OMUL CARE NU ŞTIE SĂ CADĂ

Căderile sunt inevitabile. Omul care nu ştie să cadă, să piardă, să se facă mic nu va şti niciodată să câştige. Cine nu a fost niciodată la pământ, nu va şti niciodată distanţa care îl desparte de cer, nu va şti să se ridice. Nu va supravieţui! Şi dacă a câştigat vreodată nu a fost prin luptă dreaptă şi aşa victorii se întorc întotdeauna împotrivă.
Vacarmul politic pe care îl trăieşte de câteva luni încoace toată România a fost stârnit de neputinţa preşedintelui Băsescu de… a cade. Să stai ţeapăn pe poziţia ta când toată lumea se răstoarnă e o prostie. Iar domnia şi prostia se plătesc!
Dacă Băsescu ar fi demisionat elegant în iarnă, la începutul răscoalei numită de ei ,, a ciumpalacilor,, s-ar fi făcut alegeri anticipate şi toată lumea ar fi intrat la fel de nepregătită în alegeri. Preşedintele demisionar ar fi căpătat o aură de victimă. Ar fi fost ţapul ispăşitor, dar…partidul lui ar fi crescut.

 Omul nostru s- a înfipt în scaun ca Mitică  pe copitele dindărăt şi a obţinut:
a) instabilitate politică- trei guverne schimbate unul după altul chiar înainte de alegeri: Boc, Ungureanu, Ponta.
b) căderea în gol a PDL care a încasat tot şocul;
c) imagine personală proastă alimentată şi de încăpăţânarea de a milita în continuare, când toată ţara fierbe, pentru proiecte criminale cum ar fi exploatarea resurselor naturale în favoarea altora.
d) O imagine favorabilă opoziţiei chiar înainte de alegeri.
e) Revenirea în forţă a stângii PSD. Cine organizează alegerile, le câştigă. In România, asta e lege!

Creştinii au o vorbă ,,Mai bine să cad în mâinile lui Dumnezeu, decât ale vrăjmaşului,,. Tot omul cu minte ştie că roata vieţii se învârte. Azi eşti sus şi mâine jos, dar că de jos te vei ridica odată sus. Că roata se rupe dacă e poticnită să rămână o spiţă sus. Şi paguba va fi pentru toţi. De la începutul răscoalei am scris ,,Băsescu a pierdut tot,, dar am sperat tot timpul într-o minimă înţelepciune. N-a fost să fie! Ţara asta nu mai are oameni politici.

