Sinaxar pe luna Februarie

In luna februarie ar fi trebuit prăznuiţi, dacă am fi trăit într-o lume normală şi o societate creştină funcţională, trei dintre sfinţii închisorilor comuniste: mărturisitorii preotul Ioan Sabău (16 februarie), Ioan Ianolide (5 februarie) şi muceniul Valeriu Gafencu, trecut la Domnul în penitenciarul de la Tg. Ocna în data de 18 februarie 1952. Deşi au fost depuse dosare de canonizare, încă nu au fost analizate. Totuşi o mulţime din ce în ce mai mare de oameni a început să fie interesată de personalitatea lor. Anul acesta, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a avut loc la Tg. Ocna un parastas oficiat de un sobor de preoţi şi călugări din protopopiatul Tg. Ocna, semn ce ne dă speranţe într-o apropiată canonizare a lor. In anii trecuți parastasele pentru mucenicul Valeriu au fost făcute de familie, Fundația culturală G. Manu, mireni și călugări din zonă și din restul țării. Prin ei, memoria lui Valeriu a fost păstrată. Totuşi, să nu uităm că un sobor de preoţi oficiază de câţiva ani buni şi parastasul părintelui Arsenie Boca şi canonizarea se lasă tot aşteptată. Viaţa şi mărturisirea celor trei au fost descrise în mai multe articole şi expoziţii şi prin urmare nu mai insistăm asupra lor. Este de ajuns să tastezi numele lor pe google şi vei avea o mulţime de informaţii. Aştept cu nerăbdare timpul când ziua lor va fi prilej de prăznuire, ca pentru sfinţi şi nu de parastas ca pentru morţi. Oricum, o bună parte din cei care au fost la Tg. Ocna au participat după parastas şi la o mică prăznuire, la troiţa închinată lui Valeriu Gafencu, unde s-a citit Acatistul sfântului.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu tema sfinţilor trebuie precizat că după moarte sufletele oamenilor ajung fie în Rai cu drepţii, fie în Iad cu păcătoşii, fiecare după faptele lor. Sunt însă şi suflete alese care ajung în Impărăţia Cerurilor, cu sfinţii şi cu îngerii. Doar cei care ajung în Impărăţia Cerurilor se pot ruga pentru noi la Dumnezeu, luând parte oarecum la viaţa noastră. Cei care sunt în Rai se odihnesc, iar cei din iad se chinuiesc până la Judecata de Apoi. Doar Sfinţii nu sunt judecaţi, pentru că prin ei Dumnezeu ne va judeca pe noi. Dacă, de pildă, vom fi întrebaţi de ce nu am făcut milostenie şi noi vom răspunde că nu am putut, Hristos ne va spune: Dar, Valeriu care avea un singur cojocel în iernile grele din puşcărie, cum de a putut să îl dea unui alt deţinut, mai bolnav ca el? Şi, aşa vom rămâne fără răspuns.

In continuare, voi relata două cazuri la care am fost martoră şi unde am simţit intervenţia minunată a Sf. Mucenic Valeriu Gafencu. Le voi numi simplu, după soluţia rezolvării lor.

Nici în stânga, nici în dreapta, rămâi pe loc.

In vara lui 2011, am avut un vis pe care nu îl pot uita nici acum, deşi personal nu cred în vise şi nici nu le dau importanţă. Am visat-o pe monahia I. de la o mănăstire de pe lângă Bucureşti şi cu care vorbeam foarte rar la telefon, de Paşte şi de Crăciun. In visul meu, maica era îmbrăcată în haine lumeşti într-o aglomerare haotică de feţe bisericeşti. Deşi nu era nimic îngrozitor în imaginile visului m-am trezit cutremurată şi speriată. Mi-am făcut o rugăciune şi am adormit la loc. Visul a continuat. De astă dată se făcea că intram într-o  biserică mare unde se afla o mulţime de oameni. Biserica era foarte largă şi înaltă cu nişte ziduri cenuşii în partea de jos şi ceva de sticlă în partea de sus. Nu era pictată. Mulţimea se îndrepta spre iconostasul din dreapta spre închinare. In absida din stânga era o raclă uriaşă din sticlă în care se afla un tânăr îmbrăcat într-un costum gri. Tânărul era viu şi părea să se ridice din raclă ca pe un tron, privind la mulţimea de închinători ce se îndrepta spre iconostas. Mi s-a spus că este Valeriu Gafencu şi privind spre el am avut impresia că mă cunoaşte. M-am îndreptat spre raclă şi am privit. Era înconjurat de o mulţime de oameni cu care părea că vorbeşte. A venit rândul şi monahiei I. Acesteia i-a spus: Nici la dreapta, nici la stânga, rămâi pe loc! Şi în timp ce vorbea, gesticula cu palma, în dreapta şi în stânga, aşa cum fac oamenii simpli când vor să arate o direcţie, aşa încât atunci când i-a spus ,,rămâi pe loc,, a aşezat palma cu faţa în jos, aşa cum se face când se ia o hotărâre. In zilele următoare visul m-a urmărit fără să îl pot uita. Până la urmă, am sunat-o pe maica I. Nu ştiam dacă are evlavie la Sfinţii închisorilor, aşa că am început cu o introducere. Nu era nevoie. Maica ştia de subiect. Am început să îi povestesc visul, cerându-mi scuze că deşi nu cred în vise, simt nevoia să îi spun. Pe tot timpul relatării monahia I. a rămas tăcută. La sfârşit mi-a spus gânditoare, în câteva cuvinte: ,,Ştiţi, eu aveam o hotărâre de luat şi nu ştiam ce să fac. Am citit 40 de zile acatistul Sf. Valeriu Gafencu. Cred că acesta este răspunsul pe care trebuia să-l primesc.,,

Cineva v-a adus portofelul

A doua întâmplare minunată s-a petrecut în seara zilei de 17 februarie 2015, chiar în ajunul prăznuirii lui. Mă aflam deja la Tg. Ocna când am fost sunată de o rudă apropiată din Viena care mi-a spus să mă rog şi pentru ea la Sf. Valeriu, pentru că i s-a furat portofelul în care se aflau buletinul de identitate, două carduri bancare, carduri de intrare gratuită în muzee şi biblioteci, bani. Situaţia era disperată. Anunţase furtul la cea mai apropiată secţie de poliţie, dar i se spusese că şansele de recuperare sunt minine. Zilnic, în Viena se fură cam 10 portofele. Spre deosebire de Bucureşti care este o capitală cu grad mic de criminalitate, Viena are un grad mediu de criminalitate. Poliţistul s-a mişcat foarte greu, luîndu-i peste o jumătate de oră să înregistreze furtul şi să îi elibereze o hârtie cu care urma să se prezinte la Consulat. In acest timp, cele două carduri puteau fi devalizate online, pentru că fiind activate în sistem, puteau fi folosite fără PIN. Pentru cine nu ştie, la Consulatul din Viena se prezintă zilnic câţiva păgubiţi care, după câteva ore de aşteptare, primesc o altă hârtie cu care se pot prezenta la aeroport să se întoarcă în România şi să îşi facă alte acte. Deci, e complicaţie mare! Unii care nu se pot întoarce în ţară, aşteaptă disperaţi şi câte o lună cu speranţa că poate cineva le găseşte actele şi le depune la oficiile de obiecte pierdute. Persoana păgubită era credincioasă şi avea evlavie şi la Sfinţii inchisorilor. In biserica ortodoxă din Viena se află pictate şi chipurile unora dintre ei. In situația dată singura soluţie era rugăciunea la Dumnezeu, adresată prin sfinţii lui. Şi, nu vă spun că mare mi-a fost bucuria când, în mai puţin de o jumătate de oră, primesc un alt telefon. De data aceasta de bucurie. Fusese sunată de la poliţie că cineva i-a adus portofelul. Lipseau doar banii cash şi abonamentul de trasport în comun. Toate celelalte erau intacte, inclusiv banii din carduri. Din păcate, poliţistul nu a notat datele persoanei care îl adusese, spunând că nu intra în atribuţiile lui. Oriunde ar fi, să îl aibă Dumnezeu în pază! Eu sunt convinsă că a fost o întâmplare minunată. In primul rând că a fost găsit repede. Că actele au ajuns în mâinile unei persoane responsabile care le-a dus la poliţie şi chiar (culmea!) la acelaşi sediu de poliţie unde a fost reclamat furtul. Poliţistul era de-a dreptul şocat când a anunţat-o că poate veni să îşi ridice portofelul. Nu trecuse nici măcar două ore. Dau Slavă lui Dumnezeu că am fost părtaşă la aceste două întâmplări care mi-au sporit încrederea că Valeriu Gafencu se află în rândul sfinţilor, în Impărăţia Cerurilor.

Le predica din duminica următoarele,  preotul spunea că o întâmplare minunată este aceea care are loc atunci când avem urgentă nevoie de ceva, când nu există alternativă și aparent nici o cale de ieșire. Parcă aceste cuvinte fuseseră spuse pentru mine care încă mă mai întrebam ce este aceea o întâmpare minunată, cum poate fi definită.

18.februarie 2015.Fotografii preluate de la Fundaţia George Manu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *