Parintele Mihai Andrei Aldea: Sfintii nostri ierarhi din prigoanele comuniste

M-am intrebat si eu, ca multi altii, de ce n-au fost canonizati inca sfintii romani din prigoanele comuniste. Dincolo de teoriile lumesti care ar explica acest lucru, ramane totusi o realitate duhovniceasca, superioara. Iar aceasta cuprinde si faptul ca sfintii martiri din vremea prigoanelor comuniste sunt sfinti mari, foarte mari, care au facut si fac minuni uimitoare. Unii dintre ei au moaste intregi, altii au oase care imprastie mireasma placuta si/sau picura mir, si unii si altii savarsesc vindecari si alte minunate semne… Aceste lucruri, si altele asemenea, sunt dovezi de nebiruit ale puterii duhovnicesti a sfintilor marturisitori din prigoanele comuniste. Putere care, dupa cum arata istoria Bisericii, este mai mult decat indestulatoare pentru a birui ceea ce teoriile lumesti gasesc drept explicatie pentru intarzierea canonizarii.

Si atunci?

Dupa „ceva vreme” de intrebare si rugaciune, am inteles, cred eu, cine intarzie canonizarea sfintilor inchisorilor[1].

De pe pamant – pentru ca de aici izvoraste, de fapt, oprelistea – mirenii si preotii care-i cinstesc pe sfintii din prigoanele comuniste. Pare absurd, nu?

De dincolo, chiar sfintii inchisorilor. Si mai aburd, nu-i asa?

De fapt, nu, nu-i absurd. Ci chiar firesc: cei care opresc, in primul rand, canonizarile, sunt sfintii din prigoanele comuniste. Si o fac din multa dragoste de Adevar si din Dragostea cea adevarata ce impodobeste pe toti sfintii.

Ca sa intelegem lucrurile mai bine, cred ca trebuie sa incepem de la atat de frumoasa campanie „Din temnite spre sinaxare”. O campanie care isi propune sa ajute inceperea canonizarilor atat de mult dorite de popor. O campanie in care sunt alaturi, ca prima propunere de trecere in calendar, trei sfinti mari: mireanul Valeriu Gafencu, preotul de mir Ilarion Felea, preotul calugar (ieromonahul) Daniil de la Rarau. Toti trei, marturisiti ca mari mucenici, care au avut o mare iubire fata de oameni si o nesfarsita dragoste de Dumnezeu, care au fost cumplit chinuiti pentru acestea si au rabdat neclintiti pana la sfarsit. Foarte potrivit alesi, intr-adevar, daca…

Oare acum se intelege de ce sfintii inchisorilor sunt primii care tin, inca, in loc, propria lor canonizare?

Nu?
Continuare la Apologeticum

PROFIL DE SFÂNT CONTEMPORAN. PĂRINTELE MARCU DE LA SIHĂSTRIA


Părintele Marcu, pe numele de mirean Constantin Dumitrescu (1910-1999) a pătimit vreme de aproape 20 de ani în temniţele a trei regimuri politice: carlist, antonescian şi comunist. Anchetatorii 1-a poreclit „fachirul”, pentru că a răbdat ca un om fără de trup toate chinurile născocite de minţile lor bolnave, rugându-se neîncetat. A făcut parte din lotul „misticilor”, alături de Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, loan lanolide, Părintele Arsenic Papacioc şi alţii. După eliberarea din a doua detenţie (dintre 1941-1954), a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Slatina, unde 1-a avut ca şi duhovnic şi frate de nevointă pe Părinte Arsenic Papacioc. De aici a luat iarăşi drumi Aiudului împreună cu duhovnicul său, până în anul 1964, iar după eliberare s-a retras în obştea Mănăstirii Sihăstria. Acolo, Părintele Marcu a petrecut în mari osteneli călugăreşti până la sfârşitul vieţii, în retragere, rugăciune şi ascultare, răspândind în jur mireasma dumnezeiescului har. Părinţii mai bătrâni care 1-au cunoscut spun că, după închisoare, toate ascultările şi ostenelile din mănăstire i se păreau Părintelui Marcu „o desfătare”, simtindu-se la Sihăstria ca „în concediu”. Cel mai fericit era când îşi isprăvea seara ascultările şi se avânta cu puteri înnoite în rugăciune şi metanii, de parcă abia ar fi început ziua. Părinţii mai tineri şi-1 amintesc până azi înaintea uşilor împărăteşti, primind Sfintele Taine cu chipul strălucind de revărsarea luminii lăuntrice. In ultimii ani ai vieţii, fiind mai neputincios cu trupul şi neputând lua parte la slujbele bisericeşti, Părintele avea câte treisprezece ore de pravilă şi rugăciune pe zi.

Din mărturiile sale

„Am fost adus la Bucureşti, la anchetă. Aici, printre multele mijloace de tortură, s-a folosit următorul: mă întindeau pe o masă mai lungă şi mai lată; unul mă ţinea de cap, doi de mâini, doi mă băteau cu două cauciucuri foarte grele pe tot corpul şi doi cu două răngi de fier peste tălpile încălţate. Dar nici nu am răsuflat, nici nu m-am văitat în vreun chip, încât cei ce mă băteau au crezut că am murit. Şi, ca să-mi revin, mă luau de păr şi mă băgau cu fata într-un lighean cu apă. Sau mă dădeau cu capul de pereţi, tot ca să-mi revin… Sistemul ăsta 1-au folosit două-trei zile. («Doza» obişnuita era de 100 de răngi de fier la tălpi, însă el, pentru că nu vorbea, a fost bătut fără număr — n.ed.). Am numărat până la 200, după care am pierdut numărătoarea, însă n-am scos nici un geamăt. Dar, spre deosebire de Părintele Dimitrie Bej an, care era preot şi pe care îl acoperea Darul, nesimtind nici o durere de la lovituri, eu le-am simţit pe toate până în vârful creierului. N-am scos însă nici un cuvânt, având şi atunci şi după aceea mare grijă să nu pârăsc pe cineva.
De aceasta mi-a fost cel mai frică: să nu scap un cuvânt despre cineva. Atât de mult m-au bătut, că deşi fiecare dintre ei băuse câte o sticlă de votcă înainte de a mă tortura, au obosit, căzând neputincioşi. Darul lui Dumnezeu m-a ţinut. De atunci am primit porecla de «fachirul»…”
Continuarea acestui episod ne-o relatează Părintele Atanasie (în lume, Alexandru Ştefă-nescu), fost tovarăş de suferinţă în închisoare cu Constantin Dumitrescu:
„A doua zi a venit în inspecţie cel care conducea anchetele, un om de temut, fără scrupule. A deschis uşa celulei unde era Costică şi l-a găsit păşind agale, cu picioarele goale, tumefiate. Era un ger cumplit. Gardienii patrulau zgribuliţi, cu şube şi bocanci, iar Costică umbla desculţ, fără să dea semne de frig ori durere. «De ce nu eşti încălţat?», l-a întrebat şeful Securităţii. Blândul Costică — cel care avea încă de atunci rugăciunea inimii şi o pace nu din lumea aceasta — i-a răspuns cu un zâmbet smerit: «Pentru că nu-mi mai vin pantofii!». Atitudinea aceasta l-a înmuiat pe şeful anchetelor, care a ordonat să i se facă imediat un calapod special pentru a avea bocanci potriviţi. Acesta a fost un lucru de neconceput în istoria închisorilor! De atunci, ceilalţi securişti l-au numit «fachirul», pentru că învinsese cu «sabia duhului» pe şeful lor, în fata căruia ei înşişi tremurau”.
„într-o iarnă foarte grea, cam prin anii ’60, eu eram bolnav şi nu aveam voie să stau rezemat, ci doar să umblu printre paturile din celulă sau să stau pe marginea patului, fără să mă sprijin. Pentru că eram foarte răcit, m-am sprijinit. Iar gardianul a văzut prin vizor şi a deschis uşa, strigând: «Gata, pedeapsă!». Şi m-au luat şi m-au dus la celulele de pedeapsă, înăuntru nu era decât întuneric şi frig de îngheţai. Iar gardianul care m-a dus şi a deschis uşa a zis chiar el: «Asta-i chiar ca-n iad!». Fiind călugăr, căutam să-mi fac acolo şi «ale mele», canonul şi pravila, aşa cum puteam eu. Acolo, vrând-nevrând, trebuia să faci mişcare, să faci închinăciuni, că altfel nu puteai rezista. Unuia de lângă mine, din celula de pedeapsă de alături, i-au degerat şi nasul, şi obrajii, şi urechile. Celula de pedeapsă era fără nici un etaj, de jos până sus numai zid, şi sus de tot, sub tavan, era un geam deschis. Şi se făcea un curent grozav între geamul de sus şi locul de sub uşă. Am rezistat făcând închinăciuni, miscându-mă încoace şi încolo, trei zile şi trei nopţi… Iar după a treia zi n-am mai putut nici să fac mişcare, nici să fac închinăciuni şi am căzut jos, aproape fără să mai ştiu de mine. Cât a durat acolo starea aceea, nu ştiu. Dar, după un timp, m-am trezit refăcut fizic şi cu căldură în jurul meu ca de sobă.
Iar zicea Părintele: „Să fim atenţi la harul lui Dumnezeu, că numai el ne poate îndrepta, ne poate deschide ochii mintii ca să înţelegem lucrurile. Şi aici atingem problema ochiului sufletesc sau al mintii. Cu mintea poţi atinge multe lucruri adânc, dar dacă nu se ating de inimă… Deci când se împreunează simţirea inimii cu luminarea minţii, atunci simţi că lucrează harul lui Dumnezeu în toată fiinţa ta. Să ne rugăm mereu Mântuitorului să nu ne lase”.
În închisoare, Părintelui Marcu i-au căzut unghiile şi dinţii. După un timp, un¬ghiile i-au crescut la loc. Un doctor de acolo, care 1-a consultat, i-a spus: „Dumneata n-ai avut trup de carne, ci de fier”.
Părintele Marcu a lucrat ca deţinut şi la Bicaz, unde erau puşi să muncească în cele mai periculoase locuri. Multora le era şi frică să iasă din lagăr la muncă. Protestau, uneori chiar plângeau de frică. Dar Părintelui nu-i era teamă, ci chiar avea curaj… Iar unii dintre deţinuţi cereau să lucreze în echipă cu dânsul, zicând: „Merg cu nea Costică, pentru că unde este el, acolo este şi Dumnezeu!”.
M-au dus apoi în altă cameră, să mă jupoaie de viu. Anchetatorii au rămas uimiţi că nu numai că nu m-am mai speriat, ci m-am descheiat fără frică la nasturi. Şeful lor şi-a dat singur palme: «Cum e posibil să nu-i fie frică?!»…”
(Din Mărturisirea unui creştin – Părintele Marcu de la Sihăstria, ediţie îngrijită monahul Filotheu Bălan)

Despre mama sa, pe nume Ana, Părintele Marcu ne spunea: „A avut o viaţă de călugăriţă. Dormea două ore pe noapte. După ce îşi adormea toţi copiii, mergea şi se ruga într-o cămăruţă alăturată, în linişte. A doua zi se scula prima şi pregătea tot pentru fiecare, pentru că începea o nouă zi
Ne spunea Părintele Marcu: „Fiind în închisoare, mă retrăgeam într-un colt al celulei şi le ziceam celorlalţi: «Iertati-mă eu am obligaţiile mele de călugăr!». Şi îmi făceam acolo ale mele”.
L-au întrebat ucenicii: „Dar noi ce-o facem, părinte, dacă va veni vreo prigoană? Părintele a răspuns: Acolo, pentru fiecare puterea harului şi credinţa lui va învinge. Spun Sfinţii Părinţi că numai harul lui Dumnezeu este cel ce te poate întări. Nici eu nu puteam să rezist prin toate încercările prin care am trecut în atâţia ani, dacă nu ar ajuta Dumnezeu, îmi spuneam eu mie: <Şi tu poţi cădea, dacă nu te ajută harul!»".
După eliberarea din închisoare părintele Marcu a mers la Mănăstirea Cernica. Într-un an fiind cu albinele în Bărăgan, ele mureau din cauza secetei. Şi atunci a plâns şi s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne, miluieşte-ne cu putină ploaie, că mor albinele!”. Şi în aceeaşi zi a dat Dumnezeu ploaie, că toţi cei din jur mulţumeau lui Dumnezeu. In anul acela s-a strâns atâta miere, că s-au mirat toţi cei din mănăstire de mulţimea ei. Se minunau şi stuparii din împrejurimi, şi ziceau: „Uite, măi, cum a venit călugărul ăsta în Bărăgan, a început să plouă!”.
Intr-o clipă de taină, Părintele Marcu a spus unui ucenic că odată, fiind în timpul prigoanei, pe când se afla în Munţii Caraiman, a văzut în vedenie pe Preasfânta Treime, şi Duhul Sfânt, în chip de porumbel, a intrat în inima sa.
Odată a venit un frate şi 1-a întrebat cum să se roage, fiindu-i ocupată mintea de ascultare. Părintele Marcu i-a zis: „Frate, eu aici am stupii în grija mea, şi uneori trebui să-i inspectez — să văd cum este matca, cum este puietul, cum stau cu mierea… Nu mă mai pot ruga cu cuvinte. Trebuie să fiu atent la aceste lucruri. Dar să nu uităm că suntem în mănăstire şi că facem totul din ascultare Aşa că, în primul rând, să facem totul ca de la Dumnezeu. Apoi să ştim că ne aflăm în faţa lui Dumnezeu şi că facem totul pentru Dumnezeu. Deci: de la Dumnezeu, în faţa lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Aşa trebuie să facem!”.
A zis Părintele Marcu către un frate care venise cu păcate grele din lume: „Când Dumnezeu te părăseşte şi tu simţi această părăsire din partea Lui, trăieşti o stare atât de cumplită, încât n-o poţi exprima în cuvinte dar atunci ţi se iartă cel mai mult păcatele”. Ne spunea un ucenic al Părintelui că, puţin înainte de moartea lui, 1-a găsit în chilia sa cugetând la cuvintele: „Toată dreptatea noastră este înaintea lui Dumnezeu ca o cârpă lepădată a unei femei desfrânate. Şi zicea bătrânul: „Iţi dai seama, frate? Ca o cârpă lepădată… Şi nu numai atât. Ci a unei femei desfrânate!”…
(Din Patericul Românesc•, ediţie îngrijit de Arhimandritul loanichie Bălan, Ed. Epicopiei Romanului, 2001)
Material realizat de obştea Mănăstirii Diaconesti.

