VALUL CRIZEI ÎN CULTURĂ. SALVAŢI PROFESIONIŞTII!

Acesta ar trebui să fie obiectivul oricărui ministru conştient de viitorul cultural al ţării. Dar, după cum se derulează lucrurile, ministrul vede cultura ca pe o poezie, ceva serafic, care trăieşte din sine însuşi. Or, cultura are stat de plată. Şi acum, domnule ministru, bani nu mai sunt!

Bugetul culturii a fost şi el tăiat cu 25%. Restul rămas a fost împărţit echitabil lucrătorilor, pe care îi redau în ordinea de la mic la mare, de la cele mai mici salarii la cele mai mari:
1) Profesioniştilor din cultură.
2) Administratorilor culturali.
3) ,,Arendaşilor,,
4) Păduchilor şi căpuşelor de partid.

Prima categorie, aceea a profesioniştilor este cea mai redusă numeric (de pildă arheologi activi sunt cam 150). Sunt oamenii ale căror profesii de bază (arheologi, istorici, etnografi, restauratori, muzicieni, actori, scenografi şi regizori, bibliografi, etc.) ţin strict de domeniul cultural. In lipsa lor cercetarea fundamentală din cultură cât şi proiectele culturale propriu-zise nu ar exista.
Aceştia pot fi găsiţi în special în muzee, teatre, biblioteci. Sporadic mai apar şi în alte instituţii. Majoritatea muzeelor şi teatrelor se află însă în administrarea Consiliilor Judeţene şi nu a Ministerului Culturii.

A doua categorie, a administratorilor, se află în Minister şi în Direcţiile pentru Cultură şi Patrimoniu. Profesiile lor de bază sunt foarte diverse. Au ajuns în Cultură prin partidele politice. De pildă Direcţia pt. Cultură Ialomiţa se compune dintr-o profesoară de lb. rusă, un profesor de franceză, două contabile, o secretară păstrată de pe vremea Comitetului de Cultură şi un şofer. Aceste direcţii fanteziste eliberează printre altele certificate de descărcare arheologică. Pe mâna lor faţa istorică a oraşelor s-a schimbat. S-au demolat monumente istorice, s-au concesionat situri arheologice etc. Performanţele profesionale ale Direcţiilor se văd în declaraţiile de avere ale directorilor.

Categoria ,,arendaşilor,,. Nu am găsit un cuvânt mai potrivit pentru cei care preiau un anumit domeniu al culturii, real sau imaginar şi îl exploatează. Existenţa lor se deapănă în cadrul nenumăratelor Institute culturale şi Centre culturale. Armata de sociologi, absolvenţi de studii politice, manageri, geografi, cântăreţi amatori, poeţi şi scriitori se ocupă de aşa-zisele politici culturale, de studii de piaţă, de ce vrei şi ce nu vrei. Niciodată nu am înţeles care este finalitatea concretă a studiilor lor. Nu am înţeles de ce pentru Memoria Exilului Românesc, Istoria Holocaustului din România, cultura ţiganilor trebuie să existe institute speciale. De ce aceste teme de cercetare nu se desfăşoară în institutele de cercetare istorică, în cadrul unor secţii special create. Răspunsul este de la sine înţeles. In Institutele de cercetare ar fi intrat doar istorici. Pe când în Institutele Culturale poate intra oricine. Realitatea o dovedeşte. In fine! In anii 90 s-a constatat că există prea puţini profesionişti în cultură. De pildă în anii comunismului erau prevăzute cam 100 de locuri pe ţară la Istorie, Conservator, Arte Plastice, UATC în timp ce facultăţile tehnice aveau mii de locuri pe profil. Schimbările economice de după 1990 au lăsat fără locuri de muncă o mulţime de ingineri etc. Mulţi dintre ei au găsit locuri calde în cultură, presă etc. Aşa se face că un fizician are tupeul să se autointituleze ,,cercetător privat în istoria ideilor,,. Dar, pe banii bietului contribuabil!

Ultima şi cea mai periculoasă categorie, păduchii şi căpuşele se află diseminată în toate structurile şi cuprinde cel puţin teoretic şi ,,profesionişti,,, mai ales din cei incompetenţi şi cu un trecut comunist. Un caz concret este al directoarei adjuncte a MJI Ialomiţa. Trecem peste faptul că niciodată nu a susţinut vreun concurs pentru postul pe care îl ocupă de 8 ani cu o retribuţie de 40 milioane lei vechi pe luna. Trecem şi peste faptul că şi-a susţinut doctoratul d-abia la 60 de ani. Dar rămânem la situaţia că de trei ani trebuia să iasă la pensie. Nu vrea! Interpretarea abuzivă a unui paragraf din Legea asigurărilor sociale şi semnătura directorului sunt de ajuns pentru a face praf tot Codul Muncii. Ce, criză? Criza e pentru proştii care nu se vând, nu şi pentru favoriţii aleşilor locali. Pe semnătura unora ca ei partidele politice dispun de bugetul culturii. De ce nu i-ar păstra? Şi nu este singura.

Ce închidem? Ce lăsăm?

Găselniţa legislativă a ministrului culturii a salvat 38 de teatre de la închidere. Foarte bine! Insă aceste teatre nu funcţionau pe banii Ministerului Culturii, ci din fondurile Consiliilor Judeţene. Cu alte cuvinte problema disponibilizării a fost doar pasată spre alte instituţii. Aşa se face că 85 de angajaţi din muzeele dobrogene, mari deţinătoare de patrimoniu, vor fi daţi afară. Din păcate ei nu au voce să cânte în stradă Corul sclavilor evrei.

Dacă Ministrul Culturii voia o soluţie, trebuia să o caute în propria ogradă. Ar fi văzut că Ministerul plăteşte doar 15 muzee şi 12 teatre. Au zis că mai mult nu îşi permit. Dar are bani pentru 70 (şaptezeci) de instituţii administrative, în afară de structura administrativă propriu-zisă a ministerului. Aţi înţeles bine! E vorba de peste 40 de Direcţii de cultură şi patrimoniu şi nu mai puţin de 27 de Institute Culturale, Centre de Consultanţă şi Centre Culturale. Multe din ele au obiective înrudite. Ce fac acestea? De pildă Centrul de Consultanţă pt. programe culturale europene are un site nereactualizat din 2006. Doar că obiectivele lui se regăsesc şi în Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii. Angajaţii lor sunt echipe pluridisciplinare de la sociologi la geografi. O parte din ele au şi obiective de promovare şi propagandă dar nu şi profesioniştii necesari. Insă salariile sunt pe măsură. Un director de Direcţie de cultură încasează în jur de 36 milioane lei vechi pe lună. Şi probabil că şi directorii de institute au salarii asemănătoare. Nu sunt mari, dar sunt aproape duble faţă de salariile unui arheolog, muzeograf, scenograf etc. Talpa, tot talpă rămâne!

Toţi aceşti angajaţi din instituţiile de cultură, profesori, fizicieni, scriitori, sociologi, geografi etc. etc mai au o şansă să lucreze în domeniile din care mulţi au venit. Ce şanse sunt însă pentru actori, tenori, istorici, arheologi, restauratori etc. să lucreze într-un Institut de fizică, de sociologie, de chimie sau chiar în învăţământ?

Profesioniştii sunt cei care ridică o instituţie de cultură. Ei sunt cei care creează proiectele, le pun în aplicare. Studiile pluridisciplinare au şi ele un scop limitat la un obiectiv. Nu poţi veni cu oameni din toată lumea să faci institute de cultură. Gafele acestor ,,institute,, au, uneori , răsunet internaţional. A se vedea cazul ICR. Institutul de cercetare a Holocaustului a cerut doar în ultimii trei ani cenzurarea a trei proiecte de valorificare istorică, o expoziţie, un film şi o monedă cu valoare numismatică reprezentându-l pe patriarhul Miron Cristea.

Cu trei mari institute de profil (Institutul Monumentelor Istorice, Oficiul Naţional al Monumentelor, Institutul Naţional de Cercetare în domeniul Restaurării şi Conservării) monumentele istorice din România stau să cadă şi restaurarea propriu-zisă este realizată tot de firme particulare, pe alţi bani daţi tot din bugetul naţional.

De ce? Cât de profesioniste sunt aceste direcţii şi institute care înseamnă directori, personal administrativ, personal de specialitate etc., etc. etc. Dar, mai ales, cât de necesare, acum, când falimentul bate la uşă?!

19 thoughts on “VALUL CRIZEI ÎN CULTURĂ. SALVAŢI PROFESIONIŞTII!

  1. Stimate doamna Corbu
    Daca ar depinde de mine imediat as inchide cel putin jumatate din muzee. Nu au management, nu au viziune. Nu demult o prietena care traieste in Londra a zis ca ii e scarba sa intre intr-un muzeu din Romania, totul este de nivelul secolului 19.
    Cati bani au fost dati in epoca liberala. Totul s/a dus pe apa sambetei. Cultura (in cazul nostru de exemplu arheologia) ar trebui sa devina business. Ori la ce nivel este arheologia din Romania este mai mult de plans.
    Sa dau un singur exemplu: din 159 de situri funerare din secolele X/XI din Bazinul Transilvan, Partium si Banat doar 1 singur a fost cercetat exhaustiv in mod sigur. Si ala de 3 morminte.

    Si asta este cultura…numai ca nu ministrul este vinovat.

    Vinovat este intreaga elita culturala romaneasca, daca exista asa ceva.

    cu stima
    Erwin Gall

  2. Domnule Erwin Gall,

    Nici acum nu intelegeti esentialul sau va faceti ca nu pricepeti.
    Asa ca va spun pe sleau.
    1) Banii pentru cultura au ajuns unde nu trebuie. In timp ce arheologia a ajuns Cenusareasa culturii romanesti, fiind nevoita sa lucreze in conditii de secol XIX, gramezi de bani erau acordate unor simpozioane insipide si inutile in care se vorbea despre cultura. Ati participat si dvs. la asemenea simpozioane, nu-i asa? Va pot reaminti daca insistati si suma pe care ati primit-o pentru o comunicare modesta.
    In fiecare an am participat in medie la 6-7 sesiuni si conferinte arheologice. Niciodata nu mi s-a platit nimic.

    2)Banii pentru cultura au ajuns pe mana cui nu trebuie. Managerii muzeelor sunt desemnati de Consiliile Judetene pe mana carora au ajuns institutiile de cultura.

    3.Si se pare ca asupra arheologiei nu sunteti deloc documentat. Cu fonduri minime sunt cercetate arheologic in Romania 400-500 de situri arheologice. Doar o evaluare sumara a acestora duce la o cantitate impresionanta de informatie istorica, de patrimoniu mobil, de introducere in circuit stiintific a noi situri din diverse epoci istorice. Luati Cronicile arheologice si vedeti cate sute de morminte medieval-timpurii au fost cercetate in regiunea pe care o dati exemplu. Mai cititi, domnule Gall!

    Arheologii nu invart trei vorbe la simpozioane care inghit miliarde. Activitatea lor poate fi probata in fapte si descoperiri.

    Arheologii nu fac bussines domnule Gall, ci stiinta. Iar promovarea rezultatelor lor ar trebui facuta de cei specializati in marketing, studii de piata si altele, ,,specialisti,, de care institutele ministerului sunt pline pana la refuz.

    Fireste ca nu Kelemen Hunor este acum vinovat de o situatie creata de la Iliescu la Basescu.
    Dar va fi vinovat daca va inchide muzeele si teatrele in care lucreaza profesionisti si va hrani ,,hiara,, care sugruma cultura romaneasca.

    Apropo, v-am vazut odata pe blogul amicului meu Victor Roncea. Ce mutra aveati!

    Fara stima,
    Emilia Corbu

  3. Stimate doamna Corbu
    Mai trebuie sa documentati si Dumneavoastra cate din aceste necropole au fost sapate integral. Am banuiala ca Dumneavoastra ar trebui sa documentati mai bine. Cand scriu ceva, stiu ce scriu.

    Nu stiu la ce suma referiti ca as fi primit. Dar recomand cu caldura comunicarea mea "modesta" aparuta in Acta Archaelogia Carpathica (engleza) sau in limba romana la ploiesti.

    In continuare cu stima
    Erwin Gall

    Poate mergeti in Bulgaria si veti vedea

  4. 1. Cat despre business: mergeti intr-un muzeu din afara Romaniei (nu m-am gandit la Mongolia)

    2. Cat despre mr. Roncea. Pacat am comentat. Este un nationalist.

  5. Domnule Gall,
    Nu imi intoarceti vorba. Ati spus ca in teritoriul mentionat de dvs. a fost sapat exhaustiv un singur sit funerar si acela avea trei morminte.
    Va asigur ca:
    1.Nici o necropola din Transilvania nu avea cum sa aiba doar trei morminte. Va recomand pe langa o serie intreaga de rapoarte arheologice publicate in CCA sa vedeti si monografiile arheologice semnate de Calin Cosma si Ioan Crisan, cercetarile lui Bacuet de la Salaj, ale lui Blejan de la Alba Iulia, etc., Marian Tiplic de la Sibiu cu necropola de la Dealul Pemilor, sapaturile de salvare de la Alba-Iulia din punctul Statia de Salvare, etc.

    2.Necropolele vremii au peste 100 de morminte. In cartea mea referitoare la sudul Romaniei am repertoriat 3000 de morminte din 41 de necropole si morminte izolate. Aceeasi situatie a fost si in Transilvania. Colegul meu Matei Gh. a sapat exhaustiv o necropola medieval-timpurie la Platonesti si avea 600 de morminte.

    Prin urmare dumneata nu stii ce vorbesti cand spui de necropola de trei morminte.
    In alta ordine de idei, va sigur ca daca arheologii ar primi fondurile necesare ar sapa cu drag si spor toate cimitirele medieval-timpurii, mai ales ca se sapa usor. Ai picat pe aleea principala sau intr-un nucleu si ai sapat lejer 60 de morminte in trei saptamini. Iar o necropola de incineratie este floare la ureche.
    Stiu situatii concrete de arheologi din Transilvania care nu au fonduri sa isi finalizeze necropolele incepute. Marian Tiplic se ruga acum cativa ani de Minister, cu cerul si pamantul, sa ii dea fonduri pentru Dealul Pemilor. Si nu i-au dat.

    3.Am vizitat muzee de la Viena pana pe Volga.
    In Bulgaria merg anual. Ma simt ca acasa. Va mai framanta vreo nedumerire?

    4. Intr-adevar ati fost confundat cu Erwin Kessler, participant la simpozionul ,,Modernism si antimodernism,, afacere care a costat 60 000 euro in doua zile cu vreo 12 participanti. Scuze!

    Si voi si noi suntem nationalisti, domnule Gall!

    Daca s-a spulberat confuzia,
    cu simpatie,
    Emilia

  6. Stimate doamna Corbu
    Poate il cunosc toate aceste sapaturi
    Nici unul nu a fost sapat INTEGRAL. Sa nu zic de publicatii. Si daca am zis un singur sit funerar, aia este. Se cheama Dumbravita (Újszentes) si este pe langa Timisoara. Sunt foarte multe situri funerare in Campia Mare care au fost sapate integral si au doar cateva morminte. Daca vreti pot sa si recomand, pot sa dau si o lista. In afara de asta, va rog sa ma credeti ca nu este nici unul sapat integral.
    Poate ca am si scris un doctorat pe tema asta (care avea 1250 de pagini) si poate la Budapesta, deci nu sunt atat de prost. Sau au fost prosti care mi/au dat summa cum laudae? Sau a fost prost Alexandru Vulpe si Radu Harhoiu cei care m-au angajat la Institut? Se poate. Nu stiu. Nu este problema mea. Dar nu cred ca asta este important.

    Important este urmatoarea: nu zic ca nu aveti dreptate si Dumneavoastra. Am o parere despre politicieni (in general). Dar intr-o tara unde lucrurile nu functioneaza, nu sunt de vina numai politicienii. Sistemul in care functionam, cream noi. Cetatenii. Asta am vrut sa sugerez. Nu cred ca nu imi dati aici dreptate.
    Cred ca si noi suntem de vina: si eu, si Dumneavoastra, si toti.
    Un exemplu: doamna Andronescu se plange ca sistemul de invatamant din Romania este “varza” (si este: de ce trebuie sa invete un arheolog istoria Uniunii Europene, de exemplu, de ce nu studiaza technica filigranului si a granulatiei-apropo de epoca medieval timpurie). Dar nu dansa a creat zeci de facultati de istorie in Romania intre 2000-2004? Toti suntem vinovati, schluss-pass.

