14 MAI – ZIUA SFINŢILOR DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

Anul acesta am ratat 14 mai, prăznuirea sfinţilor mucenici din temniţele comuniste şi al doilea hram al mănăstirii Petru-Vodă. Incă nu s-a stabilit oficial o zi anume pentru cinstirea creştinilor care au suferit în regimul comunist şi care s-au distins ca sfinţi, însă bunul părinte Iustin de la Mănăstirea Petru-Vodă ne-a propus ziua de 14 mai. Este ziua în care el a fost închis şi tot ziua în care a fost eliberat după 17 ani de temniţă grea. Şi ca el au fost încă două-trei milioane de oameni. Dumnezeu ştie câţi dintre aceştia s-au săvârşit ca sfinţi. Nu numărul lor contează, ci faptul istoric ca atare.
In practica oficială, canonizarea sfinţilor este personală, nu în grup. Doar că această condiţie poate fi îndeplinită doar de cei care, fie au fost personalităţi chiar înainte de a intra în închisoare, fie au răzbătut ca o lumină din paginile de memorialistică, cum este cazul studentului Valeriu Gafencu, fie au rămas cu moaşte întregi (cazul părintelui Ilie Lăcătuşu). Ce facem cu ceilalţi, pe care doar Dumnezeu îi ştie? La această situaţie se adaugă şi realitatea istorică, pe care mulţi o trec cu vederea şi anume aceea că prigoana din timpul comunismului a avut precedent doar în timpul şi în ţările aflate sub ocupaţie otomană. Ca pe vremea turcilor multe mănăstiri au fost închise, construcţia de noi biserici redusă şi lucrul cel mai grav, misionarismul ortodox aproape blocat. Şi, tot ca pe vremea turcilor ţinta era, nu doar individul, ci şi întreaga familie sau comunitate. A se vedea cazul sfinţilor martiri brâncoveni, deşi Ţările Române nefiind paşalâcuri beneficiau de un statut aparte.
De aceea, cred că în situaţii excepţionale se impun măsuri excepţionale şi prin urmare alegerea unei zile de cinstire a unui grup mai mic sau mai mare de mucenici, se impune. Cu atât mai mult cu cât canonizarea personală a celor cunoscuţi întârzie nedrept de mult, generaţia care a trecut prin prigoană a trecut în mare parte la Domnul, ritmul vieţii ne impune mereu alte priorităţi.
Să ne rugăm şi pentru sănătatea părintelui Iustin Pârvu.
Doamne ajută!

1 thought on “14 MAI – ZIUA SFINŢILOR DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

  1. Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Stareţul Sfintei Mânăstirii a Marelui Meteor: Impunerea globalizării şi a Noii Ere prin intermediul supravegherii electronice şi al actelor de identitate electronice – Noul act de identitate: bilet fără întoarcere

    ~Niciunul dintre noi, însă, nu este desăvârşit şi fără de păcat. Desăvârşit, fără de păcat şi atotsfânt este doar Hristos! Aceia care pretind, fie ei clerici sau laici, că sunt sau pot deveni „transparenţi” („turnuri de sticlă”) – doar pentru a justifica acceptarea îndosarierii electronice şi a primirea actului de identitate electronic – nu au în vedere învăţătura fundamentală a antropologiei ortodoxe, care se reflectă în toate textele Sfinţilor Părinţi şi are la bază simţământul de păcătoşenie şi nimicnicie specific omeneşti. „Sunt nimic şi nu pot face nimic. Ceea ce sunt şi fac, sunt şi fac prin harul lui Dumnezeu. Tot ce am bun este al Tău, Dumnezeul meu, slăvit fie numele Tău, iar tot ce este rău, al meu este şi cer mila Ta”, ne învaţă Sinții Părinţi, mai vechi şi mai noi.

    Motivul pentru care refuzăm îndosarierea electronică şi supravegherea electronică nu este acela că, eventual, avem ceva de ascuns, ci pentru că avem datoria de a ne păzi Credinţa Ortodoxă, Naţionalitatea, Tradiţia şi Cultura noastră, Istoria noastră şi este cunoscut faptul că acestea nu numai că nu se pot asocia Globalizării new-age-iste, ci chiar se află în totală contradicţie cu aceasta. Şi, chiar dacă nu avem ceva ilegal de ascuns, dorim să păstrăm pentru noi înşine dreptul de a ne dirija propria viaţă, alegerile şi preferinţele noastre şi să nu devenim manipulaţi de dispoziţiile şi uneltirile puterilor centrale internaţionale, care urmăresc să ne conducă, să ne transforme din persoane înzestrate cu libertate şi stăpânire de sine în persoane conduse şi înrobite şi, în fine, la dispariţia Ortodoxiei şi a caracterului grecesc.~

    http://graiulortodox.wordpress.com/

Leave a Reply to Graiul Ortodox Cancel reply

Your email address will not be published.