Spre lectura, dlui Patapievici: Nicolae Iorga, despre nasterea statului roman

scris de Mărgărita Geica

Romania nu are nevoie de dusmani externi care sa-i batjocoreasca istoria nationala atata vreme cat exista Institulul Cultural Roman si al sau director care, sub patronajul Presedintelui tarii, a initiat proiectul “Romania Medievala”. O carte, publicata sub semnatura lui Laurent Chrzanovski, descrie Romania drept “unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, nascut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine”.

Am citit, pe blogul Emiliei Corbu, raspunsul presedintelui Traian Basescu la petitia intru apararea istoriei nationale semnata de 1.000 de persoane. Seful statului expediaza, sub semnatura consilierului de Stat Gabriel-Cristian Piscociu, in trei randuri subiectul. A luat cunostinta, petitia a fost trimisa la Ministerul Culturii, iar in termenul legal va fi comunicata solutia.
Nici nu visez ca onoarea sa-l faca pe domnul Patapievici sa-si dea demisia si sa ceara scuze romanilor vii si morti, doar reproduc un fragment din Nicolae Iorga la chestiune, desigur un istoric de prea mica insemnatate in comparatie cu ilustrul Laurent Chrzanovski.
“Deocamdata vacanta acestui an atat de tulburat (1927 – n.red.) imi daduse putinta de a lucra intens la opera cea mai grea si mai insemnata, poate si mai riscata din scrisul meu stiintific, aceea pe care am intitulat-o, cu oarecare indrazneala, Essai d’un synthese de l’histoire de l’humanite. (…)

Pentru evul mediu, in care caracterul de continuare a civilizatiei antice, cum pe alta cale a vazut-o, afirmand aceasta cu atata putere si rasunet, Dopsch, trebuia sa domine inceputurile, aveam rezultatele unor osteneli de patru decenii. Si aici insa, peste fapte, cunoscute, am spus-o, de la sorgintea lor chiar si pline deci de mireasma care pleaca numai din viata insesi, iar nu din mijlocirea ei, oricare ar fi aceasta, ceea ce ma interesa, ceea ce am cautat sa pun in lumina mai mult au fost cateva idei conducatoare care mi se desfacusera din insasi prezentarea fara preocupari aprioristice a curentului ce-mi trecea inainte, albia fiind a formelor de unitate, adica Biserica lui Cristos, incorporata in cele doua puteri care, in aparenta rivale, se completau de fapt, Papaplitatea Sfantului Petru si Imperiul lui David uns de Samuil: rolul covarsitor pe care-l joaca Bizantul, aruncat de obicei, afara de stralucitorul capitol al lui Justinian, in cateva biete pagini complementare, pline de incidente tragice, acel Bizant care e Imperiul, tot Imperiul, fata de Apusul fara coroana imparateasca sau improvizand una de simpla uzurpare, contra careia legitimismul constantinopolitan a protestat totdeauna, regalitatile, ele insele fragmente ale unui imperiu nelegitim, avand a fi considerate sub acest aspect, iar nu supt acele de creatiuni “nationale” si, al doilea, elementul de viata care se desface de la sine, spontan, liber, capabil de orice creatiuni, din injghebarile originale ale acestiu fecund mileniu: cetati de sine statatoare si capabile a se uni in tot felul pentru organisme mai puternice si “Romanii” teranesti pe vai, ca in Scotia si Elvetia si la noi, dar numai in aceste regiuni caracteristice, care au rezultat fireste din retragerea, ramasa definitiva, a vechiului Imperiu roman fara ca sa i se substituie, in teritorii fara valoare actuala sau imediata, stapanirea regelui barbar. (…)

Din acest nou sistem de prezentare, poporul romanesc aparea altfel: nu in ceata evului mediu, asa de deasa, incat s-a putut contesta pe rand existenta lui pe toate terenurile unde ar fi putut trai, si unde a si trait in adevar, fara de care nu s-ar putea explica o vitalitate ce se constata cand ici, cand colo, inaintea anului 1200, apoi nu ca aparatorul de un moment, supt aripa Ungariei sau a Poloniei, al frontului crestin in Orient si pentru partea moderna, ca o “provincie” oarecare a imperiului otoman, iar pentru cea contemporana ca un element politic “liberat”, impreuna cu alti “supusi balcanici”, la o data care e aceea a simplei afirmari si recunoasteri formale de catre Puterile mari europene, la 1878 – deci o data cu sarbii, muntenegrenii, bulgarii – ci ca un factor original, bine determinat si continuu activ, al vietii europene in toate domeniile: mostenitor al marii civilizatii geometrice a celor mai departati stramosi, tracii, si pastrator in arta populara si pana astazi al acestei pretioase ereditati – Parvan era sa puie in lumina si meritele, in protoistorie, cu luptele ei, de gacit in harburi, ale teritoriului insusi, ca si ale randurilor de oameni ce s-au strecurat pe dansul -; alcatuitor al unei forme politice care ar fi putut sa ramaie, alaturi de gali – cum o aratase asa de bine Camille Jullian, punand pe Burebista alaturi de Vercingetorix -, o strecuratoare a barbarilor, daca n-ar fi intervenit distrugatorul plan militar al lui Traian; apoi nestramutatul pastrator, in forme rurale, si al traditiilor noi venite de la colonizarea si influenta romana; creatorul unei ordini de libertate teraneasca pe sate, vai si tinuturi – singura Romanie care a izbutit sa formeze, de la sine, fara nici-o influenta straina, un Stat, de teritoriu bine marginit si de o singura rasa -; iar, pe urma, caz unic de perfecta autonomie, dupa normele bizantine, in organismul, de fapt roman, al Imparatiei Sultanilor. Ma simteam mandru, eu care lucrez cu oameni vii, iar nu cu “nisipuri” obiective, ca am putut astfel situa natiunea ea in acel complex al istoriei universale din care era exclusa pana atunci”.
Fragment din “Orizonturile mele. O viata de om asa cum a fost” de Nicolae Iorga, editie republicata de Editura Minerva in 1972

Preluat de la www.ziuaonline.ro

3 thoughts on “Spre lectura, dlui Patapievici: Nicolae Iorga, despre nasterea statului roman

  1. Buna seara din nou dupa o lunga perioada de tacere din partea mea, dr. Emilia Corbu! Am trecut in destinatiile de vara si comorile noastre duse la Muzeul de Istorie si Icoana despre care vorbiti din Viena, datorita pasiunii dv. cu care ne descrieti frumusetile noastre istorice. Cu mare multumita pentru ce am vazut acolo – mai ales ca fetita noastra de 14 ani a avut pina acum in mediul scolar international parte numai de aprecieri negative despre romani datorita tiganilor promovati pe toate canalele si asa am putut sa ii aratam macar un pic (Bserica Densus, si Prislop a Parintelui, Pestera Muierilor, Manastirea dinr-un Lemn, Muzeul Chihlimbarului si locuintele rupestre, Manastirea Tismana si Zamfira, Casele memoriale Nicolae Grigorescu si Constantin Brancusi – plus Tg Jiu)ca nu are de ce sa ii fie rusine , decat de faptele ei rele… un cuvant trist caci nici la Sarmizegetusa Regia nici la Ulpia Traiana nu am avut posibilitatea de a cumpara macar o replica in argint a unei bratari din cele dacice sau o fibula. Nici la Tg Jiu mai nimic. noi am fii vrut sa cumparam ceva de genul mic si reproducere a Portii Sarutului sau a mesei sau a orice la scara mica din orice material asa cum gasim mai peste tot dar nimicuta…Erau in schimb la vinzare la Ulpia Traiana aceleasi monede AUREUS importate din UK regasite si la Muzeul de Istorie Kunz. Am vazut in sala in care erau expuse frumusetile noastre "aduse" de la Simleu, San Nicolaul MAre si Brasov ceva incredibil – un exemplar de bratara dacica gasit la Orastie. Cum o fi ajuns acolo oare alaturi de celelalte artefacte dacice? Au fost descoperite asa de devreme incat sa fie duse la Viena Imparatului? Curios pentru "nestiinta"(???) celor idn muzeu imi apare si faptul ca in dreptul bratarii nu scrie ca e bratara dacica desi e datata 1 iH- 1 dH(or fi fost mormoloci pe aici atunci ???). Cat despre Icoana noastra de la Dom m-a facut sa imi amintesc senzatia traita pe viu la Sfanta Manastirea Nicula cand femile satului vin de SintaMArie si canta asa de frumos si sfasietor "Nu lasa Maicuta sa pierim pe cale/Caci noi suntem fii lacrimilor tale". V-as fi trimis cu drag fotografiile dar mi-a cazut lentila de la obiectiv si totul s-a imprimat numai in minte si suflet. Doamne, macar de ar lucra cu folos si asa. cu multumire in numele familiei mele, chiar daca nu are legatura decat partial cu ceea ce ati scris, adica cu istoria adevarata, cristina
    p.s. v-am mai trimis gandurile mele bune dupa ce am trecut inspre Vulcanii Noroiosi cu speranta ca poate, odata, cand o sa ne propunem sa vizitam Delta o sa reusesc sa va aduc macar un buchet de flori la muzeu in semn de recunostinta.cu drag, c.p.

  2. Şi eu vă mulţumesc din suflet doamnă Cristina că nu aţi uitat bloguleţul meu de care în ultima vreme am foarte puţin timp. Sunt multe lucruri de văzut, doar ochi să avem şi minte să înţelegem. Cei de la Muzeul de Istoria Artei din Viena au o curioasă neştiinţă exact în dreptul artefactelor provenite din România. Dar vina aparţine tot României, vă asigur.
    Vă aştept cu drag atunci când veţi trece spre Deltă. Doamne ajută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>