Dumnezeu nu loveşte cu parul ci cu pasiuni nepotrivite. Ca de pildă, pasiunea mea pentru scutere. Atâta doar că dacă Dumnezeu mi-a luat frica, mi-a lăsat în schimb prudenţa. Nu depăşesc 50 km/h. Dar e de ajuns să îmi rideze faţa. Trec peste faptul că megalomană cum sunt mi-am cumpărat cel mai mare scuter din magazin, fără să îmi pun problema cum o să mă descurc cu o măgăoaie pe a cărei canapea ocup doar un sfert. Când l-am şters de praf, hotărâtă cum sunt, l-am dărâmat. Nu-l puteam ridica. E aproape încă o dată mai greu decât mine (de stresul scuterului, am slăbit). Incepuse să-i curgă şi benzina printr-un orificiu. Imi venea să leşin.

Dar nici acum în prag de iarnă nu pot renunţa la el. Alaltăieri, aproape mi-au degerat mâinile.Ca să nu mai spun că de la bun început nu a fost sănătos. Avea o problemă tehnică ce apărea din când în când dar exact când nu trebuia. Se oprea şi nu mai pornea decât dacă voia el. Şi ca să nu îl mai opresc goneam sau dacă îl opream la semafoare forjam motorul ţinându-l doar în frâna stângă, până când aceasta era să cedeze. Cel mai tare a fost când am rămas în alaiul unei nunţi ţigăneşti din Ţăndărei. Cum tot alaiul trecuse, rămăsese gloata. Şi toate ţigăncile tinere roiau în jurul meu să-mi vadă cozile ieşite din cască, întrebându-mă dacă sunt ale mele. ,,Nu, a lu` mamaia !,, le-am răstit eu. Şi când a pornit am început să fac slalom printre ţiganii care ocupaseră toată şoseaua şi nu se dădeau la o parte, nici morţi, blocând circulaţia.

Apoi mecanicii care s-au perindat să vadă ce are. Şi, nu-i găseau nimic. Fierătania mergea bine la control. ,,Il fac praf,, ţipam în gura mare. Şi toţi băieţii care se opreau să vadă ce are şi fiecare îşi dădea cu părerea, ca la fierăria din Moromeţii, că are ceva la electromotor, la carburator, la baterie, la bujie… Şi apoi cu sfaturi practice. Să acoperi carburatorul cu o mână şi cu cealaltă să-l porneşti automat. Am făcut-o şi pe asta. Şi cum stăteam ghemuită lângă el cu o mână pe carburator, alta întinsă pe acceleraţie, nu a mai fost şi a treia să ţină frâna stângă, hardughia a pornit şi a căzut peste mine. Incă o vânătaie pe picioare pe lângă cele multe alte vechi.

Până la urmă şeful meu zice ,, Mai vorbeşte, mă, şi tu el! Că eu aşa vorbesc cu maşina mea, şi porneşte,, (avea şi nume maşina lui). ,,Cum, măi, să vorbesc cu un scuter!?,,. Eu vorbesc greu şi cu oamenii. Aseară avea alta… nu i se mai blocau coarnele.

Mă invită un domn la o cafea şi eu îi zic ,, Nu ştiu, să văd ce fac cu scuterul, că nu pot să îl las la muzeu…că îngheaţă…că…,, E clar, m-am dilit!
In sfârşit, după 1000 de kilometri a dat Dumnezeu şi şi-a revenit. Doar că a venit iarna şi mor de ciudă că dimineţile sunt prea reci şi deşi de la gât în jos sunt blindată ca pe front, îmi îngheaţă mâinile. Dar nu mă las, găsim noi o soluţie şi pentru asta.