ART OUT- PASUL DOI

Ilinca Damian (foto) ne invită în editorialul celui de la doilea număr al revistei studenţeşti ART OUT să explorăm formele de exprimare non-verbale ale artei. Pornind de la citatul ,,mâna care nu spune o poveste, nu primeşte pomană,, studenţii de la mai multe facultăţi ale Universităţii Naţionale de Artă ne propun diverse teme şi proiecte.

Editorial

Iată-ne ajunşi şi la al doilea număr, făcut cu greu, deoarece s-a suprapus cu magnifica sesiune. Dar, am reuşit. Rupând timp de ici de colo, vă prezentăm numărul 2, februarie 2011: vorbim iarăşi de vechi ca să acceptăm noul, mergem prin expoziţii, privim munca unor tineri artişti şi spunem lucruri diferite pornind de la aceeaşi temă. La final citim o carte şi ne uităm puţin în noi să vedem ce mai e acolo.

Pornind de la premisa că în domeniul artelor vizuale există un limbaj anume, un cod cât se poate de personal, care îl ajută le artist să îşi exprime sentimentele şi mesajul său către ceilalţi am decis ca tema acestui număr să fie Expresie. Limbaj. Exprimare.

Aşadar vom căuta să înţelegem atât contextul personal care îl transformă pe om în micul inadaptat căruia nu îi ajung cuvintele cât şi vocabularul personal creat prin pensulă/creion/daltă etc. ca extensie fizică a sufletului. Vom căuta să privim dincolo de pete şi linii pentru a vedea cuvintele pe care acesta nu le poate spune. Dar, în acest proces observăm că aportul nostru personal este foarte important, pentru că fiecare vede prin prisma propriului eu. Doar vedem lumea prin ochii noştri, nu prin ai celuilalt, nu-i aşa?

Deasemenea, în cadrul acestei teme vorbim şi de drumul pe care îl străbate o idee până devine o formă reală, palpabilă. Pe acest traseu ea devine expresie şi îşi formează un limbaj pentru a căpăta o fomă iar la final este exprimată, transpusă în cadrul real.

Uneori nici nu conştientizăm mesajul transmis prin haine sau coafură şi, mai mult faptul că ne exprimăm în fiecare secundă a interacţiunii noastre cu oamenii din jur. De la „uitătura pe sub gene” sau privirea fixă, goală şi motivaţiile din spatele lor până la pletele zburlite şi scurte sau lungi si elegante, toate acestea ne ajută să fim înţeleşi fără să spunem nimic. Poate că merele pătate şi rodia desfăcută aveau sens pentru Caravaggio, cureaua cu ţinte sau tricoul cu mesaj spun mult mai multe pentru adolescentul de azi.

Iar, dacă ne gândim mai bine, observăm că nici cuvintele nu sunt ce credeam noi, ci au sensuri mai ascunse decât eşarfa unei domnişoare: în funcţie de context şi modul în care e purtată, o eşarfă poate proteja de frig, ascunde un decolteu, pansa o rană ca măsură de prim ajutor sau acoperi un chip ce nu trebuie sau nu se vrea văzut. La fel şi cuvintele.

Dealtfel, nu e vorba doar de arte plastice aici. Ci şi despre dans, muzică, soluţii arhitectonice, decoruri, haine şi alte mijloce non-verbale care sunt descifrate mai mult sau mai puţin conştient.

În speranţa că v-am făcut să daţi la pagina următoare şi cu groaza că v-am băgat în ceaţă, vă propun spre inspiraţie, citatul care m-a făcut să dau tema prezentată mai sus (şi dezbătută de opt oameni din domenii diferite în paginile revistei): „Mâna care nu spune o poveste, nu primeşte pomană” (Filantropica).

Vă salut,
Ilinca Damian, coordonator al numărului 2

One thought on “ART OUT- PASUL DOI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *