MULŢI AU TRECUT, PUŢINI AU ISTORIE! La ce sunt bune ARHIVELE NAŢIONALE

Puţini dintre contemporanii noştri realizează diferenţa dintre trecut şi istorie. Mulţi consideră că cele două noţiuni sunt egale, că tot trecutul intră în istorie. Nu este aşa. Trecutul înseamnă tot timpul trecut, un volum imens de evenimente, fapte, persoane şi trăiri. Istoria este doar ceea ce se cunoaşte din acest trecut. Mai precis ceea ce poate fi dovedit prin acte, documente, diverse artefacte. Fără dovezi nu există istorie. Prin urmare în lipsă de mărturii istorice trecutul nu poate fi dovedit, chiar dacă există. Este situaţia unui om fără acte de identitate. Deşi fizic există, pentru societatea în care trăieşte nu poate fi dovedit.

Toată istoria se sprijină pe doi piloni: arhivele şi arheologia, la rândul lor cu mai multe ştiinţe auxiliare. Când în primul război mondial Arhivele Naţionale au fost bombardate, au fost distruse mai multe fonduri printre care şi cele referitoare la judeţul Ialomiţa. Această nenorocire a făcut ca perioade întregi din istoria medievală şi modernă a acestei regiuni să nu mai poată fi cunoscută niciodată..
Cei care controlează aceşti piloni ai cercetării istorice, arhivele şi arheologia, scriu practic istoria. Fără accesul liber şi neîngrădit la aceste surse, istoricii nu au ce scrie.

Toate statele care s-au perindat de-a lungul timpului, de la cele antice până la cele moderne şi-au depozitat trecutul prin arhivarea documentelor. Era dreptul şi obligaţia lor.
Nu înţeleg acum ce drac bălţat le-a băgat în cap Cultelor să îşi ceară arhivele de la statul român. Ce au de gând să facă ? Intrucât legea Arhivelor Naţionale obligă doar instituţiile specializate să conserve, apere şi să pună în valoare aceste documente, se înţelege că alţi deţinători nu au aceste obligaţii. De pildă, eu ca titular fac ce vreau cu actele mele. Cine ne garantează nouă că odată preluate aceste fonduri referitoare şi la istoria românilor nu vor fi distruse, măsluite sau ţinute în condiţii insalubre? Chiar, cine? Şi de ce se luptă maghiarimea să pună mâna pe ele, peste toate legile statului? Nu există decât două alternative. Fie au ceva de ascuns, fie, mai grav, au ceva de revendicat.

Tărăşenia asta îmi aminteşte de păţania postelnicului Ianache care pe la 1614 cerea domnitorului să i se întărească din nou, cu acte în regulă, toate moşiile, sălaşele de ţigani, pădurile, apele etc., etc. Zicea Ianache că în timpul invaziei turceşti i s-au prăpădit toate ,,cărţile cele vechi,,. Ca să vezi! Că turcii exact hrisoavele postelnicului veniseră să prăduiască. Dar omul a venit cu martori, oameni ,, buni şi bătrâni,, şi şi-a întărit zeci de mii de acareturi. Dacă domnia ar fi avut arhivele statului în care s-ar fi păstrat şi copii ale ,,cărţilor cele vechi,, alta ar fi fost situaţia. Şi pretenţiile postelnicului, cu siguranţă, mai mici.

Vedeti si
Apelul istoricilor români

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>