FEBRUARIE ÎNSORIT ÎN MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei Şi Bucovinei a ieşit soarele cu vestea de mai jos. Să îi ţină Dumnezeu în adevăr şi dreptate!

Astăzi se împlinesc 59 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Valeriu Gafencu, unul dintre tinerii care au murit în închisorile Regimului Comunist, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul închisorilor“.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judeţul Bălţi (Basarabia). În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice“. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura nu a văzut cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941-1944) şi de la Piteşti. Din cauza torturilor şi a regimului bestial din temniţele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de doi ani, până la 18 februarie 1952, ar putea fi considerată drept o minune. Preţul rezistenţei sale morale a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos şi ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul său era, însă, straniu, scăldat într-o lumină nepământeană, despre care depun mărturie mulţi dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieţii sale. Sufletul şi mintea sa nu se despărţeau defel de rugăciune.
Pe timpul cât a stat în închisoare, până în 1948, a citit Biblia, Filocalia şi Patericul, fiind un îndrumător pentru ceilalţi deţinuţi, care au învăţat de la Valeriu Gafencu Rugăciunea minţii. Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşa albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciuliţă (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, 1852, după momente de rugăciune incadescentă (cu faţă transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul“. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lasă să-şi ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa. (Constantin Ciofu)
Preluat de pe site-ul oficial la Mitropoliei Moldovei si Bucovinei

PLECAREA UNUI SFÂNT LA DOMNUL

„Stiu ca Valeriu a fost la Ramet si de acolo avea o cruciulita de aluminiu pe care o purta la gat si la perchezitii o baga in gura, iar in gura nu-l cautau ca era bolnav de TBC. Lasa putina sputa pe gura si fugeau toti de frica lui…

Ei doi (Valeriu si Ianolide) au discutat cu Wurmbrand si l-au convins oarecum ca Biserica crestina este totusi altfel decat Protestantismul. Ca Wurmbrand mi-a spus la un moment dat: „stii ca eu am fost comunist”. Mi-a povestit cand era foarte bolnav, pe indelete toata viata lui. Avea multe gauri, fistule tbc pe spinare, trebuia sa i le schimb din ora in ora. Il durea.

- Voi, legionarii?…
- Da, noi legionarii, te ingrijim pe tine, jidovul. Spune-mi ce sa-ti fac? Pot sa te pup si in …, iti fac tot ce vrei pentru ca te iubesc, esti semenul meu. Tu n-ai face pentru mine?
- Asta-i lucru greu.
- Pai e lucru greu, dar uite ca il facem cum putem. Uite vezi astia cum ne toarna ca noi s-ajutam pe voi.
- Da, vad.
Atunci am discutat cu el despre a crede sau despre ateism. Am facut sinteza cum vad eu. cu ultima forma a necredintei – ateismul suprem – care e masoneria, grad 33. Wurmbrand mi-a spus:
- Tu stii ca am un frate in America si care este grad 33?
- De unde sa stiu?…
Ei, in 1957 a venit o delegatie americana la Bucuresti. Si in acea delegatie a fost unul din membrii masoneriei si a cerut lui Gheorghiu Dej libertatea masonilor. Si n-a aprobat-o! Wurmbrand stia toate lucrurile astea. Aici in inchisoare, scrie el undeva, ca a dat el streptomicina lui Valeriu Gafencu. Nu-i adevarat! Remus Stratan a primit vreo 4-5 borcanele ie streptomicina si le-a cedat lui Valeriu. El a zis: da-le lui Wurmbrand ca poate intr-o zi va fi de folos. Ce-am aflat pe urma? Wurmbrand, cand a ajuns in Statele Unite, primul lucru ce i. tacut: a cerut sa-l vada senatul american in congres. L-au primit. Acolo s-a dezbracat, si-a ridicat mainile si a zis: „Domnilor congresmeni, priviti corpul meu, vin din Romania”. El s-a rasucit si au vazut ranile acelea, au vazut si articole scrise de baptisti de-ai lor. Gauri, cum ca i-au smuls cu clestele din el… Nu-i adevarat nimic! El a avut fistule TBC, la astea li se zice gropi! Congresmenii au ramas foarte impresionati, ca dupa aceasta a urmat dispozitia: dezlegati robia din Romania. Asa spun toti, ca numai de asta ne-au dat drumul…
In ziua de 2 februarie 1952, Valeriu ma cheama la el, dimineata: „mai Nicule, am o rugaminte la tine. Uite, vreau sa te rog ceva”. Spune orice vrei, fac orice. „Eu am avut o viziune: mi s-a aratat ca voi pleca in 18 februarie”. Notez ca atunci cand am ajuns in Targu Ocna si a vorbit cu Ionel Cazacu, mi-a zis: „ne luam la intrecere, facem prognosticuri, cine moare primul”. Toti mureau, puneau pe Valeriu primul dar el nu murea…
Valeriu m-a chemat si mi-a spus: „eu voi pleca in 18 februarie, va voi parasi. Te rog pe tine sa ai grija de ce-ti spun acum: promiti ca vei face?”. Depinde ce-mi ceri, ceva imposibil nu ma pot lega ca fac. Dar ce-mi ceri iti fac. „Ai grija sa ma ingropi cu hainele cutare, cutare, cutare”. Eu le stiam: albe, sa le spal, sa le curat, sa le impachetez. Ciorapi albi, chiloti, izmene, camasa, maiou. ,r4i grija, am cruciulita asta, sa mi-o pui in gura, ca atunci, daca va va invrednici Dumnezeu sa scapati, sa puteti sa identificati eventual oasele noastre, sa le inmormantati crestineste. Te mai rog ceva. Daca poti, sa faci o lumanare, sa ai un chibrit si o lumanare sa o pot aprinde, macar o bucatica mica”. Ei, asta e o problema foarte grea. Mai, dar nu ti-a spus nimeni ca mori atunci. ,Jla da, eu stiu”. Pai Dumnezeu nu ne-a aratat. „Poate,… dar la unii le arata”. Sincer va spun, m-am indoit totusi. Zic: saracul, poate o fi avut o noapte mai deosebita. Dumnezeu ne da cate ceva, dar nu credem. Zic, bine.
„Cand ai facut, apuca-te intai de haine, pe urma de lumanare, dar sa nu gresesti, pana atunci sa le ai gata. Cand ai terminat sa mi te arati”. Eu m-am apucat de treaba. Aveam un prieten, Gheorghe Gavrizi, macedonean. ii zic: cum facem noi rost de ceara? Tu stii cizmarie. Uite, la militianul ala am vazut ca-i desfacuta cizma. Du-te cu el in vorba si zi-i: domnu’ sergent, iti cos eu cizma, da adu-mi o sula, putina ata si putina ceara, si ti-o fac eu. Erau momente mai libere, puteam cere ceva si aveam ascunzisurile noastre prin camere, nu le stiau turnatorii. Gavrizi face cizma. Eu cand am vazut ceara, am furat din ea o bucata.

Acum, hai sa fac lumanarea. Am luat ata de la camasi din bumbac, am scos fir, am incalzit ceara cu palma, am frecat-o, am pus gamela pe ea cand duceam mancarea si era calda, am pus firul, am indoit-o si am rasucit-o in palma. Era doar de vreo doua capete, am taiat firul cu coada lingurii, ca le radeam pe ciment. Fata de inchisoare, aveam aici o gamela si o lingura. Lingura o ascuteam la coada sa putem taia painea sau un zgarci daca se nimerea.

