ISTORII ÎN CARE NU CRED (Partea a II-a)

Altă categorie de istorii care pot fi doar parţial adevărate sunt istoriile romanţate, din ce în ce mai populare în lumea contemporană. Îşi au originea în proiectele de popularizare a istoriei care sunt necesare dar care în anumite condiţii îşi pot depăşi limitele. Riscul pe care îl prezintă aceste istorii este acela de corelare a acţiunii istorice cu gândirea contemporană. Filme istorice celebre interpretează faptul istoric în cheie contemporană. De multe ori insistă pe emoţional, pe violent sau grobian în scopul de a impresiona.

De multe ori, personajele ieşite din condeiul scenariştilor nu au aproape nimic în comun cu personajele istorice cum ar fi Ahile, Alexandru cel Mare, Cleopatra etc. Fiecare epocă era caracterizată de o anumită mentalitate. Chiar dacă evenimentele petrecute seamănă oarecum cu fapte petrecute azi, ele aveau la acea vreme altă interpretare. Nici istoria românească nu este lipsită de astfel de interpretări abuzive şi în realitate, false.

In fine, mai există în istorie o situaţie nemaiîntâlnită în alte domenii de cercetare, aceea a amatorilor care scriu istorie. Prin statutul ei, istoria colaborează cu diverse ştiinţe sociale, politice, economice în vederea studierii anumitor aspecte istorice. Dar aceşti colaboratori pe anumite teme nu pot înlocui istoricii sau arheologii cum se întâmplă în curentul tracoman, unde filologi, medici, ingineri susţin teorii istorice de secol XIX, la rândul lor întemeiate pe nişte legende.

Ba, mai mult, preiau câte o teorie valabilă şi argumentată, elaborată de istorici specialişti, pe care o pun într-un context fantasmagoric, ajungând în cele din urmă să o compromită total. De pildă, teoria vechii Europe, elaborată de arheologul Maria Gimbutas a devenit în context tracoman ,,România-buricul civilizaţiei mondiale,,.

Sau se porneşte de la limba română contemporană care este mult modificată faţă de româna istorică şi se fac interpretări lingvistice, ajungându-se la cele mai aberante rezultate, cum ar fi aceea că Marea Ionică îşi trage denumirea de la un Ion din România.

Altă pasiune a lor este interpretarea simbolică. Diversele simboluri prezente pe obiecte istorice sunt interpretate în descifrarea contemporană neţinându-se seama că în epocă ele aveau altă interpretare. E un haos! Mult mai grav este când aceste asociaţii, organizaţii care dispun de fonduri private generoase îşi plătesc taxa şi participă la congrese internaţionale, cum a fost cel de la Kalamazoo (SUA). Riscul este acela de a compromite definitiv teme, dealtminteri importante pentru cercetare. Prezentând lumii ştiinţifice teme sau teorii care nu sunt elaborate în conformitate cu cercetarea istorică actuală, nu fac decât să arunce în derizoriu subiecte importante din istoria antică sau medievală românească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *