Tulburare mare printre credincioși. Părintele Leontie va ajunge în consistoriul eparhial. A dat dezlegare ca după o spovedanie – și dacă între timp nu survin alte păcate – anumiți bătrâni și bolnavi se pot împărtăși de două ori într-un interval de timp limitat. Dezlegarea este valabilă doar pentru cei care duc o viață duhovnicească. Cei care îl cunosc pe părintele știu cât de canonist și tipicar este. Dacă doar te vede că faci o metanie când nu trebuie îți spune și canonul și litera și paragraful care o interzice. Pentru dezlegarea pe care o dădea avea acoperire canonică precum și recomandările unor duhovnici mari care procedau la fel. Și, nu greșesc dacă spun că părintele Leontie este unul dintre cei mai căutați duhovnici ai locului. Să-i găsești o astfel de abatere înseamnă fie că părintele Leontie nu mai știe ce face, fie că PS Vincențiu dorește să aibă alt mare eclesiarh la catedrală și caută nod în papură și pete în soare.

Evident că acuzația pare foarte gravă, dar părintele proceda așa doar cu anumite persoane și o mărturisesc cu toată convingerea. Pe mine, una, care mă spovedesc din tinerețile mele, mă ține numai în canoane de pocăință și tipicuri. Am o grămadă de canoane neterminate. Și, după spovedanie, mă întreabă așa lung și fără convingere: ,,Și, vrei să te împărtășești?,, încât, uneori, zic de la mine: ,,Nu, părinte, lăsați! Altădată!,,.

O altă nelămurire a mea este că la Slobozia, episcopia impune canoane și tipice doar unora. Alții au dezlegare. In timpul campaniei electorale, când au fost botezați prin stropire cu busuiocul mai multe persoane, printre care și copii, de s-a smintit toată eparhia, canoanele n-au mai fost valabile. Nici pentru biserica de lemn din curtea episcopiei, orientată N-S, tipicele nu sunt valabile. Dar sunt aplicabile exact pentru tipicarul Leontie și pentru o babă bolnavă care nu a fost primită la împărtășanie, pentru că nu se spovedise recent, dacă se putea, cu o seară înainte. Duminica, toți preoții se împărtășesc, dar câți din ei se spovedesc sâmbătă seara? Chiar așa am ajuns, să legăm gura boului care ară? Și, trebuie să adaug că la Catedrală, unde se săvârșește Sf. Liturghie zilnic, există un grup de persoane care participă zilnic la slujbă. Chiar dacă sunt din lume, viața lor duhovnicească nu se compară cu a celorlalți și prin urmare pot beneficia de anumite dezlegări.

Dincolo de aspectele teoretice și canonice, problema părintelui este și problema noastră. Ce ne facem noi, dacă pleacă părintele Leontie? Că, eu, una, nu am de gând să îmi schimb duhovnicul și sunt prea leneșă să merg sute de kilometri după el. Și, în cazul meu, mai treacă-meargă, dar ce te faci cu bătrânii și bolnavii? Decât să facem sute de kilometri după părintele Leontie, mai bine mergem 100 de km până la București la patriarhul Daniel și îl rugăm pentru episcopul Vincențiu. Să-l pună pe o funcție mai mare, că omul are vise înalte. Nu ne trebuia nouă, niște țărani, episcop așa de sofisticat. Nu știu de ce Sf. Sinod a hotărît așa ispită mare și pentru el și pentru noi. Nimic nu-i place aici! Nu era el de o eparhie la țară. Noi, aici, gândim altfel. De când a venit doar strică și reconstruiește. Când a scos din catedrală marmura grecească pusă în urmă cu 10 ani și care ar fi rezistat sute de ani, n-am mai călcat o lună în catedrală. In loc să mă uit la altar, mă uitam la gresia nouă în care te vezi ca în oglindă. Ce-i trebuie lui Dumnezeu atîta cheltuială? El caută la sufletele noastre. In camera mea de acasă și acum am podea de lut și un covor de lână de 100 de ani. Și mă mândresc cu ele. Nu am de gând să mi le schimb. Dar, are episcopul Vincențiu o ispită a luxului de a smintit tot țăranul, de la mic la mare! Și, așa, cu toată dragostea și tot regretul spun, PS Vincențiu nu s-a lipit de sufletul nostru și pace. Nu e cazul să înșir aici toată nemulțumirea tîrgului dar, sancționarea părintelui Leontie este tocmai bomboana pe coliva episcopiei. Vom aștepta cu toții ședința de miercuri. Să dea Dumnezeu să fie bine!

PS. Părintele Leontie mi-a cerut, discret și smerit cum este el, să renunț la această postare ca să nu îl supărăm pe preasfintitul. Nu am făcut ascultare. Imi asum toată răspunderea.