One thought on “OMUL CARE NU ŞTIE SĂ CADĂ

  1. ERA DE DATORIA LOR…
    I. USL solicită venirea masivă a susținătorilor săi în campania de alegeri parlamentare din Noiembrie ca fiind principalul mijloc de pregătire a schimbărilor reale în bine ale societății și economiei românești, a legislației și instituțiilor statului, inclusiv a celor de forță (Procuratura, SRI, SIE) și nu în ultimul rând CSM și CCR care și-au dovedit aportul decisiv la susținerea artificială a președintelui Băsescu la referendum.
    Realitatea este că deși în principiu USL are dreptate, nu se vorbește prea mult de faptul că poporul în fracțiunea sa democratică, adică cei 8,5milioane votanți (incluzând și pe cei care și-au exprimat dreptul de vot cu alte opțiuni electorale) trebuie să fie reconvins că prezența la vot și mai ales opțiunea la vot trebuie să se facă în favoarea USL.
    Prezența la vot într-un număr atât de mare în 29 Iulie 2012 nu este neapărat repetabilă în Noiembrie 2012! Este o imensă greșeală să se creadă acest lucru din următoarele motive:
    1. pregătirea internă și internațională a suspendării președintelui Băsescu cât și tot managementul situației până la revenirea acestuia în funcție, a avut carențe grave, decizii eronate și, ca urmare, susținătorii USL au sesizat această slăbiciune ca pe o imensă frustrare.
    2. prigonirea votanților, în special a celor de la sate, printr-o nemaiîntâlnită vânătoare cu procurori alergând din casă-n casă, agitând biblii și amenințări cu dosare penale au provocat pe de o parte radicalizarea opiniilor politice ale acestora dar pe de altă parte descurajarea multora dintre ei de a se mai prezenta la vot cât timp nu au văzut din partea guvernanților USL măsuri adecvate care să stopeze și să repare aceste abuzuri. Faptul că guvernanții au acceptat dictatul de la Bruxelles privind, printre altele, condițiile de cvorum dar și neschimbarea procurorului general, nu a fost acceptat niciodată de către electorii USL ca fiind dorința lor și de aceea nu poate fi invocat în apărarea guvernului și a președintelui interimar pentru imposibilitatea, ulterioară acestui accept,
    de a acționa în combaterea abuzurilor.
    3. Acceptarea intervenției străine, atăt a unor cancelarii europene cât și a SUA prin ambasadorul Gitenstein și emisarul Gordon, au fost receptate de către populația României, pe drept cuvânt, ca fiind adevărate acte de decizii în forță de tip colonialist și nicidecum democratic, care sunt în egală măsură precedente periculoase și constituie, pentru români, palme umilitoare de care guvernarea nu numai că nu i-a putut feri dar în mare măsură este considerată responsabilă pentru faptul că nu a dat un răspuns adecvat la aceste adevărate atacuri ce au avut ca urmare directă și imediată instalarea pentru prima oară în istoria României, după o perioadă istorică foarte lungă, a unui președinte de țară înscăunat de puterile străine și nu prin votul democratic al poporului, vot care a fost transformat pur și simplu într-o imensă bătaie de joc.
    4. consumarea unei perioade importante cu priorități în principal electorale și în defensivă permanentă, a pus guvernul în situația că nu a putut lucra la proiecte de legi cu efect imediat și care să aducă economia măcar la un nivel cât de cât superior celui moștenit. Există câteva excepții dar ele, deși au un caracter reparator foarte însemnat, nu fac simțită în rândul populației revirimentul așteptat.
    5. persoanele propuse de USL atât ca miniștri ai guvernului (Rus, Marga ș.a.) cât și în alte funcții importante (ex. Dobre) dar și ca reprezentare media, vitală prin reprezentare pentru imaginea uniunii (Fenechiu, Nicolăescu, Câmpeanu, Norica Niculae), cu părere de rău și sinceritate trebuie spus că nu corespunde așteptărilor populației care au adoptat mesajul USL de schimbare nu numai a președintelui Băsescu! Vrem cu toții persoane de mare competență și probitate morală dar și cu bună comunicare media, fără limbaj de lemn și oratorie ieftină fără miez.

    Ca o concluzie:
    Dacă USL refuză, în interiorul uniunii dar și a fiecărui partid, să facă o analiză drastică a motivației reale pentru care am ajuns cu toții în situația de a-l vedea pe T. Băsescu conducând această țară în ciuda votului de 7,5 milioane împotriva lui și dacă se va continua găsirea vinovaților numai în persoana acestuia, serviciilor secrete care îi sunt fidele, instituțiilor din sistem corupte și șantajabile și cancelariilor străine interesate de un “yes man!” care să ofere în contra-partidă nu numai votul său în CE cât și imense avantaje economice, financiare și resurse vitale de interes național, dacă nu vor corecta de îndată mecanismele de luare a deciziilor în cadrul USL în baza unor analize mult mai competente asupra oportunității și consecințelor, dacă nu se va forma de îndată o strategie plecând de la premizele cele mai rele și nu de la cele mai bune privind acțiunile viitoare ale lui T. Băsescu, atunci sigur dezastrul nu va întârzia să sancționeze USL și odată cu el pe noi toți chiar înainte de alegerile parlamentare.
    IMPORTANT!
    O analiză separată și specială ar trebui să fie făcută privitor la posibilitatea modificării majorității parlamentare de către Traian Băsescu prin negocieri secrete cu UDMR și UNPR, posibil reprezentanții minorităților în Parlament, în scopul preluării controlului total asupra Parlamentului cu consecințe dezastruoase, începând cu schimbarea președinții camerelor și continuând cu demiterea Guvernului României prin proceduri parlamentare înainte de începerea alegerilor a.î. organizarea alegerilor să fie în mâna PDL și a altor partide ce urmează a fi inventate în această perioadă.
    Neglijarea acestei posibilități și lipsa de decizie a USL ar putea fi începutul sfârșitului!

    II. Mona Pivniceru.
    În sfârșit un orizont! Pentru prima dată după o îndelungă perioadă de timp Dumnezeu luminează o opțiune cu adevărat importantă. Alegerea unei persoane de competența, energia și experiența acestei Doamne poate însemna enorm în reorganizarea justiției și nu numai.
    Nu întâmplător toate tunurile, tot arsenalul destructiv cunoscut și necunoscut al lui T. Băsescu, toate serviciile din umbră, toate sutele de bloguri și redacții on-line aservite vor împroșca, pe toate gurile de foc, atacând acest om integru care deja a făcut de unul singur niște sacrificii enorme pentru un magistrat de carieră.
    După zeci de ani de activitate a acceptat să-și dea demisia din magistratură și CSM cu unicul scop de a încerca să ducă, ca ministru al Justiției, o luptă pe care nimeni până acum nu a vrut și nu a știut cum să o poarte.
    În acest moment toate forțele USL trebuie să conceapă un plan special de protecție a acestui ministru care să facă imposibilă atingerea în vreun fel a persoanei sale de către atacatorii fără scrupule care deja au improvizat primele acțiuni de discreditare a sa. Este de neimaginat și de neiertat pentru USL dacă, după ce d-na Pivniceru a făcut aceste sacrificii, prin nepricepere și neglijență USL nu va reuși să-i asigure protecția necesară pentru a putea lucra netulburată.
    D-na Mona Pivniceru este un om de o forță extraordinară, asta impune și este evident, dar acesta nu este un motiv ca USL doar să privească și să aplaude ci să-și suflece mânecile și să conceapă un plan detaliat și atotcuprinzător de protejare a persoanei sale, un plan profesionist făcut de profesioniști în care zi de zi, oră de oră, cu acceptul prealabil al d-nei Ministru, nici o mașină de spionaj, nici un apel telefonic sau e-mail nu trebuie să rămână în afara unui adevărat serviciu de contra-spionaj care să poată identifica sursa atacurilor, identitatea celor care spionează, identitatea celor care atacă prin mijloace ilegale Ministrul Român al Justiției.
    Dacă este nevoie se pot face angajamente externe privind realizarea acestei protecții, prin firme specializate din țară/străinătate întrucât echipele SRI/ de protecție și pază nu sunt destul de credibile în această perioadă.
    Ministrul Mona Pivniceru este un bun național care trebuie protejat indiferent de costuri. Pierderea acestui atu de către USL ar fi dovada incapacității clasei politice că va merita pe viitor asemenea oameni, asemenea sacrificii, iar pentru noi Românii ar fi dovada că sunteți capabili să irosiți orice șansă de mai bine și ca urmare prezența noastră la vot ar fi inutilă.

    ……tocmai am închis televizorul…felicitări clasei politice pentru întrunirea cvorumului la sedință, câtă promptitudine din partea unor politicieni care până ieri erau de partea adevărului despre referendum, de partea poporului votant suveran… ședinta mult așteptată de noi pentru a urmări rezultatul intervenției d-lui Ghișe…bravo Domnule Ioan Ghișe și colegilor dvs. care au fost pro, sunteți un politician adevărat! V-au trădat aceeași hrebenciuci cărora le-am încredințat 7,5 milioane de voturi…. ne-au trădat chiar înainte de alegerile parlamentare…nu se mai întâlnesc ei voturile astea, niciodată!
    D-na Ministru Pivniceru, mult succes! Poporul vă susține.

Leave a Reply to Nineta Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>