Preluat din FAMILIA ORTODOXĂ, februarie, nr.2/2011, p.6-10

P.S. Cel puţin o dată pe lună ajung la Bucureşti. Mi-ar fi plăcut să merg pe întâi dar mereu se iveşte ceva. Şi în orele de odihnă ale mănăstirii Antim, între 14-16, merg să mă rog pentru canonizarea mărturisitorilor care au suferit în temniţele comuniste, ca să li se facă dreptate. Antimul, mănăstirea în care a înflorit ,,Rugul Aprins,, e un loc binecuvântat de rugăciunile multora dintre ei: pr. Daniil (Sandu Tudor), PS. Bartolomeu Anania, pr. Arsenie Papacioc şi mulţi alţii.

DECLARAŢIA DE LA TIMIŞOARA STRÂNGE SEMNĂTURI

Redactata de Alianta Familiilor din Romania cu prilejul conferintei anuale AFR tinuta la Centrul Areopagus din Timisoara pe 20 martie 2010 si deschisa publicului spre semnare

Preambul

Societatea umana a trecut, in epoca moderna, prin schimbari majore in plan politic, social, cultural si economic.

Aceste transformari, care au cunoscut un ritm accelerat in secolul XX si care continua in secolul XXI, au condus societatea umana spre mai bine. Viata comunitatilor si a indivizilor a fost in general imbunatatita. Au fost eliminate, in multe parti ale lumii, nedreptati si inechitati profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale si prin salturi calitative ale vietii.

In acelasi timp insa, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care submineaza valori fundamentale ale societatii umane. Secularismul agresiv, tendinte radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-crestine sunt o realitate manifesta.

Societatea romaneasca nu a ramas izolata de aceste evolutii. Iesita dintr-o lunga perioada totalitara, Romania si locuitorii sai inca lupta pentru re-gasirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din tesatura sa intima.

Din aceasta identitate comuna face parte, la loc de frunte, credinta crestina, impartasita de un procent covarsitor dintre cetatenii Romaniei, intretesuta in ethosul nostru national si care influenteaza manifestarile sociale, culturale si politice ale romanilor, fiind reperul la care ne raportam ca la un standard comun, atemporal si absolut.

Totusi, in contextul transformarilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potentialul pentru un conflict incipient intre valorile moralei crestine si “noile valori” seculare, in esenta anti-crestine, promovate la nivel international, in special in cadrul Uniunii Europene.

Putem constata ca acest conflict este deja manifest in unele state membre ale UE. Asistam, in ultima vreme, la tot mai multe cazuri in care crestinii sunt adusi in fata Justitiei ca invinuiti datorita credintei lor, suferind o forma de pedeapsa pentru ca valorile lor crestine exprimate incalca noi legi sau noi “drepturi ale omului”, in marea lor majoritate iluzorii, contrare ratiunii si binelui autentic al omului. Aceasta evolutie nefericita creeaza o presiune asupra crestinilor, pentru a-si cenzura sau chiar abandona credinta si valorile, pentru a nu se face pasibili de incalcarea unor norme ale statului sau vietii publice. Nu putini crestini vad in aceasta situatie o intoarcere la perioadele istorice in care crestinii erau prigoniti pentru credinta lor.

Avand in vedere cele de mai sus, subsemnatii, crestini care urmam invatatura Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli ai Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos si a celor ce le-au urmat lor si care ne-au invatat calea lasand deoparte disputele teologice, marturisim valorile crestine comune insuflate de Sfantul Duh si afirmam cu tarie cele ce urmeaza:

1.

Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veci (Evrei 13:8). Credinta crestina pe care o marturisim este deasupra transformarilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.
2.

Aceasta credinta ne determina viata si actiunile de zi cu zi, in tot locul si in tot ceasul. Ea nu poate fi tinuta ascunsa; nu putem fi crestini numai acasa sau doar la biserica.
3.

Potrivit Sfintei Scripturi, intelegem sa ne facem datoria de cetateni si sa dam Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine si sa ne supunem autoritatilor si legilor, in masura in care acestea nu contravin constiintei si valorilor noastre crestine.
4.

Familia intemeiata pe casatoria intre un barbat si o femeie este o institutie fundamentala a societatii, creata de Dumnezeu si expresie a complementaritatii naturale dintre barbat si femeie, a dragostei si respectului reciproce.
5.

In calitate de parinti crestini, avem fata de copiii nostri datoria sa ii crestem si sa-i educam in spiritul ascultarii de Dumnezeu. Suntem ingrijorati de manifestarile imorale, permise sau chiar promovate in numele drepturilor omului si al unei tolerante fara discernamant.
6.

Drepturile parintilor sunt drepturi fundamentale, intre ele primordial fiind dreptul de a dispune de educatia civica, morala si religioasa a copiilor lor.
7.

Fiecare copil are dreptul sa fie nascut si crescut intr-o familie care se constituie dintr-un barbat si o femeie.
8.

Dreptul la viata, incepand cu momentul conceperii si pana la moartea naturala, este un drept fundamental al tuturor fiintelor umane.
9.

Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice.
10.

Demnitatea umana este intrinseca fiecarei fiinte umane, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si este deasupra oricarei autoritati lumesti.
11.

In participarea noastra la viata cetatii si viata politica, sprijinim si conlucram cu acei factori care adera la valorile in care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie sa ii reprezinte pe cei ce-l voteaza si sa afirme valorile lor.

In incheiere, chemam Statul Roman si reprezentantii sai sa respecte si sa reflecte, in formularea legilor si politicilor publice, valorile si traditiile sociale si culturale, de inspiratie crestina, ale poporului roman, pentru a nu se ajunge la conflicte – de constiinta sau manifeste – intre cetatean si autoritatea din care izvorasc aceste legi.

Pentru a semna Declaraţia accesaţi aici.

2% PENTRU BISERICA DIN FRĂŢILEŞTI (III)







Ştiu că aveţi multe cereri pentru cei 2% din impozitul anual. Vă mai propun şi eu o destinaţie. Biserica din Frăţileşti şi-a propus să scoată igrasia şi să stopeze infiltraţia din pereţi. Dar nu este simplu la un sat mic de 150 familii, izolat şi cu o construcţie veche.
De aceea vă las un număr de cont deschis la sucursala CEC Bank Slobozia precum şi formularul 230 pentru cei 2 %.
Parohia ,,Sf. Nicolae,, Frăţileşti Cont RO10CECEIL0130RON0402325, CEC BANK
SLOBOZIA
Continui prezentarea bisericii

Structura arhitecturală şi inventarul monumentului

Biserica are formă de navă cu dimensiune de 20 x 8 m x 6,5 m h, ocupând o suprafaţă totală de 160 mp. Este construită din zidărie de cărămidă tencuită. Este o construcţie solidă cu grosimea zidului de 1 m. Are o singură turlă. Acoperişul este din tablă zincată. Clopotniţa se află în partea dreaptă a bisericii.

Arhitectura

Biserica este de tip navă, cu turlă pe pridvor, cupolă pe naos şi altar semicircular. Intrarea este de factura neoclasică, înfaţişând un fronton triunghiular susţinut de patru coloane incastrate in zid. Această abordare este specifică arhitecturii neoclasice de secol XIX. (Ţinând cont că este biserică de sat, acest tip de arhitectură mai somptuos şi în ton cu vremurile pare să fi fost decis de vreun mosier. De obicei, bisericile de sat sunt foarte conservatoare în privinţa arhitecturii, picturii etc.)

Inventarul monumentului (iconostas, icoane mobile, mobilier eclezial)
Catapeteasma este lucrată din lemn de brad, simplu, fără decoraţii cu trei registre, cuprinzând 36 de icoane pictate în acelaşi stil cu restul bisericii.

Pictura murala interioara (date generale referitoare la pictura)
Date tehnologice
Este pictată în ulei, în stil tătărescian, specific sfârşitului secolului al XIX-lea.
Studiul stilistic şi iconografic al monumentului şi
al picturii interioare.

Pictura este realizată in stilul neoclasic, foarte răspândit in secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX. Acesta presupune o tratare realistă a personajelor reprezentate, ţinând cont de anatomie, fizionomie, presupunând amplasarea personajelor intr-un cadru real, in care luminile şi umbrele corespund cu realitatea imeditată, spre deosebire de stilul bizantin care idealizează personajul reprezentat şi îl menţine intr-un spaţiu bidimensional, decorativ. Reprezentanţii cei mai cunoscuti ai acestui stil in pictura bisericească in spatiul românesc sunt Gh. Tattarescu, N. Grigorescu. Stilul este preluat din lumea occidentală, unde prinde contur încă din Renaştere, fiind folosit cu precădere in lumea catolică, acest tip de abordare, aducerea sfinţilor mai aproape de om (printr-o abordare realistă din punct de vedere tehnic), fiind specific lor. In spaţiul românesc, ea intră in secolul al XIX-lea, odată cu romantismul şi schimbarile de ordin politic ce au loc in această perioadă, precum şi cu deschiderea spe occident şi posibilitatea artiştilor de a cunoaşte arta vestică, dar influente din lumea occidentală in pictura bisericească pot fi observate încă din vremea fanariotă.
Pictura pare a fi executată in ulei, avand elemente specifice acestei tehnici: suprafaţa pictată este fină, nu există incizii ale desenului in tencuiala proaspată, stratul pictural este uşor lucios, iar culorile sunt uşor brunisate, aspect specific picturii în ulei învechite.
Deasemenea, apar şi degradări specifice acestei tehnici: in zonele cu probleme de umiditate culorile sunt modificate, sau stratul pictural este desprins, pe portiuni de diferite dimensiuni.
Din punct de vedere iconografic, imaginile reprezentate sunt incadrate intr-un singur registru in zona naosului, fiind reprezentati sfinti mai cunoscuti, in picioare, intr-un décor destul de simplu. Pe bolta naosului este reprezentată Sfanta Treime intr-o iconografie necanonică dar foarte răspândită in perioadă.

Interventii in timp
Biserica a fost renovată în anul 1940 şi a constat din reparaţia tencuielii exterioare, spălarea picturii. De asemenea s-a pus duşumea de lemn.In 2002, s-a intervenit asupra picturii dar fără a se respecta originalul. (va urma)

Scrisoare Deschisa adresata premierului Emil Boc

Scrisoare Deschisa adresata premierului Emil Boc

Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei?

Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima

Luni, 21 martie ac, se decide la Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese, daca autorul etnocidului românilor transilvăneni de la 1848 va avea o stradă în Târgu-Mureș, cu numele lui, blestemat din neam in neam de urmasii victimelor: Lajos Kossuth. Ieri, la peste cinci ani de la declansarea acestei batjocoriri oficiale a demnitatii nationale, un alt angajat al statului roman, extremistul Csibi Barna, continua „opera” lui Lajos Kossuth, si il ucide in efigie pe Avram Iancu, in piata publica, cu mesajul “Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”. Iar la Bucuresti, astazi si maine, Parlamentul Romaniei sarbatoreste alaturi de extremistii maghiari un 15 martie care a dus la uciderea a peste 40.000 de romani. Mai multi jurnalisti si scriitori i-au adresat aceasta Scrisoare Deschisa premierului Emil Boc pentru a-l avertiza asupra nivelului de batjocorire a demnitatii nationale la care au ajuns partenerii de Guvernare ai PDL, organizatia etnica UDMR. Aceasta Scrisoare deschisă a fost adresata intai dlui dr. Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu-Mureş, presedinte al Filialei Judetene a Partidului Democrat Liberal (PDL). Ramasa, pana acum, fara raspuns, o remitem sefului acestuia, dl Emil Boc, premier al Guvernului Romaniei si presedinte al PDL

Motto din Lajos Kossuth: Romanii, o «hoardă mai josnică decât vita» – (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)

Domnule Emil Boc,

Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă…

În urmă cu 163 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar.

Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş.

În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de rea-credinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda. O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (…)”. Adică împotriva României!
Continuare pe blogul lui Victor Roncea

2% PENTRU BISERICA DIN FRĂŢILEŞTI (II)








Amplasamentul in raport cu alte constructii / amenajari

Ştiu că aveţi multe cereri pentru cei 2% din impozitul anual. Vă mai propun şi eu o destinaţie. Biserica din Frăţileşti şi-a propus să scoată igrasia şi să stopeze infiltraţia din pereţi. Dar nu este simplu la un sat mic şi o construcţie veche.
De aceea vă las un număr de cont deschis la sucursala CEC Bank Slobozia precum şi formularul 230 pentru cei 2 %.
Parohia ,,Sf. Nicolae,, Frăţileşti Cont RO10CECEIL0130RON0402325, CEC BANK
SLOBOZIA

Continui prezentarea inceputa saptamana trecuta cu date despre localizarea monumentului.

Biserica se află la o distanţă de 30 m de Şcoala generală şi de Căminul cultural, aproape în centrul satului.

Amplasamentul in raport cu forma de relief
Biserica se află la doar 300 m sud de albia minoră a râului Ialomiţa, pe partea dreaptă a riului. Până în anii 60 când s-au făcut lucrări de
reamenajare a cursului Ialomitei, biserica se afla doar la o sută de metri de albia râului. Pe cursul vechi, apa este încă la suprafaţă.

Geologie si vegetatie

Satul Frăţileşti se află în Bărăganul de sud care este o unitate geomorfologică întinsă, tabulară şi relativ netedă, cu altitudini ce variază între 10-23 m.
Solurile întâlnite în zonă sunt cernoziomuri şi soluri azonale.
Satul se află în subzona de stepă caracterizată de pajişti stepice primare şi derivate.
In lunca Ialomiţei se află păduri cum ar fi zăvoaiele de plopi indigeni şi stejeretul de luncă.
Fauna zonei este caracterizată de rozătoare, carnivore, păsări sedentare, reptile.

Cadrul climatic (factori de clima permanenti si sezonieri)

Temperatura aerului are o variaţie de tip continental cu un minim în luna ianuarie şi un maxim în luna iulie. Îngheţul se semnalează frecvent, doar circa 190 zile pe an sunt zile fără îngheţ.
Valorile lunare ale precipitaţiilor atmosferice oscilează între 20 şi 90 mm.
Semestrul cald al anului (aprilie-septembrie) beneficiază în proporţie de 70% de strălucirea soarelui.
O altă caracteristică a zonei o constituie regimul vânturilor.
Râul Ialomiţa are debitul mediu multianual de 40,6mc/s la staţia hidrometrică Slobozia.

EVENIMENT EXPOZIŢIONAL LA TÂRGOVIŞTE




Expoziţia itinerantă ,,O PAGINĂ DIN ROMÂNIA PROFUNDĂ. SISTEMUL ECONOMIC COOPERATIST (1864-1947),, a fost deschisă ieri, 10 martie 2011, la Complexul Naţional ,,Curtea Domnească,, din Târgovişte în cadrul Muzeului de Istorie Dâmboviţa, în sala Auditorium.
La deschidere au participat specialişti din muzee şi alte instituţii de cultură dâmboviţene, reporteri din presa scrisă şi televiziune, invitaţi. Au luat cuvântul directorii celor două instituţii organizatoare Ovidiu Cârstina din partea Complexului Naţional ,,Curtea Domnească,,, Florin Vlad din partea MJI, directorul Centrului Cultural Dâmboviţa, precum şi autorii conceptului expoziţional Emilia Corbu din partea MJI şi Bianca Mărmureanu din partea SJAS Ialomiţa.
Au fost prezentate principiile colaborării dintre cele două instituţii.
Eu am vorbit despre ineditul acestei expoziţii, prima din România pe această temă, a cooperaţiei istorice din România, despre nevoia lărgirii orizontului culturii economice a românilor redusă doar la economia comunistă şi acum capitalistă, câteva date generale despre cooperaţie şi în fine despre conţinutul expoziţiei.
Despre ce este cooperaţia am scris în mai multe articole postate pe acest blog.

Ce este cooperaţia?
Organizarea cooperaţiei
Prima expoziţie despre cooperaţia din România (1864-1947)
Cooperaţia în agricultură
Cooperaţia în sistemul bancar
Cooperaţia în producţie
Cooperaţia în desfacere şi consum

CE NE MAI PROPUNE TEO?

ATELIERUL DIN CALEA VICTORIEI

anunţă

Mare Workshop Mare

Ar trebui să se cheme „A new child in town: GISRoA”; este noua aplicaţie GIS realizată la MNIR, în beneficiul arheologiei, pe care o prezentăm cu această ocazie.

Despre GIS (Geographical Information System) se vorbea mult, acum un deceniu, fiind încă o relativă noutate. Astăzi se vorbeşte mult mai puţin, nu fiindcă nu ar mai fi utilizat, ci fiindcă s-a banalizat (la alţii…). Noi nu am ajuns încă Acolo, aşa că am pregătit o manifestare de gen „GIS for dummies”, în traducere liberă şi politicoasă – iniţiere în GIS.

GIS-ul este unealta comună a tuturor celor care au interes de a şti „unde se află lucruri”, de la conductele unui oraş la necropolele de pe malul unui râu sau la amforele dintrun sit. Foarte pe scurt – este o interfaţă grafică între o bază de date (cu „lucrurile”) şi o platformă cartografică (hărţi de mai multe feluri, ortofotografii şi altele), permiţând cartări în permutare (adică în orice combinaţie de hărţi şi obiecte).

