AMNEZIA MINORITĂŢILOR DIN ROMÂNIA. (II)

De curând guvernul a aprobat revenirea la denumirea de ţigan în loc de rrom pe considerentul confuziei create la nivel internaţional în ultimii 20 de ani.
Decizia guvernului trebuia să aibă în vedere nu doar confuzia ci mai ales:
1) istoria termenului;
2) realitatea etnografică şi anume aceea că în România modernă existau deja două categorii de ţigani, sedentari şi nomazi, ceea ce scoate istoria nomazilor din context românesc şi îl plasează într-unul internaţional;
3) Practica istorică a schimbării denumirii unei populaţii. Cum, când şi de ce se recurge la acest lucru.

1) Denumirea de ţigan nu este nici poreclă şi nu are un sens peiorativ ci este pur şi simplu numele etniei cu pricina. Terminaţia ,,gan,, înseamnă la popoarele asiatice ,, popor,, ( a se vedea denumirea ,,afgan,,). Nu este nici o noutate.

In toate documentele oficiale emise de cancelariile statelor medievale româneşti membrii acestei etnii sunt denumiţi cu termenul de ,,ţigan,, şi în documentele oficiale nu sunt admise porecle. Câteva din cele câteva sute de documente medievale pe care le-am studiat cu privire la judeţul Ialomiţa, cel mai mare judeţ al Ţării Româneşti, menţionează fie persoane ,,ţigani,, sau ,,aţigani,, fie ,,sălaşe de ţigani,, în sensul de familii.

Faptul că în epoca modernă până aproape în contemporaneitate în mediul rural sau cvasi-urban se menţionează etnia acestor oameni ţine de mentalitatea veche românească. In evul mediu deşi nu existau state naţionale ca în zilele noastre se păstra obiceiul ca străinii să poarte alături de numele propriu şi atribuirea etnică, de pildă Iane grecul, Ion ţiganul, etc. Aceasta se datora în primul rând faptului că pe atunci comunităţile rurale majoritare în arealul românesc şi cvasiurbane erau omogene etnic şi fiecare străin era individualizat prin atribuirea etnică. Practica era întâlnită însă şi în restul Europei iar tradiţia românească se baza pe obiceiul întâlnit în Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin de a utiliza denumiri etnice pentru diversele ,,neamuri, seminţii, popoare,,. . In teritoriile slave se foloseau denumiri geografice sau chiar de ocupaţii sau obiceiuri.

Chiar şi formarea unui nou sat impunea precizările etnice. De pildă după ce satul Vaidei a fost robit de tătari la sfârşitul secolul al XVI-lea, postelnicul Ianache îl reface. Documentul din 1614 menţionează că au fost aduşi ruşi şi moldoveni. Noii aşezări i s-au acordat mai multe scutiri de dări numite ,,slobozii,, şi aşa a apărut Slobozia lui Ianache, adică Slobozia de azi. Coloniştii poartă denumirea etniei: Rusu, Moldoveanu, Sasu, Sârbu, Secuiu etc. Aceste precizări etnice nu aveau nici un aer naţionalist ci pur şi simplu se evita confuzia din onomastica românească. In tradiţia creştină fiecare purta doar un singur nume la care se asocia eventual funcţia (popa Ilie, Dragul cnezul) sau dregătoria (Ianache postelnicul) sau locul de baştină (Dragomir din Mierlari). Doar în zapise mai apar poreclele (Radu Gălăgie ot Lipereşti vinde lui Radu logofăt din Ţigăneşti parte de moşie în Lipereşti…).

2) In târgurile şi oraşele din secolul al XIX existau ţigani sedentari, creştini şi integraţi societăţii timpului. Ocupaţiile lor erau utile. Mă refer la fierarii absolut necesari unui timp în care trasportul se făcea cu căruţele. La argintarii care lucrau podoabe ieftine şi la îndemâna tuturor, la lăutarii necesari şi ei de vreme ce aceeaşi tradiţie românească de influenţă bizantină nu permitea femeilor să cânte în public iar rapsozii populari cântau doar ocazional la hore. La fel de necesari erau şi zlătarii care prelucrau materiale neferoase lucrând piese de orfevrărie pentru biserici, conace etc.

Până la începutul secolul al XX-lea breslele de meşteşugari români erau foarte puţine. Iar calificarea unui meşter în breslele altor etnii săseşti sau ungureşti costa foarte mult. In breslele evreieşti nici nu erau admişi. Prin urmare ţiganii meşteşugari şi lăutari erau parte activă a societăţii româneşti moderne. Erau probabil urmaşii robilor ţigani menţionaţi în documentele medievale şi care datorită convieţuirii seculare au asimilat civilizaţia timpului fără însă a fi asimilaţi etnic. Apar în continuare denumiţi cu numele etniei.

Altceva sunt însă ţiganii nomazi şi care din vechime se deplasau pe vaste teritorii aparţinând după 1918 statelor naţionale de azi. Comunismul nu doar că a închis frontierele blocându-i în spaţiul est-european ci i-a sedentarizat forţat. Efectul a fost un dezechilibru demografic şi un conflict deschis între cultura lor tradiţională şi civilizaţia în care au fost prinşi. Ţiganii aveau o rată a natalităţii foarte mare dar în condiţiile de nomadism aceasta era compensată de o rată a mortalităţii infantile la fel de mare. Sedentarizarea a produs scăderea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă. Rezultatul a fost că în 50 de ani de comunism au apărut trei generaţii, practic populaţia ţiganilor nomazi triplându-se. Acest lucru s-a petrecut în toate ţările fostului lagăr comunist şi prin urmare este o problemă internaţională, o moştenirea comunistă şi nu o problemă a României.

2) Practica istorică dovedeşte că sunt momente în istoria unui popor când se recurge la schimbarea denumirii oficiale. Deşi foarte rare, aceste momente coincid cu apariţia unui nou stat. De pildă în 1864 statul român format din unirea a două din principatele române a luat denumirea oficială de România deşi până atunci statele medievale purtaseră fie denumiri etnice (Valahia) fie denumire etnice corelate cu cele geografice (Ungrovlahia, Moldovlahia), fie denumiri geografice (Moldova). Denumirea statului trebuia să conţină elementul definitoriu şi comun pentru istoria, limba, evoluţia statului respectiv. De pildă Regatul Unit al Marii Britanii şi Scoţiei este o denumire istorică. Şi cu siguranţă există şi alte exemple.

Evenimentele de după 1990 arată că în cadrul etniei ţigăneşti nu s-a produs nici un eveniment major care să impună schimbarea denumirii etnice. Prin urmare schimbarea denumirii nu a respectat practica istorică internaţională. Iar consecinţa nerespectării acesteia a fost confuzia care a costat imaginea României şi a afectat relaţiile comunităţilor românilor din Italia, Spania, Franţa etc.
Efectele confuziei s-au răsfrânt şi asupra ţiganilor sedentari din România, parte integrantă a societăţii româneşti, mulţi dintre ei intelectuali sau muzicieni recunoscuţi băgaţi în aceeaşi oală cu ţiganii nomazi şi făcuţi într-un fel responsabili de faptele acelora. O mare eroare!

Am speranţe însă că actualul conflict dintre cultura tradiţională ţigănească şi civilizaţia europeană se va stinge treptat.
Până atunci diplomaţii şi politicienii responsabili de confuzia creată să iasă în faţa naţiunii şi să îţi asume public toate efectele ei. Ţara s-a săturat de explicaţii ştiinţifice şi de veşnica pisică moartă aruncată în bătătura Europei.

5 thoughts on “AMNEZIA MINORITĂŢILOR DIN ROMÂNIA. (II)

  1. Daca priviti in cazul lui Cofariu M. cu televiziunea franceza (s-a spus despre el minciuna ca este ungur maltratat de catre romani la ora de maxima audienta iar dezmintirea a venit peste citeva zile la o ora de minima audienta) atunci cam acolo suntem cu schimbarile in perceptie…
    Briliant articol! Felicitari! Si totusi ma bucur ca pot studia fie si acum istoria cu dv. folosind internetul … Miuex plus tard que jamais! cristina p.

  2. Si totusi inca o observatie. Nu am prea auzit de nici un apel serios al tiganilor si ai conducatorilor lor la o civilizare generala. Nici macar pe cei intelectuali sau scoliti asa cum spuneti… SI mi se mai pare importanta observatia profesorului meu (repet singura ipostaza care ma intereseaza) V. Dancu
    "O să îmi aduc aminte toată viaţa un episod din cariera mea de ministru în Guvernul României, singurul moment în care mi-am pierdut cumpătul şi mi-a venit să reacţionez de o manieră primitivă. Lucram alături de o echipă de specilişti tineri, romi în majoritate, la Strategia natională pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, făcusem ceva progrese, începusem să lucram mai ales pe dimensiunea socială şi educatională, începusem programele de cuplare la curent apă şi canalizare a unor comunităţi exclusiv rome şi eram mereu sabotat de cativa lideri ai unor organizatii, oameni cunoscuti pentru că se prefăceau că luptă pentru drepturile omului. I-am adunat la mine în birou pentru ca să mediez, să negociez un acord între ei, lucru imposibil, după cum am văzut mai apoi. Se certau pentru banii virtuali care vor veni din programe, dar singurul punct de consens între ei era următorul, pe care unul dintre ei mi l-a spus răspicat: eu nu am ce să caut în programe de îmbunatăţire a situaţiei romilor pentru că romii dacă se deşteaptă nu mai pot fi controlati, dacă sunt in mizerie este mai bine, ei bulibaşii îi vor duce la vot. Prinzând curaj altul mi-a spus că dacă vreau să fac ceva pentru ei ar fi mai bine să vorbesc cu Premierul si Preşedintele pentru ca să-l scoata de la bulău pe Fane Spoitoru, el este liderul şi de el le este frică, cu el liber ei pot fi ţinuti sub ascultare. M-am albit la faţă, după spusele unui consilier, am dat cu pumnul în masă şi i-am dat afară, dar eram departe să mă comport ca şi în bufetul din Runcu Salvei. Am uitat în acel moment de condiţia mea de ministru, de diplomaţie şi de toate, am vrut să le sparg figurile acelor ticăloşi care nu erau de acord ca să începem să le cumpărăm încaltaminte si ghiozdane copiilor romi, acelor bezmetici care vroiau sa ia in continuare impozit pe prostie şi sărăcia bieţilor ţigani. Pentru că saracia si analfabetismul etniei lor era, pentru ei, o importantă resursă pe care o exploatau în modul cel mai veros. " preluat de pe http://vasiledancu.blogspot.com/2010/08/romania-care-nu-mai-stie-spune-nu.html
    cristina

  3. Multumesc pentru precizari si incredere. S-au strans si dovezi ca ceea ce s-a petrecut la Cluj a fost o diversiune. Din pacate diversiunea ca forma de lupta este foarte greu de sesizat de nespecialisti, mai ales de catre cei din media.

    Episodul pe care il relatati despre tigani este specific conflictului dintre cultura si civilizatie. In culturile asiatice liderul are rolul dominant in viata intregii comunitati. Iar in jurul liderului se fac afaceri, evident!Relatarea lui Dancu poate fi confirmata si de multe lucruri din ,,teren,,.

  4. Pt. Mihai,
    Pentru notiunea de popor cum se spune pe romaneste sau etnie (neologism de origine greaca) sau natiune (orig. latina) exista mai multe definitii dar toate au aceleasi criterii. Poporul este o comunitate care vorbeste aceeasi limba, are o istorie comuna, are ocupatii specifice si ocupa un teritoriu. Tiganii vorbesc aceeasi limba, au o istorie comuna si credinte religioase si in vechime aveau ocupatii legate de mestesuguri si comert. Traiul nomad specific asiatic i-a impiedicat sa isi constituie un stat.
    Prin urmare respecta definitia general acceptata. Mai putin criteriul statal, dar daca mai dormim putin o vor rezolva si pe asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>