PREDICATORUL. Scurtă recenzie la corpusul apologetic-misionar ,,Ne vorbeşte părintele Augustin,, (I)

I.                   Teme predilecte în predicile părintelui Augustin.

Chiar dacă scurte şi la obiect, predicile părintelui Augustin sunt destul de complexe şi bine sudate. Se constată însă că unele au un caracter  pronunţat catehetic, altele apologetic.

Textele catehetice ale părintelui  sunt inspirate din Vechiul Testament şi din evenimentele majore din viaţa Mântuitorului. Evenimentele şi întâmplările biblice devin pretext pentru a vorbi despre creaţia lui Dumnezeu (,,Timp şi veşnicie”[1]) , despre relaţia omului cu Dumnezeu („Cele trei Paşti”, „Făcătorul celor ce sunt”, „De ce s-a botezat Hristos?”[2]), despre rolul  Duhului Sfânt  în mântuirea omului (,,Harul biruieşte păcatul”), cât şi despre contribuţia omului la propria mântuire („Fotografia noastră” – predică la Duminica fiului risipitor[3], ,,Ia aminte la credinţă” etc., etc.).

Textele apologetice ale părintelui Augustin pornesc de la constatarea ultimativă că Biserica Ortodoxă este în pericol atât dinăuntru, cât şi din afară, este în pericol de la Răsărit, de la Apus, de la Miazăzi şi de la Miazănoapte (din partea catolicilor, a protestanţilor, a iehoviştilor, a marxiştilor, a Statului). Dintre pericolele interne prezintă şi combate pe larg şi  cu dovezi ecumenismul. Părintele se pronunţă în favoarea unirii „bisericilor” în jurul Ortodoxiei. Restul discuţiilor sunt eretice. Părintele Augustin doreşte unirea „bisericilor”,  dar în jurul şi în credinţa celei ,,Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, adică Biserica ortodoxă şi oricine se opune unei astfel de Uniri cade în erezie[4]. Şi hotărârea părintelui este clară: ,,Nu voi îngădui unire împotriva Ortodoxiei”[5].  Condamnă inclusiv pe ierarhii care fac drumuşoare la Roma în timp ce poporul nu are bani nici de bilet de autobuz. Se pronunţă definitiv şi irevocabil împotriva papalităţii pe care o consideră o erezie, vorbind despre idolul papă. Părintele este neînduplecat: „Vă voi spune adevărul. Nu vă voi linguşi. N-aveţi decât să plecaţi toţi şi să rămână stranele goale. Nu-mi pasă”[6], iar predica lui continuă tăioasă împotriva sărutării mâinii papei, a celor 15 cotidiene papale şi a dezorientării opiniei publice. Şi predica lui nu e lipsită de fapte. După 20 de ani a coborât din munţii Atenei şi s-a dus la Vechea Cameră a Deputaţilor unde avea loc o întâlnire ecumenistă. Nu era invitat. S-a aşezat pe ultimile bănci şi când nu a mai răbdat s-a ridicat şi a strigat împotriva ereziei, argumentând că ,,Una este Biserica”. Au încercat să îl dea afară  dar părintele a fost apărat de tineri. Predicatorul Augustin era deja o personalitate.

În aceeaşi măsură, părintele îi ceartă pe ierarhii care nu luptă pentru adevărul Ortodoxiei şi au lăsat lupta pe popor[7],  deşi are multe cuvinte frumoase despre preoţie şi importanţa ei[8]. De asemenea, se pronunţă împotriva Statului, care caută alianţe cu alte state şi nu cu Dumnezeu[9]. A predicat inclusiv  împotriva regelui necredincios filomason[10] .

Textele apologetico-misionare par să aibă ca emblemă ideea că ,,şi unul singur să rămâi, rămâi credincios”[11].

În afară de predicile misionare şi  apologetice,  un loc anume îl au predicile tematice, în care pornind de la un fapt biblic dezbate probleme sociale. Părintele s-a referit de multe ori la educaţia copiilor. Este necruţător şi consideră că părinţii care se îngrijesc doar de creşterea trupească a copiilor se aseamănă cu maimuţele. Sunt luate în discuţie  toate influenţele exercitate asupra copiilor din partea şcolii, programei şcolare, televizorului, etc. La fel de importante sunt predicile despre viciile ce năruiesc viaţa de familie: alcoolismul, pornografia, drogurile, blasfemia (înjurăturile).

Textele misionare ale părintelui sunt scrise cu o mare durere, care se simte şi care emoţionează. De pildă ,,Drumul iubirii” – o predică la Pilda Bunului Samarinean – se încheie cu tristeţea că azi nu mai există iubire şi dă exemplu un tânăr mort pe stradă în Atena pe care  nimeni nu l-a dus la spital[12], etc., etc.

1. II.                Locul şi importanţa lucrării

În prezent, în România se publică foarte multă carte religioasă, mare parte din ea ziditoare de suflet. Dacă s-ar predica la fel de mult cât se publică, România ar fi un rai. Fiecare carte are valoarea ei; nu se pot face comparaţii. Trebuie remarcat însă faptul că puţine cărţi tratează problemele omului contemporan. Şi, chiar şi mai puţine cărţi avertizează asupra pericolului descreştinării societăţii contemporane. Corpusul misionar la care ne referim se încadrează printre acestea foarte puţine. O bună parte din texte au caracter profetic în sensul în care avertizează societatea contemporană asupra consecinţelor abaterilor de la dreapta-credinţă.

Deşi predicile părintelui Augustin par să deranjeze mersul lumii de azi, totuşi, personalitatea, cât şi textele sale au fost şi sunt apreciate de numeroase personalităţi ale vieţii religioase şi publice din Grecia. Menţionăm pe arhimandritul Efrem, stareţul Sfintei Mănăstiri Vatopedi din Sfântul Munte Athos, care îl aseamănă pe mitropolitul Augustin cu ,,vechiul Chip al Bisericii[13]”, pe Preafericitul Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei, pe mitropolitul Pavlos de Glifada, pe Simeon de Noua Smirnă[14], pe IPS Serafim de Pireu[15], pe PS Isaia, Mitropolitul de Tamasos şi Oreini[16]; iar Sfântul Iustin Popovici arată: „Voi nu aveţi vreo nevoie în Elada, pentru că îl aveţi pe Kandiotis, care vă va arăta drumul”[17]. Iar cunoscutul stareţ Paisie Aghioritul îl îndemna într-o scrisoare: „Nu încetaţi acum, la sfârşitul vieţii, lupta de mustrare a apostaţilor”[18]. Şi chiar şi unii ecumenişti l-au apreciat, printre care menţionăm pe IPS Ioannis Zizioulas, mitropolitul Pergamului[19]. Poate pentru că era aşa cum îl descrie mitropolitul Teoclit de Florina: ,,Nu era nici aspru, nici extremist. Era atât de smerit şi bun cum nu vă puteţi imagina. Intr-un fel părea a fi, dar era altfel”[20].

Emilia Corbu

 Publicat în revista ATITUDINI, NR. 32, FEBRUARIE 2014