IA, MAI RESPECTAŢI PLURALITATEA IDEILOR ŞI OPINIILOR, DOMNILOR!

Decizia CNA urmare a ,,scrisorii celor 11,, de sancţionare a Eugeniei Vodă în ,,cazul Cristoiu,, pe motiv că nu a asigurat pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere e mai tare decât credeţi. Un câmp deschis de bătălie. De acum înainte moderatorii vor avea la dispoziţie în studio, o coasă.

Pusă în practică în emisiunea Eugeniei Vodă ar fi arătat aşa. Iată scenariul.
Cristoiu pe baza zecilor de dosare studiate spunea opinia lui că Zelea Codreanu e un erou romantic şi a fost incoruptibil. In acel moment Eugenia Vodă trebuia să sară ca arsă şi să zică exact cu cuvintele celor 11 reprosându-i că ,, , ignoră caracterul fascist şi terorist al acestei grupări politice, contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România, responsabilitatea ei (şi a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovaţi, între care şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti din perioada interbelică,,.
In acel moment Cristoiu trebuia să sară de şapte metri şi să spună că el nu vorbea despre asasinate ci opinia lui era vis-a-vis de corupţie. In replică E.V. trebuia să-i înfigă unghia în gât şi să spună că măsura moralităţii este criminalitatea.

Şi atunci Cristoiu, documentat cum este şi pentru ca lupta să fie dreaptă trebuia să spună că există o opinie generală bazată pe mai multe documente istorice şi memorialistice conform cărora legionarii la rândul lor au fost cele mai numeroase victime ale holocaustului românesc în care au suferit câteva milioane de oameni şi sute de mii au fost asasinaţi. Şi că singura deosebire dintre holocaustul evreiesc şi cel românesc este aceea că primul este teoretizat, recunoscut internaţional şi există o reţea internaţională de căutare a criminalilor persoane fizice sau juridice şi de acţionare a acestora în judecată în timp ce, cel de-al doilea se află de 60 de ani încoace la stadiul de opinie, de idee împărtăşită de câteva milioane de români, de problemă pe care aşteptăm să o rezolve Dumnezeu.
Dar şi aşa conform deciziei CNA, aflat la stadiul de idee bazată pe realitatea istorică holocaustul românesc are dreptul de a intra în discuţie, de a fi prezentat. Iar dacă moralitatea se reduce doar la criminalitate atunci moral ar fi să fie găsiţi, urmăriţi, pedepsiţi şi criminalii poporului român.

Astfel realizatoarea emisiunii ar fi respectat pluralitatea ideilor şi a opiniilor. Cu E.V. pe post de amazoană şi cu un Cristoiu băgat de frică sub birou, cei 11 ar fi fost cu siguranţă mulţumiţi.

Cu toată încrederea în obiectivitatea CNA şi a,, celor 11,, şi pentru că suntem în Postul Crăciunului şi despre moralitate pot vorbi doar victimele le dedic o pagină din memoriile unui tânăr legionar care a trecut prin ,,experimentul Piteşti,,. Şi memoriile lui au valoare istorică. Fie ca mărturia acestui om să îi învăluie ca o binecuvântare dacă au fost cinstiţi dar neinformaţi şi să le pătrundă ca un blestem în oase dacă au crezut că istoria este o tarabă de vechituri din care îţi alegi doar ce îţi foloseşte. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Dumitru Bordeianu povesteşte.

Crăciunul lui 1950. Degradarea

Aşa cum n-am uitat Crăciunul lui 1948 de la Suceava, tot. aşa nu~l voi uita niciodată pe cel din 1950, petrecut în camera 3 subsol.

