Din fabrica de scris istorie, ies zilnic zeci, sute de istorii. Tot ce mişcă are o istorie. Tot ce moare are o istorie. Toate au un sâmbure de adevăr, puţine sunt adevărate.
De mult mi-am propus să scriu un ciclu despre istoriile în care nu cred. Dar, timpul nu mă lasă. Eu lucrez la o istorie fără cuvinte, o alcătuiesc din lucruri pe care le fac să vorbească. E un meşteşug frumos dar care macină timp.
Dar alţii scriu istoria din gândurile unora, vorbele altora şi ipotezele lor. Aşa apar istoriile în care nu cred.
O primă categorie de pseudo-istorii sunt istoriile necesare, gen acte de identitate sau dosar de revendicări. Aici se înscriu acele istorii ale partidelor, personalităţilor, organizaţiilor ajunse la putere, gen istoria PCR, istoria masoneriei, etc. etc. Acestea sunt într-un fel o distorsionare abuzivă a principiului corect că ,,istoria e scrisă de învingători,,.
O altă categorie sunt istoriile lipsite de surse de documentare suficiente, directe şi credibile. Este bine ştiut că de-a lungul timpului o bună parte din creaţia omenirii s-a pierdut, fie datorită suportului (lemn, hârtie, pergament etc) fie datorită unor împrejurări istorice nefaste. Fireşte că istorici au găsit diverse metode de a suplini absenţa, dar rezultatele nu au fost pe măsură.
Pe urmă, sunt acele arhive care prin reglementări internaţionale sunt închise timp de zeci de ani după un eveniment. Prin urmare, o istorie adevărată se poate scrie doar pe surse autentice şi complete. De pildă, o istorie reală a celui de al doilea război mondial, s-a putut scrie d-abia după 50 de ani de la eveniment.
In fine, istoria păstrează ceva şi din personalitatea, experienţa, inspiraţia şi intuiţia celui care a scris-o, a istoricului. Or, epoca noastră a creat nu doar în România ci în lumea întreagă, istorici lipsiţi de simţul perspectivei. Istorici incapabili să ,,vadă istoria,, să înţeleagă dinamica acesteia, să vadă ansamblul, să fixeze creaţia sa în ansamblul general.
Mulţi zic: Ei, şi ce? Care-i problema? Însă pericolul pseudo-istoriilor este imens, atât pentru prezent cât şi pentru viitor. În prezent pot legitima nişte escroci. In viitor, pot conduce pe căi false cercetarea istorică a unui eveniment sau chiar epoci. Istoriile scrise acum devin surse de documentare pentru istoricii din viitor.
Foto: Grădinile suspendate din Babylon. Sursa:internet