    Poate ca si Dumneavoastra sunteti nationalista. Eu nu stiu. Domnul Roncea in mod sigur este (daca nu este meschin si nu joaca nationalistul).
    In schimb: nationalismul este un semn foarte clar a frustrarii, de multe ori personala (J. Lukacs, The Hitler of History de exemplu). Iar Dumneavoastra sunteti prea frumoasa ca sa fiti nationalista.
    Eu nu sunt nationalist.

    Cu simpatie si stima,
    Erwin Gall (inca nu Kessler)

  7. Nemiloasă diagnoză! Tratamentul nici măcar nu mai trebuie pus pe hârtie, ci direct în aplicare!
    Felicitări, Emilia! Câte un om ca tine în fiecare judeţ şi nu am mai avea a ne teme!
    Doamne ajută!
    Alexandru

  8. Doamnei D. Marcu Istrate,

    Stiu ca sunteti un arheolog si un administrator foarte bun. Nu eu sunt in masura sa ofer solutii, insa cred ca intotdeauna solutia trebuie sa corespunda momentului si sa aiba si perspectiva, adica viitor.
    Momentul este unul de criza. Perpectiva este pastrarea profesionistilor.
    Ministerul ar trebui sa renunte la toate institutiile care nu sunt absolut necesare momentului actual sau ale caror atributii pot fi preluate de structura propriu-zisa a ministerului. Economiile pot fi redirectionate institutiilor care se afla in administrarea Consiliilor Judetene pentru desfasurarea diverselor proiecte culturale. Sau pot prelua, la o adica, muzee, teatre etc, care nu mai pot fi sustinute de bugetul local.
    Dar, cu siguranta, specialistii din Minister, care au o viziune de ansamblu asupra sistemului, pot gasi si alte solutii legislative, administrative etc.

  9. Domnule Gall,

    Nu chiar toti suntem de vina. Ci cei care au luat parte tacit la aceasta situatie, care au facut temenele la toate tarfele cocotate pe partide. In ceeace ma priveste, stiu ca le-am spus intotdeauna verde in fata ce am avut de spus si am suportat consecintele, inclusiv financiare.

    Si cu cele trei morminte sa ne fie clar. Situatiile acestea sunt publicate in literatura de specialitate sub denumirea de ,,morminte izolate,, si nu necropola cum sustii dumneata.
    Este o confuzie elementara de terminologie. Te agati de termenul relativ nou aparut si inca nedefinit de ,,sit funerar,, si pretinzi ca in Transilvania nu s-a facut nimic serios pentru ca nu s-a cercetat integral. Ei, afla ca situatia cercetarii ,,integrale,, este la fel de spinoasa in toata Europa, nu doar in Romania.
    Ba chiar in Rusia se recomanda sapatura partiala, asa incat generatiile care vor veni, cu o tehnica mai performanta, sa poata continua cercetarea de pe alt nivel.

    Si te rog, nu-ti mai pune atatea intrebari despre cei care te-au angajat la Institut. Nu da bine, Erwin. Nu da bine! S-ar putea ca cineva chiar sa gaseasca raspunsul.

    Nu sunt nationalista. Frumusetea nu ma lasa!

    Succes,
    Emilia

  10. Stimate doamna Corbu
    Cum poate fi trei morminte izolate? Puteti sa spuneti grup de morminte, dar in nici un fel morminte izolate. De fapt cum putem observa ca un mormant a fost izolat? Fata de ce a fost izolat? Fata de comunitatea care a inmormantat? Fata de noi? Sau fata de cine? Ce aspect sociologic sau sociopsihologic avea?

    Important: pentru mine Rusia nu reprezinta Europa. Campia Mare reprezinta Campia Mare, adica Europa. E adevarat Europa Centrala.

    Intorcand la politica: ce credeti in cazul in care vine PSD-ul sau PNL-ul va fi mai bine?
    Eu nu cred, desi marturisesc ca nu am votat pe B-cu.
    Stiu intr-un ton ironic v-ati referit la doamna Udrea , dar de ce credeti ca restul ar fi mai bine? As paria ca nu ar fi mai bine.

    Daca nu sunt bani, nu sunt bani. Suntem saraci, mergem cu Trabantul pe langa BMW (adica dupa aceasta). Fiind barbat, stiu bine ca nu poti sa prinzi femei frumoase cu Trabant. Asta este. Este o tragedie?

