BUCURĂ-TE DANIIL! SUFLETUL RUGULUI APRINS


Prinsă cu tot felul de nimicuri am uitat un fapt esenţial. Pe 17 noiembrie 1962 a fost ziua naşterii in ceruri a părintelui Daniil de la Rarău (Sandu Tudor)pentru care am o evlavie deosebită. Mulţumesc domnişoarei Corina că mi-a amintit.

Din certificatul constatator al morţii reiese cauza decesului: hemoragie cerebrală, un diagnostic care spune de la sine cauza reală, adică tortura.Oare de câte dovezi mai are nevoie Sf. Sinod pentru a-l canoniza?

SANDU TUDOR -,,RUGUL APRINS,, AL CREDINŢEI

1896- Alexandru Teodorescu s-a născut la Bucureşti, fiul lui Alexandru şi Sofia Teodorescu. Tatăl său era preşedinte al Curţii de Apel Ploieşti.
1914-1916- Participă la Primul Război mondial şi este avansat la gradul de sublocotenent.

A studiat pictura la Academia de Arte Frumoase .
1922-1924- ofiţer asistent pe vasul Dobrogea.
1925-1927- activitate publicistică şi literară. Colaborează la ,,Gândirea,, ,,Convorbiri literare,, ,,Cuvântul Artistic,, ,,Familia,, ,,Contemporanul,,.
1927- redactor –şef al publicaţiei ,,Gândirea,,.
1928- Subdirector al Institutului Teologic din Chişinău.
1929- Intreprinde o călătorie de documentare în Muntele Athos care îl impresionează profund.
1930 1936- editează revista săptămânală ,,Floarea de Foc,,
1933- scoate cotidianul ,,Credinţa,,

1939- trimis pe frontul de est.
1942- arestat şi internat în lagărul de la Târgu-Jiu bănuit a avea convingeri de stânga. Este eliberat la intervenţia Ministerului de Război.

1945- Îşi vinde averea: casele de pe Calea Victoriei, maşina personală şi bunurile. Participă la renovarea mănăstirii Antim şi intră ca frate în mănăstire.
Pune bazele mişcării spirituale ,,Rugul Aprins,, de la Mănăstirea Antim. Adună astfel, la vreme de restrişte, o parte a elitei intelectualităţii bucureştene: Dumitru Stăniloaie, Benedict Ghiuş, Al. Mironescu, Vasile Voiculescu, Andrei Scrima.
1950-1955 – condamnat la 5 ani de muncă silnică pe care îi execută în diverse lagăre de muncă şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

După eliberare este numit stareţ al Mănăstirii Rarău din jud. Suceava.
In 1958 este chemat la Bucureşti de Zaharia Stancu pentru o poezie. Este arestat din casa lui Al. Mironescu. Judecat şi condamnat la 25 de ani temniţă grea pentru ,,activitate mistică duşmănoasă,, împotriva clasei muncitoare. ,,Ai vrut să dai foc la comunism prin Rugul Aprins,,.

A murit în închisoarea de la Aiud, unde timp de patru ani purtase lanţuri la picioare. Certificatul medical si amintirile celorlalti detinuti au dovedit ca a murit in urma torturii.

Bibliografie:–Ierod. Cleopa Paraschiv –Stareţul Daniil de la Rară

SCOATEŢI UDMR DE LA GUVERNARE, DOMNULE BĂSESCU!

In timp de criză România e condusă de unguri. Aşa a vrut preşedintele Băsescu. O mare prostie despre care am mai scris.

Dar în condiţiile în care manifestările culturale dedicate Zilei Naţionale a României sunt interzise la Budapesta, reiese că ungurimea din România nu a făcut nimic pentru buna vecinatate şi înţelegere dintre cele două state.

Incidentul în sine este o palmă pe obrazul diplomaţiei române. Nici o declaraţie, nici o scuză, nimic nu poate compensa afrontul adus României. Nu există decât o singură rezolvare. SCOATEREA UDMR DE LA GUVERNARE! Scurt….şi pentru totdeauna!

Redau stirea din presa:

Directorul Teatrului Naţional din Budapesta, Róbert Alföldi, a anulat găzduirea unui eveniment cultural românesc la 30 noiembrie, în urma obiecţiilor partidului Fidesz, creştin-democraţilor şi Jobbik, relatează politics.hu citat de NewsIn.

Evenimentul a fost anulat cu toate că ambasadorul României trimisese invitaţii la celebrarea organizată pentru Ziua naţională a României, la 1 decembrie.

