OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
– 2 februarie –
TOŢI LA BISERICĂ!
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită.
***
Ce sărbătorim astăzi? Într-un mic sat trăia o mamă foarte săracă. A născut pe unicul ei copil nu în casă, nici măcar într-o colibă, ci într-un staul. Hăinuţe să îl acopere nu avea; l-a aşezat pe paie. Deşi era frig, sobă nu aveau; animalele, boul şi măgăruşul, au venit aproape de copil şi prin respiraţia lor încălzeau trupuşorul lui. Toţi înţelegeţi că acest copilaş a fost Domnul nostru Iisus Hristos, iar mama Lui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Nimeni nu le-a dat atenţie. Ca şi până astăzi: oamenii sunt atenţi la cineva când acela are portofelul plin, când deţine avere. Unui om sărac nu-i dau o mare valoare sau importanţă. Aşadar, nimeni n-a luat aminte şi la această mamă săracă care ţinea în braţe pe pruncul ei. Însă mai apoi, după patruzeci de zile, s-a văzut cine era ea şi cine era acel Prunc.
Conform legii mozaice, pe care şi noi o ţinem, fiecare mamă când năştea pe primul copil de parte bărbătească, după patruzeci de zile trebuia să-l ducă la templu. Dacă erau bogaţi, trebuiau să jertfească un mieluşel; dacă erau săraci, o pereche de turturele sau de porumbei, pentru a mulţumi lui Dumnezeu. Deoarece copiii vin de la Dumnezeu, nu de la oameni. Preasfânta noastră deci, care nu putea să ofere altceva, a cumpărat o pereche de porumbei şi i-a dus împreună cu dreptul Iosif în templul lui Solomon, avându-L în braţe pe Pruncul ei, pe Hristos.
Au ajuns şi au urcat pe scări. Când au intrat în templu, a apărut în faţa lor un bătrân cu părul alb sprijinindu-se în toiag, Simeon. Multe mame bogate aduseseră pruncii lor la templu. Niciuneia din acestea nu i-a dat o atenţie deosebită. Însă, doar ce-a văzut-o pe această sărmană, a primit-o cu mare cinste. Cu mâinile tremurânde a luat pruncul în braţele sale, şi-a înălţat ochii la Dumnezeu şi a spus ceea ce auzim în biserică la sfârşitul vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne..” (Luca 2, 29). Sunt cuvintele lui Simeon. Citise cărţile profeţilor, văzuse acolo că într-o zi va veni Mesia şi dorea foarte mult să-L vadă. Şi Dumnezeu l-a învrednicit să-L vadă şi să-L poarte în braţele lui. De aceea zice: Acum, Doamne, s-a împlinit ceea ce am dorit; să mor. Apoi, bătrânul s-a întors spre Preasfânta Fecioară Maria: Acest Copil, pe Care îl ţii în mâinile tale, i-a spus, va împărţi lumea în două mari tabere. Va fi „semn ce va stârni împotriviri (semn de împotrivire)”. Unii Îl vor crede, îşi vor jertfi şi viaţa pentru El, dar alţii Îl vor urî şi vor lupta împotriva Lui cu turbare; pe o parte vor fi necredincioşi, iar pe altă parte credincioşi. Dar la sfârşit nu vor învinge necredincioşii, ateii, antihriştii; va învinge Hristos, acest prunc care a venit în lume atât smerit. Un astfel de înţeles au avut cuvintele lui Simeon că Hristos va fi „spre căderea şi ridicarea multora… şi ca un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2, 34). Şi ţie – a spus către Fecioara Maria – sabie cu două tăişuri va trece prin inima ta, vei avea de suferit mult (Luca 2, 35). Şi, într-adevăr, a venit Marea Vineri, în care Preasfânta a văzut pe Copilul ei pe cruce. Câtă durere a simţit doar mamele pot să o înţeleagă.
În acel moment, în afară de Simeon, în templu se afla şi o bătrână înaintată în vârstă, de 84 de ani, Ana. De copilă-fecioară fusese căsătorită, trăise 7 ani cu bărbatul ei şi când acela a murit, nu şi-a mai luat altul; a rămas văduvă, credincioasă amintirii lui. De atunci, în fiecare zi, dimineaţa – seara, mergea la biserică, postea şi se ruga. A învrednicit-o deci Dumnezeu să-L vadă şi ea pe Hristos şi să-L slavoslovească pe Dumnezeu.
***
Aceasta este în puţine cuvinte sărbătoarea de astăzi. Ce ne învaţă?
Întâi: După cum Maica Domnului şi-a adus copilul la Dumnezeu – lucru care referitor la Hristos n-ar fi fost necesar –, aşa fiecare mamă trebuie să dea o bună şi sănătoasă educaţie copilului ei. Primele cuvinte pe care le va învăţa să fie: Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului. Să-i apuce mânuţa şi să-şi facă cruce, să-i arate să îngenuncheze înaintea icoanei şi să facă rugăciune. Să-l ducă la biserică. Acum lumea s-a schimbat; merg cu familia la cinematograf, pe terenul de sport, la teatre, în cluburi; duminica bărbatul merge la vânătoare, femeia se preocupă cu alte lucruri. Însă Maica Domnului l-a dus la biserică pe copilul ei la patruzeci de zile. Ia aminte, mamă: Dacă nu-l înveţi pe copilul tău să-L iubească pe Dumnezeu, va veni clipa în care te va adăpa cu otravă. Copiii care nu-L iubesc pe Dumnezeu nu-l iubesc nici pe tatăl lor. Părinţi, obişnuiţi-vă să mergeţi la biserică cu familia, să vă rugaţi împreună cu familia, să staţi la masă cu familia.
Al doilea: În biserică nu vedem doar pe Maica Domnului şi pe Hristos; îi vedem şi pe bătrâni, pe Simeon şi pe Ana bătrâna. Ar putea ca unii să spună: Noi suntem oameni bătrâni, nu mai putem, să rămânem astăzi acasă că e frig, lângă vatră… Nu au spus aşa ceva. Aveau râvnă şi mergeau. Şi Dumnezeu i-a învrednicit să-L vadă pe Hristos. Aşa să facem şi noi. Toată săptămâna muncă, ca furnicile. Duminică dimineaţă însă, doar ce bate clopotul, să alergăm la biserica lui Dumnezeu, să-I mulţumim, să-I cerem mila Lui. Cu toate acestea, nu se întâmplă aşa. Bisericile sunt goale. Dintr-o sută de creştini doi-trei vin la biserică, ceilalţi lipsesc. De aceea Simeon şi Ana ne strigă astăzi: bătrâni – bătrâne, mici – mari, toţi la biserică! Îmi veţi spune: bine, Simeon s-a dus la biserică şi s-a învrednicit să primească în braţele lui pe Hristos; dacă eu merg la biserică, ce voi primi? Dacă aş fi ştiut că voi primi şi eu pe Hristos în braţele mele… O, creştinul meu! Dacă crezi, nu în braţele tale, ci în inima ta Îl vei primi pe Hristos, când vii la biserică. În vremurile de demult, când scoteau cele sfinte (adică Sfintele Taine), îngenuncheau toţi şi inima lor bătea şi plângeau. De ce? Pentru că pâinica de pe Sfânta Masă şi vinuţul din Sfântul Potir, dacă crezi, este însuşi Hristos! Nu crezi asta? Atunci ieşi tu afară, du-te la cafenea, joacă-te cu brăţările din bile, joacă-te „prefa” (preferans), fă ce vrei. Hristos nu are nevoie de noi, viermii murdari. Chiar dacă noi toţi ne-am lepăda de El, nenumăraţi îngeri zi şi noapte Îl slavoslovesc şi aceste pietre neînsufleţite vor striga că Acesta este adevăratul Dumnezeu. Aşadar, dacă crezi asta, rămâi în biserică. Nu căsca, pentru că e păcat. Nu zi: Când o să se termine? Mintea ta să fie acolo, la cele sfinte. Deoarece cel ce se împărtăşeşte, Îl are pe Hristos nu numai în braţe, ca Simeon, ci în sufletul lui, în inima lui, în sângele lui, în fiinţa lui. Ceea ce primim noi creştinii în Biserică este mult mai înalt decât ce au primit Simeon şi Ana în templu. Aici are loc minunea, întâmpinarea lui Hristos în fiecare Liturghie.
***
Nu suntem vrednici să zărim Tainele ce se săvârşesc. Ah, ochi păcătoşi, mâini răpitoare, trupuri care faceţi cele ce nu se cuvin!… Toţi să plecăm capul. Ar fi trebuit ca Biserica, precum în vremurile vechi, să menţină sita. “Câţi suntem credincioşi”! Atunci, din o sută ar fi rămas cinci, ceilalţi? Cine înjură, cine fură, cine desfrânează, cine joacă jocuri de noroc, cine se jură mincinos…, nu ar fi avut intrare. “Câţi suntem credincioşi”, da; câţi sunt necredincioşi, nu. Nu poţi aşa să intri în biserică, unde are loc minunea. „Sus să avem inimile!” (Dumnezeiasca Liturghie). Trebuie să ne curăţim şi să ne înălţăm, ca să ne împărtăşim cu Domnul, Căruia îi datorăm toate.
Fraţii mei, astupaţi-vă urechile cu dop de ceară. Nu ascultaţi ce zic ateii şi necredincioşii, nu vă lăsaţi rătăciţi. Multe vom vedea, dar la sfârşit nu vor învinge aceştia, va învinge Hristos, să fiţi siguri de asta. Plângeţi pentru păcatele voastre, păstraţi-vă credinţa, trăiţi cu simţământ curat, cu familia şi copiii voştri. Înaintaţi afierosiţi Domnului cu tot sufletul. Şi mă rog să fiţi binecuvântaţi, uniţi şi întotdeauna iubiţi în Hristos Iisus, Mântuitorul nostru. Amin.
+ Episcopul Augustin
(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin,
transcrisă după o înregistrare, care a avut loc în biserica Sfântul
Pantelimon (Sfântul Ignatie) S.S. Vevis – Florina, 02.02.1968)
Preluat de la PELERIN ORTODOX