    Toti avem o oarecare vina si nu ne scuza nimic, stimate Doamna. Asa vad, cel putin eu. Nu ma exclkudlud nici eu. Cand trebuia sa protestez, n-am obsrevat. Acuma 6-7 ani. O sansa pierduta.

    Cu multa stima si simpatie
    Erwin Gall

  11. Domnule Gall, cred ca deja am discutat prea mult. Discutia a deviat. Prin ,,morminte izolate,, se inteleg acele morminte care nu sunt incluse in nici o necropola. Punct.

    Nu fac politica si nu m-am referit la nici o doamna Udrea. Daca ma refeream, spuneam. Ca nu ma doare gura. Si oricum doamna pe care o mentionati nu are nici o legatura cu cultura. Nu stiu de ce faceti referire la ea.

    Eu nu am mentionat un punct de vedere politic. Nu am afirmat niciodata ca ar fi mai bine cu un partid sau altul. Sunt convinsa ca si dl. Hunor poate face treaba buna daca ar dori. Chiar si Iorga a apreciat spiritul organizatoric al ungurilor.

  12. Stimate doamna Corbu
    Ultima oara comentez. Dumneavoastra aveti dreptate, dar numai pana la un punct. Eu am vrut sa ma refer ca intr-o societate in care nu prea functioneaza lucrurile nu se poate arunca totul pe capul politicienilor. Nu zic ca nu eiu sunt cei mari vinovati. Dar nu numai ei. Chiar peste 10 zile vom primi salariile taiate. Cati din 1 milion de bugetari au iesit pe strada? O tara din Europa n-a mai facut asemenea prostie. Reactia era egala cu zero. La asta am referit ca in Romania pentru lucrurile rele (de exemplu si in cultura) nu sunt vinovati numai conducatorii, ci si condusii. Aduc aminte de marele ganditor John Stuart Mill de exemplu. In alte locuri asemenea prostii ale politicienilor a dus pe strada zeci si zeci de mii de CETATENI. Oare exista in Romania acest specimen, numit CETATEAN?
    La asta am vrut sa ma refer cand am replicat la adevarurile, dar numai jumate pe care ati explicat.

    In privinta ungurilor si capacitatii lor organizatorice. Poate ca vreti sa ma flatati, dar eu sunt un critic foarte dur, mai ales a ungurilor. Si va zic doamna Corbu: ungurii din Romania sunt la fel de balcanici ca si romani. Aculturatia a avut roade. Nu sunt buni organizatori. Nici domnul Kelemen (ca asta este numele, Hunor este prenumele).

    Cu toata stima si prietenia,
    Erwin Gall

  13. Domnule Gall,
    Sa nu confundam planurile. Eu nu caut vinovati. Nu avem timp, acum, de asa ceva. Ci am expus o stare de fapt in speranta ca se vor gasi solutii. Insa aceste solutii pot fi date doar de factorul politic.
    Bugetarii au iesit in strada acum cateva luni si au obtinut, se vede, doar o amanare. Stiti foarte bine protestele din Bucuresti si din alte localitati.

    Daca ungurii din Romania nu sunt buni organizatori se datoreaza nu aculturatiei, ci poate radacinilor lor secuiesti, nu unguresti.
    La fel de nobile ca si ale ungurilor, dealtfel.

    Multumesc pentru interesul acordat postarii mele.
    Cu stima,
    Emilia Corbu

  14. Este imbucurator ca exista persoane interesate de istorie, care sunt dispuse sa-si asume si sacrificii pentru asta.
    Sunteti si incisiva !
    Din pacate, massmedia are alte scopuri: decerebralizarea/ spalarea creierelor, deci si distugerea culturii autentice, aneantizarea traditiilor ( acel "om nou" despre care vorbeati la B1TV ).
    Datorita pacatelor noastre si lipsei de pocainta, riscam ca Dumnezeu sa ne pedepseasca.

  15. Pt. Anonim,

    Multumesc! Ca popor, deja suntem pedepsiti, dar ne facem ca nu vedem.
    Mass-media e afacere, nu cultura, cu agenda de lucru, buget si bilant. Ca si tziganul, canta cui plateste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *