ULCIORUL

Cioburi fără sens

Viaţa mea e plină de cioburi. Şi acasă, în bucătărie, se fac cioburi seturi întregi de pahare şi teancuri de farfurii. Din grabă, din neatenţie, dintr-o mişcare prea bruscă a mâinilor sau datorită materialului prost. Le sparg când le spăl cu mâna. Dar le sparg şi când le aşez în maşina de spălat vase şi asta pentru că pun vase cu ambele mâini, lovindu-le între ele. Posibil, însă, să fie o refulare de peste zi, să fie o maladie profesională.

Cioburi cu sens

In lume există însă şi cioburi cu sens. Etapa cea mai obositoare şi tăcută a unei cercetări arheologice, pe care nici un arheolog nu o poate sări şi de care depind rezultate cruciale cum ar fi datarea siturilor arheologice, este prelucrarea materialului arheologic descoperit în fiecare campanie de săpături. Mulţi dintre vizitatorii muzeelor cred că artefactele expuse au fost descoperit exact aşa, eventual şi cu anul fabricaţiei pe ele. Nici gând! Din fiecare campanie, arheologii aduc câteva dosare cu desene, câteva sute de fotografii, carnetul cu notiţe şi câţiva saci cu material arheologic. Cantitatea este diferită în funcţie de epoca istorică, tipul de sit (aşezare, necropolă), tipul de cercetare (sistematică, de salvare, supraveghere etc.), tipul de complexe descoperite (locuinţe, cuptoare, gropi, morminte etc.).

Preluarea materialului arheologic din săpătură respectă anumite standarde. De pildă, fiecare secţiune şi casetă deschisă este împărţită în carouri de 2 x 2 m. Mă adâncesc câte 10 cm şi preiau materialul descoperit pe această suprafaţă. Materialul este adunat în pungi cu bileţel pe care scrie sigla şantierului, anul, caseta, caroul, adâncimea. Se adună câteva sute de pungi.
Cel mai frecvent material arheologic descoperit este ceramica( vase întregi, fragmentare sau neîntregibile). Dacă cercetezi o aşezare abandonată cam de două ori în evoluţia ei şi de fiecare dată în mare grabă, materialul rămas este foarte puţin. Dar şi aşa aduc în fiecare an între patru şi zece saci de cioburi.

Fragmentele ceramice sunt de multe ori praf şi pulbere şi au de la 2-3 cm până la jumătăţi sau sferturi de vas. Cioburi sunt spălate, uscate, tratate cu acid pentru îndepărtarea sărurilor, notate (pe fiecare ciob se scrie cu tuş informaţia de pe bileţel) şi descrise în dosare speciale electronice sau pe hârtie. Pentru fiecare fragment ceramic sunt descrise pasta, tipul de roată, arderea, decorul.

Fragmentele ceramice sunt analizate pe complexe, evaluate statistic, tipologic, contextual şi în final datate, desenate şi fotografiate. Arheologii au elaborat de-a lungul timpului o datare pentru fiecare categorie ceramică, pentru fiecare tip de vas sau chiar pentru anumite decoruri specifice. Această cronologie tipologică nu este bătută în cuie, aşa că se încearcă datarea corelată cu alte categorii de artefacte: podoabe, unelte, arme.

Cea mai mare parte rămâne ca material documentar pe baza căruia a fost datat situl arheologic şi cu respectarea drepturilor de autor poate fi studiat de oricine este interesat. O altă parte merge în laborator spre a fi restaurat. Apoi spre a fi inventariat, moment în care mai este trecut prin alte trei dosare. O mică parte poate ajunge în expoziţii tematice. Moment care mai înseamnă întocmirea a două fişe. O altă parte intră în publicaţii: rapoarte arheologice, studii, articole.
Etapa prelucrării materialului este la fel de importantă ca şi cercetarea din teren, cel două fiind de fapt complementare. Este singura etapă care face distincţia între arheologi. Sunt arheologi care pot sta un an în teren dar nu pot trece peste această etapă, fie că nu au pregătirea necesară, fie că nu au răbdarea să parcurgă toată birocraţia. Şi atunci, rezultatele lor sunt sferturi de cercetare.

Cioburi de suflet

Tot omul are însă cioburi de suflet. Şi poate datorită acestei îndeletniri am înţeles de ce omul e comparat cu un vas de lut. Din care noi ciobim zilnic ceva până ajungem un hârb. Şi, mai grav, îl curăţăm doar pe afară, să arate bine. Şi în el păcate groase, nespălate cu anii. Dar dacă am aduna toate cioburile de suflet, le-am curăţa şi cu rugăciune le-am lipi la loc, am rămâne întregi.

Şi un ciob de poezie

Că m-aţi răbdat, vă dăruiesc un cântec scris pe versurile unui poet persan, e vorba de celebrul Omar Khayam, care a trăit pe vremea în care au fost făcute oalele din care au rămas cioburile din cei doi saci pe care trebuie să îi prelucrez zilele astea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *