IOAN BOTEZĂTORUL ŞI PREDICA LUI

AVEM NEVOIE DE PREDICAREA POCĂINŢEI

„loan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei…”

(Marcu 1, 4)

Vine, iubiţii mei, marea zi a Botezului Domnului. Hristos va fi botezat în Iordan şi apele se vor sfinţi. Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi este legată de acest eveniment. Ce ne spune Evanghelia?

Inainte de a veni Hristos la Iordan, trăia acolo un om sfânt, Ioan Înaintemergătorul. Nu era doar un sfânt; era cel mai sfânt om care s-a arătat pe pământ, în afară de Hristos. Înaintemergătorul a fost mai presus şi decât  patriarhii şi decât profeţii. A fost sfinţit din pântecele mamei lui. Ce înseamnă asta? Că şi părinţii lui, Zaharia şi Elisabeta, iubeau legea dumnezeiască, se rugau, posteau, erau oameni ai lui Dumnezeu.

Părinţii sunt precum copacul. Când rădăcina este rea, fructele vor fi putrede; când rădăcina este bună şi fructele vor fi alese. Şi când sămânţa pe care o semănăm în pământ este bună, şi spicele vor fi bune. Nu folosim orice fel de sămânţă. Sămânţa seacă va da semănături seci. Rădăcină şi copac sunt părinţii. Sămânţa este tatăl, pământul este mama. Când bărbatul este alcoolic şi beţiv, când foloseşte cuvinte ruşinoase, înjură, huleşte, etc., atunci rădăcina nu este bună. Şi dintr-o astfel de rădăcină ce va ieşi? Om rău şi făcător de rele. Şi nu doar rău, ci şi schilod: unul strâmb, altul şchiop… Citiţi ca să vedeţi că acei părinţi care se îmbată au copii cu defecte. Am mers într-un sat şi am văzut vreo zece copii întârziaţi mintal. Zic: Ce se întâmplă? Am înţeles, toţi erau beţivi… într-un alt sat copiii la şcoală nu învăţau; erau toţi proşti, nu înţelegeau nimic, dormeau în picioare. Sunt de vină copiii? Nu. Tatăl e de vină; tatăl alcoolic, beţiv, care naşte astfel de copii.

Mare este răspunderea părinţilor. De aceea, voi, mamele şi taţii, să fiţi atenţi. În anii de demult, cuplurile se rugau, posteau miercurea şi vinerea, mergeau la biserică; şi din astfel de familii sfinte ieşeau îngeri. Acum, pentru că nu au nicio idee şi preocupare despre Dumnezeu, ci îl hulesc, din astfel de familii ies monştri. Ce vom vedea…

Repet: din părinţi sfinţiţi ies copii sfinţi şi oameni mari, din părinţi care trăiesc în păcat vor ieşi monştri. Să vă amintiţi acest cuvânt. Nu pot să spun mai mult, dar ceea ce vă spun este corect şi din punct de vedere ştiinţific şi scripturistic, iar experienţa cotidiană o confirmă.

Aşadar, Ioan a fost sfinţit. A avut parte de o bună creştere. Dar când a crescut puţin, nu a rămas în casa lui. S-a ridicat şi a plecat. A mers în apropiere de râul Iordan, într-un loc pustiu. Şi acolo cum a trăit? Ca un înger. Care era hrana lui? Rachiu şi vin nu a pus niciodată în gură; dar ce bea? Apă. Nici pahare nu avea, nici servicii de lux. Trăia o viaţă foarte simplă.

Mergea la râu şi cu pumnii bea apă, ca o pasăre. Şi mâncarea lui care era? Nu mânca cărnuri şi peşte şi altele scumpe, pe care le avem noi care trăim în oraşe, oameni ai traiului bun. Hrana lui erau „lăcustele şi mierea sălbatică” (Marcu 1, 6). Care sunt „lăcustele”? Cele care zboară pe ogoare. Să nu vi se pară ciudat. Şi astăzi beduinii care trăiesc în acele părţi, aşa cum aici iau ardeii şi îi usucă, aşa aceştia iau lăcustele, le usucă şi le mănâncă. Este o hrană a oamenilor săraci.

Mânca aşadar lăcuste şi miere sălbatică. Şi îmbrăcămintea lui care era? Purta mătăsuri ca acelea pe care le purtăm noi, preoţii şi episcopii, şi coconii bogaţi? Nu. Era foarte sărăcăcioasă îmbrăcămintea lui. O blană, ce era făcută din păr de cămilă. Şi aşternutul lui? Avea astfel de paturi luxoase ca acelea pe care le vrem noi în care să ne întindem ticăloasele noastre trupuri şi să ne odihnim? Nu. Nu avea somieră. Îşi făcuse culcuş din trestiile Iordanului. Pe trestii dormea. Şi casă? Nu avea precum casele noastre bogate; nu. Drept casă avea peşterile şi scorburile copacilor. Şi tovarăşi îi erau fiarele sălbatice.

Astfel, ca un pustnic, trăia Ioan. Era un om sfânt. De aceea alergau toţi la Iordan, bărbaţi – femei, mici – mari, ofiţeri – soldaţi, bogaţi -săraci. Aşa cum magnetul atrage fierul, astfel alergau toţi să fie aproape de Ioan Botezătorul.

Şi ce le spunea, care era predica lui? Deschideţi-vă urechile ca să auziţi. Era un singur cuvânt. Aşa cum ai cheie şi deschizi uşa casei, tot aşa şi acest cuvânt este cheia mântuirii. Un cuvânt, pe care dacă l-am pune în practică!… Acum nu-1 mai punem în practică şi lumea este o junglă. Mai bine să trăieşti în pustiu împreună cu fiarele sălbatice, decât într-o asemenea societate. A venit odată un bărbat şi mi-a zis: „Toate mi le-am luat: televizor, radio, mobile luxoase… Dar în fiecare seară, când mă duc acasă, tremur. Aş prefera să stau afară, în frig, decât să locuiesc cu o asemenea femeie…”. Dar şi femeia ar prefera să trăiască afară, în zăpadă, decât cu un bărbat brutal, beţiv, neruşinat…

Iată, aşadar, că societatea noastră a devenit junglă. Şi totuşi jungla aceasta ar putea să devină rai, să fie binecuvântate casele, să fie binecuvântate satele, să fie binecuvântată patria noastră. Cum? Cu un singur cuvânt, pe care îl propovăduia Ioan. Ce cuvânt? „Pocăiţi-vă” (Matei 3, 2). Dar ce vrea să însemne „pocăiţi-vă”? Să ne schimbăm mintea, să ne schimbăm caracterul. Adică, să lăsăm hoţia, necinstea, nedreptatea, blasfemia si hulele, curvia, adulterul, tot răul; să-l alungăm de la noi. Şi atunci, imediat, se va schimba societatea, se va schimba lumea.

„Pocăiţi-vă”! Mergeau la el cei bogaţi. Îi linguşea Ioan? Nu. – Veţi merge în iad! – le spunea. – Ce trebuie să facem ca să ne mântuim? – Ce să faceţi? Toate cele care sunt furate, toate aceste bogăţii pe care le-aţi strâns să le daţi înapoi…

Evanghelia? De aceea, nu am aşteptat să vină socialismul şi comunismul să ni le spună; le spune Evanghelia. Cea mai mare revoluţie este Evanghelia, care spune: Nu doar să înapoiezi cele furate, dar să dai şi milostenie din cele ale tale. Ai două pâini? Dă una din ele. Ai două perechi de pantofi? Dă una… Acestea le spune Ioan în Evanghelie. Dacă ar fi trăit în epoca noastră, l-ar fi închis în puşcărie sub acuzaţia că vrea să răstoarne regimul. Acestea le spunea pentru cei bogaţi. Când veneau la el ofiţeri, ce le spunea? – Vai vouă! Dacă sabia o aveţi pentru a impune nedreptatea, veţi merge în iad. Sabia este pentru a apăra dreptatea, binele omenirii…

După aceea veneau cei săraci, veneau femei şi copii. Copiilor le zicea: Să ascultaţi de părinţii voştri. Femeilor: Să-i respectaţi pe bărbaţii voştri. Bărbaţilor: Să le iubiţi pe femeile voastre. Şi dacă ar fi mers preoţii şi episcopii de astăzi, le-ar fi spus: Aveţi grijă, veţi merge în iad, dacă iubiţi banii!…

Ne vorbeşte părintele Augustin, vol.XVI, Ed. Metamorfosis, Slobozia,  2014, p.26-31

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.