Am facut lumanarea dar n-aveam chibrit. Mai, zic lui Gavrizi, cere-i sergentului sa-ti dea sa aprinzi ca-ti trebuie putina flacara la cizma, l-au lasat niste chibrituri lui, eu am furat un chibrit, am rupt un pic de catran, le-am bagat intr-o carpa si le-am ascuns. M-am dus cu ele la Valeriu. Uite, le-am facut. De-acum le-am pus sa nu vina perchezitia.

In 17 februarie 1952, merg la patul lui Ianolide, dimineata inainte de deschidere. Mai Ioane, am o rugaminte: uite, Valeriu mi-a spus in ziua de 2 februarie lucrul acesta… Nu stiu daca o fi sau nu asa. Eu nu ma duc la el acum. Ca a zis azi sa fiu acolo. Du-te tu inainte, ca oricum mergi jos, vezi, are urgenta ori poate a uitat. S-a dus si in clipa urmatoare a venit la mine: hai, Valeriu a spus ca de ce n-ai venit! M-am dus la el: draga, te rog sa ma ierti, n-am putut sa vin, am uitat. Apus capul si a zambit parca putin. Cred ca stia ca am mintit.

-Ai pregatit tot?
- Da.
- De-acum incolo nu mai pleci de langa mine.
- A vorbit cu Ion Ianolide, pe el 1-a chemat primul. Ianolide s-a dus apoi sa ia mancare, sa faca celelalte treburi, oficii. Eu am ramas cu el. Atunci mi-a spus: „du-te cheama pe cutare, pe cutare… sa-mi iau ramas bun, ca timpul trece”.
(18 feb.) Pe la ora 10 a venit vizita medicala. A venit doctorita Danielescu insotita de doctorul Ghitulescu, fost ofiter, medic militar, si doctorul Floricel, fost student medicinist, ftiziolog, si un militian, sergent major, ce-i insotea totdeauna la vizite, ca n-aveau voie civilii sa stea cu noi singuri. Ne viziteaza doctorita pe fiecare. Vine si la patul lui Valeriu; eu eram prezent.

- Domnu’ Gafencu, cum te mai simti?
- Bine, doamna doctor. Dar stiti… azi am o zi insemnata. As vrea sa va spun ca… tin sa va multumesc din toata inima mea pentru tot ce ati facut… Ati fost cu noi de o bunatate extraordinara, ca o adevarata mama, ati facut un efort colosal sa ne indulciti viata… Eu astazi plec de aici.
- Ce pleci ma, unde pleci? zice sergentul major.
- Da. Si dumneata o sa pleci intr-o zi. Doamna doctor, uitati, va cer iertare pentru toate greselile pe care le-am facut si pentru suferintele pe care le-ati avut din cauza noastra. Va multumesc ca ne-ati ajutat pe noi cu sufletul dumneavoastra si pe toti camarazii de aici, pe toti prietenii nostri… Mai am o rugaminte: sa-mi dati un felinar pentru noapte. Ca s-ar putea la noapte sa plec.
- Bine, asta o pot face, sa incerc.
Am vazut ochii ei jucandu-i in lacrimi, ca Valeriu era foarte frumos, avea fraze mai elogioase si mai sentimentale ce mergeau la inima omului. Eu sunt mai sec, asa a fost firea mea. Plang si eu: cand imi vine sa plang, plang.

- Ma, zice sergentul, tu crezi ca faci ce vrei tu! Nu faci tu ce vrei, nu pleci niciunde… Valeriu si-a luat ramas bun de la doctori, i-am chemat prietenii si in jurul orei 12-12,30 tocmai venise mancarea. incepu sa ninga frumos afara cu fulgi mari. Eu am stat langa el, Ianolide la capul lui si am simtit cum corpul a inceput sa transpire rece; stiam: asta-i fenomenul cand incepe sa moara. I s-au racit extremitatile, s-au innegrit unghiile la maini, la picioare, _m inceput sa-1 frec putin, sa-i dau liniste. Ianolide il tinea la cap, eu lucram la picioare si la piept si cautam sa-1 sterg de transpiratie. Asa a durat cam un sfert de ora, ca doctorita a iesit si pe o fereastra exterioara s-a uitat sa vada. Am vazut-o punand mana la ochi si a plecat mai departe la cabinetul medical.

Pe parcurs am mai chemat cativa prieteni care au venit inainte de a muri, si-a mai luat ramas bun de la care a mai putut. Dupa care a intrat in starea de neputinta de a exprima si cand am simtit la un moment dat ca a facut numai asa: un oftat simplu, m-am uitat la el in ochi, ca se maresc pupilele… Erau ochii albastri. E un cer la noi aici, albastru totdeauna, vara, un cer care nu-i in alta parte. Asa erau ochii lui… M-am uitat Ia el si am zis: e gata. Am pus o sticla sa vad daca da umbra (se abureste), l-am ascultat cu urechea, inima nu mai batea. Ei, inainte de asta, ii spusesem:

- Vezi, dupa ce credem noi ca ai decedat, eu am sa te intreb daca auzi. Daca poti sa mai dai un gest, fa-l.
El ramasese cu ochii deschisi cand am constatat cele ce v-am spus.
- Valea…, ma auzi? … A clipit ochii (a inchis si i-a deschis).
Deci inseamna ca moartea efectiva, cerebrala e mai tarziu putin. I-am spalat corpul, i-am pregatit cruciulita, am desfacut-o ca era cu ata si am bagat-o cu degetul in gura pe masele. I-am inchis gura, i-am legat capul, i-am legat fata, i-am inchis pleoapele si l-am pregatit asa cum se fac mortii, ca asa faceam la toti.

L-am imbracat cu hainele dispuse de el. Tinea foarte mult la fecioria lui. E un caz extraordinar. E greu sa le spun toate. Dupa astea, a trebuit sa-l scoatem afara. Toata lumea a trecut sa-l vada, pe o nasalie. Au venit patru baieti, l-au luat si l-au dus la poarta. Acolo au venit detinuti de drept comun, l-au luat, l-au dus si l-au bagat dupa un perete, langa zidul inchisorii, sub prepeleacul militianului. Acolo ii tinea trei zile. Noi, de sus, permanent ne uitam si ne rugam pentru ei, faceam veghe”.

(Interviu, 5 iulie 2009)
preluat de pe APOLOGETICUM

ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR

ACATISTUL NOULUI MUCENIC
VALERIU GAFENCU,
SFÂNTUL ÎNCHISORILOR

Condacul 1:
Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei a strălucit, luminând ca o candelă din care s-a aprins mulţime de lumânări în întunericul temniţelor, veniţi, iubitorilor de nevoinţe, să îl cinstim ca pe un dascăl al jertfelniciei, al răbdării şi iubirii aducătoare de roadă, şi să îi cântăm: Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Icosul 1:
A ajuns la noi propovăduirea ta, alesule mărturisitor: „Vă cheamă Domnul slavei la lumină. Vă cheamă mucenicii-n veşnicii. Fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii.” Şi vrând a urma îndemnului tău, ne rugăm ţie să fii grabnic apărător al nostru, ca să îţi putem cânta într-un glas:
Bucură-te, cunună a Bisericii şi comoară a neamului românesc;
Bucură-te, că eşti bucurie a credincioşilor şi dar dumnezeiesc;
Bucură-te, că ţinutul Basarabiei se slăveşte prin tine;
Bucură-te, rudenie duhovnicească a mucenicilor din primele veacuri creştine;
Bucură-te, că din anii copilăriei ai trăit înrourat de cereasca binecuvântare;
Bucură-te, că spre slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui ai avut chemare;
Bucură-te, că tinereţea ta a fost pecetluită de jertfelnicie;
Bucură-te, că luptându-te cu ispitele ai fost iubitor de curăţie;
Bucură-te, că de la tatăl tău ai învăţat să stai tare în necazuri;
Bucură-te, că nu te-ai temut nici de moarte, nici de chinuri;
Bucură-te, nou apostol care în temniţe ai propovăduit dreapta credinţă;
Bucură-te, că harismele tale le-ai ascuns sub veşmântul umilinţei;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 2-lea:
Având mare cinstire faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nu te-ai sfiit a recunoaşte: „Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile”, pentru a spori în ceilalţi nădejdea în ocrotirea ei cerească. Iar ea, arătându-ţi-se în temniţă în chip minunat, a răspuns evlaviei tale zicându-ţi: „Eu sunt dragostea ta! Să nu te temi! Să nu te îndoieşti! Biruinţa va fi a Fiului meu!” Şi noi, văzând cum Dumnezeu a rânduit să fii întărit pentru a-ţi duce crucea fără cârtire, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Ai văzut-o pe Preacurata Fecioară, nădejdea celor deznădăjduiţi şi bucuria celor întristaţi dând mărturie că Hristos a sfinţit închisoarea în care ai pătimit, împreună cu alţi mucenici, mireni, monahi sau preoţi, pentru ca din jertfa voastră să ia pildă cei de acum şi cei ce vor veni după noi. Iar cuvintele ei sfinte alungă de la noi orice îndoială în sfinţenia voastră, şi pentru aceasta zicem către tine:
Bucură-te, că fiind ocrotit de Maica Domnului temniţa în chilie o ai schimbat;
Bucură-te, că acolo ai învăţat să te rogi neîncetat;
Bucură-te, tânăr care ai căutat iubirea cea netrecătoare;
Bucură-te, că virtuţile tale străluceau ca un soare;
Bucură-te, că Preacurata Fecioară pe calea curăţiei te-a călăuzit;
Bucură-te, că sub sfântul ei acoperământ viaţă cuvioasă ai trăit;
Bucură-te, încredinţarea celor ce aleg calea fecioriei;
Bucură-te, şi mlădiţă a smereniei şi floare a bucuriei;
Bucură-te, a jertfelniciei mireasmă pe care Dumnezeu în lume o a împrăştiat;
Bucură-te, chivot peste care Duhul Sfânt S-a revărsat;
Bucură-te, că flacăra inimii tale a fost aprinsă de cerescul dor;
Bucură-te, că i-ai cinstit pe sfinţi şi ai intrat în soborul lor;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 3-lea:
Învăţător înţelept te-ai arătat, zicând că „orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă; orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu credinţă, cu îndrăzneală, cu încredere în misiunea dată de Dumnezeu şi mai ales cu rugăciune.” Pentru care noi, hrănindu-te cu învăţăturile tale, Îi cântăm lui Dumnezeu, Cel ce te-a înţelepţit: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Filă de Filocalie scrisă cu sânge şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus ai fost, mucenice, arătându-te urmaş tainic al marilor părinţi din vechime. Ai aflat pacea inimii şi i-ai încurajat şi pe alţii să o caute, zicând: „în luptă cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Iar noi, vrând să mergem pe drumul pe care ai mers şi tu, îţi zicem:
Bucură-te, că prin rugăciunea lui Iisus inima ta a devenit altar;
Bucură-te, că sufletul tău curat s-a umplut de har;
Bucură-te, că rugându-te Sfântului Arhanghel Mihail înger în trup ai devenit;
Bucură-te, că de frumuseţile Împărăţiei cerurilor sufletul tău a fost rănit;
Bucură-te, binecuvântare pentru cei împreună-pătimitori cu tine;
Bucură-te, pururea îndemnătorule spre facerea de bine;
Bucură-te, rugătorule pentru cei ce vroiau să se mântuiască;
Bucură-te, că de râvna nemăsurată îi sfătuiai să se ferească;
Bucură-te, că cei ce te cinstesc se minunează de vieţuirea ta;
Bucură-te, că împreună cu îngerii încep a te lăuda;
Bucură-te, rug aprins de Dumnezeul cel viu în deşertul temniţei;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale scăpăm de patima desfrâului şi a mâniei;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 4-lea:
Pentru nevoinţele, pătimirile şi rugăciunile tale ai primit harisma vederii cu duhul, de care lucru s-au bucurat cei ce sufereau împreună cu tine. Şi unuia dintre aceştia i-ai proorocit: „va veni un moment în viaţa ta când inima ta va cânta singură rugăciunea”, iar la împlinirea cuvintelor tale el I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Zăcând pe patul de suferinţă, în noaptea Sfintelor Paşti, ai văzut prin darul lui Dumnezeu la depărtare pe credincioşii care veneau de la schit după slujbă, coborând cu lumânările aprinse. Prin care minune cei închişi cu tine au înţeles măsura sporirii tale, că lanţurile şi zidurile temniţei nu puteau închide sufletul tău curat. Şi pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că Duhul Sfânt în inima ta s-a sălăşluit;
Bucură-te, că Dumnezeu de mari daruri te-a învrednicit;
Bucură-te, că lepădându-te de bucuriile lumeşti ai primit harisme cereşti;
Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu Îl preamăreşti;
Bucură-te, că multe din cele viitoare mai dinainte le-ai cunoscut;
Bucură-te, că ziua trecerii tale la Domnul mai dinainte o ai ştiut;
Bucură-te, că cel căruia i-ai destăinuit această taină de sporirea ta s-a încredinţat;
Bucură-te, că la împlinirea proorocirii mărturie despre sfinţenia ta a dat;
Bucură-te, că vestea despre harismele tale în temniţă s-a răspândit;
Bucură-te, că fugind de patima mândriei talanţii primiţi de sus i-ai înmulţit;
Bucură-te, că prin darul primit de la Dumnezeu celor ce se roagă ţie le vii în ajutor;
Bucură-te, că cei ce îţi cer cele de folos cunosc că eşti de minuni făcător;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 5-lea:
Celor care te îndemnau să-ţi cruţi puţina vlagă care-ţi rămăsese şi să taci, în ultimele zile ale vieţii tale, le-ai cerut: „Nu-mi luaţi această bucurie, căci pentru a-L mărturisi pe Hristos trăiesc; şi de trăiesc, prin mila Lui trăiesc, şi fără să arăt dragostea pe care v-o port nu ar mai avea rost să trăiesc”. Şi noi, văzând în tine icoana iubirii celei nefăţarnice, Îl lăudăm pe Dumnezeu care a pus inima ta această virtute de mare preţ, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Ai fost pildă pentru cei închişi împreună cu tine, smerindu-te şi punând binele aproapelui tău înaintea binelui tău. Ai iubit învăţăturile Sfintei Scripturi şi ţi-ai modelat viaţa după cuvintele lui Hristos, jertfindu-te pentru aproapele tău şi urcând pe scara virtuţilor, şi pentru aceasta te lăudăm:
Bucură-te, că dăruind altora, de la Dumnezeu înmulţit ai dobândit;
Bucură-te, că dând haina de pe tine celui lipsit lui Hristos I-ai dăruit;
Bucură-te, că precum cei doi bani ai văduvei pomana ta s-a socotit,
Bucură-te, că cei care au aflat de fapta iubirii tale s-au umilit;
Bucură-te, dătătorule de bună voie care ai primit răsplata dumnezeiască;
Bucură-te, arătătorule al drumului spre Împărăţia cerească;
Bucură-te, că urmând cuvântului Evangheliei te-ai arătat chip al milosteniei;
Bucură-te, că ruşinându-ne de faptele tale fugim de patima lăcomiei;
Bucură-te, ostaş al lui Hristos care pentru dragostea Lui te-ai jertfit;
Bucură-te, sfinte mucenice, că fapta ta în inimile noastre a odrăslit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale inimile noastre împietrite ca ceara se topesc;
Bucură-te, că spre facerea de bine chiar şi cei tari de cerbice se sârguiesc;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 6-lea:
Am auzit sfătuirea ta plină de înţelepciune: „În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” Şi vrând să aflăm şi să facem voia dumnezeiască, lepădându-ne de voia noastră şi ferindu-ne de ispitele celui viclean, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Ai purtat crucea bolii cu multă răbdare, sfinte, arătându-ne şi nouă cum trebuie să primim încercările de la Dumnezeu. Şi din îngăduinţa lui Dumnezeu ai răbdat chinuri muceniceşti când doctorul a tăiat trupul tău fără ca leacul pentru amorţire să-şi fi făcut lucrarea, de care lucru uimindu-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, că răbdând dureri înfricoşătoare ai cugetat la Cel răstignit;
Bucură-te, că diavolul deznădejdii să te îngenuncheze nu a reuşit;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi de boli de nevindecat;
Bucură-te, leac trimis de Dumnezeu trupului de boală apăsat;
Bucură-te, că de la bolnavii care se roagă ţie nerăbdarea o izgoneşti;
Bucură-te, cel ce pe cei ce îi îngrijesc pe bolnavi îi răsplăteşti;
Bucură-te, nou doctor fără de arginţi care prin rugăciune dai tămăduire;
Bucură-te, că eşti diavolilor prigonitor şi celor îndrăciţi izbăvire;
Bucură-te, că de voia noastră ne-ai sfătuit să ne lepădăm;
Bucură-te, că voia Domnului ne-ai cerut să o îmbrăţişăm;
Bucură-te, că ne îndemni să lepădăm toată grija cea lumească;
Bucură-te, că ne întăreşti să facem voia dumnezeiască;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 7-lea:
„Sfârşitul vieţii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă. M-aş bucura mult să reveniţi la Biserica cea adevărată”, i-ai zis de pe patul de moarte doctorului înşelat de învăţăturile lui Luther, rugându-te pentru venirea lui în Biserica cea adevărată. Voind a ne împărtăşi din râvna ta pentru mântuirea celor ce stau departe de Adevăr, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 7-lea:
„Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei” – ai spus, aprinzând în noi focul mărturisirii lui Hristos. Şi ai întărit prin faptele tale aceste cuvinte, căci te-ai jertfit din iubire pentru pastorul evreu, rugându-te ca el să devină fiu al Sfintei Biserici şi dăruindu-i medicamentele care ţi-ar fi putut salva viaţa trupească. Pentru această iubire fără de margini îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce pastorului evreu i-ai arătat iubire mucenicească;
Bucură-te, că jertfa ta în sufletele noastre a început să rodească;
Bucură-te, că iubindu-i pe eretici ai defăimat noianul rătăcirilor;
Bucură-te, că fără teamă ai vădit felurimea minciunilor lor;
Bucură-te, păzitor viteaz al predaniilor bisericeşti;
Bucură-te, cel ce învăţăturilor neortodoxe te împotriveşti;
Bucură-te, că în ţarina Domnului ai fost neobosit lucrător;
Bucură-te, că în întunericul temniţei ai fost luminător;
Bucură-te, că ascultându-te pe tine unii oameni de păcatele lor s-au pocăit;
Bucură-te, că după ce au crezut propovăduirii tale cu nădejdea Învierii au adormit;
Bucură-te, că de osândă şi de chinurile veşnice s-au izbăvit;
Bucură-te, că înaintea lui Dumnezeu despre faptele tale cele bune le-au mărturisit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 8-lea:
Valurile vieţii ne aruncă în vâltoarea patimilor, neînfricatule mărturisitor, şi ne este mai uşor să alegem calea cea largă, spre care ne cheamă necuratul diavol. Dar păstrăm în inimile noastre cuvântul tău: „Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis”, şi ducând lupta cea bună Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
„Cum vei putea rezista la marile încercări la care suntem supuşi, dacă nu poţi rezista ispitei fumatului?”, l-ai întrebat pe tânărul care nu-şi dădea seama că prin patima sa îndepărta de la el harul dumnezeiesc; şi acesta, smerindu-se în faţa mustrării tale, nu numai că şi-a înţeles greşeala, ci şi-a schimbat întreaga viaţă. Iar noi, luând aminte la îndreptarea lui şi rugându-ne ţie să ne ajuţi să ne izbăvim de toate patimile, te lăudăm aşa:
Bucură-te, că cei te cinstesc mintea de gândurile cele rele şi-o păzesc;
Bucură-te, că lepădând înţelepciunea acestui veac se sfinţesc;
Bucură-te, cel ce eşti stavilă în faţa patimilor şi a poftelor;
Bucură-te, că scriind îndrumarul de spovedanie ai vădit hăţişul păcatelor;
Bucură-te, că pentru a scăpa de povara păcatelor la scaunul spovedaniei ne-ai îndrumat;
Bucură-te, că pe oameni să facă ascultare de duhovnic i-ai îndemnat;
Bucură-te, că de împărtăşirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine ne fereşti;
Bucură-te, că furtuna patimilor noastre prin rugăciune o potoleşti;
Bucură-te, cel ce în vremuri de desfrâu ai fost pildă de curăţie;
Bucură-te, că nelegându-te de bogăţiile lumeşti ai fost iubitor de sărăcie;
Bucură-te, cel ce, fără să fii monah, ai ţinut voturile monahiceşti;
Bucură-te, că ajungând la sfinţenie, spre sfinţenie ne călăuzeşti;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 9-lea:
Vrând să ne trezeşti din amorţeala care ne-a cuprins, robule al lui Dumnezeu, ai scris că „păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului; acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palme, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care şi-a dat sângele pe Golgota”. Ca să fim feriţi de o astfel de cădere, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Creştinii nu pot primi pacea ispititoare a Satanei, creştinii nu vor primi decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere”, răsuna în temniţe cuvântul tău, precum al Botezătorului în pustie. O, mucenice, vom şti oare să primim cuvântul tău, când Irozii vremurilor noastre ne vor cere să primim pacea cea mincinoasă prin lepădarea de Hristos? Pentru ca să rămânem tari la vreme de încercare, ne rugăm ţie:
Bucură-te, că pentru pacea cea după Dumnezeu te-ai nevoit;
Bucură-te, că liniştea ta şi pe paznicii temniţei i-a îmblânzit;
Bucură-te, mângâiere în vremurile de tulburare;
Bucură-te, a făţărniciei pierzătoare de suflet certare;
Bucură-te, sabie a cuvântului mustrătoare a fărădelegilor;
Bucură-te, adevăr care împrăştie norii minciunilor;
Bucură-te, dreptar de vieţuire a mirenilor;
Bucură-te, veghetor tainic al mănăstirilor;
Bucură-te, al preoţilor ajutător în propovăduire;
Bucură-te, a ierarhilor râvnitori sprijinire;
Bucură-te, cărare spre Răsăritul răsăriturilor;
Bucură-te, făclie a iubitorilor de adevăr şi ucenic al Adevărului;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 10-lea:
„Sunt fericit că mor pentru Hristos. Totul e o minune. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi”, ai spus în ultima zi a vieţii tale, mărturisind grija ta pentru cei apropiaţi ţie. Iar noi, cugetând la slăvitul tău sfârşit, Îi cântăm Celui ce te-a chemat în Împărăţia Sa: Aliluia.

