DESPRE COOPERAȚIE, RESURSE NATURALE ȘI SOLUȚII POLITICE

Doi mari specialiști în economie, Yvan Allaire și Mihaela Fârșirotu, ne împărtășesc cu generozitate din experiența științifică pe care o dețin și ne conving încă o dată că soluții economice există, că oricând pot fi aplicare noi modele economice.

Din păcate seria de interviuri de pe youtube, avându-i ca invitați pe cei doi specialiști,  nu poate fi copiată spre a fi distribuită. Ni se spune că au eticheta deteriorată. De pe youtube se pot copia și împrăștia de toate, mai puțin lucrurile serioase, importante și ziditoare, opinii sănătoase despre economia și resursele unei țări.

In cazul în care nici de data aceasta nu am reușit copierea lor, interviul la care fac referire poate fi vizualizat AICI.

3 thoughts on “DESPRE COOPERAȚIE, RESURSE NATURALE ȘI SOLUȚII POLITICE

  1. Stimata doamna Corbu,

    Eu am inregistrat tot interviul (I-IV) dar din pacate chiar daca am avut mai multe link-uri (nu numai youtube) nu apare si subtitrarea la redare.
    Va pot pune la dispozitie inregistrarile (pe stick sau CD)si poate reusiti dumneavoastra sa le adaugati subtitrarea astfel incat sa le distribuim in cat mai multe exemplare.

    EB
    (cu aceiasi adresa de email pe care o stiati, dar cu @gmail.com)

  2. @ EB,

    Poate că nu sunteți singurul in situația aceasta. Este bine de știut pentru toată lumea.Atunci când faceți click pe ,,play,, în partea dreaptă, pe manșeta de jos apare un buton mic, roșu inscripționat ,,CC,,. Da-ți click pe el.
    Doamne ajută!
    Emilia

  3. Continui mesajul. Traducerea a fost făcută de dl. Ovidiu Hurduzeu. Subtitratarea se activează prin butonul roșu ,,CC,,.

Leave a Reply to emilia corbu Cancel reply

Your email address will not be published.