Pentru Duminica Sfinţilor Români, redau un pasaj din gândirea lui Ioan Ianolide, unul dintre martirii ultimului veac,  care a suferit 20 de ani în  temniţele comuniste. Canonizaţi sau nu, ei sunt sfinţii timpurilor noastre.

In ultimul rând, a venit vremea să critic şi spiritualitatea. Uimitor, nu? După ce am pledat pentru ea, încât părea un panaceu universal şi infailibil, deodată să constat că şi ea are limitele ei, iconomia ei, sensul ei. Dar este necesar să primim şi acest duş rece peste sufletele noastre, pentru a înţelege că Ade­vărul nu e în om, ci în Dumnezeu, spiritua­litatea fiind doar o parte a omului creştin. Spiritualitatea pură, absolută, nelimitată, necondiţionată este doar în Dumnezeu.

Numai adâncul tainic al duhului omenesc comunică cu taina nepătrunsă a dumnezeirii.

în rai omul a trăit în comuniune cu Dumnezeu, având conştiinţa curată şi deci o spiritualitate neîntinată. A urmat păcatul cu tot cortegiul său de consecinţe şi omul s-a întinat, conştiinţa i s-a întunecat, iar spiri­tualitatea a devenit confuză, dezorientată. Prin Hristos, omul a fost restaurat, spiritua­litatea a redevenit sacră şi omul se poate rea­şeza în harul dumnezeiesc spre o viaţă nepri­hănită.

Deci spiritualitatea nu este un scop în sine, ci este modalitatea de sfinţire, desăvâr­şire şi mântuire a firii omeneşti. Duhul Sfânt e puterea dumnezeiască nesecată ce lucrează în oameni opera mântuitoare, iar toate lucră­rile oamenilor, umplute de Duh Sfânt, for­mează spiritualitatea creştină. Spiritualitatea ar fi deci vieţuire în duh şi în adevăr.

în teorie totul este frumos, însă practica umană degradează şi face nedesăvârşită spiri­tualitatea creştină. De aceea, doar un efort susţinut şi permanent de-a lungul veacurilor va reuşi să transfigureze lumea. Creştinătatea trebuie să lucreze cu înţelepciune, nu numai cu neprihănire, cu putere, nu numai cu smerenie.

In concluzie, creştinii au răspunderi depline pentru destinelele omenirii. Ei trebuie să gândească problemele omenirii, să le orienteze şi să le orânduiască. Ei trebuie să cunoască lumea, viaţa şi cu deosebire duşmanii. Creştinii trebuie să de răspuns burgheziei, comunismului, fascismului, iudaismului, islamismului, etc. Iar ei şi-au pierdut chemarea istorică, nu înţeleg cele ce se petrec şi nu au putut crea o forţă reprezentativă.

Trebuie să ştim ce este o idee şi cui slujeşte ea. In faţa unei lumi construită pe concepte materialiste, ateiste şi anticreştine, creştinii trebuie să aibă forţa necesară spre a lansa în istorie conceptele care conduc lumea spre mântuire.

Criza lumii moderne nu aparţine spiritualităţii creştine, dar s-a produs în mijlocul lumii creştine, şi de aceea avem răspunderi pentru cele ce se petrec.

Ioan Ianolide, Deţinutul profet, Editura Bonifaciu, 2009, p.171-173