Icosul al 10-lea:
Fiind prigonit pentru Hristos, ai mărturisit că îl simţi ca prieten al tău pe fiecare suflet care se gândeşte la tine cu iubire creştinească. Oare iubirea şi cinstirea noastră nu le vei primi? Îndrăznind, ne rugăm ţie, sfinte, cerându-ţi să primeşti şi puţinele noastre laude:
Bucură-te, că sufletul tău de frumuseţile veşnice se desfătează;
Bucură-te, prieten al celor ce te cinstesc şi poveţele tale le urmează;
Bucură-te, cel ce împreună cu cetele sfinţilor te rogi pentru noi;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvim din nevoi;
Bucură-te, că în temniţă pe cei şovăitori în credinţă i-ai întărit;
Bucură-te, că pe cei îndărătnici cu ajutorul lui Dumnezeu i-ai biruit;
Bucură-te, cel ce în faţa prigonitorilor îndrăzneală ai arătat;
Bucură-te, cel ce nu te-ai scârbit când erai pe nedrept defăimat;
Bucură-te, că încă în trup fiind ai pregustat veşnica fericire;
Bucură-te, că văzând sporirea ta, ceilalţi s-au umplut de uimire;
Bucură-te, sămânţă a dăruirii fără măsură sădită pe al temniţei pământ;
Bucură-te, slujitor credincios al Noului Legământ;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 11-lea:
S-a adeverit cuvântul tău, sfinte, că „moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice”. Căci părăsind tu această lume, unul dintre cei cu care împreună ai pătimit te-a văzut în vis urcând la cer pe un tron luminat, şi aflând apoi de trecerea ta la Domnul, I-a cântat Iubitorului de oameni: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
„Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul Gherasim, cerându-ţi să te rogi pentru el. Iar noi, de la acest slăvit mărturisitor, care de la stăreţia Tismanei a ajuns în temniţa de la Târgu Ocna, fiindu-ţi frate de suferinţă, învăţându-ne a-ţi cere ajutorul, ne rugăm ţie:
Bucură-te, cel ce cu dreptate sfânt al închisorilor ai fost numit;
Bucură-te, că prin sfinţenia ta marilor mucenici te-ai asemuit;
Bucură-te, că pe noii mucenici ne-ai îndemnat să-i cinstim;
Bucură-te, că urmând povaţa ta mult folos agonisim;
Bucură-te, că de tine se bucură soborul mucenicilor din temniţele româneşti;
Bucură-te, că împreună cu noii mărturisitori din toată lumea pe Hristos Îl slăveşti;
Bucură-te, prin rugăciune nerăbdarea celor închişi cu tine în răbdare s-a schimbat;
Bucură-te, că pe aceştia precum Sfântul Dimitrie pe Nestor tu i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că întărindu-se în credinţă Adevărul cel veşnic L-au mărturisit;
Bucură-te, că împreună cu tine răsplata cea cerească o au primit;
Bucură-te, că mulţimea pelerinilor care vin la Târgu Ocna a sporit;
Bucură-te, că profeţia Cuviosului Gherasim s-a împlinit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 12-lea:
Femeii care şi-a riscat viaţa, venind pe ascuns într-o noapte ca să te vadă în camera de spital, i-ai cerut: „Vă rog să mărturisiţi oamenilor şi familiei mele dragi că am crezut până la sfârşit, că sunt împăcat, că-mi dau viaţa pentru Hristos şi pentru semeni”. Şi noi, luând îndrăzneala de a mărturisi oamenilor despre pătimirile tale muceniceşti, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Sfinte Mucenice Valeriu, încredinţaţi fiind de sfinţenia ta, ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere să punem început bun mântuirii noastre. Credem că tu te rogi pentru tot omul ce aleargă la tine cu nădejde, şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, crin ales între florile muceniciei;
Bucură-te, că de la tristeţe ai ajuns în Împărăţia bucuriei;
Bucură-te, pentru vremurile de pe urmă far strălucitor;
Bucură-te, mijlocitor pentru noi în faţa Dreptului Judecător;
Bucură-te, mângâiere cerească în focul ispitelor;
Bucură-te, că vădeşti lucrarea diavolilor;
Bucură-te, pavăză tare la vreme de prigoană a creştinilor;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să mergem pe urmele mucenicilor;
Bucură-te, roadă a Evangheliei răsărită în neamul românesc;
Bucură-te, că dreptslăvitorii de alte neamuri cu evlavie te cinstesc;
Bucură-te, că lauda ta în toată Biserica se vesteşte;
Bucură-te, că prin tine Hristos Se preamăreşte;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 13-lea:
O, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc! Vezi, sfinte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputinţa sufletelor noastre. Dar vezi şi nădejdea noastră în ajutorul cel de sus, şi vino şi scoate-ne din focul încercărilor, ca ajungând în Împărăţia cea cerească să Îi cântăm împreună cu tine Dumnezeului celui viu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întâi: A ajuns la noi propovăduirea ta… şi Condacul întâi: Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei…)

