi şi află ierarhul, poţi să fii dat afară. Acum nu mai ai voie să dai nici un interviu la ziar sau la televiziune fără binecuvântarea ierarhului. Nu ai voie să scrii o carte şi nici să faci vreo asociaţie în nume propriu, fără binecuvântare. Iar ierarhul nu-ţi dă binecuvântare.

De cele mai multe ori ierarhul îţi dă sarcina să ridici o nouă biserică, sau să aduci îmbunătăţiri la cea existentă, să ridici vreun spaţiu pentru pomeniri sau vreo cantină socială.

Uneori acestea sunt cerute chiar de credincioşii din parohie sau de necesitatea situaţiei.

Te angajezi la cheltuieli, la administrarea unor construcţii, de voie de nevoie devii ctitor.

Nu ai dreptul, ca preot de mir, să rămână mărturia istorică a jertfei tale. Spre deosebire de bisericile mânăstireşti, preotul de mir nu are voie să fie pictat la ctitori.

De unde ai adunat banii? Nu interesează pe nimeni.

Poate ai fost nevoit să faci înţelegeri cu politicienii locali, care-ţi promit bani de la bugete în schimbul unor “recomandări” în campaniile electorale.

Poate ai fost nevoit să semnezi înţelegeri ilegale cu afacerişti veroşi care doresc o spălare a banilor printr-o formă acoperită de creştinism milostiv.

Poate ai fost nevoit să te faci preş în faţa unor oameni înstăriţi, numai să obţii ajutorul lor mai consistent.

Nici protopopul şi nici ierarhul nu te-au întrebat vreodată ce ai făcut pentru a obţine banii.

La sfârşitul ctitoriei muncite de tine, preot român, ai chemat ierarhul. Pentru aceasta îţi trebuie bani pentru agapă şi pentru deplasarea ierarhului. Eventual bani şi pentru un antimis nou.

Iar eşti nevoit să te umileşti şi să cerşeşti bani. Nu poţi explica enoriaşilor pentru ce iar ai nevoie de atât de mulţi bani.

Din nou, mirenii din parohie te judecă pe nedrept: “Uite, popa nu se mai satură de bani.” Bani, bani şi iar bani.

Desigur nu vei comenta nici de această dată. Ai îndurat atâtea, şi acum la sfârşit să pierzi totul!

Dacă Dumnezeu te ajută, de acum vei sta liniştit în biserica ctitorită de tine şi te vei ocupa şi de familia ta, eventual de o casă pentru ieşirea la pensie. Nimeni nu te mai ţine în casa parohială după momentul pensionării.

Nici ierarhul, nici mireanul credincios nu se preocupă ce vei face după pensie.

Dacă vei face o casă pentru familia ta, toată lumea te va judeca: “Uite, popa nu se mai satură, acum îi trebuie şi casă!”

Dacă nu te ajută Dumnezeu, vine o zi când, la terminarea bisericii ctitorite de tine, eşti anunţat că trebuie să părăseşti parohia. Din varii motive. “Fraţi” care să te ajute să-ţi facă un asemenea “bine” se vor găsi în Biserică.

Eşti obligat să faci ascultare de episcopul tău şi să pleci în parohia în care ai fost trimis.

Acolo ai şanse să o iei de la început şi să fii judecat pe nedrept, a câta oară, pentru că nu te mai saturi.

Dacă nu „asculţi” de ierarhul tău, cu siguranţă vei fi caterisit şi dat afară din Biserică. Atunci eşti iremediabil pierdut. Jertfa ta nu va fi recunoscută niciodată. Vei fi tratat ca un marginal şi un paria pentru că ierarhul ţi-a dat anatema pe veci.

În tot acest timp eşti ocupat cu parohia iar de familie nici nu mai ai timp. Soţia te înţelege, dar până la un punct. Copiii tăi nu te mai întreabă nimic. Încep să creadă că aşa este Biserica.

Tensiunile şi discuţiile din familie, cu soţia preoteasă sau copiii, nu interesează pe nimeni. Tu eşti nevoit să taci, pentru că singur ţi-ai ales crucea. Dar această cruce nu este a ta, preot român. Crucea preoţiei tale trebuia să fie una frumoasă şi demnă.

 

Ascultarea necondiţionată faţă de ierarh a atins limitele absurdului. Personalitatea preotului este anulată total în numele ascultării.

Unde este demnitatea şi identitatea persoanei umane creştine aprofundată de Sfinţii Părinţi?

Unii confraţi preoţi, dorind să fie plăcuţi de ierarh, acceptă şi aprobă orice în numele ascultării. Dar sinodalitatea ortodoxă ar trebui să se manifeste şi la nivel local. Preotul ar trebui să aibă un cuvânt de spus în faţa ierarhului său.

Dacă Sf. Apostol Pavel a îndrăznit să-l contrazică pe Sf. Apostol Petru în primul sinod creştin, oare un preot nu poate să-l contrazică pe ierarhul său?

Din păcate asistăm la o nouă formă de reeducare – modificarea personalităţii preotului ortodox.

În reeducarea comunistă din temniţe, persoana trebuia să ajungă să afirme tot ceea ce era cerut de ierarhia comunistă. Acum preotul este nevoit să accepte tot ceea ce este cerut de ierarhia bisericească.

Oricine te iartă în România, dar Biserica (a se citi ierarhul) te va ierta foarte greu. Poate niciodată! Sunt rare cazurile de iertare şi reabilitare a preoţilor excluşi din Biserică.

Două cazuri celebre sunt: Părintele Arsenie Boca şi Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa caterisiţi de ierarhi ai Bisericii. Părintele Arsenie a rămas caterisit în ultimii 30 de ani de viaţă. A fost reabilitat după moartea sa, formal şi fără sens.

Miile de preoţi din temniţele comuniste au fost abandonate de ierarhia bisericească. Jertfa lor nu este recunoscută nici acum. Canonizarea celor care au murit martiric în închisori se amână pentru vreo două sute de ani.

Atunci justificarea era simplă: „Au cerut comuniştii!” Dar acum cine o cere?

Tu, preot român ce modele să mai ai?

Cine te judecă în consistorii? Fraţii tăi preoţi, la comanda ierarhului. Preoţi care trebuie să facă ascultare de ierarhul lor. Sentinţa este dată dinainte de ierarh, dacă ai ajuns într-un consistoriu bisericesc. Dreptul la apărare şi toate celelalte drepturi îţi sunt încălcate. Ai parte de un simulacru de proces bisericesc. Eşti condamnat dinainte de a fi trimis la judecată. Contestaţia nu o poţi face decât tot la ierarhul care te-a condamnat dinainte. Ştiai că nu mai ai dreptul să conteşti în vreo instanţă civilă decizia unei instanţe bisericeşti?

Mai rău decât pe timpul comuniştilor!

În timp ce tu eşti judecat pe nedrept, sunt alţi preoţi cu abateri mult mai grave nepedepsiţi. Probabil că ei au suplimentat donaţiile către Biserică. Tu n-ai mai avut de unde pentru că deja ai dat ultimul bănuţ.

 

Din anul 2008 a fost emis un nou Statut privind organizarea şi funcţionarea Bisericii.

Ai fost consultat, ca preot de mir, în ceea ce priveşte elaborarea noului Statut? Ai avut posibilitatea să contribui la îmbunătăţirea unor articole din Statut?

Nu. Ai aflat, poate peste ani, că a fost emis un Statut elaborat şi aprobat de Sinodul ierarhilor Bisericii. Ai aflat atunci, sau poate nici acum, că potrivit Statutului, tu preot mirean nu ai nici un drept. Ai doar obligaţii şi responsabilităţi. Ai dreptul să taci pentru că dacă vei vorbi vei fi exclus din Biserică.

Ai aflat din Statut că nici mirenii credincioşi din parohia ta nu au nici un drept. Au obligaţii şi responsabilităţi pentru sprijinirea necondiţionată a Bisericii. Mirenii au obligaţia să-şi facă din banii lor propria biserică parohială, dacă nu au ridicat strămoşii lor una, dar nu au nici un drept de proprietate asupra propriei biserici.

Mirenii au obligaţia să întreţină cu banii lor toate cheltuielile invocate până acum dintr-o parohie, dar nu au dreptul să-şi spună părerea despre preotul impus de ierarh. Mirenii au obligaţia să plătească toate birurile bisericeşti, dar nu au dreptul să ceară ierarhului un anumit preot în parohia lor. Un preot căruia să i se cânte din inimă de către toţi mirenii credincioşi: „Vrednic este!”

Mirenii au foarte multe obligaţii, dar nici un drept real. Nici măcar nu au avut dreptul să aprobe, sau nu, vreo prevedere din Statutul sau Regulamentul bisericesc.

Nu au dreptul să ştie că sunt adevăraţii coproprietari ai bisericilor parohiale.

Cine cunoaşte numele membrilor mireni ai Adunărilor eparhiale? Unde sunt afişate listele cu membrii Adunării Naţional Bisericeşti? Cine cunoaşte componenţa nominală a membrilor Consiliului Naţional Bisericesc?

Cine îi alege pe aceşti mireni în forurile superioare de conducere ale Bisericii? Sunt numiţi de ierarhi fără consultarea credincioşilor din parohii.

Aceşti mireni cu identităţi ultrasecrete au vreun cuvânt de spus despre viaţa Bisericii? În afară de aprobarea unor bugete (adică bani), se mai implică în vreun fel aceşti mireni din forurile superioare bisericeşti în propria lor Biserică?

Dacă mirenii din parohii nu au nici un cuvânt de spus, dacă preotul mirean este redus la tăcere, dacă mirenii din forurile de conducere bisericeşti nu pot spune nimic, atunci cine este Biserica?

Cine hotărăşte dacă un Statut sau un Regulament este bun pentru viaţa Bisericii? Numai Sinodul Bisericii.

Cine conduce Biserica formată din zeci de milioane de mireni credincioşi? Numai ierarhii componenţi ai Sinodului BOR.

A fost emis un nou Regulament bisericesc, aprobat de Sinodul Bisericii în februarie 2015. Au fost introduse noi sancţiuni şi noi abateri sancţionate pentru preoţii de mir şi pentru personalul bisericesc mirean.

Te-a întrebat cineva ce părere ai despre acest Regulament? Ai văzut proiectul acestui Regulament? În Introducerea Regulamentului se specifică faptul că acesta a fost trimis spre consultare în eparhii în perioada 01 martie – 15 aprilie 2014.

 

Cine a hotărât pentru tine, preot mirean ortodox? Desigur ierarhul.

Cine poate aduce o acuză unui ierarh al Bisericii? Nimeni din România.

Ai fost intoxicat preot român cu afirmaţii de genul: “Numai Papa este infailibil.” Realitatea crudă din România arată că fiecare ierarh ortodox este infailibil. În România, fiecare ierarh este mai mult decât Papa. Ierarhul nu pot fi judecat de nici o instanţă bisericească sau lumească. Ierarhul se poate judeca doar pe sine însuşi.

În timp ce Papa este vicarul lui Dumnezeu, ierarhul român este un mic Dumnezeu pe pământ.

Dar cine este acest ierarh în Biserică? De unde vine el? Înainte de a fi înalt ierarh, orice episcop a fost un simplu călugăr. Ierarhul este recrutat dintre călugării români.

Iată ce i se spune la intrarea în călugărie, conform Molitfelnicului Bisericii: „leapădă semeţia vieţii lumeşti, în boli nu te împuţina, să nu te întorci de la sărăcie, nici de la greaua suferinţă, nici de defăimarea oamenilor, suferă răul ca un bun ostaş al lui Hristos. Căci ai să fii şi flămând şi însetat, şi gol, şi dosădit, şi batjocorit şi defăimat şi prigonit…şi când vei pătimi toate acestea, bucură-te, zice Domnul, că plata ta este multă în ceruri, întru Iisus Domnul nostru.”

