Continuare de la Prostia la arat sau istoria rasă cu plugul (I).

O LEGE BUNĂ…

In România siturile arheologice sunt considerate monumente istorice. Legea 18 din 19 febr. 1991, art.2, cu privire la fondul funciar prevede existenţa a cinci categorii de terenuri în funcţie de destinaţia lor: a)arabile, b)forestiere, c)ale apelor şi pădurilor d) intravilane şi e) terenuri cu destinaţie specială în care sunt incluse şi siturile arheologice. Legea descrie fiecare categorie de teren în parte, adică ce anume intră în categoria terenuri cu destinaţie arabilă, forestieră, sau destinaţie specială.

Fiecărei categorii de teren îi corespunde un pachet legislativ specific. De pildă, siturile arheologice sunt protejate de Legea nr.422/18 iulie 2001 cu privire la patrimoniul arheologic naţional. Monumentele istorice pot fi concesionate cu avizul Ministerului Culturii (legea 422, art.4, alin.2), dar, evident, în calitatea de monument istoric. De pildă un sit arheologic poate fi concesionat pentru transformarea lui în parc arheologic, pentru turism cultural sau pentru punerea în valoare. El nu poate fi concesionat ca teren agricol de vreme ce prin legea 18/1991 este definit ca teren cu destinaţie specială şi Lista Monumentelor Istorice îl înregistrează ca atare. Şoselele, drumurile, podurile fac parte din aceeaşi categorie de terenuri cu destinaţie specailă ca şi monumentele. Aşa cum nu poţi concesiona o şosea pentru culturi agricole, tot aşa nu poţi concesiona un monument istoric pentru orezărie.

Ba, mai mult legea 422/2001 a protejării patrimoniului arheologic, art.9, alin. 4) interzice aplicarea de servituţi care au consecinţă desfiinţarea, distrugerea parţială sau degradarea monumentelor istorice şi a zonelor lor de protecţie. Cu alte cuvinte folosirea lor ca teren agricol este interzisă.

UN CAZ CONCRET

O situaţie concretă de distrugere a unui sit arheologic este Popina Blagodeasca aflată în perimetrul comunei Vlădeni (jud. Ialomiţa). Inregistrată în Repertoriul Arheologic Naţional cu codul 94802.03 şi având cod LMI IL-I-s – B-14071, Popina Blagodeasca păstrează pe suprafaţa sa de aproape 18 ha, vestigiile a trei aşezări istorice, una neolitică (cultura Gumelniţa), o alta getică (sec.IV-III î. Hr.) şi o alta medieval-timpurie (sec.VIII-XI) aflată în cercetare sistematică.

Săpăturile arheologice începute din anul 2000 au evidenţiat una dintre cele mai mari aşezări medieval-timpurii de la nordul Dunării, cu vestigii comparabile cu cetăţile bizantine din Dobrogea. Este singura aşezare de la nordul Dunării care confirmă menţiunile bizantine cu privire la existenţa unor aşezări întărite la Nordul Dunării, prin aceea că am descoperit o palisadă şi un şanţ de apărare. Deşi rezultatele au fost prezentate în fiecare an la sesiuni naţionale sau internaţionale, bucurându-se de interesul specialiştilor, totuşi, Popina Blagodeasca se află în continuare în exploatare agricolă. Ba, mai mult, anul trecut a fost concesionată unei firme al cărui investitor italian doreşte să facă orezărie. Arătura pentru orez are 0,75 m adâncime. Orezăriile distrug pentru totdeauna vestigiile arheologice atât prin arătura adâncă, dar mai ales prin inundarea permanentă a culturilor.

CINE-I VINOVAT?

În calitate de arheolog cred că mi-am făcut pe deplin datoria, începând din anul 2000 când am sesizat Ministerului Culturii gradul de distrugere avansată a sitului şi am iniţiat săpături de salvare şi până în prezent. Situl a fost introdus în circuit ştiinţific prin publicarea unui număr de 15 lucrări de specialitate (rapoarte arheologice, studii şi comunicări) şi elaborarea aproape în stadiu final a primei părţi a monografiei arheologice ,, Vlădeni-Popina Blagodeasca,, unde sunt analizate peste 50 de complexe arheologice cercetate integral cu tot inventarul arheologic aferent (ceramică, unelte, podoabe, piese de uz casnic), la care se adaugă studii pluridisciplinare, carpologice, determinări arheomagnetice, paleofaunistice.

Vinovată de concesionarea în vederea explatării agricole a sitului este Direcţia pentru Cultură Ialomiţa care prin lege avea datoria să nu acorde avizul de specialitate. Iar dacă acea concesiune s-a produs fără avizul direcţiei, atunci ar fi trebuit să ia măsurile necesare.

Deşi m-am adresat acestei instituţii prin memoriul nr.159/19.05.2003, nici până azi, după şapte ani, nu am primit un răspuns. De unde se vede că prof. Păcală Elena doarme de 10 ani pe banii Ministerului Culturii, iar când a fost concediată, prevalându-se de calitatea de funcţionat public, a dat Ministerul în judecată. Şi, doarme mai departe.

Anul trecut, conducerea muzeului la sesizările mele, s-a adresat direct Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa, adică autorului concesiunii către cetăţeanul italian. Memoriul are nr. 8425/ 10.11.2009 şi nici până azi, după 10 luni nu s-a primit nici un răspuns. Ba mai mult a avut loc o discuţie aproape incredibilă.

O DISCUŢIE INCREDIBILĂ

In urmă cu trei săptămâni un grup din partea CJI a vizitat rezervaţia arheologică Oraşul de Floci. La intrarea în expoziţie, stătea plictisit, aşa cum stăteau pe vremuri activiştii de partid la intrarea în biserică, Cezar Gheorghe Vâlcan directorul Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu. Pentru că de 10 luni aşteptam rezolvarea situaţiei şi omul nu fusese de găsit de câte ori îl căutasem, l-am abordat direct. A avut loc următoarea discuţie pe care vă rog să o comentaţi ca atare.

Eu (zâmbitoare): Bună ziua! Vă invit, când aveţi timp, să veniţi şi la Vlădeni-Popina Blagodeasca. Am început campania arheologică din acest an. Acolo e o problemă.
El (acru): E rezolvată!
Eu: Nu e nimic rezolvat. Popina e cultivată cu floarea-soarelui.
El (izbucnind): Şi ce vă deranjează? Ce vă strică arătura aceea?
Eu: Deja a distrus complexele de suprafaţă. Eu mai găsesc doar bordeie şi gropi de bucate. Veniţi să vedeţi cum stratul arabil e plin de materiale arheologice.
El: De câte ori am trecut nu v-am văzut acolo.
Eu: Mă găsiţi doar când am fonduri de săpătură. Dacă îmi daţi dvs. fonduri pot lucra tot timpul. Acum se pot vedea lucrările în curs.
El (sictirit).: Acolo nu e nimic. E ceva pe vârf, dar pe grinduri nu e nimic. Vorbe goale.
Eu (care săpasem, desenasem pe hârtie milimetrică în diferite stadii de lucru locuinţe, cuptoare, etc pe canicula, ploaie şi vânt exact acolo unde zicea că nu e nimic): Ce pregătire de bază aveţi?
El (cu scârbă): Nici una.
Eu (sarcastică): Este evident. Şi ce sunteţi la Consiliu? Director? Adică funcţionar public?
El: (aproape urlând): Cu ce drept mă întrebaţi? Nu mă interesează ce-i acolo. Nu pricepeţi că nu mă interesează. Treaba mea este să scot bani din concesiuni.
Eu: Distrugând istoria românilor, nu-i aşa?
Deoarece mă întorsesem să plec, individul grohăie: Sunt jurist!
Eu (mirată): Atunci ar trebui să cunoaşteţi legislaţia arheologică.
Ii sare în ajutor o colegă de birou, care pune capac: Doamnă chiar nu vedeţi că ne deranjaţi? Noi am venit aici să ne relaxăm.
Eu: Cafeaua e la subsol.

Nu ştiu cum vi se pare dumneavostră această discuţie dar pentru mine a sunat penibil. Mesajului ca atare s-a adăugat şi tonul răstit al personajului Vâlcan. Nu ştiu dacă este tonul lui normal pentru că a fost prima şi vă asigur ultima discuţie cu acest individ. Nu pot să cred că un funcţionar public poate ţipa la tine atunci când îi ceri să îşi facă datoria. Posibil să fi avut un ton mai ridicat datorită unei conformaţii inestetice a craniului cu maxilarului inferior masiv şi pătrat. Dar prognatismul nu era nimic faţă de sonoritatea cuvintelor. Poate datorită accentului uşor ţigănesc, adică vocalele aveau o pronunţie glotică, domnul Vâlcan era nevoit să ridice tonul. Pronunţate glotic vocalele sunt mai şterse.

Ce părere aveţi de aşa funcţionari publici incapabili să rezolve în 10 luni o adresă, dar plini de ei şi greaţă pentru tot din jur? Nu este o nenorocire că creierul domnului Vâlcan nu poate pricepe arheologia, adică nu are o gândire în spaţiu, adică în trei dimensiuni. Există handicapuri şi mai grave. Dar este un abuz şi o ilegalitate să concesionezi un teren cu destinaţie specială pentru lucrări agricole.

Aşa, cel puţin, am aflat cauza pentru care Popina Blagodeasca, în pofida statutului de sit arheologic adică de teren cu destinaţie specială, se află în continuare în regim de distrugere prin lucrări agricole. Cezar Gheorghe Vâlcan este incapabil să priceapă Legea 18/1991 a fondului funciar şi să întocmească documentaţia prin care un teren cu destinaţie specială este scos din exploatarea agricolă în care fusese inclus de comunişti.

Doar că Popina Blagodeasca nu este singurul sit arheologic exploatat agricol. In situaţia lui se află toate siturile arheologice din judeţul Ialomiţa, cu excepţia Oraşului de Floci şi acela parţial.

In ce condiţii se desfăşoară cercetările arheologice pe un sit concesionat agriculturii nu vă spun. Am lucrat până acum pe amabilitatea concesionarilor. Adică atât firma Transmim Slobozia concesionara Popinei Blagodeasca între 2003-2008, cât şi firma S.C. Găina SRL, concesionara popinei pe anii 2009-2024 au luat la cunoştinţă că au concesionat o rezervaţie doar când au văzut secţiunile arheologice. Au fost consternaţi mai ales când au realizat că pe 18 ha pentru care ei plătesc concesiune, stratul arabil e plin de materiale arheologice. Practic humusul este alterat.Firma Transmim Slobozia căreia îi datorez mii de mulţumiri nu a mai cultivat deloc întregul sit arheologic, deşi plătea concesiunea.

Giovani Gallina a lăsat nearată exact suprafaţa de vreo trei ha pe care eu îmi desfăşor acum lucrările precum şi un drum de acces cu rugămintea să rezolv cât mai repede această situaţie. Însă la 10 m de lucrările din acest an era cultivată floarea-soarelui.Dacă vreu să urmez vatra aşezării medieval-timpurii şi să nu intru în cea getică, trebuie să intru în terenul cultivat.

CE- I DE FĂCUT?

Cred că doar concedierea celor doi funcţionari publici Păcală Elena şi Gh. Vâlcan ar mai putea salva siturile arheologice din Ialomiţa.Ce a făcut doamna Păcală în 10 ani dacă siturile arheologice din Ialomiţa sunt arate şi semănate ca pe vremea comunismului? Aceeaşi întrebare este valabilă şi pentru Vâlcan.

Cel mai mare duşman al omenirii nu este războiul cu tot cortegiul de suferinţe, nici boala şi nici tiranul. Pentru fiecare nenorocire există o soluţie. Duşmanul omenirii este Prostia, banala şi incurabila prostie. Omul prost are lumea lui, diferită de Lumea lui Dumnezeu. Incapabil să priceapă lumea în care trăieşte, prostul şi-a construit lumişoara lui, el în centru şi la graniţă interesul personal. Proştii se află în absolut toate categoriile sociale, toate structurile şi toate nivelurile. Se văd după zona moartă pe care o creează în jurul lor. Îi recunoşti după gardul rupt la casă, iar dacă sunt la vârf după blocajul întregului serviciu sau chiar al unei instituţii.Uneori consecinţele sunt grave. De pildă, distrugerea unor întregi situri arheologice în condiţiile în care există o legislaţie de protejare a acestora.

Voi da un exemplu concret nu înainte de a explica pe îndelete care sunt consecinţele menţinerii abuzive a siturilor arheologice în circuit agricol.

