Săptămâna trecută, joi, s-a încheiat la Craiova a XLVII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice. Organizată de Ministerul Culturii în colaborare cu Muzeul Olteniei, sesiunea şi-a propus, ca în fiecare an, susţinerea rapoartelor arheologice ale campaniei din anul anterior.
Deşi gazdele şi organizatorii şi-au dat tot sufletul ca întâlnirea să aibă loc în condiţii optime (şi chiar au reuşit), trebuie să remarc slaba prezenţă în ansamblu şi scăderea dramatică, an de an, a specialiştilor medievişti. Cel puţin, arheologii în evul mediu timpuriu, devin tot mai rari.
Ministerul nu a fost reprezentat de nimeni din forurile superioare şi decizionale ci de cei care, an de an, pun umărul la organizarea manifestării, Emilian Gămureac, veşnic consilier (cel puţin nu îl fac director) şi preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, Karl Zeno Pinter.
Prezenţa slabă se datorează pe de o parte faptului că o parte din costuri trebuie suportate de instituţia participantă şi nu toate muzeele au fonduri de deplasare. Pe de altă parte scăderii numărului de arheologi activi. Doar în acest an (şi suntem la jumătate) au trecut la Domnul cinci arheologi dintre care trei cu vârste între 40-60 de ani. Ei se adaugă generaţiei în vârstă ieşită din activitate în ultimii 10 ani dar şi pensionarilor. Iar tinerii sunt destul de puţini. Şi, nici nu ştiu dacă învăţământul universitar actual în formula Bologna mai poate asigura specialişti de nivel înalt.
In fine, arheologii, atâţia câţi mai sunt au asigurat cercetarea arheologică sistematică pe 75 de situri arheologice din România şi săpături de salvare în 109 situri înregistrate sau noi. Numărul de 75 de situri arheologice aflate în cercetare sistematică este destul de mic dacă ţinem seama că în România sunt mii de situri dintre care majoritatea cu probleme de conservare. Iar dacă adăugăm faptul că cele 75 de şantiere acoperă aproape 6000 de ani de istorie: preistorie cu toate culturile, epoca fierului, cultura geto-dacă, cultura greacă, epoca romană, epoca romano-bizantină, evul mediu-timpuriu, evul mediu-târziu, ne dăm seama că sunt epoci cum este evul mediu-timpuriu în care şantierele se numără pe degete.
Aceste şantiere arheologice asigură mărturiile materiale cu privire la istoria universală dar şi românească din aceste ţinuturi. Sunt epoci întregi despre care nu am şti nimic în absenţa săpăturilor arheologice.
Şi, cu toate acestea investiţia în arheologie este foarte mică, jenant de mică, dacă mă gândesc şi compar cu investiţia făcută în ICR în epoca Patapievici. De unde se vede legătura directă dintre politică şi bani.
Inchei prin a spune din tot sufletul îndoliat un ,,Dumnezeu să îi ierte,,! pe :
Dr. Mircea Petrescu -Dâmboviţa
Dr. Alexandru Suceveanu – Institutul de Arheologie Bucureşti
Cristian Olariu – Universitatea Bucureşti
Dr. Florin Hău- Muzeul Naţional al Bucovinei
Traian Popa – Muzeul Judeţean Giurgiu