Muzeul Naţional de Istorie a României s-a apropiat de acest obiectiv cu răbdare şi perseverenţă, de-a lungul mai multor ani, începând cu asigurarea personalului necesar, al infrastructurii, al suportului cartografic, finalizând cu producţia unei aplicaţii GIS propriu-zise. În activitate au fost implicaţi mai mulţi specialişti, care îşi vor prezenta acum rezultatele, alături de invitaţi care vor ilustra utilizarea unui GIS în cercetarea arheologică.

Dacă credeţi, ca şi noi, că vremea hărţilor în Corel sau a jpegurilor de pe net a trecut, veniţi să urmăriţi prezentările, conform următorului program:

· Bogdan Şandric, Irina Oberländer-Târnoveanu (cIMeC) – Server cartografic pentru patrimoniul cultural naţional… Scopuri, obiective, etape. Cazul MapServer.

· Mihai S. Florea (MNIR) – Achiziţii de suport cartografic pentru implementarea unei aplicaţii GIS.

· Aura Mihaela Mocanu (ASE-Institutul de Studii Doctorale) – GISRoA – O nouă aplicaţie GIS dedicată arheologiei româneşti.

· Dan Ştefan, Maria-Magdalen Ştefan (Universitatea Bucureşti) – Integrarea cercetărilor geofizice cu ajutorul GIS, în vederea reconstrucţiei virtuale a sistemului de fortificaţii de Epoca Bronzului de la Păuleni Ciuc – Ciomortani „Dâmbul Cetăţii”, jud. Harghita.

· Carmen Cornelia Bem (cIMeC) – Aplicaţiile fotografiei aeriene în identificarea siturilor arheologice. Studii de caz din sudul României.

Menţionez că nu este o sesiune de comunicări ştiinţifice, autorii fiind rugaţi să realizeze prezentări accesibile publicului neavizat. Dorim să convingem cât mai mulţi specialişti că au nevoie de noi unelte pentru cercetare şi să-i atragem într-o cooperare care nu este doar de dorit, dar, de acum, şi perfect fezabilă.

Atelierul îşi va aranja scaunele pe holul de la Etajul 4, în chiar bârlogul arheologilor, ca să ne bage în seamă… Sunt bineveniţi toţi colegii din Bucureşti sau din ţară dispuşi să ia o masă copioasă de idei generoase, Joi, 17 martie, ora 12. Adresa?? Calea Victoriei 12, desigur…

Atenţie! Locurile în picioare sunt limitate! Locul este mic, dar ne-am bucura să devină şi neîncăpător.

dr. Eugen S. Teodor
şef secţie Informatică

VASILICĂ MILITARU SE AUTOSUSPENDĂ DIN BOR

Părinte Mitropolit şi Arhiepiscop Teofan,

Eu, Vasilică Militaru, domiciliat în sat Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, fiu al Arhiepiscopiei Iaşilor conform adresei nr. 4325/23.06.2009, licenţiat la Sibiu în teologie ortodoxă pastorală din anul 2007, absolvent al unui examen de capacitate preoţească din anul 2009, vă comunic oficial că mă autosuspend din Arhiepiscopia Iaşilor, din cadrul instituţiei Biserica Ortodoxă Română, pentru a nu-mi pierde credinţa ortodoxă în Dumnezeu.
În aceste condiţii voi rămâne un român cu credinţă în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, botezat creştin ortodox, mărturisitor al credinţei Sfinţilor Părinţi, aşa cum a fost stipulată în Mărturisirea de credinţă niceo-constantinopolitană. Dar rămân şi un român cu dragoste de neam, aşa cum au mărturisit-o cei care au suferit în temniţele comuniste. Rămân în comuniune şi unitate dogmatică, liturgică şi canonică cu Biserica Ortodoxă universală. Păstrez comuniunea duhovnicească şi frăţească cu membrii instituţiei BOR care vor să recunoască statutul meu de credincios în afara instituţiei. Accept săvârşirea Sfintelor Taine ale Ortodoxiei, dacă acestea sunt săvârşite conform Tradiţiei, chiar şi de clerici membri ai instituţiei.
Nu părăsesc Biserica Ortodoxă, ci instituţia BOR, ce îşi încalcă propriul Statut de funcţionare, devenind anacronică şi depăşită de evenimente din punct de vedere teologic.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

MOTIVAŢII PRIVIND DECIZIA DE AUTOSUSPENDARE

Am luat această hotărâre dureroasă, după o îndelungă perioadă de rugăciune şi cugetare, privitor la ceea ce este adevărata Biserică, întemeiată prin jertfa şi învierea Mântuitorului, dar şi pe credinţa apostolilor Săi. Am ajuns la concluzia că există o diferenţă majoră între Biserica Ortodoxă şi Instituţia BOR care îşi încalcă propriul statut.
1. Având în vedere atitudinea instituţiei Biserica Ortodoxă Română faţă de părintele Iustin Pârvu, un duhovnic al Bisericii, dar şi al neamului românesc, inclusiv comunicatul emis de Arhiepiscopia Iaşilor, sunt dezamăgit de modul în care vă desolidarizaţi de adevăraţii slujitori ai Bisericii Ortodoxe. În comunicat nu se specifică ce canoane a încălcat părintele Iustin Pârvu. De asemenea, instituţia BOR nu a cerut mai întâi celorlalte instituţii ale statului român, abilitate să stabilească legile încălcate de părintele. Biserica se bazează pe principiul milei şi al dragostei. Instituţia BOR s-a grăbit să accepte părerile neautorizate ale unor ziarişti şi reporteri. Astfel, lideri oficiali ai BOR au încălcat prezumţia de nevinovăţie. Iată cum instituţia BOR s-a grăbit să-l condamne pe părintele Iustin, înainte ca vreo instanţă judecătorească să se pronunţe asupra unei eventuale vinovăţii. Până şi Canoanele Bisericii interzic osândirea de două ori pentru aceeaşi faptă.
Este cunoscut faptul că părintele Iustin Pârvu a fost condamnat pentru acordarea ajutorului material unor legionari şi apartenenţa la Frăţiile de cruce. Urmare a acestui fapt, între anii 1948-1964, a suferit 16 ani de temniţe comuniste. Pe perioada detenţiei, comuniştii au încercat să-l determine să renunţe la credinţa sa legionară: credinţa în Dumnezeu unită cu dragostea de neamul românesc. După 1989, singura preocupare, a unor ierarhi ai instituţiei B.O.R., a fost ca părintele Iustin Pârvu să treacă sub tăcere crezul său.
Asistăm la o nouă formă de reeducare, asemenea celor din închisorile comuniste, prin care părintele Iustin Pârvu este silit să se dezică de trecutul său. Locul lui Ţurcanu şi al colonelului Crăciun a fost luat de unii oficiali BOR.
2. Liderii BOR, uită istoria României. Regretă faptul că părintele Iustin ascultă un cântec ce conţine şi versurile: Pentru cei viteji zidim altare şi–avem doar gloanţe pentru trădători. Atunci vă rog să explicaţi societăţii româneşti de ce a fost canonizat de către instituţia BOR, Sfântul Ştefan cel Mare. Şi el a tăiat, în mod criminal, turci şi boieri trădători şi a zidit altare.
Putem afirma că religia creştină este o religie criminală datorită miilor de războaie care s-au dat în cei două mii de ani de creştinism, atunci când, în numele lui Hristos, au fost omorâţi milioane de oameni? Cum justifică BOR participarea credincioşilor membri BOR la războaie şi uciderea adversarilor? De ce liderii religioşi fundamentalişti pacifişti ai instituţiei BOR nu s-au opus trimiterii militarilor credincioşi creştini în Afganistan şi Irak? De ce au trimis trupelor „criminale” şi preoţi ortodocşi?
De ce nu s-au autosesizat oficialii BOR şi în ce priveşte imnul naţional Deşteaptă-te Române. Monahii nu au voie să cânte şi să asculte acest cântec „instigator” la luptă pentru ţară?
Orice asociaţie din lumea civilizată şi democratică îşi consultă membrii în momente importante. Numai conducătorii asociaţiei BOR, conduc în ultimul timp dictatorial şi despotic, destinele instituţiei.
Personal detest orice formă de crimă şi condamn acest act barbar al omenirii, cu nădejdea că în curând el va fi abolit din practicile umane. Dar Instituţia BOR este depăşită din punct de vedere teologic, dacă nu poate explica aceste fapte şi doar le trece sub tăcere. Este o ruptură flagrantă între ceea ce propovăduieşte BOR şi ceea ce fac credincioşii ei. Dacă un neam ostil ne va ataca în curând, îi veţi condamna pe credincioşii ortodocşi dacă vor ucide adversarii sau trădătorii ţării?
3. Ca cercetător al trăirilor din temniţele comuniste şi al credinţei care s-a manifestat în cadrul Mişcării Legionare, precum şi ca autor al lucrărilor BISERICA DIN TEMNIŢĂ şi CREDINŢA NEAMULUI ROMÂNESC, pot să afirm faptul că reeducarea de la Piteşti din anii 1949-1951, condusă de Ţurcanu, şi reeducarea de la Aiud din anii 1960-1964, condusă de colonelul Crăciun, au fost făcute majoritar împotriva legionarilor. Însuşi Valeriu (mitropolit ortodox Bartolomeu) Anania, plecat recent dintre noi, recunoaşte în Memoriile sale că în reeducarea de la Aiud se cerea lepădarea de crezul legionar, de care, personal, s-a şi dezis în scris.
Mişcarea Legionară din România a fost un fenomen complex care ar trebui cercetat, în profunzime şi fără prejudecăţi, de specialişti (istorici, teologi, psihologi, sociologi, jurişti, ş.a.). Numai aşa se va stabili adevărul istoric, cu bunele şi relele lui, privind fenomenul legionar din România.
Instituţia Biserica Ortodoxă Română s-a dezis, pe tot timpul detenţiei acestor oropsiţi, de toţi preoţii care, în majoritate pentru motive legionare, au fost condamnaţi şi închişi de către comunişti. După eliberare, mulţi au fost reprimiţi să slujească, dar fără să existe o declaraţie oficială de recunoaştere canonică a lor.
Sunt publice şi de netăgăduit caterisirea şi excluderea din monahism a ieromonahului Arsenie Boca din anul 1958 şi caterisirea preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa din 6 octombrie 1984. Primul a trăit cu acest stigmat 31 de ani, iar părintele Calciu 22 ani. Plecat în SUA, părintele Calciu a continuat să slujească ca preot. Nici până astăzi, nici un Sinod al BOR nu a emis o hotărâre prin care aceşti slujitori ai Bisericii să fie reabilitaţi şi recunoscuţi ca ieromonah şi respectiv ca preot cu drepturi depline. În istorie ei figurează oficial ca excluşi din instituţia B.O.R.. Doar credincioşii evlavioşi îi cinstesc ca oameni cu viaţă sfântă. Poporul român dreptcredincios nu a ţinut cont de decizia unor sinoade ale BOR şi i-a considerat credincioşi ortodocşi şi preoţi cu har, iar după moarte îi cinsteşte ca sfinţi. În acest timp, instituţia BOR tace.
O instituţie ce are stipulat în art. 5 al Statutului: BOR este Biserica Neamului Românesc, dar nu vrea să apere fiii neamului, nu poate fi o Biserică a neamului. Neamul cuprinde instituţia B.O.R., pentru că fără Neam, instituţia B.O.R. nu poate exista. Deci Biserica trebuie să slujească Neamului şi fiilor neamului. Dar BOR nu vrea să recunoască jertfa fiilor neamului din temniţele comuniste româneşti.
Figuri reprezentative ale temniţelor comuniste: Valeriu Gafencu, Costache Oprişan, Gheorghe Jimboiu, Ioan Ianolide, Mihai Lungeanu, Grigore Caraza, Dumitru Bordeianu, Virgil Maxim, Liviu Brânzaş, Marin Naidim, Constantin Voicescu, Nicolae Grebenea, Iosub Mihai, Niţă Cornel, Ionică Pintilie, şi mulţi alţii au fost închişi şi persecutaţi pentru credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam. Cei citaţi, alături de mulţi alţii, nu s-au dezis nici un moment de crezul lor. Unii dintre cei pomeniţi au murit martiric în închisoare. Părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Mina Dobzeu, părintele Adrian Făgeţeanu, părintele Gherasim Iscu, părintele Ioan Negruţiu şi mii de preoţi ortodocşi din BOR au fost închişi, dar nu pentru apartenenţa lor la instituţia BOR, ci pentru apartenenţa sau simpatizarea cu Mişcarea Legionară. Dacă ar fi fost închişi doar pentru apartenenţa la BOR ar fi trebuit să asistăm la încarcerarea tuturor episcopilor şi preoţilor ortodocşi. În Rusia, Biserica a fost prigonită. Mii de preoţi şi episcopi au fost ucişi sau închişi pentru apartenenţa la Biserică. În România nu a fost închis nici un episcop ortodox, iar preoţii ortodocşi nu au fost încarceraţi doar pentru simpla apartenenţă la instituţia BOR.
Doar părintele Ioan Iovan de la Recea rămâne ca o figură singulară de opoziţie faţă de sistemul comunist, dar şi faţă de instituţia B.O.R. din acea vreme. Alături de maicile de la Vladimireşti, el a criticat în mod făţiş politica instituţiei BOR, de acceptare tacită a regimului comunist. Deducem că instituţia BOR nu a avut mărturisitori în temniţele comuniste. Toţi au fost mărturisitori ai credinţei ortodoxe, dar nu ca apartenenţi la instituţia BOR, ci pentru că aparţineau unei mişcări anticomuniste şi aparţineau Bisericii Ortodoxe universale.
Dacă instituţia BOR doreşte recunoaşterea unor mărturisitori ortodocşi, atunci ea trebuie să accepte că aceştia au aparţinut unor partide politice şi unei Mişcări care promova, pe lângă credinţa în Dumnezeu propovăduită şi de BOR, dragostea de neam ce nu face parte din teologia oficială a instituţiei BOR.
Instituţia Biserica Ortodoxă Română nu a stipulat în nici un act oficial poziţia, pe care trebuie să o aibă membrii ei, faţă de un regim ateu şi antihristic, aşa cum a fost regimul comunist. Nici după anul 1989 instituţia BOR nu are emis un act oficial de condamnare a comunismului şi a crimelor comunismului, dar se grăbeşte să condamne aşa zisele crime ale Mişcării Legionare şi pe membrii apartenenţi ai acestei Mişcări.
Mişcarea Legionară a fost o formă de manifestare care s-a întemeiat, încă de la înfiinţarea sa, şi pe lupta împotriva comunismului. Admitem că Biserica nu face politică. Atunci înseamnă că lupta împotriva comunismului nu a fost dusă de instituţia BOR, ci doar de unii dintre membrii ei, dar care făceau parte din Mişcarea Legionară şi din alte partide politice. Atunci înseamnă că instituţia BOR a coabitat cu regimul ateu şi antihristic comunist. Înseamnă că credinţa acelor oameni nu era motivată de apartenenţa la instituţia BOR, ci de apartenenţa la o Mişcare care presupunea credinţă nelimitată în Dumnezeu a membrilor ei.
Voi reveni în instituţia BOR doar atunci când toate aceste adevăruri istorice vor fi recunoscute de oficialii BOR. Voi reveni în BOR când toţi aceşti oameni, blamaţi de societate şi de toate partidele politice româneşti, vor fi cinstiţi pentru jertfa lor. Voi reveni în instituţia BOR când părintele Arsenie Boca şi părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa vor fi recunoscuţi oficial că sunt preoţi cu har deplin în BOR, prin anularea caterisirii lor şi se va recunoaşte greşeala Sinoadelor BOR care i-au caterisit.
Voi reveni în BOR atunci când Sinodul şi Patriarhia Română îl vor cinsti cum se cuvine pe părintele Iustin Pârvu şi nu-i vor cere să se dezică de trecutul său, pentru care a pătimit atâţia ani.
4. Sute de mii de încarceraţi din temniţele comuniste au trăit creştineşte şi mulţi au dus viaţă sfântă, în timp ce oficialii instituţiei BOR s-au lepădat tacit de ei şi nu s-au preocupat să le trimită vreun preot sau episcop pentru a le sluji Sfintele Taine. Femeile închise n-au avut nici măcar privilegiul bărbaţilor, care aveau printre ei şi preoţi închişi. Dacă aceste sute de mii de încarceraţi şi încarcerate au reuşit zeci de ani să-şi păstreze credinţa ortodoxă fără sprijinul instituţiei BOR, consider că Dumnezeu se va milostivi şi de mine păcătosul. Amin!

2% PENTRU BISERICA DIN FRĂŢILEŞTI


Ştiu că aveţi multe cereri pentru cei 2% din impozitul anual. Vă mai propun şi eu o destinaţie. Biserica din Frăţileşti şi-a propus să scoată igrasia şi să stopeze infiltraţia din pereţi. Dar nu este simplu la un sat mic şi o construcţie veche.
De aceea vă las un număr de cont deschis la sucursala CEC Bank Slobozia precum şi formularul 230 pentru cei 2 %.
Parohia ,,Sf. Nicolae,, Frăţileşti Cont RO10CECEIL0130RON0402325, CEC BANK
SLOBOZIA




Satul Frăţileşti este un sat izolat în sensul că nu apare pe harta transportului în comun, ţine de Primăria Săveni, nu are dispensar şi şcoala a fost mutată la Săveni. Singura instituţie care a rămas în sat este Biserica ridicată la 1876.
Comunitatea de 150 de familii de agricultori nu deţine însă mijloacele necesare consolidării lăcaşului vechi de 134 ani.

SCOPUL

Scopul proiectului este realizarea lucrărilor de izolare şi consolidarea a bisericii împotriva infiltraţiei.

OBIECTIVELE PROIECTULUI SUNT:

1)Evaluarea de către specialişti a stadiului de degradare a construcţiei datorat infltraţiei şi elaborarea unui plan de măsuri.
2) Realizarea unor lucrări de izolaţie a temeliilor bisericii împotriva apelor de infiltraţie ale râului Ialomiţa.
3) Dezumidificarea pereţilor.
4) Monitorizarea permanentă a nivelului de umiditate a clădirii.
5) Declararea bisericii monument istoric şi introducerea ei în circuit turistic.

Satul Frăţileşti este atestat documentar în anul 1628. Din interpretarea documentului reiese că era mult mai vechi. In secolul XIX era comună înglobând alte două sate. Dezvoltarea ulterioară a satului Săveni străbătut de un drum judeţean, a dus la inversarea rolurilor.
In tradiţia locului se mai păstrează amintirea existenţei unei biserici mai vechi de lemn din care se mai păstrează o icoană pe lemn din 1852. In colecţia Muzeului Judeţean Ialomiţa se mai păstrează cinci cărţi de cult de la 1851, provenite de la aceeaşi biserică.
Cimitirul de la sf. sec. XVIII-inc. sec. XIX, cu cruci din piatră scrise cu alfabet chirilic se află în partea de NE a satului. (Va urma)