Desele intervenţii ale unor instituţii şi personalităţi evreieşti cu privire la cenzurarea manifestărilor culturale sau de cercetare istorică privitoare la evenimente, personalităţi sau persoane din perioada interbelică sau din cel de-al doilea război mondial din România sunt neconstituţionale şi încalcă suveranitatea poporului român.

Constituţia României prevede:

ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

In DEX ni se explică foarte clar ce înseamnă cuvântul suveranitate:
suveranitate – SUVERANITÁTE s.f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independenţă; putere supremă. * Suveranitate naţională = independenţa unui stat faţă de alte state. Suveranitate de stat = supremaţie a puterii de stat în interiorul ţării şi independenţă faţă de puterea altor state. – Din fr. souveraineté. Suveranitate ≠ dependenţă.

Istoria românilor aparţine poporului român. Este suma faptelor strămoşilor lor. Prin urmare doar poporul român poate hotărâ ce anume interzice sau cenzura din istoria sa. Dar cum istoria este ştiinţa trecutului niciodată nici un popor nu a cenzurat cercetarea istorică. De ce ar trebui să o facă tocmai acum? Cu atât mai mult cu cât d-abia în ultimii zece ani a expirat termenul prin care anumite arhive sunt deschise după 50 de ani.

Reclamarea de curând a unei emisiuni a d-nei Eugenia Vodă este ultima dintr-un şir de evenimente culturale româneşti cenzurate, listă care creşte pe zi ce trece. Tot în acest an aceeaşi indivizi au reclamat la Berlin filmul ,,Portretul luptătorului la tinereţe,,. Cu câţiva ani în urmă au reuşit închiderea expoziţiei ,,Destine de Martiri,,.

Dacă aceste evenimente culturale ar fi avut loc în Israel atunci evreimea avea dreptul să protesteze. In România protestul lor încalcă suveranitatea poporului român. Doar românii au dreptul să aplice ,,damnatio memoriae,, criminalilor de război. Dar condamnarea publică nu anulează dreptul istoricilor la cercetarea de specialitate. Comunismul a fost condamnat public dar nu a fost interzis. Or, în timpul comunismului au fost omorâţi sute de mii de români. Dar comunismul este şi va fi mai departe o temă de cercetare istorică, sociologică, ideologică, artistică, dacă vreţi. Şi aşa va rămâne.

Recunoaşterea holocaustului în România nu este sinonimă cu aruncarea la gunoi a istoriei românilor şi nici cu politica pumnului în gură.
Iar dacă se cere cenzurarea unor epoci şi personalităţi din istoria românilor atunci aceasta trebuie să fie reciprocă şi internaţională. Nu am auzit până acum ca în istoria poporului evreu să fie condamnaţi public bancherii care l-au finanţat pe Hitler la începutul ascensiunii lui politice. Nu am auzit să fie condamnaţi nici evreii comunişti implicaţi activ la instaurarea unui regim criminal în Europa de Est. Nu am auzit ca Ungaria să comdamne public şi să interzică acele personalităţi a căror activitate a vizat uciderea a sute sau poate mii de români.

De ce doar românii să fie nevoiţi să scoată din istoria lor un capitol despre care nu cunosc mare lucru. Nu ştim dacă au fost buni sau răi. Nu avem date concrete despre aşa-zisele crime. In timpul comunismului cercetarea ,,Mişcării Legionare,, nu a fost posibilă. D-abia acum după 1989 existau premisele cercetării obiective a acesteia. Dar văd că nici acum nu se poate. Atunci nu au vrut comuniştii, acum nu vor evreii. Şi unii şi alţii vor lepădarea de ,,bandiţi,,. Aşa! Fără cercetare, fără judecată!
Ce ştiu ei şi noi nu ştim?