DEȚINUTUL PROFET (continuare II)

A doua întrebare care se ridică şi anume aceea dacă această carte poate fi considerată profetică. De aceea voi puncta pe scurt tema şi subiectul mesajului.

Cartea are trei părţi: Tristeţile unui deţinut, Profeţiile unui deţinut şi Spovedania unui deţinut. Cele trei părţi sunt legate organic şi reprezintă trei niveluri  diferite de redare şi de argumentare a mesajului pe care deţinutul simte că trebuie să îl lase lumii. Primul este personal, al doilea social, al treilea duhovnicesc. Consideră că aceste idei  au rezultat dintr-o experienţă amarnică de viaţă a unei întregi generaţii creştine ucisă fizic sau spiritual în timpul comunismului:

,,Nu avem nici aerul de a epuiza problema şi nici pe acela de a fi infailibili, ci facem o mărturisire de credinţă izvorâtă din martiriul secolului XX, care a cunoscut atât uciderea trupului, cât şi uciderea sufletului,,.(p.110)

Mesajul cărţii

I.  Tema mesajului său este relaţia dintre Creştinim şi Putere seculară, politică, de Stat. Dintre Impărăţia lui Dumnezeu şi Impărăţia lumească şi  care trebuie să fie o reflectare a celei dintâi.

,,Creştinătăţii i s-a dat puterea de a zidi  Impărăţia lui Dumnezeu şi trebuie să îşi îndeplinească această menire, căci vine Domnul şi nu ştim când vine, dar trebuie să fim pregătiţi pentru a fi cu adevărat Israelul lui. (p. 30).

Zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu nu contravine mântuirii omului. Profetul se întreabă:

,,Ne putem mântui fără a răspunde puzderiei de probleme ce frământă omenirea?,, (p. 176).  Mulţi dintre creştinii din ziua de azi ar răspunde că ,,Da,,. Insă, Deţinutul continuă retoric:

,,Nu ţin de mântuire toate aceste aspecte: a mânca, a bea, a se înmulţi, a munci, a stăpâni, a conduce, a face legi, a pune ordine, a lupta, a veghea, a răspunde, a face dreptate, a triumfa asupra răului, a şti, a învăţa, a crea, a desăvârşi, a dinamiza, a orienta, a călăuzi, a salva, a te bucura, a muri, a învia, a te înălţa, a mântui lumea?,, (p. 176).

II.  Subiectul mesajului spune că Biserica Creştină a pierdut controlul acestei relaţii cu puterea politică şi de Stat.,,Criza de putere a Creştinătăţii a făcut posibilă strălucirea puterii satanice peste omenire. Satanismul apare în omenire pe linii de forţă succesive…antropocentrism, umanism, raţionalism, progresism, materialism şi ateismul ultimului secol devenit pseudo-religie de stat.(p.28). Satanismul creează condiţiile apariţiei şi puterii antihristului.  Deţinutul face o dezvăluire cutremurătoare:

,,Răul în lume nu va veni numai prin forma antihristică, ci şi prin forma hristoşilor mincinoşi, adică acei creştini care nu vor fi autentici reprezentanţi ai spiritualităţii creştine,, (p. 72). Pentru ca în final să se întrebe:

,,Unde este răul în acest veac? In lucruri şi în lucrări, ori în lucrul rău şi mincinos pe care oamenii l-au înmagazinat în ele? (p. 176)

III.a  Din  bogatul conţinut al  lucrării, mă voi opri mai pe larg doar  la critica spiritualităţii creştine moderne (p. 165-167). In paranteză fiind spus, deţinutul consideră că spiritualitatea creştină conduce lumea, o înnoieşte şi o desăvârşeşte, atât sub aspect material cât şi spiritual. Insă în forma modernă  aceasta  înglobează  greşelile pe care Creştinătatea  le-a făcut, pe de o parte,  în relaţia cu Statul din secolul IV, de la oficializarea creştinismului şi  instituţionalizarea Bisericii. Pe scurt,  spiritualitatea creştină modernă are şapte racile:

a) reducţionismul -neglijarea socialului şi a istoriei;

b) formalismul – împietrirea în dogme, idei, ritualuri, instituţii;

c) neutralismul – o plagă mascată sub înţelepciune şi care are multiple capete din care amintesc doar :

,,Neutralitatea faţă de satana adânceşte lumea în ambiguitate morală… Neutralitatea faţă de materie duce lumea la mizerie… Neutralitatea socială lasă lumea în robie…Neutralitatea politică oferă puterea forţelor antihristice…neutralitatea intelectuală imbecilizează…neutralitatea culturală e mormânt spiritual.,,(p. 167)

d) Creştinismul nu trebuie să părăsească istoria cu toate problemele ei, ci să o antreneze în sacru. Abandonarea istoriei a făcut ca Statul să îşi asume răspunderile istorice. Insă în epoca modernă Statul ignoră Biserica.

e) Creştinătatea întemeiată de Hristos are o concepţie comunitară care nu se mai regăseşte în societatea creştină modernă.

f) Spiritualitatea nu este un scop în sine, ci este modalitatea de sfinţire, desăvârşire  şi mântuire a firii omeneşti (p. 172).

O altă idee care apare răzleţ în cuprinsul cărţii şi pe care o găsesc importantă este a aceea a gândirii teologice şi Sf. Tradiţii.

Deţinutul constată că teologii  nu gândesc lumea prin Hristos, ci gândesc pe Hristos prin Biserică.  Rolul creştinătăţii, susţine deţinutul profet,  este să lucreze mântuirea lumii într-o necurmată actualitate (va urma).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>