AVEREA BISERICII

            Pretextul sub care a fost încarcerat părintele Efrem, stareţul mănăstirii Vatopedu din Sf. Munte Athos, a fost averea mănăstirii şi modul cum a fost administrată. Anterior evenimentului neplăcut,  presa greacă s-a întrecut în a flecări despre averea bisericii. Din aceeaşi prostie şi răutate presa de scandal a făcut din aşa zisa avere a BOR un subiect fierbinte chiar şi în România. Şi când spun aceasta mă refer inclusiv la emisiunea TVR 1 pe acest subiect. Să vorbeşti despre averea Bisericii dovedeşte  o lipsă  de cultură  istorică, religioasă şi economică. Un subiect bun pentru o adunătură de cheflii din birtul de la colţul străzii.
In primul rând trebuie subliniat că nu există nici o avere a Bisericii. Există cel mult averi ale mănăstirilor şi parohiilor administrate independent ca persoane juridice. Unele mănăstiri sunt bogate, altele sărace. Nu au o avere comună ca să poţi vorbi de averea bisericii.
Averile mănăstireşti,  pentru că de la Cuza încoace despre asta este vorba, au însă un specific aparte care le deosebeşte cu totul de averile laice, deţinute fie de persoane fizice sau juridice.
Acest specific aparte le face perfect legitime şi constă din următorii parametrii.
a)      Acumularea  în timp. Averile mănăstirilor au fost acumulate pe tot parcursul existenţei lor de sute de ani. De pildă, mănăstirea Vatopedu are o vechime de 1000 de ani. Unele mănăstiri din România au aproape 500 de ani. Câte instituţii, firme sau companii se pot lăuda cu o astfel de vechime?  Nici una. Şi totuşi averea unora depăşeşte de multe ori averea unei mănăstiri de sute de ani. Vedem oameni care în câţiva ani îşi fac averi colosale. Nu se sinchiseşte nimeni de ei. Îi arde însă ,,averea bisericii,,.
b)      Contribuţia a mii de persoane. Averea mănăstirilor sau a unor parohii s-a constituit din donaţiile şi munca a mii de oameni. De-a lungul timpului au fost boieri sau domnitori care au făcut donaţii importante. Călugării  din mănăstiri muncesc zilnic. Veniturile lor intră în averea mănăstirii şi asta de-a lungul a sute de ani. Câte zile au muncit nababii şi  unii presari din România de au averi sau salarii nesimţit de mari?
c)      Asupra lor nu acţionează foarfeca moştenirilor. Asupra averilor laice acţionează foarfeca moştenirilor, urmaşii luând fiecare o parte din averea părintească. Averile mănăstirilor nici nu se înstrăinează, nici nu se vând. Doar se acumulează. Aşa se face că mănăstirile din Bucovina au păduri întinse primite de- a lungul a 500 de ani.
d)     Administrarea acestor averi. Nimeni nu se gândeşte că administrarea acestor averi este uneori destul de costisitoare. Impozitele sunt mari. Averea constă de fapt, în aproape toate cazurile, în patrimoniu imobil: pământ, păduri, iazuri, clădiri etc., destul de greu de întreţinut şi care necesită investiţii permanente.
e)      Destinaţia lor. Din această avere se fac permanent  pomeni şi donaţii. Sunt mănăstiri care zilnic hrănesc străini la masa lor. Câţi dintre noi avem zilnic oapeţi la masă şi asta de-a lungul întregii vieţi? Fireşte că sunt şi mănăstiri mai reci, cum e Recea, unde anul trecut fiind în trecere  nu am fost găzduiţi nici măcar o noapte, deşi eram doar  trei persoane. Dar majoritatea oferă şi găzduire. Cel mai mult îmi place la Dervent deşi din lipsă de timp ajung rar. Intr-o după-amiază când am ajuns acolo nu era nimeni pe nicăieri. Toţi călugării erau la ascultările lor. După ce am trecut pe la biserică am intrat în trapeză sperând să găsesc pe cineva. Nimeni, pe nicăieri. Pe masă erau un coş cu pâine, un castron de fasole gustoasă, farfurii şi tacâmuri. Te aşezai la masă şi mâncai.Şi milostenia zilnică  e poate  cea mai mică cheltuială.
      Se adaugă ridicarea de biserici, consolidarea clădirilor vechi, restaurare, conservare, amenajere etc. Şi apoi, misiunea care trebuie să fie permanentă. Se scriu cărţi, se publică, se reeditează cele vechi etc.
Gândiţi-vă câte zeci de mii de oameni calcă anual pe la mănăstirea Vatopedu din Sf. Munte Athos.
In concluzie  averile mănăstireşti nu pot fi judecate  după parametrii laici.
Atunci se ridică întrebarea pe cine deranjează aceste averi justificate? Răspunsul cel mai simplu ar fi în Grecia, dar şi în România: pe Statul corupt. De ce? Pentru că la fel ca în România şi în Grecia sub umbrela statului şi prin legile emise de acesta averea ţării s-a împrăştiat fie în conturile unor potenţaţi politici şi economici, fie în afara ţării, fie în averea apărută peste noapte a te miri cui individ dubios. Şi în vremuri de criză când punga e goală, Statului (mai bine spus guvernului) îi e jenă să dea o lege a ilicitului prin care să fie naţionalizate toate averile nejustificate. Apoi, statului îi e greu să recunoască realitatea că legile emise au favorizat ascensiunea economică doar a unei mici părţi a populaţiei. Restul poporului are statutul de dependent…de pensie, de salariu etc.
 Este mai simplu să sară pe averea mănăstirilor. Chiar dacă nu pot scoate mare lucru, maschează pentru o vreme,  în ochii lumi, adevăratele probleme de fond.

Foto (Emilia Corbu): Asfinţit pe Dunăre la Silistra, lângă Dervent

P.S. A se vedea şi nenumăratele declaraţii de susţinere a părintelui Efrem publicate de PELERIN ORTODOX .
Referire la pretextul intemniţării părintelui Efrem găsim şi în articolul ieromanahului Agapie Corbu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>