Intr-un interviu acordat recent domnului Ion Bădoi pentru rubrica Dialoguri fundamentale de la Opinia Teleormanului a fost atinsă şi problema migraţiilor târzii din evul mediu-timpuriu. Pentru că spaţiul şi tema dialogului nu ne permitea să intrăm în amănunte, reiau mai jos un articol mai vechi despre cumani.
UN POPOR ASIMILAT: CUMANII
Emilia Corbu
Deoarece, in ultimul timp tot mai multi istorici accepta un aport turanic la întemeierea Ţării Româneşti, ne-am propus să aflăm, pe scurt, cine au fost cumanii.
Dacă răsfoieşti un manual de istorie medievală, la un capitol minuscul dedicat migraţiilor poţi citi în trei cuvinte cum resturi ale migratorilor s-au pierdut în masa majoritară, prin asimilare. Rămâi cu impresia că aceste popoare erau cumva nişte mase amorfe, fără cultură şi sub standardele epocii lor, motiv pentru care au pierit din istorie. Nimic mai fals. Iar cazul cumanilor este sugestiv în acest sens.
Cumanii (sau Comanii) cum erau numiti in izvoarele latine erau un popor de origine turcă veche , ramura occidentală a kimekilor. Diversele variante ale denumirii lor în rusă (polovţi), armeană (khartes) şi germană (Valwen) s-ar traduce prin ,,popor galben, palid, luminos,,. De undeva din stepele Mongoliei ei au înaintat până în zona lacului Aral de unde s-au întins până pe cursul inferior al Dunării. Ocupaţia lor principala era creşterea oilor, cailor, vitelor dar şi cămilelor, pe care le-au aclimatizat până în stepa eurasiatică. Din acest motiv practicau un nomadism ecvestru care însemna deplasarea pe areale întinse în căutare de noi păşuni. In urmă cu o mie de ani ocupau stepa Eurasiei şi ţara lor numită Cumania se întindea până pe lanţul Carpaţilor, incluzând teritoriul statelor medievale de mai târziu Ţara Românească şi Moldova, unde începând din sec. XII sunt menţionaţi frecvent. Mihail Siriacul relatează că la sfârşitul sec.XII, cumanii erau stabiliţi la graniţa Imperiului Bizantin şi se alăturasă ,,poporului creştin,, de acolo. Centrul lor de greutate era în stepa de la nordul Marii Negre şi denumirea acesteia de ,,Stepa Cumanilor,, a rămas până târziu în evul mediu . Limba cumană azi dispărută, era un fel de ,,linqua franqa,, vorbită pe un spaţiu imens .
Se pare că nu aveau o conducere unitară ci mai mulţi nobili şi regi care se mobilizau rapid, in caz de razboi. Încet însă, se infiltrează şi în conflictele statelor din Europa, pentru ca apoi să devină nelipsiţi din confruntările ungurilor, bulgarilor, bizantinilor. In lupta de la Lebunion prezenţa cumanilor a fost decisiva în distrugerea aproape totală a pecenegilor.
Nomadismul ecvestru, azi aproape dispărut, era răspândit în lumea întreaga, cuprinzând regiuni întregi din continente. Poporul lor era estimat la un milion de oameni, destul de mult pentru acel timp.Timp de aproape două sute de ani, până la apariţia tătarilor, cumanii au fost cei care au controlat zona şi implicit au întârziat formarea unor state medievale româneşti. Dar nimic în lumea stepelor nu era stabil şi în timp de cumanii îşi pierdeau forţele în Balcani, puterea lor în stepe scădea. De la răsărit s-a ivit un alt popor, nu foarte mare, dar sălbatic. Spre deosebire de turanici a căror prezenţă se manifesta prin controlul militar dar care colaborau cu populaţiile autohtone, mongolii vor produce o adevarată catastrofă demografică, economică şi socială până în centrul Europei. După ce cumanii au fost învinşi la Kalka în 1223 mongolii s-au revărsat spre Europa. Gravitatea confruntărilor a fost atât de mare încât cumanii au cerut sprijin chiar şi duşmanilor lor tradiţionali, ruşii, care lăsând la o parte trecutul însângerat s-au grăbit să îi ajute. După Kalka unitatea de acţiune cumană nu a mai existat. Unii s-au refugiat în Crimeea dar au fost robiţi de tătari . Alţii s-au repliat la stânga Nistrului pentru o vreme. Dar revenirea tătarilor în forţă după 1236 i-a silit să plece de acolo, parte spre Caucaz, parte spre Peninsula Balcanică iar altă parte în Ungaria.
Cumanii în Bulgaria sau …prietenul la nevoie se cunoaşte
Trecerea în Bulgaria a 10000 de cumani s-a produs prin forţă. Deşi Ţaratul Vlaho- Bulgar datora cumanilor, de la care primiseră mereu sprijin, chiar existenţa sa, bulgarii nu i-au primit. Au trecut prin foc şi sabie totul până în Macedonia unde s-au stabilit. Ulterior au fost utilizaţi ca forţă militară de către bizantini.
Cumanii din Ungaria şi puterea unui zvon
Ungurii îi numeau pe cumani ,,kun,, sau ,,kunor,,. 40000 (fără femei şi copii) de cumani conduşi de regele Kuthen au cerut regelui Ungariei, Bela al IV-lea să îi primească în ţara lui. Acesta i-a primit cu bunăvoinţă, calculând potenţialul lor militar. Au fost creştinaţi în rit catolic şi naşul de botez al lui Kuthen a fost chiar regele maghiar. Convieţuirea lor alături de Unguri a fost însă imposibilă. In primul rând datorită faptului că aveau preocupări diferite. Ungurii încep să îi acuze pe Cumani că vitele lor le distrug semănăturile şi recoltele, că le răpesc femeile, că autorităţile îi favorizează etc. După mai multe intervenţii şi discuţii, Dieta maghiară s-a întrunit şi a hotărât ca populaţia cumană să fie separată pe familii nobiliare care, cu oamenii lor, să fie răspândite în toate provinciile Ungariei. Această decizie a fost respinsă de Cumani care au refuzat să se despartă şi prin urmare s-au dus cu toţii în ţinutul nelocuit al Ungariei. Disensiunile au încetat dar viaţa lor în pustie nu era prea fericită, de vreme de unii Cumani ajunşi în sărăcie se angajează, pe mai nimic, la Unguri. Când lucrurile păreau liniştite apar Tătarii. Regele şi nobilimea maghiară s-au mobilizat greu. I-au chemat şi pe cumani care au venit cu toţii ,,într-o inimă de pe unde se aflau,,. S-a răspândit însă un zvon conform căruia cumanii ar trece de partea tătarilor. Zvonul s-a dovedit ulterior fals dar consecinţele lui au fost catastrofale. In primul rând că regele Kuthen a fost arestat, ungurii s-au răsculat împotriva cumanilor şi cum garda care urma să îl însoţească pe Kuthen la rege a intrat înnarmată, garda cumană a ripostat cu săgeţi. Deşi Ungurii spun că nu au vrut să îl omoare, capul lui Kuthen a fost aruncat pe fereastră mulţimii răsculate. Când cumanii au fost descumpăniţi la aflarea vestii, dar dacă au fost atacaţi de unguri au ripostat şi, trecând prin foc tot ce le ieşea în cale, au părăsit Ungaria, trecând în Bulgaria.
(VA URMA)