O FEMEIE DIN CULTURA CEALALTĂ

Cam acum o lună,  Alina Mungiu-Pippidi punea o întrebare retoric acuzatoare bietului popor român ,,De ce femeia nu are voie în altar?,, Incerc să-i răspund eu tot cu o întrebare: ,,De ce  neamul marelui Nicolae Iorga se stinge cu ruşine?! Un răspuns mai mare decât Alina Mungiu căsătorită cu nepotul lui Iorga  nici nu există. O femeie hulitoare de Dumnezeu este un blestem, căci e o contradicţie cu însăşi natura femeii, puţin mistică, înclinată spre Dumnezeu.

Generaţia de irozi

Părintele Arsenie Boca scria că fiecărei generaţii de oameni, Dumnezeu îi pune o întrebare: ,,Cine este Iisus,,?. Prin urmare şi generaţiei noastre (A.M. este mai mare ca mine cu doi ani) i s-a pus aceeaşi întrebare. Răspunsul este nimicitor. Dacă privesc înapoi văd că fac parte dintr-o generaţie de irozi (21 de milioane de avorturi în ultimii 20 de ani) .   A.M. merge chiar mai departe şi prin blasfemia ,,Evangheliştii,, şi prin  articole stupide de acelaşi gen smulge din creierele tinerilor chiar şi ideea de Hristos. Le oferă un Iisus sexualizat, care ca un star americănesc învie cu un cuţit în spate şi o femeie în braţe. Criminal şi oribil ca şi avortonul din filmul ,,4,3,2,1,,!  Prin urmare A.M este femeia generaţiei sale, a educaţiei ateiste pe care a primit-o şi de care nu vrea să se lepede, a generaţiei născută în robie şi care din pricina nostalgiei după castraveţii  egiptenilor se va pierde în pustie. In generaţia mea nu sunt femei înţelepte ci, cel mult, dulapuri cu cărţi. A.M. nu străluceşte prin nimic, în ciuda multiplelor trambuline care au propulsat-o sus şi mă refer aici la un soţ celebru, la diverse grupuri şi asociaţii care o promovau (GDS, SAR). Femeia scrie încâlcit, mult şi inutil, adică aşa cum vorbeşte şi vorbeşte ca la piaţă. Nu impune prin nimic, doar printr-o prezenţă masivă. Şi asta într-o vreme când era nevoie de analişti politici, de politicieni adevăraţi, de profesionişti în domeniul politicii. Adică de oameni care să nu confunde sistemul politic cu asfaltarea străzilor şi gospodărirea locală. Oamenii politici adevăraţi au o viziune economică, socială, culturală asupra unei ţări. Nu sunt cârpaci de legi. Nu organizezi o ţară uitându-te în ogrăzile altora.

Publicitatea  negativă şi …Biserica

Intr-un asemenea context istoric şi profesional, atacurile Alinei Mungiu la adresa Bisericii nu sunt aşa, de dragul artei, căutările unei femei la 40 de ani. Femeile de genul ei nu fac lucruri inutile. Îşi contruiesc aşa-zisele cariere şi imagini cu multă trudă. De aceea cred  că aceste fluierături în biserică sunt de fapt nişte reclame ordinare de captare a atenţiei opiniei publice.  Până la piesa ,,Evangheliştii,, eu nici nu o remarcasem. De pildă, articolul ,,De ce femeia nu are voie în altar,, avea nesimţit de multe accesări pentru cât de prost era scris. Deci, e vorba de o publicitate negativă, care funcţionează, dar… nu duce nicăieri. Intr-adevăr am remarcat-o pe A.M. dar nu ca pe ,,cineva,, ci ca pe ,,ceva,, un produs al vremii sale. Dacă scrii de rău de un popă, gata, creşte audienţa. De parcă ai scrie de un extraterestru.  V-aţi întrebat vreodată, de ce? Pentru că,  lumea în care trăim e divizată în două culturi, diferite ca de la pământ la cer, de parcă ai zice că sunt două lumi, nu două culturi.  Una este cultura creştină, cealaltă  e ,,cultura morţii,, cum e denumită în ultima vreme. Unii stau în corabia Bisericii, alţii în haosul lumii. Şi oamenii dintre cele două lumi se privesc ciudat unii pe alţii ca într-o veche zicală românească: Hai, hai, hai/ Că pân` la rai/ Că pân` la iad/ E numai un gard/ Şi acela-i spart,,.(1).

Spart, spart, dar e păzit cu străşnicie. De cine? De opinia publică, aceea care a strigat în piaţa Ierusalimului ,,Răstigneşte-l!,,.  Intelectualii se dau în vânt după opinia publică. Şi cu cât sunt mai mărunţi, cu atât se agită mai mult să sară în ochii ei. Să-i remarce opinia şi să-i ridice în slăvi, să-i pună pe soclu, far călăuzitor  gloatelor.

 De fapt, situarea într-o cultură sau alta ţine de un singur răspuns.

 Răspunsul la întrebarea de care spuneam mai sus  ,,Cine este Iisus,, nu se dă prin vorbe, bune sau rele, prin piese de teatru şi prin articole. Vorbele zboară, vorbele sunt intenţii, vorbele sunt posibilităţi.  Răspunsul se dă prin noi înşine, prin viaţa noastră, prin faptele noastre (punerea în scenă a unei piese de teatru este o faptă).  Cei care au dat răspunsul corect şi anume acela că Iisus este Hristosul, fiul lui Dumnezeu   aparţin culturii creştine. Şi răspunsul corect l-au dat zeci de intelectuali adevăraţi ai acestui neam, ale căror scrieri au rămas şi vor rămâne pentru că Dumnezeu i-a făcut din intelectuali, înţelepţi. Restul, capre cocoţate, purtători de vorbe goale!

Dau Slavă lui Dumnezeu că mă rabdă în corabia Lui, că dintr-o posibilă intelectuală m-a făcut o creştină anonimă, că mi-a deschis calea credinţei ca pe o altă cale a cunoaşterii, dincolo de raţiunile şi nimicurile acestui veac.

 

1. Zicala  destul de actuală este publicată în Antoaneta Olteanu, Reprezentări ale sacrului în credinţele populare româneşti, Ed. Paideia, 2009, p.6

Iată-mă şi pe habotnica de mine!

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *