GUVERNUL ELEN I-A REFUZAT LUI PUTIN O VIZITĂ ÎN SF. MUNTE ATHOS

I-au refuzat lui Putin vizita la Sfântul Munte Athos (VIDEO)
Miercuri, 4 aprilie 2012 Kremlinul este foarte nemulţumit de Guvernul Elen după refuzul primit din partea Eladei la cererea lui Vladimir Putin de a vizita în Săptămâna Mare Sfântul Munte Athos şi Vatopedi. În mod concret, puternicul bărbat al Rusiei şi-a exprimat dorinţa personală de a face o călătorie fulger de două zile în Sfântul Munte Athos în timpul Săptămânii Mari, iar în cadrul vizitei sale să-l vadă şi pe egumenul Efrem al Mănăstirii Vatopedi. Însă la cererea protocolară adresată Guvernului Elen, Kremlinul a auzit serviciile statului elen răspunzând negativ cu scuza că în acea perioadă aparatul de stat al ţării se va afla în concediu. După refuzul Guvernului Elen, a fost amânată călătoria lui Putin, iar Kremlinul s-a arătat foarte nemulţumit. Declaraţia reprezentantului Ministerului de Externe elen, Gr. Delavekouras: Prim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin, este întotdeauna binevenit în ţara noastră. De altfel, dincolo de relaţiile istorice, prieteneşti, care leagă cele două ţări, va fi o deosebită onoare pentru Elada să fie prima ţară pe care o va vizita dl. Putin după recenta alegere a sa în funcţia de Preşedinte al Federaţiei Ruse. Vom fi foarte bucuroşi să-l primim şi sperăm că va vizita ţara noastră cât mai curând posibil, de Paşti sau la o dată ulterioară, fie în particular, fie în mod oficial, la Sfântul Munte Athos sau oriunde altundeva.

Preluat de la PELERIN ORTODOX

Comentariul meu: Deci este clar că Grecia nu își mai aparține. Guvernul grec pare prizonierul structurilor externe de la care s-a împrumutat. Ce se întâmplă în Grecia sfidează orice strategie economică. Mai întâi i s-a impus ca singură alternativă de ieșire din criză împrumurile externe. Apoi, aceste împrumuri i-au fost șterse, adică 107 milioane euro. Cine le plătește, mă rog? Bănuiesc că proștii care mențin artificial valoarea euro, printre care și România. Adică noi toți plătim și împrumurile noastre și ale Greciei. Sarcina fiind prea mare vor cădea mai multe țări, printre care și România. Li se vor șterge datoriile în schimbul a ceva. Să fie suveranitatea națională, teritoriul național, politica externă, resursele de  materii prime? Se pare că Grecia a pierdut deja politica externă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.