AVENTURA MEMORIULUI SAU ,,UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ,, ÎN VARIANTA IALOMIŢEANĂ

Dacă mi-ar fi spus cineva înainte de 22 iulie 2013, ziua în care am depus la Consiliul Judeţean Ialomiţa (CJI) un Memoriu cu privire la situaţia actuală a Muzeului Judeţean Ialomiţa (MJI), că în urma lui voi mai depune  două plângeri penale şi o cerere de chemare în judecată, i-aş fi spus că are fantezie. Dar, realitatea întrece orice imaginaţie!

Este o adevărată aventură! Pentru un memoriu pe care oricine de pe stradă îl putea depune, m-am trezit într-un adevărat hăţiş birocratic, în care liane, uscături şi alte rădăcini politice se împletesc, se ţes, abundă, usucă şi sugrumă orice iniţiativă şi intenţie de schimbare în bine. În ochiurile plasei  politice cu spoială culturală  îşi duce traiul o adevărată faună. De aceea nu îl pot numi conflict, ci aventură în care nu ştii ce îţi rezervă ziua de mâine. Slavă Domnului că am trecut şi prin asta! Prima etapă şi cea mai grea, aceea  de a face cărare prin hăţiş, de a lumina toate colţurile s-a consumat. Urmează etapa ordinii, a defrişării uscăturilor, a civilizării şi democratizării relaţiilor instituţionale într-un domeniu atât de fragil cum e cultura şi dintr-un judeţ aşa de sărac cum e Ialomiţa. Eu mi-am făcut datoria! Restul e treaba Poliţiei, Procuraturii, Tribunalului.

ISTORICUL  ,,CONFLICTULUI,, PE SCURT

22 iulie 2013- Emilia Corbu  (E.C.) depune la CJI şi la Instituţia Prefectului Ialomiţa un memoriu în care acuză deprofesionalizarea muzeului, nerespectarea normelor de conservare şi restaurare în muzeu, nerespectarea legislaţiei în vigoare şi solicită demiterea conducerii muzeului responsabilă de manageriatul instituţiei  în ultimii 12 ani.

5 august 2013- O comisie de funcţionari de la CJI conduşi de Ilie Cioacă, director de personal, convoacă o şedinţă cu toţi angajaţii muzeului. Ilie Cioacă ia cuvântul în deschidere şi deplânge situaţia creată spunând că memoriul este o minciună. Impresia generală este de intimidare. Angajaţilor li se cere completarea unui chestionar. Intrebările pentru angajaţi sunt diferite faţă de întrebările adresate petentei. Acesteia i se cer argumente pentru  cele afirmate în memoriu. E. C. solicită în scris celor două instituţii accesul la unele dosare. Este refuzată, deşi legislaţia în vigoare prevede accesul la documente publice. Şedinţa avea loc cu exact o oră înainte ca E.C. să plece pe şantierul arheologic unde era programată să înceapă săpăturile. In lipsă de documente, E.C. trimite un răspuns către CJI unde aduce diverse  argumente.

19.08. 2013 - E.C. primeşte răspuns de la Instituţia Prefectului. Adresa conţine două documente. Unul de mai multe pagini semnat de chiar directorul muzeului în care se făceau mai multe atacuri la persoana E.C. plus o serie de confuzii, minciuni, omisiuni etc. şi o pagină semnată de Jean Cheptea de la Direcţia pentru Cultură în care se afirma că în MJI nu există nici o problemă. Dacă Cheptea care nu are nici o acreditare în domeniul conservării şi restaurării (dar care ocupă de un car de ani postul de consilier la Direcţie), s-ar fi deplasat măcar până la Călăraşi  ar fi văzut şi el, aproape de pensie, cum ar trebui să arate un depozit de muzeu. Dar e mai confortabil să dormi în scaun! Răspunsul Prefecturii nu respectă prevederi de bază din  Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor. Dar, ce contează, la ţară merge!