Călugărul făgăduieşte că va respecta voturile castităţii, sărăciei şi ascultării şi va face toate acestea de bunăvoie. La intrarea în călugărie i se subliniază: „Însuşi Mântuitorul … să-ţi răsplătească ţie, nu după ceea ce vei făgădui şi mărturisi, ci după cum vei păzi cele ce vei făgădui.”

Acum ierarhul, cu votul sărăciei depus, are funcţia asimilită unui demnitar de Stat şi salariul plătit integral, fără returnare de impozite din buzunar.

 

Spre deosebire de călugăr, ce trebuie să respecte un preot de mir?

Preotul nu depune la hirotonie nici vreo făgăduinţă a castităţii, nici făgăduinţa sărăciei şi nici făgăduinţa ascultării până la moarte de mai marele său.

În Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a PF Părinte Teoctist- Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sinodului BOR, Bucureşti 1997, găsim cerinţele scripturistice pentru un preot.

I Timotei, cap.3: „2. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, 3. Nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, 4. Bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa; 5.Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta de grijă de Biserica lui Dumnezeu?”

Acestea sunt întărite de descrierea preotului din Tit, Cap1: „5. Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit: 6. De este cineva fără de prihană, bărbat al unei singure femei, având fii credincioşi, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. 7. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât. 8.Ci iubitor de străini, iubitor de bine, drept, cuvios, cumpătat…”

Lăsăm deoparte sinonimitatea preotului cu denumirea de episcop, care la acea vreme era numit mai marele preoţilor. Lăsăm deoparte şi Sfintele canoane apostolice şi ecumenice care fac referire la episcopii căsătoriţi, canoane valabile întrucât nu au fost abrogate de nici un alt sinod ecumenic.

Atunci de unde această denigrare nemeritată a preotului de mir?

De ce nu explici, preot de mir, cine încasează beneficiile financiare ale parohiilor?

De ce nu explici că eşti forţat de ierarh să pari în faţa propriilor enoriaşi ca unic beneficiar al banilor ceruţi şi adunaţi în parohie?

De ce nu explici credincioşilor despre adevăratele drepturi de care trebuie să beneficieze în parohiile lor?

De ce nu explici societăţii româneşti problemele din Biserica noastră?

Acum Biserica sunt doar membrii ierarhi ai Sinodului BOR, iar ceilalţi clerici şi mireni trebuie să fie doar supuşi ascultători slugarnici ai ierarhilor sinodali?

Nu cerem o democratizare a Bisericii. O ierarhie trebuie să existe. Recunoaştem şi ascultarea, fără de care nu poate exista Biserica. Dar tipul de dictatură, ce s-a introdus acum în Biserica noastră românească, nu este de sorginte creştină.

 

Tu, preot român eşti îngenuncheat de toate acestea şi altele ştiute numai de tine.

Eu nu te îndemn la răzvrătire, preot mirean român. Nu te îndemn nici la neascultare. Nu te îndemn nici să-ţi părăseşti ierarhul sau Biserica.

Te îndemn să te ridici la demnitatea de preot al Bisericii Dumnezeului Sfintei Treimi. Te îndemn să te ridici la demnitatea de preot al Neamului Românesc.

Ridică-te preot român! Ridică Neamul Românesc odată cu tine!

Fii demn, fii curajos, fii alături de mirenii credincioşi – oile păstorite de tine, păstor ortodox.

Biserica este a mirenilor credincioşi şi a preoţilor mireni. Biserica este a tuturor românilor ortodocşi.

Biserica este a Neamului nostru Românesc!

 

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cu respect, preşedintele Asociaţiei Neamul Românesc

Vasilică Militaru

One thought on “Ridică-te PREOT ROMÂN!

  1. Pingback: Vineri, 15 septembrie 2017, ora 14:17, Ridică-te PREOT ROMÂN! | Jurnal Duhovnicesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>