Iudita, una dintre cele mai cunoscute femei ale Vechiului Testament, răsfăţată de renascentiştii care au înfăţişat-o în opere de artă, este un personaj de actualitate, deşi puţini mai ştiu povestea ei. Pe scurt!

Timpul. Faptele s-au petrecut în timpul domniei lui Nabucodonosor, împăratul Imperiului Asirian.

Locul: cetatea Betulia aflată la un loc strategic. Dacă ea cădea, restul cetăţilor israelite ar fi fost uşor de cucerit.

Contextul istoric. Nabucodonosor trimite pe Olofern, omul numărul unu în stat după el, în fruntea armatei imperiale să cucerească ţinuturile de la soare-apune. Misiunea e aproape îndeplinită. Israel decide să se opună. Incepe războiul. Betulia este înconjurată. Izvoarele de apă tăiate. Incepe asediul. Înţeleptul Ahior îl previne pe Olofern asupra Dumnezeului israelienilor. Îi spune că dacă oamenii şi-au păstrat legământul faţă de El, cetatea va fi de neînfrânt. Ahior este exilat în Betulia.

Intriga. Setea pune stăpânire pe cetate. Oamenii cad pe străzi. Cer căpeteniilor cetăţii capitularea. Bătrânii îi roagă să mai rabde cinci zile. Dacă nu vor primi nici un semn de la Dumnezeu, vor abandona lupta. Aici intervine în scenă Iudita.

Cine era ea? O văduvă bogată dar cuvioasă care trăia în sac şi în cenuşă, în post şi rugăciune. Cheamă la ea pe mai-marii cetăţii şi îi ceartă că l-au ispitit pe Dumnezeu punând termene şi condiţii în 5 zile. Aşa ceva nu se face. Cere voie să iasă în noaptea aceea din cetate. I se permite.

Desfăşurarea acţiunii. In plină noapte, Iudita şi roaba ei ies pe poarta cetăţii lăsând pe mai-marii cetăţi cu gura-căscată. Se îmbrăcase cu hainele de sărbătoare de pe când trăia Manase, se împodobise cu aur şi argint, îşi prinsese părul în turban, era înmiresmată şi parfumată. Iudita era de o frumuseţe uluitoare. Cele două coboară muntele direct spre tabăra asiriană de 200 000 de oameni.

Peste trei nopţi, două femei urcau grăbite coasta muntelui şi strigau de departe: “Deschideţi, deschideţi poarta! Cu noi este Dumnezeu…,,. Poarta Betuliei se deschide. Se aprind torţele. Sunt chemaţi mai-marii cetăţii. Se aprinde focul şi din desagă Iudita scoate capul lui Olofern pe care îl arată în lumina flăcărilor. Stupoare. Ahior leşină. Cetatea începe să răsune de strigăte. Capul ,,Number one,, al Imperiului Asirian se afla în mâinile lor. La propriu! Mai departe Iudita plănuieşte atacul. Capul lui Olofern e agăţat pe ziduri. Toate cetăţile israeliene anunţate să atace.

Deznodământul. A fost cea mai mare înfrângere a asirienilor bătuţi de un popor mic. Cât a trăit Iudita, 105 ani, nimeni nu a mai cutezat să atace pe Israel. Logica anticilor era simplă. Dacă doar o femeie din neamul acela a fost capabilă să taie capul lui Olofern în mijlocul unei armate de aproape două sute de mii de oameni, ce se va întâmpla dacă tot poporul iese la luptă?! După victorie, Iudita s-a întors la sacul şi cenuşa ei, la viaţa ei de cuvioasă. Poporul a cinstit-o în tot timpul vieţii ei şi i-a dedicat o carte.

Epilog. Ce s-ar fi întâmplat dacă Iudita ar fi trăit azi în mijlocul creştinilor, adică a noului Israel. Vă spun eu. Ar fi fost acuzată că a făcut politică, adică s-a băgat în treburile cetăţii. Mai mult chiar, că e vorba de un asasinat politic. Adică exact motivul invocat în tărăgănarea canonizării sfinţilor care au suferit în închisorile comuniste. Că partidul, din care au făcut parte, a ucis 70 de oameni. Nu ei, ci partidul.

Dacă însă am întreba de ce a făcut Iudita acest lucru, am găsi răspunsul în chiar cuvintele ei către Olofern. Iudita se temea că, împinşi de foame şi de sete, locuitorii cetăţii îşi vor călca legământul faţă de Dumnezeu şi atunci vor fi înfrânţi. Deci, Iudita se temea de abaterea poporului de la credinţă. Adică exact motivul care i-a împins pe mulţi să lupte împotriva comunismului ateist. Indepărtarea poporului de la Dumnezeu. Perpectiva căderii poporului a făcut-o pe Iudita să iasă din cetatea ei, să străbată armata asiriană, să uluiască pe Olofern cu frumuseţea şi înţelepciunea ei, ca în final, să îl îmbete şi să îi taie capul.

Doar că vechiul Israel a căutat cauza dincolo de fapte. De ce românii rămân doar la fila de dosar şi nu văd adevărul din spatele literei? Că în timpuri de război, trebuie să lupţi ca la război. Crima devine legală. Din nenorocire!
Spre deosebire de Iudita, cei care au suferit în închisorile comuniste, nu au avut un eroism de o noapte ci de zeci de ani, şi nu s-au împotrivit unui singur om, ci unui întreg sistem. De aceea li se cuvine cinstirea acordată sfinţilor.

Carravagio, Iudita tăind capul lui Olofern, sursa: wikipedia