9 ianuarie 2014- E. C. este convocată verbal şi intempestiv la o şedinţă la CJI fără ordine de zi. De faţă toată floarea CJI, trioul Ciupercă, Martin, Muşoiu, plus nelipsitul Cioacă, plus comisia de verificare, plus managerul muzeului, Florin Vlad, chemat acolo să asiste la execuţie, să fie mângâiat pe freză şi să fie încurajat.   In cadrul şedinţei, Emiliei Corbu i se aduc acuzaţii cu privire la persoana şi profesionalismul ei. Apoi este dată afară. E.C. protestează şi insistă să aibă dreptul la cuvânt.

14 ianuarie 2014- E.C. primeşte un răspuns la memoriul din 22 iulie 2013. Din cele 10 probleme ridicate  se face referire generală doar la trei. Ba, mai grav, comisia de verificare recomandă conducerii muzeului sancţionarea petentei.

19.02. 2014 – E. C. este convocată pentru data de 25 februarie, de o  comisie de disciplină, formată special pentru cazul ei. Principalele capete de acuzare sunt legate de faptul că a făcut public memoriul  pe blogul personal.  Deci, nici un litigiu de muncă, ci doar dreptul la exprimare. Avocatul Emiliei Corbu cere schimbarea comisiei de disciplină (deoarece era compusă exact din persoanele din anturajul directorului, menţionate în documentaţiile conflictului) şi reprogramarea şedinţei. Conducerea MJI nu ţine cont de solicitările avocatului.

25 .02. 2014 – Comisia de disciplină se întruneşte în şedinţă şi în absenţa ,,vinovatului, hotărăşte sancţionarea.

7.03.2014- Directorul Florin Vlad decide sancţionarea pe o perioadă de trei luni cu reducerea salariului cu 10%. Este penultima sancţiune în ordinea gravităţii prevăzută în Codul Muncii. Ultima este desfacerea contractului de muncă. Dar abuzurile nu se opresc aici.  Deasemenea, nu i-a fost adusă la cunoştinţă nici până azi, fişa de evaluare pe 2013, la fel cum, deşi au trecut trei luni de la începutul anului, nu îşi cunoaşte  proiectul de activitate aprobat  pe 2014. Proiectul depus, ca în fiecare an,  în luna ianuarie  i-a fost returnat.Vlad Florin dovedeşte că face ce îl taie capul, ca de obicei.

Prezent- Au fost depuse două plângeri penale împotriva numiţilor: Ciupercă Vasile, Martin Ioan, Cioacă Ilie, Florin Vlad şi celor trei membri ai comisiei de verificare.

Deasemenea a fost solicitată în instanţă anularea sancţiunii disciplinare printr-o cerere de chemare în judecată.

CONCLUZII

Această experienţă mi-a confirmat că în Ialomiţa, cultura este la cheremul politicii. Specialiştii au ajuns un fel de toleraţi în chiar domeniul lor. Agresiunea politicii în cultură s-a produs prin diverse căi, dar mai ales prin promovarea neprofesioniştilor. Nu orice absolvent al unei facultăţi este şi profesonist în cultură. Din aceşti profesionişti s-ar fi format în timp specialiştii. Dar, să revin la subiect, politizarea culturii la fel ca în timpul comunismului, reiese din faptele menţionate în continuare.

  1. Nici până în prezent, memoriul nu a fost analizat  obiectiv de nici o comisie de specialişti acreditaţi şi imparţiali. Interesul CJI a fost de a-l îngropa definitiv. In acest sens Ciupercă a alcătuit o comisie din trei oameni care nu aveau nici o treabă cu cultura. Comisia s-a adresat nu unor specialişti, ci angajaţilor muzeului cărora le-a cerut să răspundă timp de două ore la nişte întrebări. Doar că 74%  dintre cei care au răspuns la chestionar pot lucra în cu totul altă parte, nu au o profesie legată strict de muzeu sau cultură. Iar acest procent mare de nespecialişti este rodul bunei administraţii a CJI.
  2. Direcţia pentru Cultură Ialomiţa, care ar trebui să fie ochii şi urechile Ministerului Culturii în teritoriu, a blocat iresponsabil şi criminal întregul demers printr-o hârtie întocmită abuziv de Jean Cheptea. Păcală Elena, fosta vice PSD, a cărui specializare în domeniul culturii nu o cunoaştem, dar care ocupă fotoliul de 13 ani (plus 4 înainte) nu s-a arătat deloc. Lipsă de responsabilitate crasă, specifică ei!
  3. Prefectura Ialomiţa nu s-a arătat interesată de a cere Direcţiei pentru Cultură şi CJI să respecte legea.
  4. Consiliul Judeţean Ialomiţa,  prin persoanele implicate în conflict şi prin atitudine a dovedit o relaţie nu de administrator legal ci despotică, de stăpân autoritar. Poate de aceea muzeul a început să semene mai  degrabă cu o casă de cultură. Funcţiile de bază ale muzeului prevăzute în lege, adică cercetarea, restaurarea, conservarea colecţiilor au fost înlocuite cu festivaluri şi concursuri.

Mai mult chiar, CJI a dovedit o atitudine total dezechilibrată. Pe Florin Vlad, managerul muzeului, l-a apărat cu toată ardoarea, în timp ce pe mine m-au lovit cu toată înverşunarea. De ce?! Ce s-ar fi întâmplat dacă în locul meu ar fi fost poate o femeia mai slabă de înger sau un specialist bine intenţionat dar mai tânăr, sau un om de pe stradă? Ce se ascunde de fapt în spatele acestei atitudini abuzive, discreţionare?

  1. Presa locală, cu excepţia ziarului ,,Ştirea,, prin doamna Ionica Ghinea (care a preluat de pe blogul meu, scrisoarea deschisă) nu s-a implicat.
  2. Ministerul Culturii, la cârma căruia s-au schimbat trei miniştri în ultimele  şase luni şi ale cărei comisii funcţionează doar dacă sunt sesizate, e parţial blocat. DCPN- ochiul lui în teritoriu- e putred şi urechea surdă. Mai mult chiar, concluziile oricărei comisii trebuiau puse în practică de CJI şi MJI. Deci mingea se întorcea tot acasă.

Pe parcursul întregului conflict scene de tot dramatismul. Angajaţii muzeului, mare parte din ei cu funcţii administrative, inclusiv cei care nu mă cunosc sau lucrează pe convenţii civile, convocaţi  în şedinţă şi şantajaţi cu fişa postului  pentru a scrie ce ştiu ei despre mine. Pe baza răspunsurilor lor, adică al paznicilor, supraveghetorilor, oamenilor angajaţi cu convenţie civilă, referenţilor administrativi, contabililor, muzeografilor şi conducerii muzeului, s-a elaborat răspunsul CJI.  Pe baza răspunsurilor lor am fost chemată şi beştelită de Ciupercă  în faţa a şapte oameni, din care trei, spuma CJI. Sancţionată disciplinar nu pentru un litigiu de muncă, ci pentru dreptul legal de  a-mi exprima opiniile pe un blog personal. Aproape exclusă de la activităţile muzeului.

      Evident că nu este prima oară când sunt în conflict deschis cu CJI. In 2001, ideea măreaţă a Elenei Păcală era să închidă singurul muzeu de istorie din judeţ. M-am adresat Ministerului Culturii care atunci a reacţionat prompt. Dar, a fost nevoie de sosirea în muzeu a  Ministrului Culturii de atunci, Răzvan Theodorescu, pentru ca decizia semnată pe sub mână la CJI să fie anulată. Dispreţul pentru istorie al Elenei Păcală se vede şi azi în starea jalnică a  monumentelor istorice  ialomiţene.

Evident că nu sunt singurul profesionist din cultură  aflat în conflict cu Consiliul Judeţean. Aproape în fiecare judeţ există conflicte deschise între specialişti şi  vipurile politice locale. Ce-i determină  pe aceşti oameni de vârste diferite, profesii diferite să se poarte prin tribunale, pe banii lor,  cu nişte indivizi a căror tangenţă cu cultura este conjuncturală şi temporară? Cine este cel mai interesat ca lucrurile să meargă bine în cultură? Unul care îşi  câştigă pâinea din acest domeniu sau celălalt ieşit din urna electorală (care în România e un fel de cutie a Pandorei) şi beneficiază de funcţie un timp limitat? Voi ce credeţi?

 

 

 

 

 

 

 

 

8 thoughts on “AVENTURA MEMORIULUI SAU ,,UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ,, ÎN VARIANTA IALOMIŢEANĂ

  1. Cand am pasit prima data in paginile blogului tau am descoperit fotografile aceelea care pentru mine erau fantastice, rupte dintr-un univers pe care nu l-am cunoscut dar mi-a fost vesnic drag: cel al satului romanesc. Am crezut ca acesta este motivul pentru care ti-ai denumit blogul “Viata fantastica”. Pe urma din zi in zi ce am citit ce se intampla acasa am socotit ca este titlul cel mai inspirat pentru a descrie prezentul. Viata in Romania continua sa fie demna de un absurd fantastic. Politizarea vietii sociale si a institutiilor statului in domenii in care profesionalismul trebuie sa fie primul si cel mai important criteriu are acest efect. Intr-un film imi pare rau ca nu mai tin minte numele Joddie Foster joaca rolul unei cercetatoare in fizica si astronomie si descopera ceva in cosmos insa nu pleaca ea datorita masinatiunilor organizationale ci un alt coleg. Si in discutia lor inainte de plecarea acestuia (nereusita caci nava explodeaza din cauza unei defectiuni parca) colegul ii spune ca ” acesta este sistemul” la care ea raspunde “Hm si eu care credeam ca sistemul e facut din oameni!”. Dincolo de explicatia facila pentru constiinta individuala legata de putreziciunea sistemului, oamenii prin actiunile lor il reproduc in forma lui hidoasa si impun pacatul ca forma corecta si acceptat de manifestare in spatiul social (o mina spala pe alta si impreuna fata toata, daca ala face asa eu de ce sa nu fac?). Ce facea daca era mai tanar intrebi? Era deja in bejenie (ca acasa nu se mai recunoaste in starea de lucruri). In volumul al doilea semnat de dr. Petre Pandrea despre Pravila de la Craiova a lui Brancusi zice despre Bucuresti ceva ce se poate aplica orinde in tara caci prea au devenit toate capitalele de judet dupa chipul si asemanarea de acolo : “Bucuresti, oras heteroclit, care-i considerat, de-altminteri, un simplu Hinterland si o Capitala cu infiltratii de meteci obraznici, care trebuie periodic cucerita iar metecii pusi la punct, uneori prin sporadica macelarire, ca pe vremea lui Iiancu Jianu, prin insurectie sau diplomatie, ca pe vremea lui Tudor Vladimirescu, sau prin organizare ca in epoca protagonistilor ulterilori” (p. 97). Cum nu mai vad nici un Tudor si nici un Jian iar organizarea e la pamant musai sa apara o alta solutie. Ca daca nu metecii tot asa o sa ramana in retea si tu si oameni ca tine o sa ii impiedice de fiecare data sa isi bata joc de tara. Sunt oameni cu diploma nu si cu cultura. Sunt telectuali dupa chipul celor de la Bucuresti – adica “nu crestini”. Asta e consecinta invatamantului universitar plin de oligopedagogi (ca sa folosesc expresia lui Camelian Propinatiu) care au dat note “ca sa stimuleze” sau pentru ca au fost platiti sa treaca oligostudentii. Te imbratisez cu drag si iti doresc reusita deplina in toate si mai ales sa iti pastrezi sufletul si constiinta curate intr-o mocirla umana ce se intinde ca pelagra. c.

    • Oamenii sunt aceiaşi, de la Nistru pân`la Tisa, draga mea. Globalizarea are efecte. Nu locul capitalei e problema, ci oamenii din ea. Şi la Appulum dacă ar fi, s-ar muta acolo toată administraţia şi ar strica tot. Şi la Bucureşti sunt oameni veniţi din toată ţara. Străbunicul meu locuia în Bucureşti şi la toate fetele lui le-a făcut casă în Bucureşti, dar pentru sufletul lui şi-a făcut casă la 40 km de Bucureşti. Şi pe vremea aceea, Bucureştiul era parfum. Nici în copilăria mea, Bucureştiul nu arăta aşa groaznic. Ţăranii din jurul Bucureştiului erau oameni foarte harnici şi organizaţi. Dezvoltarea capitalei, le-a adus şi bine dar şi rău.
      Ştiam că sistemul e viciat, dar nu am realizat până acum cât de mare e nenorocirea. Nu am avut timp să analizez. A fost şi pentru mine o surpriză, crede-mă! dar, să ştii că sistemul e format din oameni, aşa cum spunea personajul din film:). Incă, nu e maşină! Ferească Sfântul!
      Mulţumesc pentru vorbele frumoase!
      Emilia

      • Stii, Emilia care vad eu ca ar fi partea cea mai trista in toata povestea acesta? Aceea ca ei nu vor intelege nimic din toata aceasta situatie creata de ei, nu vor intelege ca nu au procedat corect, ca nu sunt bine asezati decat oligopolitic (adica in gasca ce se intinde de pe Dimbovita) si nu profesionist, ca nu sunt in stare sa inteleaga asta pina la urma si sa se schimbe pe ei si modul de a face lucrurile. Aici vad eu ca e cel mai trist lucru, mai ales pentru tara: pentru prezent si viitor. Caci cei care le vor lua locul vor fi invatat deja ca trebuie sa procedeze la fel ca ei ca sa “le fie bine, sa nu isi bata cuie in talpa” (etc. etc.). Nu inteleg ca purtandu-se asa reproduc sistemul ticalosit in continuare si ca tara noastra nu se poate schimba decat daca isi asuma fiecare cate ceva din schimbarea aceasta. Nu numai unii ca tine care sa fie mai rigurosi, mai cinstiti, mai silitori si mai saritori ieri decat azi, iar ceilalti bine merzi sa se foloseasca tot de sistemul descurcareto-smecherit al PCR… “Sa se intoarca si sa fie viu…”; dar numai o minune intr-adevar… te imbratisez cu drag, c.

  2. Apreciez cele mentionate, considerand de ani buni ca in Ialomita nu se face cultura decat prin cativa pasionati. Tocmai cei cocotati in functii si platiti cu bani publici, la greu si de ani de zile, nu au nici o treaba cu ce inseamna cultura ialomiteana. Cel mai bun exemplu, vorba multora, este tocmai individul tinut in functia de director la muzeu de ani de zile, cand el nu are nici in clin, nici in maneca, cu ceea ce insseamna istorie, cultura, arheologie, muzeografie s.a.m.d. Probabil ca nu stie trei batalii purtate de Mihai Viteazul si se afiseaza cu siteul de la Orasul de Floci. Apoi, daca de monumentele din judetul Ialomita raspunde de zeci de ani o ,,personalitate” precum Cheptea (oare ce profesie de baza o avea?) iar de directia de cultura politruca Pacala (cand multe alte judete au la cultura mari personalitati in domeniu!) ce ne mai miram. Va apreciez munca si vocatia!

    • Mulţumesc, Notorius! Aşa este, Păcală, nu vrea şi nu are timp de cultură. Dacă te uiţi pe declaraţia ei de avere publicată pe site-ul direcţiei, înţepeneşti. Ca să faci o avere de 450 000 Ron, plus terenuri, plus apartament,plus acţiuni în doar 14 ani de când doarme în scaunul de la Cultură, e o performanţă rară. Deci, este clar că ea nu se ocupă de cultură. Nu ar avea timp să aibă grijă şi de monumente şi să facă şi bani.

  3. Pingback: INTREBĂRI DESPRE MANAGEMENTUL DIN CULTURA IALOMIŢEANĂ | Viata fantastica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>