CONTRIBUŢIA ARHEOLOGIEI LA STUDIEREA ISTORIEI

Epoci istorice întregi sunt cunoscute graţie cercetărilor arheologice. Neoliticul, epoca metalelor, cultura şi civilizaţia getică, evul mediu-timpuriu (epoca lui Glad, Menumorut şi Gelu) ar fi total necunoscute fără investigaţia arheologică a aşezărilor şi necropolelor istorice. Distrugerea vestigiile acestor aşezări istorice este sinonimă cu scoaterea lor din istorie . Or distrugerea lor este continuă din momentul abandonării în urmă cu sute sau mii de ani până în prezent. Coasa timpului nu iartă. Factorii climaterici (vânturi, ploi, furtuni, îngheţ şi dezgheţ, inundaţii), chimici şi biologici transformă o aşezare într-un morman de sedimente şi materiale aflată de multe ori la suprafaţa solului actual sau acoperită în cel mai fericit caz de un strat de humus adus de vânt. Dacă dintr-o nenorocire acest strat de sedimente este distrus sau împrăştiat întregul sit arheologic este distrus. Dintr-o aşezare cu locuinţe de suprafaţă se poate păstra un strat gros de doar 0, 50 m. Brăzdarul unui plug are 0,35 m lungime. Calculaţi ce mai rămâne. Mai adăugaţi şi eroziunea şi repetarea arăturilor timp de 70 de ani.

In timpul comunismului toate rezervaţiile arheologice au fost arate şi semănate sau de-a dreptul decapate acolo unde în apropiere au fost construite şosele, diguri sau canale. Consecinţa a fost că acel strat arheologic care corespunde unor locuinţe de suprafaţă a fost distrus în întregime.

In anul 2000 am făcut o scurtă periegheză pe locul comunei Chioara unde în urmă cu 30 de ani, în urma inundaţiilor, casele au fost rase buldozerul, deoarece locuitorii care aveau case mari şi bune nu voiau să plece. Banalele lucrări agricole au reuşit ca în doar 30 de ani să niveleze şi să aplatizeze aşa de bine solul, încât toate acele sedimente rămase în urma unei locuiri au fost făcute praf şi pulbere. Arheologic, acest sat nu va mai putea fi cercetat niciodată.

Dar situaţia lui mi-a oferit explicaţia cu privire la faptul că cele aproape 100 de sate medievale ialomiţene menţionate în documentele din sec.XIV-XVI, nu mai sunt de găsit pe teren. Şi aşa s-a întâmplat cu toate aşezările istorice care au avut locuinţe la suprafaţa solului. S-au păstrat doar acele complexe care au avut o parte adâncită în pământ şi care a scăpat astfel de lama de 35 cm a plugului. Aşa se face că mai găsim doar bordeie, gropi de bucate şi cuptoare menajere. Şi pentru că istoria se scrie doar pe dovezi concrete, doar bordeiele au intrat în istorie.

Dacă observaţi bine, geţii şi ulterior românii par să fi locuit doar în bordeie. Insă locuinţe de suprafaţă au existat. Anul acesta am găsit una cu podeaua la doar -0,60 m de la nivelul actual al solului. Era atât de bulversată încât conţinea materiale din toate epocile istorice de pe popină, datorită lamei plugului care după ce taie nivelul arheologic îl plimbă şi împrăştie pe distanţe mari. (Va urma)

Explicaţie foto:

In prima imagine se poate vedea o locuinţă de suprafaţă medieval-timpurie cu podeau din lut bătut aflată la doar -0,60 m de la suprafaţa actuală a solului. Pe cei doi martori transversali care taie locuinţa în cruce, se poate observa stadiul de bulversare a sedimentelor provenite din construcţia propriu-zisă a locuinţei. Pe un nivel neatins, sedimentele se disting foarte clar aşa cum se poate vedea pe martorul unui bordei din fotografia alăturată. In spatele locuinţei la doar 30 cm de la nivelul actual al solului se vede o groapă de bucate.

Cuptorul locuinţei de suprafaţă are, aşa cum vedeţi în detaliu mai multe faze de refacere a vetrei, ceea ce denotă că a fost o locuinţă stabilă şi pe timp de iarnă. (foto:Emilia Corbu)

Lucruri de care in curand imi va fi foarte dor:drumul pana la Popina Blagodeasca, baza arheologică în care am locuit, campia și pustietatea ei, săpăturile și descoperirile…In fine, sper ca săptămana asta să țină cat un an.