PĂRINTELUI ILIE LĂCĂTUŞU, CU DRAG!

Mâine, 22 iulie, este praznicul unuia dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi dintre sfinţii închisorilor comuniste, părintele Ilie Lăcătuşu. Iisus a venit să sfinţească omul şi atunci când misiunea e îndeplinită şi omul devine sfânt, noi nu îi recunoaştem. Mare păcat!

O scurtă descriere a sfinţeniei ne face, vrednicul de pomenire mitropolit de Florina, părintele Augustin într-un fragment pe care îl redau în continuare.

Cine este sfântul? Ce este un sfânt? în limba noastră veche „sfânt” („aghios”) înseamnă „curat”. Luaţi, de pildă, un element util vieţii noastre: benzina. Benzina nu iese aşa cum o vedem noi din zăcămintele pământului. Iese ca un lichid negru, care trece prin multe filtre şi se purifică. De aceea, îl auzi pe şofer că cere benzină curată; pentru că el ştie că şi un mic gunoiaş poate face o stricăciune la maşină. Un alt exemplu este aurul. Nici el nu iese masiv, dintr-o bucată, din măruntaiele pământului. Este un metal amestecat cu diverse materii de proastă calitate; aurarii însă îl aruncă în cuptor de multe ori şi astfel rezultă aurul autentic, de 24 de carate, cum zic oamenii. Vreţi un alt exemplu? Aerul pe care îl respirăm. Fără aur trăieşti, fără benzină poţi să trăieşti, dar fără aer nimeni nu trăieşte. Oamenii caută aer curat, în special în oraşele pe care le acoperă un nor din cauza benzinei arse; de aceea, cu orice prilej ies cu miile în afara oraşelor.
Vrem benzină curată, aur curat, aer curat, haină curată, farfurie curată…; aşa a fost făcut omul. Şi se naşte întrebarea: Facem acelaşi lucru şi pentru suflet? Este curat sufletul nostru? Găsiţi-mi un om al cărui gând să nu fie deranjat de gânduri viclene, inima lui să nu simtă egoism, voinţa lui să nu fie îndemnată la rele. Există un astfel de om? Odată a existat. Cine? Primul om: Adam. Curat ca aurul a ieşit din mâinile Creatorului. Dar, după cum ştim, a căzut. Şi de atunci gândul lui înclină mai mult spre rău, inima i se umple de necurăţie, iar voinţa se îngreunează să facă binele. Suspină pentru necurăţia lui. De aceea îl auzim pe David spunând: Spală-mă, Doamne, „şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 9). îl auzim şi pe Apostolul Pavel spunând: „Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul” păcatului? (Romani 7, 24). Toţi suspinăm, deoarece ştim ce ar trebui să fim şi vedem ce suntem. Există o mare distanţă între ceea ce ar trebui să fim şi ceea ce suntem acum. Căutăm deci sfinţenia. Şi cine ne va dărui sfinţenia? Nimeni altul decât Domnul nostru Iisus Hristos. A venit în lume, a întemeiat Biserica şi ne dăruieşte două Taine prin care ne sfinţeşte. Una este Botezul. Cel ce se botează cu credinţă în apa sfinţită „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” se curăţeşte; cristelniţa este un Iordan. Intră negru şi iese cu totul alb, se curăţă „mai vârtos decât zăpada”. De aceea, cei botezaţi se îmbracă în haine albe (simbol al purităţii) şi de aceea pe copiii care mor de mici nu trebuie să-i plângem (ei sunt ca nişte îngeri). Dar pentru că, din nefericire, puritatea Botezului este întinată cu diferite păcate, Dumnezeu a rânduit ca a doua baie Taina Pocăinţei şi a Mărturisirii. în aceasta credinciosul se curăţă de-acum în lacrimile lui şi astfel se sfinţeşte.
Hristos, în afară de iertarea păcatelor, ne mai dăruieşte puterea de a învinge răul. Cum ne-o dăruieşte? Cu o condiţie. Care condiţie? Fără să ne silească, aşteaptă să spunem şi noi: Vreau. Adică să avem bună dispoziţie, să cerem sfinţirea sau să o căutăm. Amintiţi-vă de omul paralizat, care era ţintuit la pat de 38 de ani. Hristos nu l-a vindecat imediat. L-a întrebat mai înainte: „ Vrei să te faci sănătos? Vrei să te faci bine? (Ioan 5, 6). Şi când acela a spus „Da”, atunci l-a vindecat.
Hristos este „sfinţirea noastră” (un ecfonis al Utreniei şi al Dumnezeieştii Liturghii; vezi I Corinteni 1, 30).
Dumnezeu dă sfinţirea tuturor. Dar se naşte întrebarea: Noi vrem sfinţirea? Din nefericire, dacă există ceva, ce este dispreţuit astăzi la maxim, acest ceva este sfinţenia. Dacă întrebi inimile oamenilor, chiar şi ale copiilor mici, care sunt dorinţele oamenilor de astăzi, unul vrea să ajungă bogat, să dobândească cei 30 de arginţi ai lui Iuda; altul vrea să devină învăţat şi se duce în străinătate pentru studii; altul vrea să fie slăvit, să se audă de numele lui; altul vrea… Multe „vreau-uri” se aud, dar unul singur nu se aude: „Vreau să ajung sfânt”. Aceasta era altădată dorinţa fiecărui suflet nobil. Astăzi aceasta lipseşte.
Dorinţa „Vreau să ajung sfânt” impune luptă sau silire. „Siliţi-vă” este dumnezeiasca poruncă (Luca 13, 24; I Timotei 6, 12). Creştinul este un luptător. Sfântul este cel mai mare erou – nu-mi vorbiţi despre alţi eroi, mici sunt toţi. Sfântul este eroul; eroul care luptă cu trupul, cu lumea păcătoasă şi cu diavolul, cu duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
Daţi-mi, fraţii mei, sfinţi (copii şi tineri, bărbaţi şi femei, funcţionari şi ofiţeri, politicieni şi clerici), şi-atunci pământul va deveni o casă a îngerilor.
„Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt”. Astăzi prăznuim pomenirea Sfântului Gheorghe, care şi el este un model de eroism. Nu se minunează nimeni de Sfântul Gheorghe atât de mult pentru rangul său militar, cât pentru că a învins ego-ul, egoul corupt. De aceea a ajuns sfânt şi este cinstit ca sfânt. S-a luptat. A sacrificat toate: şi tinereţea şi rangul şi bogăţia şi însăşi viaţa lui. S-a făcut jertfă pentru dragostea lui Hristos. Cineva a spus: Vreau să ajung sfânt, orice m-ar costa.

Fragment din predica la prăznuirea Marelui Mucenic Gheorghe ,,Să devenim sfinţi,, publicată în volumul Ne vorbeşte părintele Augustin, vol. XVII, Editura Metamorfosi, 2014, p. 133-136

Despre părintele Ilie Lăcătuşu
SFINŢII NOŞTRI DRAGI
Părintele Ilie Lăcătuşu. Viaţa, minunile şi acatistul

One thought on “PĂRINTELUI ILIE LĂCĂTUŞU, CU DRAG!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>