Fidesz a spus că este inacceptabil ca Alföldi să nu vadă seriozitatea chestiunii. Potrivit Fidesz, directorul Teatrului Naţional ar trebui să fie conştient că “pierderea Transilvaniei este o traumă profundă şi acum pentru majoritatea ungurilor”. “Vedem că acest eveniment tragic pentru unguri este o sărbătoare naţională pentru România şi nu vrem să aibă loc într-un spaţiu simbolic al culturii noastre naţionale”, a spus Fidesz.

Mai multe la ziuaonline

ROMÂNIA UZEAZĂ! GENERAŢIA OARBĂ

Generaţia de criză

O ştim cu toţii. O simţim pe pielea noastră. Când a murit Mădălina Manole (Dumnezeu să o ierte!) de aceeaşi vârstă cu mine mi-am zis: Vai săraca, aşa tânără şi epuizată! Doar că şi eu mă simt de parcă aş fi trăit o mie de ani.
Alţii au fost generaţia de sacrificiu şi mă refer la cei care au luptat în primul război mondial pentru România Mare. Alţii au fost generaţia de jertfă şi mă refer la generaţia României interbelice martirizată în închisorile comuniste. Pe urmă a urmat generaţia revoluţionară care a construit comunismul atât în suflete cât şi pe teren.

Vrem sau nu să recunoaştem, eu fac parte din generaţia de criză. Am trăit din plin criza comunismului din copilărie până în adolescenţă cu tot ce a insemnat ea: frig, alimente cartelate etc. Apoi a urmat perioada de tranziţie care a fost o criză morală de proporţie. Atunci s-a văzut că robul tot aşa rămâne chiar şi în libertate. Noi eram prea tineri pentru a lua puterea. Au preluat-o plozii nomenclaturiştilor, securiştii şi activiştii.
Dar nu pentru asta ar trebui să fim compătimiţi, că nu am avut o alimentaţie diversificată în adolescenţă şi nu am preluat puterea la tinereţe ci pentru că noi am distrus într-un fel România.Cei care aveau 20 de ani la revoluţie şi au 40 de ani acum sunt cei responsabili de milioanele de avorturi din România. Sunt cei care au deschis calea emigraţiei române în toată lumea. O generaţie stearpă din toate punctele de vedere. Sunt cei care au acceptat până la ultima picătură statutul de rob impus în anii comunismului. Nici nu e nevoie de statistici ca să dovedeşti asta. Îngroparea cu onoruri a marelui lingău naţional de la Ceauşescu la Băsescu dovedeşte cu prisos ce statut moral avem, ce nevertebraţi ne conduc.

Generaţia de judecată

De ce suntem aşa? Pentru că suntem generaţia de criză sau pe româneşte spus generaţia de judecată (neologismul criză înseamnă judecată). Prin noi comunismul a fost judecat de Dumnezeu. Dincolo de judecata istoriei. Dincolo de condamnarea politică adusă de un guvern. Prin noi România a fost depopulată de români, nu doar fizic prin blestematul de planning familial ci mai ales mental, prin negarea condiţiei de român, prin lepădarea de valorile noastre.

De aceea ne simţim bătrâni şi spunem că România uzează. Pentru că niciodată nu s-a spus şi nu s-a recunoscut că generaţia comunistă a avut copii frumoşi, inteligenţi, muncitori, ascultători dar…orbi. Generaţia oarbă nu l-a recunoscut pe Dumnezeu nici în plină libertate. Foarte puţini dintre noi şi-au trăit tinereţea în Hristos aşa încât să poată vedea prin ochii Lui. Pentru că aveam această mare şansă. Dar, noi nu! Generaţia de capre.

Când Hristos a fost întrebat din ce pricină un om s-a născut orb, din pricina păcatelor lui sau ale părinţilor, Iisus le-a răspuns că nici din una, nici din alta. Ci, ca să se vadă puterea lui Dumnezeu în acel om. Că deşi omul era orb a văzut prin puterea lui Hristos.

Acesta a fost cel mai mare păcat al generaţiei noastre, că nu a lăsat să se vadă puterea Lui Dumnezeu în noi.
Şi spunem că România uzează. Evident! Este greu să fii orb. Să nu vezi oamenii cu adevărat. Să te loveşti de toate lucrurile care îţi ies în cale. Să crezi tot ce ţi se spune. Să primeşti tot ce ţi se dă.
Să dea Dumnezeu ca generaţia mea să devină conştientă de orbirea ei.