Eram atât de deshidrataţi şi de slăbiţi în urma însetării, că păream mai degrabă nişte umbre decât oameni. Dacă până atunci torturile administrate prin bătăi şi însetare nu atinseseră încă degradarea absolută, ceea ce voi mărturisi în continuare avea să intre în domeniul patologiei, iar satanizarea să atingă paroxismul. Nu mi-am putut închipui vreodată că omul, fiinţă raţională, ar putea să-şi înjosească semenul în aşa grad. Ce minte de demon a putut să născocească atâta cruzime? Chiar în ziua de Crăciun, când fiecare dintre noi, în intimitatea sa, îşi mai amintea cum sărbătorea Crăciunul împreună cu cei dragi, am fost puşi în faţa unor fapte care ne-au uluit. *
In acea dimineaţă – îndată ce a sunat deşteptarea, la ora şase – Zaharia, care în ultima săptămână lipsise din cameră, a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineaţă să luăm poziţia fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină şi scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare. Am rămas îngroziţi de ceea ce auzeam. Aşa ceva nu mai auzisem şi nu mai văzusem vreodată.
în dimineaţa aceea, mulţi dintre noi n-au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se ieşea afară numai la două-trei zile. De aceea, numai cam a treia parte dintre noi şi-au făcut nevoile în gamelă, în cameră era un miros dezgustător, dar îl suportam, căci ne obişnuisem cu el de atâta timp. După ce unii şi-au făcut necesităţile în gamelele lor, Zaharia le-a ordonat să se aşeze pe marginea priciului, să-şi ia lingura şi să-şi mănânce fecalele. Doamne, ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare! Mulţi au refuzat să-şi mănânce fecalele, iar alţii au avut reflexe de vomă de aveai impresia că-şi vărsau maţele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginaţie, chiar bolnavă, nu şi l-ar fi putut închipui.
în faţa acestei stări de nedescris, mulţi îşi doreau moartea. Şi totuşi au fost unii dintre noi care şi-au mâncat fecalele: din pudoare însă, nu le voi da numele. Din cauza refuzului altora, a început o bătaie cum numai în camera 2 parter trăisem; se lovea peste cap, peste faţă, pe unde se apuca, cu toate instrumentele de tortură. Mulţi dintre noi am scăpat gamelele pe jos, murdărind în acelaşi timp şi priciul cu fecalele care degajau un miros greţos. Cei care vărsaseră pe ei au fost duşi la w.c. să-şi spele hainele pătate, iar fecalele căzute pe jos au fost strânse cu pumnii şi aruncate în tinetă.
Cei care au fost sortiţi să-şi mănânce fecalele, după bătăile pe care le-au îndurat erau atât de schilodiţi, că stăteau ca nişte statui nemişcate pe priciuri. Au fost crunt bătuţi şi cei care au avut curajul să-l înfrunte pe Zaharia şi să-i spună că nici cei mai odioşi monştri n-ar fi fost în stare să-şi degradeze semenul într-un chip atât de bestial. Pentru Pintilie a fost începutul asasinării, în timp ce pentru Nedelcu al nebuniei. Vlad Drăgoescu, nelegionar, fire sensibilă, avea în continuare un reflex de vomă de-ţi lăsa
impresia că-şi dădea sufletul Mă gândeam cu groază cum voi reacţiona eu când îmi va veni şi mie rândul.
Peste resturile de fecale rămase în gamelele noastre, s-a turnat apoi zeama de toate zilele, obligându-ne să mâncăm această scârboşenie. Cu toate că Pintilie şi Nedelcu au refuzat să mănânce, ie-au pus căluş la gură şi li s-a introdus acest amestec pe gât cu linguriţa. Aşa că, dragi camarazi şi cititori, vedeţi cum am petrecut noi prima zi de Crăciun a anului 1950. Iertaţi-i însă şi voi, cum i-am iertat şi noi, pe toţi cei care ne-au supus la astfel de degradări.
După masă, în aceeaşi zi de Crăciun, Zaharia s-a dus la camera 4 spital de unde s-a întors cu nişte hârtii pe care le~a aruncat pe priciul lui Măgirescu şi Păvăloaia, să le citească; iar el a început să se plimbe prin cameră cu mâinile la spate, fredonând repertoriul său. După vreo jumătate de oră de muzică, s-a oprit şi i-a cerut lui Măgirescu să-i spună pe cei ce ştiau să cânte colinde de Crăciun şi care se pregătiseră în acest sens înainte de începerea demascărilor. Cum acesta îi cunoştea pe toţi cei ce pregătiseră colindele ca să sărbătorească Crăciunul în închisoare, i-a adunat pe priciul lung într-un colţ şi le-a distribuit la fiecare hârtiile aduse. Pe ele erau scrise, pe melodiile colindelor, cele mai scabroase cuvinte la adresa Fiului lui Dumnezeu şi la adresa Sfintei Fecioare Măria.40
Pentru că sunt creştin şi toată fiinţa mea se cutremura când pronunţam numele lui Dumnezeu, nu puteam şti dacă voi putea să spun acele cuvinte de hulă, de insultă aduse Majestăţii şi Sfinţeniei lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului de către slugile Satanei, în acea zi sfântă a anului 1950, în camera 3 subsol. Nici cele mai depravate femei din lume, nici un om, oricât de depravat ar fi fost el, nu şi-ar fi îngăduit să rostească atari cuvinte de hulă la adresa Sfinţeniei lui Dumnezeu. Neavând ureche muzicală, eu n-am fost obligat să fac parte din corul satanic. Au mai refuzat să cânte aceste monstruozităţi Pintilie, Nedelcu, Zelică Berza, Reus Gheorghe, Dinescu şi Gelu Gheorghiu. Pentru asta, au fost supuşi la groaznice bătăi, iar cântecele au fost intonate în toate cele trei zile ale Crăciunului. Acelaşi lucru necurat s-a petrecut în toate camerele de la subsol şi parter.
A doua zi, ne-au obligat iar să ne facem nevoile în gamelele în care mâncăm şi, din acea zi blestemată şi până după Pastile Iui 1951, nimeni dintre noi n-a mai avut voie să-şi spele gamelele şi lingurile. De asemenea, nu mai aveam voie să bem apă din ceaşca de pe capacul tinetei, ci trebuia să turnăm apa din ceaşcă în gamela noastră, înainte de a o bea. Mulţi dintre noi, ca să mai lungească timpul până când aveau să fie obligaţi să-şi mănânce fecalele rămase în gamelă, se abţineau să aibă scaun, fapt ce a dus repede la constipaţie, care a antrenat alte complicaţii şi mai grave.
Tot a doua zi de Crăciun, mi-a venit şi mie rândul la această degradantă încercare, neîntâlnită nici măcar pentru animale. Mi-e greu să descriu aceste nelegiuiri şi nu numai pentru noi, cei ce le-am suportat, ci şi pentru cititori, care vor avea aceeaşi reacţie de repulsie, scârbă şi greaţă. Ca şi în prima zi, unii dintre noi am avut o puternică reacţie de vomă^numai văzând în gamelele din care trebuia să mâncăm aceste dejecţii. Unii au încercat să închidă ochii, ţinându-se cu mâna de nas, iar alţii n-au putut lua nici măcar o lingură. Cei care s-au opus categoric au fost Petrică Tudose, Eneea, Virgil Mitan, Ion Grigoraş, Huţuleac Ion şi alţii.
Printre cei vizaţi de Zaharia, care asista la acest spectacol grotesc, eram şi eu. Oricât am fost silit şi bătut şi oricât aş fi încercat, reflexul de vomă a fost mai puternic şi m-a împiedicat să înghit propriile mele fecale, în această atmosferă de miros de vomă, eram convins că fiecare în sinea lui trăia o revoltă vecină cu nebunia.
Şi atunci – bătăile continuând cu mai multă bestialitate, până a treia zi de Crăciun – n-a scăpat unul fără să treacă prin această siluire. Toată operaţia s-a făcut fără ca gardianul să fie la curent, pentru că nu el ne distribuia masa ca să ne vadă gamelele infecte, ci unul din comitet, în zilele următoare, s-a procedat în acelaşi fel şi cu urina, cu rezultate mai eficace.
Culmea degradării a fost atunci când o parte din noi au fost forţaţi să mănânce fecalele altuia (eu, nu ştiu de ce, nu am fost obligat să o fac). S-a ajuns atât de departe în această nemaipomenită degradare, încât unii dintre noi au preferat să mănânce propriile fecale, pentru a nu fi obligaţi să le mănânce pe ale altuia. Această siluire paranoică a durat vreo trei săptămâni iar pentru alţii câteva luni, timp în care am fost atât de crunt bătuţi pentru că refuzam să ne supunem, încât aceste săptămâni au fost pentru noi începutul unui delir colectiv.
Anul Nou 1951, după mărturisirile de mai sus, refuz să mi-l mai amintesc.
In aceste săptămâni de oroare, Pintilie şi Nedelcu au fost atât de sălbatic torturaţi, că primul a murit iar celălalt a înnebunit.

Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării, Ed. Scara, Bucureşti, 2001, p.188-192

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *