Discuţii în jurul ULTIMEI PROFEŢII

Ultima profeţie a părintelui Iustin de la mănăstirea Petru-Vodă a fost că mai sunt ,,12 luni de libertate şi vine urgia,,. Oricine deschide un ziar vede că peste 12 luni urmează  introducerea carnetele de sănătate cu cip. Aşa că  maica Fotini i-a pus o întrebare al cărui răspuns a stârnit nedumeriri. Toată lumea  ştie că bătrânul părinte Iustin a fost primul mare duhovnic din România care s-a pronunţat categoric împotriva actelor biometrice (care presupun utilizarea tehnologiei RFID, pe scurt a cipului) şi a reuşit strângerea a        1 000 000 de semnături împotriva lor. Problema în sine este  dezbătută la nivelul mai multor ţări europene şi nu mai insistăm aici. Pasajul pe care îl redăm mai jos, publicat în revista Atitudini nr. 29,  a fost interpretat ca o nuanţare a atitudinii bătrânului în privinţa cipurilor.

Redau pasajul ca să ştim cu toţii despre ce vorbim.

,,Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”. Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: „În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne ajute”. Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume: „Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau”. A luat o gură de mâncare şi ne-am retras unul câte unul, luând binecuvântare. Am luat şi eu binecuvântare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvânt şi mi-a dat, strângându-mă de mână, ultima binecuvântare: Maică, să nu laşi revista! Ţine tare, înainte!”

Această făgăduinţă am să încerc să o ţin cât voi putea cu ajutorul celorlalţi fraţi şi surori, colegi de redacţie.,,

Opinia mea personală este aceea că prin spusele de mai sus, bătrânul nu s-a dezis nici o clipă de la atitudinea intransigentă împotriva cipului, dar a făcut o precizare binevenită de care ar trebui să ţinem seama.

Opinia mea se bazează pe următoarele idei:

  1. Problema actelor biometrice cu cip este o monadă. Adică este  ca orice problemă perfectă un tot cu mai multe feţe: una democratică (vorbim aici de pierderea libertăţii), alta culturală (vorbim de tehnologie în viaţa personală şi privată), una socială (şi ne referim la un sistem care faţă de individ poate fi mai perfid decât un lagăr dar în privinţa securităţii poate fi oricând spart, blocat etc.).  Cea mai acută faţă a problemei, dezbătută în lumea creştină,  este aceea religioasă, în speţă a lepădării de Hristos, profeţită de Sf. Apostol Ioan Teologul în Apocalipsa, 13. Introducerea în codul de securitate al cipului a cifrei 666 a inflamat lumea creştină. Dacă era 667, nimeni nu spunea nimic. In fine!
  2. Toţi aceia care s-au pronunţat împotriva acestui sistem au arătat doar argumentele lor, valabile şi concrete dar puţini au vorbit despre riscuri. Adică despre riscurile pe care le presupune respingerea acestui sistem promovat la nivel înalt, de stat. Toţi se văd ca nişte eroi, viteji şi învingători, dar uită că implicarea în orice fel de conflict presupune luptă, zi de zi, ceas de ceas. Luptă care se dă mai întâi cu sufletul. Omul duhovnicesc are altă vârstă decât cel trupesc.  Având în vedere anii de comunism, presupunem  că în această luptă vor intra mulţi oameni care sunt copii duhovniceşti, adică nu au maturitatea necesară să facă faţă unei situaţii de durată. Ce se va întâmpla cu ei atunci când vor avea de îndurat privaţiuni, marginalizări, etc.?
  3. Cel mai acut moment este acela când se ridică problema vieţii şi a morţii, adică a martiriului. Şi aici, la acest nivel,  se încadrează întrebarea maicii Fotini.  Intrebarea ei se referea la situaţii excepţionale. Ce te faci când te afli în faţa morţii copilului tău?  Şi, răspunsul părintelui a fost plin de duhovnicie. El nu poate hotâri în privinţa vieţii şi a morţii. Doar Dumnezeu poate hotâri aceasta.  Iar glasul lui Dumnezeu vorbeşte în conştiinţa noastră. De aceea bătrânul a făcut trimitere la conştiinţa fiecăruia. Mama hotărăşte pentru viaţa copilului ei.
  4. Nu am timpul să dezbat problema riscurilor dar este bine ca fiecare să îşi măsoare bine puterile înainte de a refuza actele cu cip.  Nu va fi uşor. După cel de al doilea război mondial erau pline închisorile comuniste de tineri şi bătrâni care luptau pentru Hristos. Dar, câţi din ei, intraţi în malaxorul teroarei şi-au mai păstrat credinţa? Au fost oameni care s-au lepădat şi au pierdut şi viaţa aceasta şi mântuirea. S-au salvat cei care au format grupuri de mistici, deci cei care au avut  o trăire  duhovnicească puternică. Noi vorbim cu fală de cei care au devenit sfinţii închisorilor comuniste, dar uităm să vărsăm o lacrimă şi pentru cei căzuţi, pentru cei care s-au sinucis fizic sau moral, pentru cei care nu au rezistat… până la capăt. De aceea, înainte de a înfiera articolul maicii Fotini, să ne gândim o clipă şi la cei învinşi, să ne cumpănim bine forţele.
  5. O altă problemă conturată în răspunsul părintelui este aceea a deosebirii dintre  pecetluire  şi lepădare. Reiese că părintele consideră, ca şi alţi duhovnici athoniţi, că primirea cipului este sinonimă doar cu pecetluirea sau cu pierderea libertăţii. D-abia în a doua fază, când cipul va fi introdus în corp, urmează lepădarea de Hristos. Sinceră să fiu asupra acestei probleme nu sunt de ajuns de documentată, însă consider că celor  care vor face primul pas, adică al pecetlurii, le va fi foarte greu să nu îl facă şi pe cel de al doilea, dată fiind constrângerea sistemului în sine. In acest sens, sfatul părintelui de a lupta până la capăt împotriva  introducerii actelor biometrice rămâne cea mai sigură cale.