ISTORII ÎN CARE NU CRED (Partea a II-a)

Altă categorie de istorii care pot fi doar parţial adevărate sunt istoriile romanţate, din ce în ce mai populare în lumea contemporană. Îşi au originea în proiectele de popularizare a istoriei care sunt necesare dar care în anumite condiţii îşi pot depăşi limitele. Riscul pe care îl prezintă aceste istorii este acela de corelare a acţiunii istorice cu gândirea contemporană. Filme istorice celebre interpretează faptul istoric în cheie contemporană. De multe ori insistă pe emoţional, pe violent sau grobian în scopul de a impresiona.

De multe ori, personajele ieşite din condeiul scenariştilor nu au aproape nimic în comun cu personajele istorice cum ar fi Ahile, Alexandru cel Mare, Cleopatra etc. Fiecare epocă era caracterizată de o anumită mentalitate. Chiar dacă evenimentele petrecute seamănă oarecum cu fapte petrecute azi, ele aveau la acea vreme altă interpretare. Nici istoria românească nu este lipsită de astfel de interpretări abuzive şi în realitate, false.

In fine, mai există în istorie o situaţie nemaiîntâlnită în alte domenii de cercetare, aceea a amatorilor care scriu istorie. Prin statutul ei, istoria colaborează cu diverse ştiinţe sociale, politice, economice în vederea studierii anumitor aspecte istorice. Dar aceşti colaboratori pe anumite teme nu pot înlocui istoricii sau arheologii cum se întâmplă în curentul tracoman, unde filologi, medici, ingineri susţin teorii istorice de secol XIX, la rândul lor întemeiate pe nişte legende.

Ba, mai mult, preiau câte o teorie valabilă şi argumentată, elaborată de istorici specialişti, pe care o pun într-un context fantasmagoric, ajungând în cele din urmă să o compromită total. De pildă, teoria vechii Europe, elaborată de arheologul Maria Gimbutas a devenit în context tracoman ,,România-buricul civilizaţiei mondiale,,.

Sau se porneşte de la limba română contemporană care este mult modificată faţă de româna istorică şi se fac interpretări lingvistice, ajungându-se la cele mai aberante rezultate, cum ar fi aceea că Marea Ionică îşi trage denumirea de la un Ion din România.

Altă pasiune a lor este interpretarea simbolică. Diversele simboluri prezente pe obiecte istorice sunt interpretate în descifrarea contemporană neţinându-se seama că în epocă ele aveau altă interpretare. E un haos! Mult mai grav este când aceste asociaţii, organizaţii care dispun de fonduri private generoase îşi plătesc taxa şi participă la congrese internaţionale, cum a fost cel de la Kalamazoo (SUA). Riscul este acela de a compromite definitiv teme, dealtminteri importante pentru cercetare. Prezentând lumii ştiinţifice teme sau teorii care nu sunt elaborate în conformitate cu cercetarea istorică actuală, nu fac decât să arunce în derizoriu subiecte importante din istoria antică sau medievală românească.

ISTORII ÎN CARE NU CRED (I)


ISTORII ÎN CARE NU CRED (I)

Din fabrica de scris istorie, ies zilnic zeci, sute de istorii. Tot ce mişcă are o istorie. Tot ce moare are o istorie. Toate au un sâmbure de adevăr, puţine sunt adevărate.
De mult mi-am propus să scriu un ciclu despre istoriile în care nu cred. Dar, timpul nu mă lasă. Eu lucrez la o istorie fără cuvinte, o alcătuiesc din lucruri pe care le fac să vorbească. E un meşteşug frumos dar care macină timp.
Dar alţii scriu istoria din gândurile unora, vorbele altora şi ipotezele lor. Aşa apar istoriile în care nu cred.

O primă categorie de pseudo-istorii sunt istoriile necesare, gen acte de identitate sau dosar de revendicări. Aici se înscriu acele istorii ale partidelor, personalităţilor, organizaţiilor ajunse la putere, gen istoria PCR, istoria masoneriei, etc. etc. Acestea sunt într-un fel o distorsionare abuzivă a principiului corect că ,,istoria e scrisă de învingători,,.

O altă categorie sunt istoriile lipsite de surse de documentare suficiente, directe şi credibile. Este bine ştiut că de-a lungul timpului o bună parte din creaţia omenirii s-a pierdut, fie datorită suportului (lemn, hârtie, pergament etc) fie datorită unor împrejurări istorice nefaste. Fireşte că istorici au găsit diverse metode de a suplini absenţa, dar rezultatele nu au fost pe măsură.
Pe urmă, sunt acele arhive care prin reglementări internaţionale sunt închise timp de zeci de ani după un eveniment. Prin urmare, o istorie adevărată se poate scrie doar pe surse autentice şi complete. De pildă, o istorie reală a celui de al doilea război mondial, s-a putut scrie d-abia după 50 de ani de la eveniment.

In fine, istoria păstrează ceva şi din personalitatea, experienţa, inspiraţia şi intuiţia celui care a scris-o, a istoricului. Or, epoca noastră a creat nu doar în România ci în lumea întreagă, istorici lipsiţi de simţul perspectivei. Istorici incapabili să ,,vadă istoria,, să înţeleagă dinamica acesteia, să vadă ansamblul, să fixeze creaţia sa în ansamblul general.

Mulţi zic: Ei, şi ce? Care-i problema? Însă pericolul pseudo-istoriilor este imens, atât pentru prezent cât şi pentru viitor. În prezent pot legitima nişte escroci. In viitor, pot conduce pe căi false cercetarea istorică a unui eveniment sau chiar epoci. Istoriile scrise acum devin surse de documentare pentru istoricii din viitor.

Foto: Grădinile suspendate din Babylon. Sursa:internet

NIMIC NOU SUB SOARELE ROMÂNIEI

Cităm iar din Eminescu:

„Cât despre aluatul protoplasmatic care formeaza, la noi,
un stat în stat, asezat asupra institutiilor si a poporului avem
putine de adaos (de adaugat n.n.). Traind din politica si prin
politica, si neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de
putinta de a-si câstiga existenta, el e capabil de-a falsifica totul: si
liste electorale, si alegeri, si forme parlamentare si idei economice,
si stiinta, si literatura. De aceea, nu ne miram daca vedem acest
proteu al unui universalism incapabil si ambitios, îmbracând toate
formele posibile: ministri, financiari, întreprinzatori de lucrari
publice, deputati (parlamentari n.n.), administratori, membri la
primarie, soldati, actori, totul în fine… Aluatul din care se
framânta guvernantii nostri e acea categorie de fiinte fara stiinta de
carte si consistenta de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre
care multi abia stiu scrie si citi, acei paraziti carora nestabilitatea
dezvoltarii noastre interne, defectele instructiei publice si golurile
tine mortis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Aici el însusi denunta ca
exista aceasta scabroasa afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei,
lasând sa recaza coltul valului ce se ridicase”…
create în ramurile administratiei publice, prin introducerea
nesocotita a tuturor formelor civilizatiei straine, le-au dat existenta
si teren de înmultire; aluatul e o populatie flotanta a carei patrie
întâmplatoare e România, si care, repetând fraze cosmopolite din
gazete straine, sustine, cu o caracteristica lipsa de respect pentru
tot ce e într-adevar românesc, ca aceste cliseuri stereotipe
egalitare, liberschimbiste, liberale si umanitare, acest bagaj al
literatilor lucrativi de mâna a treia, aceste sforaitoare nimicuri,
sunt cultura nationala sau civilizatie adevarata”32.

„Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii,
cumularzii, gheseftarii de toata mâna, care, în schimbul foloaselor
lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decât
oarba. Acei ce conduc nu sunt decât straini, straini prin origine,
prin moravuri, prin educatie – interesele strainilor dar, si numai
aceste interese, sunt dezideratul «patrioticului guvern» (persoanelor
aflate la cârma tarii n.n.)”33…

32 Mihai Eminescu, Am vazut cu înlesnire…, Timpul, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 31, 30
33 Mihai Eminescu, Faceti interesele, Timpul, 17 ianuarie 1880, în Opere, vol. X, pag. 390

Bibliografie:
Radu Mihai CRISAN, EMINESCU INTERZIS. GÂNDIREA POLITICA, Ed. Criterion

Nota bene. E totuşi o deosebire. Astăzi printre cei care ne conduc sunt si multi români.

TIMPUL ÎMPĂCĂRII

Timpul împăcării este oricând, în orice clipă din zi şi din noapte. Este un timp esenţial. Poate avea preţul vieţii. Mă refer la împăcarea cu cei cărora le-am greşit sau poate ne-au greşit. Acel ,,iarta-mă,, ar trebui spus cu orice preţ, chiar cu riscul de a părea învins.Să nu ajungi niciodată să îl spui lângă un sicriu. E prea târziu!

DE CE SE REPETĂ ISTORIA?

„Peste noapte si prin surprindere”7, „am admis legiuiri
straine”8, „legi straine în toata puterea cuvântului, care substituie,
pretutindenea si pururea, în locul notiunilor natie, tara, român,
notiunea om, cetatean al universului, fie din Berber, Nigritania,
China sau(;) Galitia?”9… „Ei, bine, nu le-am admis pentru român,
cu interesele caruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice
cu care se potriveau si care stiu a se folosi de dânsele. Am creat o
atmosfera publica pentru plante exotice, de care (din cauza carora n.n.)
planta autohtona moare…

Azi avem cele mai înaintate institutii
liberale. Control, suveranitatea poporului, codice frantuzesti,
consilii judetene si comunale. Stam mai bine pentru aceasta? Nu,
de zece ori mai rau, caci institutiile noi nu se potriveau (si nu se
potrivesc n.n.) cu starea noastra de cultura, cu suma puterilor
instinct de adevar, poate c-a fost chiar cunostinta limbei latine care i-a
îndemnat la aceasta. Alaturi cu limba exista, ca element de unitate,
literatura populara, a carei raspândire uniforma nu e de tagaduit. Aceleasi
balade ce s-au cules în muntii Moldovei sau ai Ardealului s-au aflat, în
variante, în Dobrogea, încât se constata ca amintitele piese de literatura
populara aveau tendinta de-a se raspândi la toti românii”.

„E într-adevar ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor
eminamente plugar ca al nostru si a carui ratiune de-a fi este
tocmai originea lui traco-romana, cum, din chiar senin si într-o
singura noapte, erige teoria de om si om teorie absoluta de stat si
face din banul international si din posesiunea acestuia singura
masuratoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în
viata statului. Nici [nu] e lesne de înteles cum un popor de plugari,
ba înca unul care s-a lasat de pastorie de ieri-alaltaieri si s-a
apucat de plug înainte de abia [cu] cincizeci de ani, putea sa se
creada îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de
civilizatie si institutii pe care tarile apusene, bogate prin industrie
si printr-o dezvoltare economica de sute de ani, abia le pot plati.

Cea mai superficiala socoteala din lume ar dovedi, îndestul, ca
puterea productiva a natiei românesti n-a crescut, n-a putut sa
creasca în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus
formele de civilizatie straina, introduse cu gramada în tara
noastra… Înzecitu-s-au si însutitu-s-au oare averea românului si
veniturile lui pentru a plati institutiile de o suta de ori mai
scumpe? Desigur ca nu. Clasele productive au dat îndarat;
proprietarii mari si taranii au saracit; industria de casasi
mestesugurile s-au stins cu desavârsire – iar clasele improductive,
proletarii condeiului, cenuserii, oamenii ce încurca doua buchi pe
hârtie si aspira a deveni deputati si ministri, advocatii, s-au
înmultit cu asupra de masura, dau tonul, conduc opinia publica,
fericesc natia în fiecare zi, pe hârtie”11.

„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului
rasei române, ci un text frantuzesc aplicat asupra unui popor ce
nu-l întelege”12 si nu-l va întelege niciodata. „Peste tot aceeasi idee:
sa dau strainilor ce-mi cer; cât pentru români, putin îmi pasa!”13
„Constitutia noastra, punând greutatea pe o clasa de mijloc, parte
straina, parte neexistenta, a dat loc la o declasare generala din cele
mai dezastruase14. Nu mai exista o alta deosebire între oameni,
decât cea pe care o stabileste banul, oricum ar fi câstigat”15.

7 . Idem, De câte ori «Românul» era în opozitie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168
8. Idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucuresti, 1989, pag. 20
9 . Idem, De ceea ce ne temem…, Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259
10. Idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, pag. 20
11. Idem, Ieri domnul deputat Giani…, Timpul, 22 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 193
12 Idem, De câte ori «Românul» era în opozitie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168
13. Idem, Dar dulci, nobili si politicosi…, Timpul, 23 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 123
14 „Fiecare constitutie, ca legea fundamentala a unui stat, are drept corelat
o clasa mai cu sama, pe care se întemeiaza. Corelatul constitutiilor statelor
apusene este o clasa de mijloc, bogata, culta, o clasa de patriciani, de
fabricanti, industriasi care vad în constitutie mijlocul de a-si reprezenta
interesele în mod adecvat cu însemnatatea lor. La noi, legea fundamentala
idem, Influenta austriaca asupra românilor din Principate,
Convorbiri literare, 1 august 1876, în Opere, vol. IX, pag. 173
15. Idem, Economistii observa…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 237

BIBLIOGRAFIE:
Radu Mihai CRISAN, EMINESCU INTERZIS -GÂNDIREA POLITICA, Criterion, Bucuresti, 2008