ŞAPTE ANI DE ÎNCHISOARE

ŞAPTE ANI DE ÎNCHISOARE

Dacă un găinar fură un obiect care face parte din patrimoniul cultural riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3-15 ani conform articolului 209 Cod Penal.

În schimb funcţionarii publici care nu fac nimic pentru protejarea reală a monumentelor istorice ducând prin incompentenţă şi rea-voinţă la distrugeri iremediabile ale acestora sinonime cu dispariţia unui întreg strat arheologic aşa cum se întâmplă la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, şi mă refer aici atât la Direcţia pentru Cultură Ialomiţa cât şi la Direcţia de Achiziţii şi Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean nu păţesc nimic, în pofida intervenţiilor mele verbale şi scrise din ultimii 10 ani. Şi asta în condiţiile în care prevederile legale sunt foarte clare. Legea există! Nu are cine să o aplice.

Discutând deunăzi cu un poliţai această problemă şi întrebându-l când o să văd şi eu un funcţionar public condamnat măcar şapte ani închisoare pentru distrugeri aduse unui sit arheologic, mi-a răspuns că procurorul ar arunca cu dosarul după el. Serios, domnule poliţai? Ia, să vedem ce spune legea?

ORDONANTA nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protectia
patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional :

Art. 31
(1) Desfiintarea, distrugerea partiala sau degradarea siturilor arheologice care sunt monumente istorice se sanctioneaza conform legii penale.

Prin urmare trebuie să mergem la Codul Penal care este foarte clar:

CODUL PENAL
ART. 360
Distrugerea, jefuirea sau însusirea unor valori culturale

Distrugerea sub orice forma, fara necesitate militara, de monumente sau
constructii care au o valoare artistica, istorica ori arheologica, de muzee, mari
biblioteci, arhive de valoare istorica sau stiintifica, opere de arta, manuscrise,
carti de valoare, colectii stiintifice sau colectii importante de carti, de arhive, ori
de reproduceri ale bunurilor de mai sus si în general a oricaror valori culturale
ale popoarelor, se pedepseste cu închisoare de la 5 la 20 de ani si interzicerea
unor drepturi.
Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza jefuirea sau însusirea sub orice forma a
vreuneia dintre valorile culturale aratate în prezentul articol, de pe teritoriile
aflate sub ocupatie militara.

Prin urmare distrugerea prin orice formă include şi aplicarea de servituţi necorespunzătoare cum este cazul de faţă. Nu vi se pare corect?

Dar poate nu este clar cine trebuie să se implice în asemenea situaţii aşa că mergem la

LEGEA nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice

Art. 57 -.
(2) Pentru contravenţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. a) şi b) constatarea şi aplicarea amenzilor se pot face şi de către primar, preşedintele consiliului judeţean şi împuterniciţii acestora sau de către organele de poliţie, după caz.

Şi dacă domnul poliţai nu ştia ce spune articolul 56 alin. 1, lit.a) şi b) din aceeaşi lege, îi amintesc eu:
Art. 56 – (1) Constituie contravenţii la regimul de protecţie a monumentelor istorice următoarele fapte, dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:
b) încălcarea de către proprietar a obligaţiilor prevăzute la art. 38;

Iar ca să ne lămurim ce este cu art. 38 din aceeaşi 422/2001, îl redau aici:

Art. 38 – (1) În scopul protejării monumentelor istorice proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi:
a) să întreţină, să folosească şi să exploateze imobilul numai cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric, conform art. 16;

Şi aici e buba, că monumentul istoric sinonim în cazul nostru cu un sit arheologic este folosit ca teren agricol încălcând astfel Legea fondului funciar, legea nr. 18/1991, republicata 1998
Art. 2
In functie de destinatie, terenurile sunt:
a) terenuri cu destinatie agricola, si anume: terenurile agricole productive – arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantatiile de hamei si duzi, pasunile, fanetele, serele, solariile, rasadnitele si altele asemenea -, cele cu vegetatie forestiera, daca nu fac parte din amenajamentele silvice, pasunile impadurite, cele ocupate cu constructii si instalatii agrozootehnice, amenajarile piscicole si de imbunatatiri funciare, drumurile tehnologice si de exploatare agricola, platformele si spatiile de depozitare care servesc nevoilor productiei agricole si terenurile neproductive care pot fi amenajate si folosite pentru productia agricola;
b) terenuri cu destinatie forestiera, si anume: terenurile impadurite sau cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administrare silvica, terenurile destinate impaduririlor si cele neproductive – stancarii, abrupturi, bolovanisuri, rape, ravene, torenti -, daca sunt cuprinse in amenajamentele silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape, si anume: albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retentie, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localitatilor urbane si rurale, pe care sunt amplasate constructiile, alte amenajari ale localitatilor, inclusiv terenurile agricole si forestiere;
e) terenuri cu destinatii speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale si aeriene, cu constructiile si instalatiile aferente, constructii si instalatii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice si gazelor naturale, de telecomunicatii, pentru exploatarile miniere si petroliere, cariere si halde de orice fel, pentru nevoile de aparare, plajele, rezervatiile, monumentele naturii, ansamblurile si siturile arheologice si istorice si altele asemenea.

Prin urmare folosirea unui sit arheologic ca teren agricol este interzisă de legea fondului funciar care prevede pentru fiecare categorie de teren o anumită destinaţie. Una şi aceeaşi categorie de teren nu poate fi încadrată şi la lit. e) monument istoric şi la litera a) teren agricol.

Prin urmare Direcţia de Achiziţii şi Patrimoniu a CJI care a concesionat cu bună ştiinţă un monument istoric pentru folosinţă agricolă, mai precis orezărie, nu doar că a încălcat legislaţia privitoare la protecţia monumentelor istorice dar a dovedit şi neglijenţă în serviciu prin aceea că nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau atât prin Legea Administraţiei Publice locale, art. 91, alin. 5) lit.10, cât şi prin legea 422 /2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Şi dacă timp de 10 ani Direcţia pentru Cultură Ialomiţa, adică Elena Păcală nu a întocmit Obligaţia de folosinţă a terenului (dar a dat Ministerul Culturii în judecată atunci când a fost demisă şi s-a pretat la scene hilare cum ar fi refuzul de a părăsi biroul, ei bine, acest lucru se cheamă neglijenţă în serviciu şi se pedepseşte conform Codului Penal.
ART. 249
Neglijenta în serviciu
Încalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei îndatoriri de
serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasa, daca s-
a cauzat o tulburare însemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii
de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba
patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei
persoane, se pedepseste cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
Fapta prevazuta în alin. 1, daca a avut consecinte deosebit de grave, se
pedepseste cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Şi dacă ţinem cont că refuzul de a scoate monumentele istorice din circuit agricol se manifestă de mai mulţi ani şi cu bună ştiinţă atunci ar trebui să nu uităm că şi simpla distrugere este prevăzută în Codul Penal.

ART. 217*)
Distrugerea
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun
apartinând altuia sau împiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a
unui astfel de bun, precum si înlaturarea masurilor luate, se pedepsesc cu
închisoare de la o luna la 3 ani sau cu amenda.
În cazul în care bunul are deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica,
arhivistica sau o alta asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la
10 ani.

În concluzie, oricum ai privi problema, fie de la simpla neglijenţă în serviciu până la distrugerea cu bună ştiinţă, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea. Dar probabil că acolo trebuie să ajungă doar găinarii şi hoţii de artefacte nu şi imbecilii care cocoţaţi în funcţii publice rad cu plugul rezervaţii întregi, în ciuda existenţei unei legislaţii coerente şi clare.

Dar între situaţia de fapt şi justiţie se află, din păcate, cel care instrumentează dosarul, adică poliţistul.
Vă voi ţine la curent cum a rezolvat poliţistul din Ialomiţa cazul Popinei Blagodeasca, concesionată pe 15 ani unui investitor străin pentru orezărie.

Pe aceeaşi temă:
PROSTIA LA ARAT SAU ISTORIA RASĂ DE PLUG.I
PROSTIA LA ARAT…II

Referitor la Vlădeni Popina Blagodeasca redau cel mai recent articol publicat pe blog şi anume:
Premisele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *