In acest an cercetările arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca au fost finanţate parţial de Ministerul Culturii şi Patrimoniului fapt care ne obligă ca în absolut toate publicaţiile, inclusiv în cele mai banale cum este aceasta, să menţionăm acest lucru. A fost un gest de-a dreptul minunat din partea lor.
Raportul arheologic este în lucru dar vreau să vă povestesc o întâmplare banală dar ilustrativă pentru ceea ce înseamnă întâmplarea în arheologie. In profilul uneia dintre casetele cercetate anul trecut apăruse un nou complex pe care îl notasem ca atare urmând a fi cercetat ulterior. In caseta de care vorbesc fusese o locuinţă aşa că în imediata ei vecinătate nu putea fi ceva extraordinar. Şi chiar aşa a fost, nimic extraordinar, cum am zis iniţial dar ca să ajung la concluzia asta pe care teoretic o ştiam a trebuit să iau la mână singurică aproape 3 m cubi de pâmânt. Să vedeţi cum a fost!

Anul acesta aveam alte obiective însă mi-am zis să nu las săpătura de anul trecut plină de buruieni şi neîngrijită aşa că am făcut puţină curăţenie. Profilul casetei de care vă spuneam a fost spălat de ploi şi deşi stătusem o lună lângă el, d-abia acum ieşise la iveală la doar -0,40 m de la suprafaţa solului un craniu uman de copil. Stătea în mal ca într-o piesă de Shakespeare. Cu privirea spre sud-vest.

Era exact beleaua care îţi lipseşte atunci când nu ai bani. Rigorile meseriei nu mă lăsau să îl scot pur şi simplu din profil. Trebuia cercetat în cadrul complexului din care făcea parte, aşa că am mai deschis o casetă de 4x4m să vedem despre ce este vorba. Între cele două casete se lasă un martor de 30 cm şi craniul a picat exact în martor. Conform principiilor arheologice, martorii se desfiinţează mereu la finalizarea cercetării complexelor .

Doar că în caseta deschisă menită să clarifice situaţia craniului am mai găsit, ca într-o poveste de Şeherezada, alte trei mari complexe şi anume o groapă de bucate medieval-timpurie imensă, groapa de cult din care făcea parte şi craniul (tot medieval-timpurie) şi un bordei getic intersectat de groapa cu craniu. Iar limitele dintre cele două complexe intersectate trebuiau văzute foarte clar, chiar dacă totul devenise o amestecătură de sedimente.

Aşa că nu aveam de ales şi craniul lui Shakespeare a stat acolo până aproape de finalul campaniei. Şi ca ciuda să îmi fie deplină, trebuie să vă spun că groapa de cult a fost cea mai banală dintre toate şi în ea nu se mai afla nici urmă de alt os uman şi nici un inventar spectaculos. Craniul era singur, înţepenit în martor ( prezenţă deloc agreabilă pentru toată lumea din echipă cu excepţia mea). Singura lui menire a fost să ne amintească zilnic, timp de o lună, că omul e trecător exact ca în povestea aceea despre un mare rege al antichităţii (îmi scapă numele) care poruncise ca în fiecare dimineaţă un copil să îi spună ,,O, mare rege, omul e muritor!,,.

Groapa de cult nr.2 (Cas. A 36, c.4-Cas. A41, c.3) cum am denumit-o în raport avea forma ovală de 2,70 m x 1,50 m, adâncă de -1,21 m, cu un profil neregulat. Sedimentele din umplutură erau de culoare brun-negricios, afânate, cu pelicule de cenuşă şi arsură şi multă paiantă provenită din complexul getic. Inventarul gropii consta din fragmente ceramice, oase de animale fragmentare şi un fragment de craniu uman de copil aşezat cu ţeasta în sus, cu privirea spre SV. Deasupra şi în jurul craniului se afla pământ galben-maroniu, tasat. Craniul era depus aproape de gura gropii la -0,40 m. Nu este exclusă o depunere rituală, fapt ce ne-a determinat să considerăm complexul o groapă de cult.
Despre viaţa spirituală şi mai ales obiceiurile specifice culturilor arheologice medieval-timpurii se cunosc foarte puţine datorită lipsei documentelor scrise pe areale întinse precum şi limitelor interpretative ale arheologiei.