Rugăciune
Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm, ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre. Nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.
Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut pe noi să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.
Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare, şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i să se pocăiască, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor.
Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, ca avându-te pe tine împreună rugător să sporească în nevoinţă şi virtute.
Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.
Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, care i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, care i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune.
Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor, ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii dreptslăvitoare. Virtuţile lor şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi mustrarea aceasta să ne fie spre îndreptare.
Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tău, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-te cu zdrobire de inimă: „Doamne, arată-ne nouă unde se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, şi noi le vom cinsti pe ele cu evlavie”. Din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, dar ne rugăm Ţie, Doamne, să nu laşi trupurile robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită.
Ca închinându-ne lor cu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi mucenice. Şi împreună cu ei să aducem slavă, cinste şi închinăciune Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

DIALOGURI CU VALERIU (III)


Despre mistică

- Valeriu, noţiunile de mistica şi misticism sunt astăzi denigrate; totuşi oamenii cred în Dumnezeu şi au nevoie de comuniune cu El. Tu însuti ai o trăire lăuntrică profundă. Deci ce trebuie făcut?

- In primul rând, trebuie să denunţăm de rea~credinţă pe aceia care au reuşit, aici şi în alte părţi, să discrediteze noţiunea de mistică. Mistica va rămâne centrul renaşterii creştine care se prefigurează, căci prin ea creştinul intră în comuniune cu Hristos, printr-un proces sufletesc treptat de curăţire şi desăvârşire. Se porneşte de la întoarcerea omului în sine însuşi spre a-L căuta pe Hristos şi se ajunge la unirea cu Dumnezeu prin dragoste. Trăirea lăuntrică transformă firea, umple mintea de cunoştinţă, întăreşte voinţa, curăţeşte inima şi face din om un purtător de Hristos. Spre deosebire de morală, care impune rigoarea unor porunci, mistica este un act viu, intim, de trăire în Duhul Sfânt. Fiind o „artă”, ea presupune un îndrumător, un povătuitor. Acesta este un Avvă, un Părinte, care pe lângă faptul că administrează harul, are el însuşi o trăire lăuntrică şi o practică isihastă.

- Care este începutul vieţii lăuntrice cu Hristos?

- Credinţa, credinţa în Dumnezeu. Sunt oameni care cred prin firea lor şi prin mediul în care au trăit. Sunt oameni care ajung la credinţa din ei înşişi după căutări şi rătăciri. Sunt oameni care pervertesc credinţa din ei prin manifestări străine, degradante ori chiar satanice. Credinţa este o componentă potenţială a structurii sufleteşti, dar ea necesită un proces atent şi ordonat de cunoaştere. Iar Biserica are rolul de a ne învăţa dreapta-credinţă.

- Dacă începutul vieţii lăuntrice este credinţa, care este sfârşitul, încununarea ei?

- Credinţa e un sâmbure mic ce creşte necontenit in viata aceasta şi în viata viitoare, până la desăvârşirea omului şi unirea lui, prin dragoste, cu Dumnezeu. Deci dragostea este virtutea cea mai mare, care nu înlocuieşte, ci întăreşte şi mai mult credinţa.

Bibliografie
Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2006, p.486

MAGAZINELE MORŢII

Fenomenul consumului de droguri, dezaprobat, respins şi condamnat în mod unanim, continuă să se desfăşoare, să se dezvolte şi chiar să dobândească premise legale odată cu camuflarea conferită de aparenţa înşelătoare a noţiunii de substanţe etnobotanice.
Reportajul-documentar demască această disimulare cu caracter eufemistic, dezvăluind consecinţele nefaste ale dependenţei faţă de drogurile etnobotanice, modificările stării de conştiinţă, precum şi resursele sociale, psiho-socio-pedagogice şi spiritual-pastorale aflate în slujba combaterii acestui flagel.
Preluat de pe blogul lui RAFAEL UDRISTE unde poate fi vizionat si documentarul realizat de TVR 1.

DIALOGURI CU VALERIU (II)


Despre libertate

-Este libertatea o emanaţie a răului?
-Nicidecum. Răul nu există ontologic. În Dumnezeu nu există rău. Răul este răstălmăcirea libertăţii cu care Ziditorul a înzestrat pe oameni şi pe îngeri, creaturile Lui cu conştiinţă liberă. Răul în¬cepe cu orgoliul lui satan şi cu neascultarea omului.
- Respectă Dumnezeu libertatea omului?
- Prin atotştiinta Sa, Dumnezeu a respectat ontologic liber tatea omului, căci în creaţie a prevăzut naşterea Fiului Său, iar prin atotbunătatea Sa, Dumnezeu s-a făcut Om şi suferă împreună cu noi până ce se va mântui lumea. Natura omului e liberă. Dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.
~ Satana respectă libertatea omului?
- Satana nu cunoaşte lăuntrul omului, dar foloseşte toate mijloacele ca să-1 robească pe om, căci el însuşi este rob netrebnic. Nu există libertate în rău.
- Omul respectă libertatea omului?
- Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hristos pentru om. Respectarea omului de către om este o problema a îndumnezeirii oamenilor.
-Ce este eliberarea omului?
- Omul trebuie să se elibereze de tirania păcatului, de tirania naturii, de tirania semenilor săi, de tirania ignoranţei şi, până la urmă, să învingă moartea, iar acestea le poate realiza doar prin Hristos.
- Dar robia ce este?
- Este opusul eliberării, adică robia faţă de patimi, lală de le¬gile naturii, faţă de om, robia ignorantei şi, în ultimă analiză, robia morţii.
- Se poate acorda libertate răului?
- Răul are libertate, clar oamenii trebuie să-şi apere libertatea lor, demnitatea lor, integritatea lor, valorile lor, credinţa lor. Libertatea ce o are răul nu e şi îndreptăţire la guvernare, el trebuie înfruntat şi eliminat din lume.
- Poate exista o falsă libertate?
- Dacă poate exista un hristos mincinos, e firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.
Care este raportul între libertate şi autoritate?
- în lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate şi nici autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai în Dumnezeu sunt absolute.
- Care sunt criteriile de ordine ale conştiinţei libere?
- în primul rând poruncile lui Dumnezeu, apoi necesităţile naturale şi vitale şi după aceea valorile consacrate de experienţa omenească şi legile stabilite de oameni – dar toate acestea trebuie redefinite şi înţelese în context.
- Care este autoritatea ce dă pondere libertăţii?
- Este evident că omul nu este creatorul şi stăpânul lumii şi al vieţii, că omul singur nu are dreptul să fie stăpânul oamenilor. Numai omul aflat în comuniune cu Dumnezeu, omul îndumnezeit are stăpânire peste lume şi intră în comunitatea universală.
- Fiind oameni liberi şi nedesăvârşiţi, cum vezi problema infailibilităţii omului?
- La nivelul conştiinţei personale, omul este infailibil prin certitudinea personală a adevărului, dar cu rezerva tocmai a lipsei sale de infailibilitate. Deci omul singur nu poate fi infailibil. Numai Hristos a fost Om infailibil.
- Ce este deci libertatea omului?
- Este mediul în care se dezvoltă personalitatea umană, e condiţia responsabilităţii umane şi mai este justificarea omului împărat.
- Care este deosebirea între libertate şi libertăţi?
- Libertatea e condiţia, libertăţile sunt drepturi. Libertăţile definesc şi totodată limitează libertatea. Libertatea e în duh, libertăţile sunt în literă.
- Care este condiţia universului în raport cu omul?
- Universul şi natura au fost concepute ca să corespundă libertăţii omului. Este un echilibru uimitor între forţe multiple.
Universul material al omului funcţionează la fel cu universul spiritual al omului şi amândouă conduc pe om la Dumnezeu.
- Poate omul să-şi determine singur destinul?
- Ateii materialişti, obsedaţi de plăceri, de dorinţa ele dominaţie şi egoism, au creat civilizaţia modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au izolat natura umană şi au părăsit poruncile lui Dumnezeu, încercarea lor de a crea un rai pământesc şi senzual a dat însă greş. Natura se epuizează şi se poluează, devenind improprie vieţii. Tehnica, la rândul ei, are mult mai mari posibilităţi de distrugere decât de construcţie. La toate acestea se adaugă răul cel mai rău: alienarea oamenilor, în aceste condiţii, adepţii antropocentrismului modern nu se mai simt stăpâni pe destinele lumii pe care ei înşişi au construit-o. Astfel lumea alienată, fără Dumnezeu, îşi află pedeapsa propriei ei răutăţi.
- Ce este libertatea în viziunea materialismului ateist?
- O farsă, un fel de manifestare a hristosului mincinos. Determinismul materialist culminează în condiţionarea conştiinţei ca un complex de reflexe condiţionate, prin care omul e terminat ca om, ca personalitate, căci nu mai are libertate şi nu mai are sfinţenie în sine.
- Dar materalismul ateu foloseşte idei-forţă ca: libertate, comunism, egalitate, dreptate, materie, popor, ştiinţă, etc.
- Spiritul şi viziunea materialismului ateu pervertesc toate valorile, căci le pun în serviciul egoismului şi tiraniei. Este dovada că valorile umane nu sunt absolute prin ele însele, ci preţuiesc în funcţie de duhul, sensul şi măsura în care sunt folosite. Numai în Hristos totul e adevărat, bun şi folositor, în afara Lui, totul este dezastru.
- Cum îşi poate afla omul împlinirea?
- împlinirea omului e în comuniunea cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e chemat să aducă unitate în diversitate, să aducă ordine în istorie, să aducă sfinţenie în viată. Sfinţenia nu e ceva serafic, nepământean şi ezoteric, ci e deschiderea ce o face Hristos spre o lume trăită în Duhul Sfânt.
- Va primi lumea creştină a secolului XX viziunea libertăţii creatoare şi mesianice?
- Evenimentele tragice prin care trece lumea modernă vor crea condiţiile reîntoarcerii la credinţă. Trebuie să revenim la Duhul Sfânt, la Evanghelie, la forţa apostolică. Avem datoria să strigăm cu toată puterea Adevărul, pocăinţa şi întoarcerea lumii la Dumnezeu. Creştinismul renaşte în cuptoarele de foc şi tor¬tură ale materialismului ateu. Satana va pierde, prin chiar metodele sale de lucru, lumea pe care credea că o va câştiga. Hristos apare limpede ca Mântuitor, ca Mesia, şi va fi urmat cu credinţă de oameni.

Bibliografie: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p.490-494.

MOARTE MINŢII DE MAIMUŢĂ!

Prin minte de maimuţă înţeleg un comportament şi o gândire imitativă, lipsa de discernământ, de raportare la valori şi principii creştine, umane în definitiv.

Exact în urmă cu un an de zile publicam postarea ,,Dragii parlamentari: Banii jos!,, în cadrul unei campanii iniţiată de tinerii creştini care solicitau închiderea magazinelor de droguri. Ceream atunci ca spitalizarea tinerilor drogaţi sau deveniţi dependenţi de droguri să fie plătită de parlamentarii care au votat legea criminală în frunte cu Elena Băsescu, al cărei obraz va rămâne în veci pătat de nenorocirea adusă tinerimii române.

Intr-un an problema s-a rezolvat de la sine. Tinerii mor de-a dreptul, fără spitalizare. Moartea, dacă nu ştiaţi, ne arată întotdeauna adevărul. Aşa au văzut şi parlamentarii că şi drogurile uşoare pe care le-au votat pot duce la moarte.
Dar aşa s-a convins şi poporul român ce minţi de maimuţă ne conduc. Căci ce altceva poate fi imitaţia fără discernământ, preluarea neroziilor din campusurile americane, preluarea nelegiuirilor de peste tot. Bine că acolo nu se face sex în public, că s-ar fi găsit o ţoapă să ceară aşa ceva şi pentru România. In definitiv, ce altceva poate fi un om care se trage din maimuţă!? Eu, Slavă Domnului, am fost creată de Dumnezeu.

Din păcate, au trebuit să moară tineri ca să se ajungă la un miting de protest.

UN PASIONAT DE ARHEOLOGIE



Au existat dintotdeauna pasionaţi de arheologie, oameni care se recreează făcând periegheze şi căutând materiale arheologice. În trecut arheologii colaborau foarte bine cu această categorie de pasionaţi. Domeniile lor se intersectau. In timp ce arheologii studiază aşezări şi necropole istorice pe baza anumitor parametrii de cercetare, pasionaţii de arheologie se mulţumesc doar cu descoperirea unor artefacte.
După scandalul brăţărilor dacice legătura dintre cele două categorii de oameni legaţi de aceeaşi pasiune, în definitiv, s-a răcit brusc.

Atunci când domnul Iuliu- Cristinel Pop m-a contactat pentru a-mi prezenta una dintre descoperirile sale deosebite, este vorba de un inel sigilar roman din aur masiv decorat cu o camee, am fost destul de reticentă şi i-am făcut câteva observaţii. Mi-a dat răspunsul de mai jos care m-a convins că este într-adevăr un pasionat de arheologie, specie tot mai rară şi nu un vânător de comori, categorie aflată în creştere. Dealtiminteri, ce om ar fi predat autorităţilor o minunăţie de inel de aur masiv de aproape 30 g. Actualmente piesa se afla la Muzeul din Târgu-Mureş. Despre descoperirea sa s-a scris şi în revista Historia, numărul din ianurie 2011. Dar mai mult decît câteva piese adică podoabe, arme, piese de harnaşament, Iuliu Pop a descoperit un sit arheologic şi acest fapt va spune mai mult decât nişte piese disparate.

Şi iată şi pledoaria lui:
,,Va dau perfecta dreptate.Cunosc bine legislatia care reglementeaza conditiile in care se poate face o detectie si statutul unui potential obiect de patrimoniu , de altel ca pregatire sunt jurist si pentru nimic in lume nu as face o detectie intr-un sit arheologic cum de altfel in putinele iesiri nu am facut-o vreodata.Sunt la curent cu lista RAN si daca e sa mai ies la o detectie am grija unde ma desfasor ca si pana acum sa respect legislatia asa cum am facut si pana acum…Locatia de unde vedeti si dvs ce a iesit se numeste “La Cetate” iar amicul meu profesor de istorie a cercetat zona pornind d ela toponimia locului si obiectele gasite de el, au fost puse la dispozitia institutiilor abilitate chiar in vederea unor studii de profil.Acest lucru nu s-a intamplat decat exact a 2 zi dupa ce am predat inelul sigilar gasit impreuna cu alte obiecte , cand o echipa de arheologi a asistat la reconstituirea locatiei fiecarui obiect in parte…Nu am pretentia ca am actionat in cel mai profesionist mod cu putinta , dar totusi de la demersurile noastre s-au facut unele prospectiuni care au dus in final la declararea zonei respective sit arheologic la o o luna si 5 zile de la predare , incepand cu data de 17.11.2010…In echipa de arheologi erau chiar cineva care isi facea (fara material didactic) teza de doctorat pentru pinteni medievali…Situl arheologic este urmatorul :

http://ran.cimec.ro/sel.asp?ids=53

Atat eu cat si amicul am facut-o dezinteresat , chiar daca dupa lege se cuvine o recompensa baneasca acestui gest , care nu m-ar motiva mai mult , dar macar ar incuraja si pe altii daca vor gasi ceva , in conditiile legi bineinteles , sa procedeze la fel…
Metal detectingul nu este ce am vazut pe la TV in ultimii ani ca se intampla in Romania , cu acele proverbiale gropi si situri devalizate..Doar ca opinia publica si publicul telespectator nu isi da seama ca se poate si altfel si “infiereaza cu manie proletara” deja orice purtator al unui astfel de aparat…Dau perfecta dreptate si echipelor de arheologi care-si vad eforturile compromise de inavutiti dupa valori ce le scormonesc zona de cercetare.Si eu sunt pentru masuri punitive impotriva lor de altfel prevazute de lege…Reticenta fata de astfel de indeletniciri este inca foarte mare , mai ales din partea specialistilor si pe buna dreptate , dar sunt totusi state europene in care cluburile si asociatiile de profil (care la noi lipsesc) au parteneriate de colaborare chiar fructuoase…O conduita gen Marea Britanie nu prinde la noi , aici valoarea materiala primeaza in fata constiintei si asa va fi poate intotdeauna…Sunt constient ca in Romania nu va exista un “target” pentru a se pune in aplicare un proiect gen “Portable Antiquities” ca la englezi care blamat de unii , laudat de altii , pana la urma au fost gasite si predate artefacte ce au rescris pagini de istorie…Cu siguranta stiti despre faptul ca fermieri modesti , politisti , oameni cu diverse preocupari manuind un detector de metale , in zone permise bineinteles , au gasit lucruri de valoare , gen Terry Herbert fermier englez sexagenar ce a gasit in septembrie 2009 un tezaur saxon din 1.600 de piese din metal pretios , a oprit cautarile si s-au implicat arheologii care au descoperit cele mai multe din acele piese…
Statutul detinerii unui asemenea aparat este foarte strict reglementat si sunt constient ca cei care devalizeaza situri nu au inregistrate aceste aparate si nu detin o autorizatie de la Biroul de combatere a Infractiunilor contra Patrimoniului din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale / Inspectoratului de Politie , deci nu pot fi monitorizati si nici tine sub un control…
Sunt administrator al unui forum de profil , singurul din tara si impreuna cu alti amici incurajam respectarea legislatiei in domeniu…Cate sanse exista sa se si intample acest lucru nu stiu , dar macar incerc…
Va dau dreptate de asemenea cand spuneti ca o facultate de profil , m-ar face mai atent cu activitati gen periegheza , stratigrafie si cu siguranta as constientiza mai mult importanta unei sapaturi…Din pacate la 43 de ani , motivatiile de acest gen sunt mai putine , dar nu ar fi tocmai imposibil de realizat o a doua specializare , ma gandeam la un master , dar intr-adevar asta nu poate suplini studiile unei facultati de profil la baza…
Poate va vine greu sa credeti , dar detectorul poate sta foarte bine in cutie si acasa…Acum mai bine de un an , in toamna anului 2009 , impreuna cu un amic , fiind pasionati de stransul cipercilor , fructe de padure , drumetii , ne-a facut sa identificam cateva pietre cu simboluri ciudate care s-au dovedit inscriptioinate in neolitic…si in aceeasi perioada , pornind de la 2-3 cioburi de ceramica vazute in urma unui utilaj , am cules material ceramic de ordinul sutelor de piese , unele din ele datand dintr-o cultura ce e drept mai putin neconscuta , chiar atipica dar si cioburi care ar putea fi antice si foarte multe sigur medievale…Se pare ca utilajul care sapase magistrala unei conducte pentru gaz a depreciat total o locuinta tip tell , datand din neolitic pana in evul mediu tarziu se pare…Despre toate acestea am anuntat pe dl,profesor Gheorghe Lazarovici de la Cluj , bun amic devenit intre timp , care s-a implicat pe fondul acestei descoperiri…A fost cules de acolo ce se mai putea…utilajul stricase tot…dar fara sa fi sapat nu stiam poate niciodata ce fusese acolo…Eu in iesiri in acea locatie , am mai gasit 2 margele poliedrice din sticla calita colorata cu oxizi de fier , posibil romane , fragmentele sparte de utilaj ale unei posibile stele funerare neolitice , am gasit un gratoar din cornean si altul din silex , precum si alte fragmente taioase de silex folosite ca unelte…parte din inventarul ceramic urias gen puzzle am incercat si cu cateva chiar am reusit sa le reconstitui…Dl.Lazarovici a inserat aceste date , coroborate cu studiile dansului pe zona intr-o lucrare despre megalitele din zona , unde am fost placut surprins sa fiu cooptat ca si coautor , lucrare prezentata la Simpozionul de Arheologie de la Iasi in primavara lui 2010…De asemenea am considerat (si bine am facut) sa prezentam o albie a unui parau cu serioase resurse de opal d-lui Lazarovici care pentru acest lucru a venit cu dl.Gerhard Trnka de la Universitarea din Vienna specializat si dumnealui pe acest segment…Am facut zeci de drumuri singur in acea locatie incercand sa salvez cate ceva de la suprafata din pamantul rascolit de utilaj…Mergeam cu taxiul pana aproape si veneam seara…Nu vreau sa acuz pe nimeni de pasivitate dar nu a venit nimeni de la muzeul judetean sa il duc acolo , macar ca stiau si fusesera anuntati…In fine , nu vreau sa judec pe nimeni , fiecare-si face meseria cum crede ca trebuie sa si-o faca…
V-am povestit toate acestea nu stiu de ce…poate sa va arat ca-mi place si ca ma intereseaza…
La Targu-Mures pe langa reticenta fata de gestul meu , poate fireasca , dl.director si staff-ul de acolo dupa ce bineinteles s-au convins ca nu intrasem intr-un sit arheologic , a recunoscut ca de 12 ani de cand e in functie nu a avut un precedent al unei predari…
Poate a fost mica mea / noastra contributie la o istorie nationala poate insuficient de bogata in obiecte de acest gen…Am inteles ca ceramica culeasa de la suprafata si din zona unei cisterne a asa zisei cetati , pot spune ceva si in afara de fibulele romane si obiectele medievale , unele dintre ele chiar si din primele secole ale mileniului trecut mai putin aflate din obiecte de acest fel , cel putin in zona unde au fost gasite…Cineva spunea ca unele puteau fi chiar de la cei care rezistasera invaziei mongole in sec XIII…Obiectele de factura antica , fiind intr-o zona extralimes dar nu cu mult , poate sugereaza o misiune militara romana impotriva dacilor liberi si poate moartea violenta chiar a purtatorului de drept al inelului-sigilar…De la Antoninus Pius , pana la Filip Arabul , zona de nord si est a limesului au fost intens si constant atacate , poate chiar vexilatii ale Leg.V Macedonica , asezata in 168 d.Chr la Turda-Potaissa au fost cei care au luptat in zona , sau alae 1 Ilyricum de la castrul de la Brancovenesti de aproape , ultimul castru roman…Am identificat scena de altfel raspandita in antichitate a luptei dintre Hercule si Anteu , pe reversul unor monede emise de Pius , Caracalla si Filip Arabul…Se pare ca in timpul lor semnificatia scenei era mai raspandita..Oare in ton cu simpatia pentru aceasta scena de lupta sa fi fost si personajul de rang inalt ce si-a dat la gravat inelul sigiliu ? Mi-ar place si mie sa stiu ce s-antamplat acolo…
Nu va mai retin cu povestile mele…Va multumesc ca ati avut rabdarea sa citit tot ce am scris mai sus si succes in activitatea dumneavoastra !

DIALOGURI CU VALERIU (I)

Despre „medievalismul” creştinismului

Un om politic cu convingeri liberale i-a spus lui Valeriu:
- Pentru mine credinţa este o instituţie pe care trebuie să o încurajăm pentru a fi un corectiv al egoismului şi abuzului omenesc. Dincolo de rolul ei socio-politic, ea nu mă interesează. Omul politic nu are nevoie de Dumnezeu. Credinţa trebuie îngrădită politic, pentru a evita un nou Ev Mediu obscurantist.
- Domnule, i-a răspuns Valeriu, pentru unul ca dumneavoastră suferinţa este salvatoare. Prin suferinţă veţi ajunge la lumina credinţei. Veţi înţelege atunci că sunteţi mic şi nedesăvârşit, că lumina dumneavoastră este întuneric, că numai prin Dumnezeu poţi fi om adevărat, că numai prin credinţă sunt deschise orizonturile cunoaşterii şi, în fine, că lumea nu se poate mântui fără credinţă. Sunteţi solul unei idei preconcepute despre Evul Mediu şi al unei falsificări a conceptului creştin. Mai mult decât oricine, credincios se cuvine a fi omul politic, căci orientând lumea, el împlineşte voia lui Dumnezeu, şi-i revin mari responsabilităţi, în ceea ce priveşte Biserica şi rolul ei ca instituţie, ea nu este un corectiv, ci o integrare a lumii în Hristos şi nu priveşte o parte, ci întregul, întrucât n-aţi voit a primi credinţa din pricina egoismului materialist, iată că vă vin suferinţa şi moartea prin ateismul materialist. Egoismul burghez e strivit de fiul său mai cumplit, orgoliul ateist-materialist. Nădăjduiesc din inimă ca înainte de moarte să ajungeţi la credinţă, dar asta ar însemna să-I urmaţi lui Hristos.
Şi omul acela a ajuns la credinţă.