Aşa am înţeles eu pasajul de mai sus.

 

 

3 thoughts on “Discuţii în jurul ULTIMEI PROFEŢII

  1. Știu de ceva și aceasta. Am postat deja pe blogul fratelui Saccsiv, dacă este real e cumplit, deși merităm cu vârf și îndesat, căci suntem popor de ucigași de prunci. Dacă este adevărat, cred că ar trebui să aflăm cât mai mulți, ca măcar câțiva să ne pocăim și să nu rugăm, să se mai îndulcească pedeapsa, că de evitat nu cred că se mai poate evita.
    http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/11/12/va-rugam-din-tot-sufletul-nu-va-speriati-si-nu-va-panicati/

  2. Între timp s-au băgat în seamă şi golanii antiortodocşi de la RTV, care – cu se ninătate- au deformat TOTAL spusele monahului – susţinând cu viclenie drăcească cum că s-ar fi referit la… SFÂRŞITUL LUMII!
    Cred că mai mult le-a fost frică de Sebastian coabitacul că o să-şi piardă banii prea curând.

  3. Sfânta Evanghelie după Matei 22

    35 Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:
    36 Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
    37 El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta,
    cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
    38 Aceasta este marea şi întâia poruncă.
    39 Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
    40 În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.

    Nu poti arata grija parinteasca si nici mila, daca nu ai grija de copilul tau.
    Asa ceva nu se discuta. Parintele a fost permanent pentru protejarea oamenilor, pentru ca s-a ingrijit de nevoile lor. Cipurile din documentele noastre sunt o mare problema a societatii, pentru ca vedem directia in care se merge. Trebuie recunoscut clar ca Romania s-a angajat ca stat in acest proces din cauza presiunilor externe. Initiativa Pr. Iustin Parvu, la care ulterior s-au adaugat si cateva parti din societatea civila, a putut determina modificarea legilor si castigarea dreptului de a obta atat la pasapoarte, cat si la cartile de identitate intre cele cu cip si cele fara cip. Cred ca la fel se poate face si cu cadrul de sanatate dar totul este sa avem vointa si unitate in gandire si actiune.
    Dumnezeu sa binecuvinteze Romania!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>