«Ajutați-ne să-l aducem pe Daniel acasă!»

Apel umanitar: Repatrierea unui trup neînsuflețit «costă» 4000 de euro!

În urmă cu o săptămînă, presa națională relata despre uciderea cu sînge rece, într-un parc din Stockholm-Suedia, a unui cetățean român. Zilele trecute, victima a fost identificată în persoana tînărului Daniel Gheorghe, de 29 de ani, din Slobozia-Ialomița. Evenimentul s-a transformat într-un adevărat conflict diplomatic. Autoritățile suedeze sînt pregătite să incinereze cadavrul tînărului slobozean dacă familia acestuia nu achită suma de 4000 de euro pentru ca trupul neînsuflețit să fie repatriat… Apropiații acestuia cer cu disperare ajutor semenilor, întrucît nu dispun de acești bani…

O poveste cu final tragic
Slobozeanul Daniel Gheorghe, de 29 de ani, a plecat în Suedia în urmă cu două luni, pentru a avea parte de un trai mai bun. Nu era prima dată cînd părăsea țara pentru a-și putea ajuta familia… În ultimii ani a luat calea străinătății de mai multe ori, totul pentru a-și asigura un viitor. În Suedia a ajuns prin intermediul unor prieteni. Nu muncea cu forme legale, ci presta diferite activități «la negru». «A zis că face și el un ban și uitați acum că se întoarce în coșciug…» spune Victoria Luca, rudă apropiată cu familia tînărului Daniel Gheorghe. În urmă cu o săptămînă, visul tînărului slobozean s-a sfîrșit într-o fracțiune de secundă. Se afla într-un parc din Stockholm, capitala Suediei, cînd, în urma unei altercații pe care a avut-o cu un adolescent finlandez, de doar 19 ani, a fost ucis. Cu un cuțit, agresorul l-a tăiat pe mîini, i-a străpuns inima și capul. În urma loviturilor primite, tînărul slobozean a murit pe loc. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la morga din Stockholm…

Sprijinul semenilor contează
Familia și apropiații lui Daniel fac eforturi acum pentru repatrierea trupului neînsuflețit al tînărului. Potrivit autorităților suedeze, oamenii au nevoie de 4000 de euro pentru repatriere, bani de care nu dispun. Totul în doar 3 săptămîni… Pentru ca mama tînărului să poată pleca în Suedia și să identifice cadavrul fiului său, prietenii pe care Daniel i-a lăsat la Slobozia au bătut la ușile vecinilor astfel încît să strîngă suma necesară cumpărării biletul de avion.
«Ne-am dus din ușă în ușă, la toți vecinii, pentru a-i face rost de banii mamei lui Daniel să plece în Suedia să-l identifice la morgă… Deși mai este cu un prieten, autoritățile de acolo au cerut cu insistență prezența rudelor pentru identificare!» adaugă Mihaela Ceylan, una dintre prietenele apropiate ale tînărului ucis în Suedia. Mihaela, alături de ceilalți apropiați ai lui Daniel Gheorghe au inițiat o campanie umanitară prin care speră să strîngă toți cei 4000 de euro necesari repatrierii trupului neînsuflețit. În cazul în care rudele nu vor putea achita această sumă, autoritățile suedeze vor iniția procedura de incinerare a cadavrului, potrivit legilor din Suedia.

Persoanele care vor să acorde un sprijin acestui caz pot face donații în conturile în euro și lei deschise la banca Garanti Bank, din Slobozia, vizavi de Complexul «Azur» din Slobozia.
Titular cont: Mihaela Ceylan
RO07 UGBI 0000 5320 0063 8RON cont în lei
RO03 UGBI 0000 5320 0063 7EUR cont în euro

PRELUAT DE LA INDEPENDENT

P.S. Am mers la banca menţionată să depun o mică sumă de bani.  Intâmplarea a făcut ca în acel moment să intre în bancă şi mama lui Daniel cu doamna care era titulara contului. Era îndoliată şi avea în mâini un vraf de acte cu situaţia fiului ei.   I-am dat banii personal pentru că oricum veniseră să scoată banii din cont. Mi-a mulţumit  îndurerată cu o vorbă care în situaţia dată era ca în cartea lui Iov. Mi-a zis ,,Dumnezeu mai ţine şi cu noi ăştia…!,,.  Oooo..Doamne!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>